ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2525/2008

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 24 iulie 2008,

pronunțată în dosarul nr. 1557/118/2008,

Curtea de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a

menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat P.N., în baza 300 și a art.

160 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul P.N.,

solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate.

Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat,

pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este

arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. l60

h

.

Conform art. l60

b

alin. (3) din același cod, când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste

dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive

verosimile de a bănui că inculpatul a comis fapta de omor calificat prevăzută

de art. 174 – art. 175

lit. c) C. pen., iar

lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea

publică, a dispus menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și

temeinică.

Astfel, potrivit art. 5 pct. l din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile

de excepție în care o

persoană poate fi

lipsită de libertate, inculpatul a fost, inițial, arestat în vederea

aducerii

sale în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a

bănui că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)].

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct.

l lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul

condamnării

inculpatului P.N. la pedeapsa principală de 19 ani închisoare [(aplicată în

baza art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., prin Sentința penală nr. 287 din 17

iunie 2008 a Tribunalului Constanța, secția penală)].

Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării

preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată

pentru o

infracțiune pentru care legea

prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că

lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea

publică.

Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 și ale art. 160 alin.

(3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. l lit. a) și c) din

C.A.D.O.L.F., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 200 lei,

din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva

încheierii din 24 iulie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1557/118/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli

judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 august 2008.