ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4152/2008

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 5

decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 10051/101/2007, Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a menținut arestarea

preventivă a inculpatului T.D., în baza art. 300

2

și a art. l60

b

alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva

încheierii, a declarat recurs inculpatul T.D., solicitând

revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa

în libertate, întrucât nu se mai mențin temeiurile care au stat la baza

arestării preventive.

Înalta Curte

constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele

argumente:

Potrivit art.

300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

.

Conform art. 160

alin. (3) din același cod, când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea

atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt

aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că

inculpatul T.D. a comis faptele de omor calificat și furt calificat, prevăzute

de art. 174-175 lit. i) și art. 208 - 209 lit. e) și g) C. pen., iar lăsarea sa

în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus

menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține

că încheierea instanței de apel este legală și temeinică.

Astfel, potrivit art.

5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi

lipsită de libertate, inculpatul a fost, inițial, arestat în vederea aducerii sale

în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui

că a săvârșit o infracțiune [lit. c)].

Ulterior,

măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate

de un tribunal

competent [art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție], în speță, în temeiul

condamnării inculpatului T.D. la pedeapsa

rezultantă de 20 ani

închisoare (aplicată

prin sentința penală nr. 209 din 27 mai 2008 a Tribunalului

Mehedinți, secția

penală).

Chiar dacă

sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a

inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru

infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă

mai mare de 4 ani închisoare și

pentru care există probe certe că

lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Aceste temeiuri se mențin și în continuare.

Constatând că

sunt întrunite atât cerințele art. 300 și ale art. 160 alin. (3) C. proc. pen.,

cât și prevederile art. 5 pct. l lit. a) și c) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei,

din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva încheierii din 5

decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr.

10051/101/2007.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2008.