ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4152/2008

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 5 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 10051/101/2007, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a menținut arestarea preventivă a inculpatului T.D., în baza art. 300 2 și a art. l60 b alin. (3) C. proc. pen. Împotriva încheierii, a declarat recurs inculpatul T.D., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate, întrucât nu se mai mențin temeiurile care au stat la baza arestării preventive. Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 300 C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Conform art. 160 alin. (3) din același cod, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul T.D. a comis faptele de omor calificat și furt calificat, prevăzute de art. 174-175 lit. i) și art. 208 - 209 lit. e) și g) C. pen., iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și temeinică. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost, inițial, arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție], în speță, în temeiul condamnării inculpatului T.D. la pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 209 din 27 mai 2008 a Tribunalului Mehedinți, secția penală).

Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și pentru care există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Aceste temeiuri se mențin și în continuare. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 și ale art. 160 alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. l lit. a) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva încheierii din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 10051/101/2007. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2008.