ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4846/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4846/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81 din 25

aprilie 2005 a Tribunalului Tulcea, pronunțată în dosarul nr. 832/2006, în

temeiul art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.I.

la o pedeapsă de 18 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a

aplicat inculpatului M.M.I. pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

S-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., s-a menținut măsura arestării luată față de inculpat, începând cu

25 aprilie 2006.

S-a dedus din pedeapsă durata

arestării, începând cu 4 februarie 2006 și până la rămânerea definitivă a

hotărârii.

A fost obligat inculpatul M.M.I. la

plata sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul M.M.I. locuiește în satul

Cloșca, comuna Horia, împreună cu mama sa și concubinul acestuia. În dimineața

zilei de 3 februarie 2006, inculpatul a vândut porumb la târgul organizat în

comuna Horia și a consumat băuturi alcoolice într-un bar din localitate. S-a

întâlnit în aceste împrejurări cu victima N.M., pe care îl cunoștea și cu care

se afla în relații bune. Totuși, la un moment dat cei doi au avut o altercație

și chiar și-au aplicat lovituri. După acest incident, inculpatul s-a deplasat

spre casă.

S-a reținut, în continuare, ca în

timp ce se deplasa pe drumul comunal care lângă localitățile Horia și Cloșca,

inculpatul a fost ajuns din urmă de un atelaj condus de martorul D.V. cu care

s-a deplasat și victima.

Martorii au declarat că inculpatul

i-a adresat injurii victimei și apoi l-a tras jos din căruță. Nu s-a putut

reține că victima a avut un comportament, în raport cu inculpatul, care să

valoreze provocare.

Din relatările martorilor, instanța

de fond a reținut că inculpatul și victima s-au luat la bătaie. În acest

context, inculpatul a scos din buzunar un briceag cu lama de aproximativ 10 cm.

și a aplicat victimei o lovitură în zona toracelui anterior.

Această lovitură a cauzat lezarea

inimii și, ca o consecință directă, decesul victimei. Raportul medico-legal

întocmit în cauză este relevant din această perspectivă.

Situația de fapt expusă a rezultat din

coroborarea următoarelor probe: procesele-verbale de cercetare la fața locului,

declarațiile martorilor D.V., A.D., A.A.M., raportul de expertiză medico-legală

și fișele fotografice, declarațiile părților vătămate N.M. și N.G., declarația

inculpatului dată în faza de urmărire penală, cazierul judiciar.

Instanța de fond a apreciat că fapta

inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor

calificat prevăzută de dispozițiile art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

La individualizarea pedepsei s-a

ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., aplicându-se

inculpatului pedeapsa închisorii cu privare de libertate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat, în termen legal, apel inculpatul M.M.I., criticând-o sub aspectul

netemeiniciei.

Prin motivele de apel, apelantul

inculpat a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate

și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună reducerea

pedepsei raportată la conduita sinceră avută în cursul procesului penal.

Prin decizia penală nr. 143/ P din 7

iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2625/36/2006 (număr în format vechi

620/P/2006), în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins

apelul formulat de inculpatul M.M.I. împotriva sentinței penale nr. 81 din 25

aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 832/P/2006,

ca nefondat.

S-a dedus din pedeapsă durata

arestării începând cu data de 25 aprilie 2006 la zi.

S-a menținut măsura arestării

preventive luată față de inculpat, începând cu data de 23 august 2006.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 130 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare, din care 100 RON reprezintă onorariu avocat din oficiu

care s-a avansat din fondul Ministerului Justiției în contul B.A. Constanța

pentru avocat I.S.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că Tribunalul Tulcea a stabilit o corectă stare de fapt,

încadrare juridică, vinovăția inculpatului, precum și împrejurările comiterii

faptei.

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei s-a reținut că prima instanță a dat curs tuturor exigențelor prevăzute

de art. 72 C. pen., aplicând o pedeapsă de natură a asigura prevenția generală

și reeducarea inculpatului.

Pedeapsa de 18 ani închisoare

aplicată inculpatului a apărut judicios individualizată în raport cu gradul de

pericol social al faptei săvârșite, faptă deosebit de gravă, de modalitatea concretă

de comitere și de urmarea produsă, suprimarea vieții unei persoane.

Recunoașterea faptei și regretul

comiterii au condus la orientarea pedepsei către minimul special prevăzut de

lege, neputând însă căpăta semnificația unor circumstanțe atenuante.

Reținând că sentința penală nr. 81

din 25 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 832/2006,

este legală și temeinică și, că în cauză nu există nici un motiv de modificare

a acesteia, curtea de apel a constatat că apelul promovat de apelantul inculpat

M.M.I. este nefondat și în baza art. 379 pct. 1 C. proc. pen., a fost respins,

ca atare.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc.

pen., raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată

începând de la 25 aprilie 2006 la zi.

În baza art. 160

b

C.

proc. pen., având în vedere că temeiurile care au determinat inițial arestarea

inculpatului impun în continuare privarea de libertate, în cauză pronunțându-se

și o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii s-a menținut măsura

arestării preventive.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 130 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare, din care 100 RON reprezintă onorariu avocat din oficiu

care s-a avansat din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de

Avocați Constanța pentru avocat I.S.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termenul legal, recurs inculpatul M.M.I., criticând-o, arătând în

scris că pedeapsa nu a fost bine aplicată, deoarece martorii nu au spus

adevărul în totalitate, fiind prieteni cu victima, martora A.D. a susținut

nereal că nu-l cunoaște pentru că locuiește în sat cu mama și familia sa și pe

el, a fost bătut de poliție, a fost în legitimă apărare în momentul săvârșirii

crimei, dat fiind faptul că victima îl mai bătuse în ziua respectivă, cu o oră

înainte, a fost constrâns să săvârșească această faptă, forțat de împrejurări,

pe care o regretă.

La termenul de astăzi, apărătorul

recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa

aplicată inculpatului este prea mare, impunându-se acordarea unei mai largi

eficiențe a dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen., față de atitudinea sinceră a

inculpatului, lipsa antecedentelor penale, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei atacate și pe fond redozarea pedepsei aplicate.

Concluziile procurorului, precum și

poziția recurentului inculpat din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu

în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

recurentul inculpat M.M.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu

motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare invocat,

respectiv art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel

și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei în baza propriului

examen în mod judicios a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de

fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului M.M.I., care, la data

de 3 februarie 2006, în cursul unei altercații cu victima N.M., ce a avut loc

pe o cale de acces publică i-a aplicat acestuia din urmă o lovitură cu un

briceag în zona toracelui, determinând lezarea cordului și decesul, întrunește

atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii

prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., de omor calificat.

Din coroborarea mijloacelor de probă

administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului

și planșele foto, cu declarațiile părților vătămate N.G. și N.M. date atât în

cursul urmăririi penală, cât și în faza cercetării judecătorești, cu declarațiile

martorilor D.V., A.D., A.A.M., S.M. în ambele etape procesuale, cu raportul

medico-legal de necropsie, cu procesele-verbale de depistare și de percheziție

corporală a fost dovedită contribuția inculpatului M.M.I. la săvârșirea faptei,

astfel că din modalitatea concretă de comitere, evidențiindu-se în mod concret

intenția acestuia.

În declarația dată în fața primei

instanțe, martorul D.V. a arătat că „…Am continuat deplasarea și l-am ajuns din

urmă pe inculpat care se deplasa cu două fete. Acesta s-a apropiat de căruță,

l-a înjurat pe N.M., cerându-i să se dea jos și chiar l-a apucat de haină și

l-a tras jos. Cei doi au început să se bată și la un moment dat, când m-am

uitat l-am văzut pe inculpat cu un cuțit în mână. M-am mai deplasat cu căruța

și l-am auzit la un moment dat pe N.M., cerându-mi să mă opresc că a fost

tăiat. M-am apropiat de el încercând să-l ajut, dar acesta a decedat.”

În declarația sa dată în faza

cercetării judecătorești, martora A.D. a menționat că „…Ne-a ajuns din urmă și

martorul D.V. cu victima și am văzut când inculpatul l-a apucat pe victimă și a

tras-o jos din căruță. S-au luat la bătaie, dar noi ne-am deplasat în

continuare. La un moment dat fiica mea s-a întors și mi-a cerut și mie să mă

uit și l-am văzut în acel moment pe N.M. căzând și pe inculpat fugind, l-am

întrebat ce a făcut dar nu mi-a răspuns.”

În declarația dată în faza

cercetării judecătorești, martora A.A.M. a arătat că „…Arăt că ne întorceam în

sat în acea zi și am fost ajunse de inculpat care era în stare de ebrietate.

S-a deplasat cu noi o porțiune de drum și apoi am fost ajunse din urmă de o

căruță în care se afla și victima. Inculpatul s-a legat de N.M., l-a tras de

haină și acesta din urmă a coborât din căruță. Cei doi s-au luat la bătaie. Noi

ne-am continuat deplasarea și la un moment dat când m-am întors înapoi l-am

văzut pe inculpat având în mână un cuțit, cum a lovit victima și i-am spus

mamei mele. Ea s-a îndreptat spre locul unde erau cei doi, dar până să ajungă

acolo, victima a căzut la sol.”

Înalta Curte nu poate avea în vedere

critica formulată în scris de către recurentul inculpat referitoare la

săvârșirea faptei în stare de legitimă apărare, deoarece din mijloacele de

probă administrate au fost evidențiate circumstanțele reale în care s-a

săvârșit fapta, inculpatul M.M.I., fiind cel care a inițiat altercația,

culminând cu lovirea cu briceagul a victimei, instrument vulnerant apt de a

produce moartea, într-o zonă vitală, cum a fost cea toracică, respectiv a

cordului, cu intensitate, la scurt timp intervenind decesul victimei, astfel că

nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 44 C. pen., referitoare la

legitima apărare, respectiv ale atacului material, direct, imediat și injust.

De asemenea, nu poate fi reținută

nici critica privind greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului,

deoarece în cauză a fost făcută o corectă adecvare cauzală a tuturor

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol

social în concret foarte ridicat al faptei comise, prin care s-a adus atingere

unei valori sociale fundamentale, cum este viața persoanei, de circumstanțele

reale, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv lipsa

antecedentelor penale, recunoașterea faptei în cursul urmăririi penală, având o

poziție relativ sinceră cu privire la atitudinea victimei, nu are ocupație și

nici loc de muncă, este divorțat, fără copii.

Prin cuantumul pedepsei aplicate

orientat către minimul prevăzut de lege, cu executare în regim de detenție s-a

apreciat just că numai acesta este în măsură să asigure realizarea scopurilor

educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dându-se posibilitatea îndreptării

atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa

viitoare pozitivă.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte apreciază că nu se impune aplicarea distinctă a circumstanțelor judiciare

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., în cauză fiind făcută o evaluare

plurală a criteriilor generale specifice individualizării judiciare a

pedepselor, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen.

Astfel, decizia instanței de apel

este legală și temeinică sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând hotărârea

pronunțată de prima instanță de control judiciar nu a constatat existența

vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M.I. împotriva deciziei penale nr.

143/ P din 7 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 4 februarie 2006

la 23 august 2006.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.M.I. împotriva deciziei penale nr. 143/ P din 7 iulie

2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 4 februarie 2006

la 23 august 2006.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

august 2006.