ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4846/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 81 din 25 aprilie 2005 a Tribunalului Tulcea, pronunțată în dosarul nr. 832/2006, în temeiul art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.I. la o pedeapsă de 18 ani închisoare. În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului M.M.I. pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 7 ani. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării luată față de inculpat, începând cu 25 aprilie 2006. S-a dedus din pedeapsă durata arestării, începând cu 4 februarie 2006 și până la rămânerea definitivă a hotărârii.

A fost obligat inculpatul M.M.I. la plata sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul M.M.I. locuiește în satul Cloșca, comuna Horia, împreună cu mama sa și concubinul acestuia. În dimineața zilei de 3 februarie 2006, inculpatul a vândut porumb la târgul organizat în comuna Horia și a consumat băuturi alcoolice într-un bar din localitate. S-a întâlnit în aceste împrejurări cu victima N.M., pe care îl cunoștea și cu care se afla în relații bune. Totuși, la un moment dat cei doi au avut o altercație și chiar și-au aplicat lovituri. După acest incident, inculpatul s-a deplasat spre casă.

S-a reținut, în continuare, ca în timp ce se deplasa pe drumul comunal care lângă localitățile Horia și Cloșca, inculpatul a fost ajuns din urmă de un atelaj condus de martorul D.V. cu care s-a deplasat și victima. Martorii au declarat că inculpatul i-a adresat injurii victimei și apoi l-a tras jos din căruță. Nu s-a putut reține că victima a avut un comportament, în raport cu inculpatul, care să valoreze provocare. Din relatările martorilor, instanța de fond a reținut că inculpatul și victima s-au luat la bătaie. În acest context, inculpatul a scos din buzunar un briceag cu lama de aproximativ 10 cm. și a aplicat victimei o lovitură în zona toracelui anterior. Această lovitură a cauzat lezarea inimii și, ca o consecință directă, decesul victimei.

Raportul medico-legal întocmit în cauză este relevant din această perspectivă. Situația de fapt expusă a rezultat din coroborarea următoarelor probe: procesele-verbale de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor D.V., A.D., A.A.M., raportul de expertiză medico-legală și fișele fotografice, declarațiile părților vătămate N.M. și N.G., declarația inculpatului dată în faza de urmărire penală, cazierul judiciar. Instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de dispozițiile art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. La individualizarea pedepsei s-a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., aplicându-se inculpatului pedeapsa închisorii cu privare de libertate.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, apel inculpatul M.M.I., criticând-o sub aspectul netemeiniciei. Prin motivele de apel, apelantul inculpat a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună reducerea pedepsei raportată la conduita sinceră avută în cursul procesului penal. Prin decizia penală nr. 143/ P din 7 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2625/36/2006 (număr în format vechi 620/P/2006), în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul formulat de inculpatul M.M.I. împotriva sentinței penale nr. 81 din 25 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 832/P/2006, ca nefondat.

S-a dedus din pedeapsă durata arestării începând cu data de 25 aprilie 2006 la zi. S-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat, începând cu data de 23 august 2006. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 130 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 RON reprezintă onorariu avocat din oficiu care s-a avansat din fondul Ministerului Justiției în contul B.A. Constanța pentru avocat I.S. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că Tribunalul Tulcea a stabilit o corectă stare de fapt, încadrare juridică, vinovăția inculpatului, precum și împrejurările comiterii faptei. În ceea ce privește individualizarea pedepsei s-a reținut că prima instanță a dat curs tuturor exigențelor prevăzute de art. 72 C. pen., aplicând o pedeapsă de natură a asigura prevenția generală și reeducarea inculpatului.

Pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată inculpatului a apărut judicios individualizată în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, faptă deosebit de gravă, de modalitatea concretă de comitere și de urmarea produsă, suprimarea vieții unei persoane. Recunoașterea faptei și regretul comiterii au condus la orientarea pedepsei către minimul special prevăzut de lege, neputând însă căpăta semnificația unor circumstanțe atenuante. Reținând că sentința penală nr. 81 din 25 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 832/2006, este legală și temeinică și, că în cauză nu există nici un motiv de modificare a acesteia, curtea de apel a constatat că apelul promovat de apelantul inculpat M.M.I.

este nefondat și în baza art. 379 pct. 1 C. proc. pen., a fost respins, ca atare. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată începând de la 25 aprilie 2006 la zi. În baza art. 160 b C. proc. pen., având în vedere că temeiurile care au determinat inițial arestarea inculpatului impun în continuare privarea de libertate, în cauză pronunțându-se și o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii s-a menținut măsura arestării preventive. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 130 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 RON reprezintă onorariu avocat din oficiu care s-a avansat din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Constanța pentru avocat I.S.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul M.M.I., criticând-o, arătând în scris că pedeapsa nu a fost bine aplicată, deoarece martorii nu au spus adevărul în totalitate, fiind prieteni cu victima, martora A.D. a susținut nereal că nu-l cunoaște pentru că locuiește în sat cu mama și familia sa și pe el, a fost bătut de poliție, a fost în legitimă apărare în momentul săvârșirii crimei, dat fiind faptul că victima îl mai bătuse în ziua respectivă, cu o oră înainte, a fost constrâns să săvârșească această faptă, forțat de împrejurări, pe care o regretă. La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare, impunându-se acordarea unei mai largi eficiențe a dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen., față de atitudinea sinceră a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și pe fond redozarea pedepsei aplicate. Concluziile procurorului, precum și poziția recurentului inculpat din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de recurentul inculpat M.M.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei în baza propriului examen în mod judicios a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului M.M.I., care, la data de 3 februarie 2006, în cursul unei altercații cu victima N.M., ce a avut loc pe o cale de acces publică i-a aplicat acestuia din urmă o lovitură cu un briceag în zona toracelui, determinând lezarea cordului și decesul, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., de omor calificat. Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, cu declarațiile părților vătămate N.G. și N.M. date atât în cursul urmăririi penală, cât și în faza cercetării judecătorești, cu declarațiile martorilor D.V., A.D., A.A.M., S.M.

în ambele etape procesuale, cu raportul medico-legal de necropsie, cu procesele-verbale de depistare și de percheziție corporală a fost dovedită contribuția inculpatului M.M.I. la săvârșirea faptei, astfel că din modalitatea concretă de comitere, evidențiindu-se în mod concret intenția acestuia. În declarația dată în fața primei instanțe, martorul D.V. a arătat că „…Am continuat deplasarea și l-am ajuns din urmă pe inculpat care se deplasa cu două fete. Acesta s-a apropiat de căruță, l-a înjurat pe N.M., cerându-i să se dea jos și chiar l-a apucat de haină și l-a tras jos. Cei doi au început să se bată și la un moment dat, când m-am uitat l-am văzut pe inculpat cu un cuțit în mână. M-am mai deplasat cu căruța și l-am auzit la un moment dat pe N.M., cerându-mi să mă opresc că a fost tăiat.

M-am apropiat de el încercând să-l ajut, dar acesta a decedat.” În declarația sa dată în faza cercetării judecătorești, martora A.D. a menționat că „…Ne-a ajuns din urmă și martorul D.V. cu victima și am văzut când inculpatul l-a apucat pe victimă și a tras-o jos din căruță. S-au luat la bătaie, dar noi ne-am deplasat în continuare. La un moment dat fiica mea s-a întors și mi-a cerut și mie să mă uit și l-am văzut în acel moment pe N.M. căzând și pe inculpat fugind, l-am întrebat ce a făcut dar nu mi-a răspuns.” În declarația dată în faza cercetării judecătorești, martora A.A.M. a arătat că „…Arăt că ne întorceam în sat în acea zi și am fost ajunse de inculpat care era în stare de ebrietate.

S-a deplasat cu noi o porțiune de drum și apoi am fost ajunse din urmă de o căruță în care se afla și victima. Inculpatul s-a legat de N.M., l-a tras de haină și acesta din urmă a coborât din căruță. Cei doi s-au luat la bătaie. Noi ne-am continuat deplasarea și la un moment dat când m-am întors înapoi l-am văzut pe inculpat având în mână un cuțit, cum a lovit victima și i-am spus mamei mele.

Ea s-a îndreptat spre locul unde erau cei doi, dar până să ajungă acolo, victima a căzut la sol.” Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată în scris de către recurentul inculpat referitoare la săvârșirea faptei în stare de legitimă apărare, deoarece din mijloacele de probă administrate au fost evidențiate circumstanțele reale în care s-a săvârșit fapta, inculpatul M.M.I., fiind cel care a inițiat altercația, culminând cu lovirea cu briceagul a victimei, instrument vulnerant apt de a produce moartea, într-o zonă vitală, cum a fost cea toracică, respectiv a cordului, cu intensitate, la scurt timp intervenind decesul victimei, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare, respectiv ale atacului material, direct, imediat și injust.

De asemenea, nu poate fi reținută nici critica privind greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, deoarece în cauză a fost făcută o corectă adecvare cauzală a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social în concret foarte ridicat al faptei comise, prin care s-a adus atingere unei valori sociale fundamentale, cum este viața persoanei, de circumstanțele reale, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei în cursul urmăririi penală, având o poziție relativ sinceră cu privire la atitudinea victimei, nu are ocupație și nici loc de muncă, este divorțat, fără copii.

Prin cuantumul pedepsei aplicate orientat către minimul prevăzut de lege, cu executare în regim de detenție s-a apreciat just că numai acesta este în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dându-se posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă. În raport cu cele menționate, Înalta Curte apreciază că nu se impune aplicarea distinctă a circumstanțelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., în cauză fiind făcută o evaluare plurală a criteriilor generale specifice individualizării judiciare a pedepselor, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Astfel, decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele. Înalta Curte, verificând hotărârea pronunțată de prima instanță de control judiciar nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M.I. împotriva deciziei penale nr. 143/ P din 7 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 4 februarie 2006 la 23 august 2006. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M.I. împotriva deciziei penale nr. 143/ P din 7 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 4 februarie 2006 la 23 august 2006. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 august 2006.