ÎCCJ, decizie (scj.ro #81920)

. Imobil preluat în mod abuziv de stat. Neîndeplinirea

procedurii prevăzute de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 de

către moștenitorul proprietarului din patrimoniul căruia a fost

preluat imobilul.

Cuprins pe materii.

Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat în mod

abuziv de stat. Neîndeplinirea procedurii prevăzuta de art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001.

Index alfabetic.

Drept civil

- Imobil preluat abuziv

- Cerere de restituire

- Moștenitor

Lege nr. 10/2001 art. 4 alin.(3)

În

constatarea calității procesuale active, cesiunea de drepturi

litigioase nu poate fi interpretată ca o acceptare a succesiunii în

termen, în raport de

dispozițiile clare ale art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001.

Pentru a fi repus de drept în

termenul de acceptare a succesiunii, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, moștenitorul proprietarului imobilului de la momentul

preluării abuzive trebuie să adreseze o notificare în nume propriu

sau prin reprezentant

.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr. 137 din 15 ianuarie 2008

Prin acțiunea înregistrată la 14

februarie 20005 pe rolul Tribunalului București, reclamantul M.S. a

formulat o contestație împotriva deciziei, nr. 299 din 25 octombrie 2005

emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând

obligarea pârâtei să-i restituie în echivalent un  imobil situat în

sectorul  1 București, compus din 875 m

2

teren

și construcție.

S-a arătat că în mod greșit

s-a respins notificarea pentru lipsa dovezilor privind calitatea de

moștenitor a reclamantului, acesta precizând că este

moștenitorul vărului său, I.E.C.M. și că cedarea de

drepturi litigioase s-a făcut prin actul autentificat la nr. 1495/338 din

25 iunie 2001 la Ambasada României.

Tribunalul București, Secția a V

a civilă a respins contestația ca neîntemeiată.

În motivarea  acestei  hotărâri,

instanța a  constatat că M.I.E.C. este într-adevăr

succesor al mamei sale, M.St. S. (decedată la 17 iulie 1958) și

totodată moștenitor al defuncților A.M.L. (decedată în

1975)  și N.D.I.C. (decedat în 1960), în calitate de nepot, dar

că el nu a formulat în nume propriu nici o notificare în termenul stabilit

de  art. 21 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 și prelungit ulterior prin

OUG nr. 109/2001 și prin Legea nr.

145/2001.

S-a constatat că, potrivit art. 4

alin. (3), care repune pe succesori în termenul de acceptare al succesiunii

prin faptul notificării, nu se poate aplica în persoana

moștenitorului foștilor proprietari câtă vreme moștenitorul

în discuție nu a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001.

Neputând fi considerat moștenitor în

temeiul Legii nr. 10/2001, nici oferta de drepturi litigioase întocmită la

25 iunie 2001 de acesta nu poate fi apreciată ca un act de acceptare a

succesiunii în termen. Deși reclamantul a fost repus în termenul de

acceptare a succesiunii, el nu a făcut singurul act de acceptare a

succesiunii care, potrivit legii în temeiul căreia revendică, era

cererea de restituire în termenul stipulat de Legea nr. 10/2001, singura în

măsură să declanșeze procedura specială prevăzută

de această lege.

Ca urmare, s-a apreciat că nici

cesiunea către reclamant nu echivalează pentru persoana

acestuia  din urmă un drept de revendicare în temeiul acestei legi.

Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, prin decizia nr. 490 din 2 iulie 2007 a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 1551 din 6 decembrie

2006 a Tribunalului București.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut că M.I.E.C. a dovedit cu certificate

de calitate de moștenitor emise de notar public că este succesorul

defuncților M.S., N.D.I.C. și D.M.L.

S-a constatat însă că prin actul

încheiat la 25 iunie 2001 de M.I.E.C. cu

reclamantul M.S. și intitulat „Cesiune de drepturi

litigioase” cedentul nu a transmis drepturile sale succesorale ci a transmis

eventualele sale drepturi litigioase. S-a considerat că la momentul

transmisiunii neexistând nici un litigiu asupra dreptului cedentului,

cesionarul nu a putut primi drepturi pe care cedentul nu și le-a

valorificat în temeiul Legii nr. 10/2001.

Instanța a mai reținut că

reclamantul a formulat o notificare în nume propriu la 31 iulie 2007, deși

acceptarea cesiunii de drepturi litigioase s-a produs ulterior, la 24

septembrie 2007.

Ca urmare s-au respins criticile

reclamantului și s-a constatat că acesta nu a dovedit că este

persoană îndreptățită în temeiul art. 3 din Legea nr.

10/2001.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a

declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod

procedură civilă.

În fapt s-a criticat soluția

curții de apel care s-a pronunțat pe un alt temei decât cel invocat,

și anume art. 1391, art. 1393, art. 1319 și art. 1016 C.civ.

S-a arătat că, în mod

neîntemeiat, instanța a interpretat actul după titlul dat de consulul

care l-a înlocuit și nu după voința reală a

părților. S-a susținut că actul este în realitate o cesiune

de drepturi – din categoria celor prevăzute de art. 1391 C.civ.

Un asemenea act trebuia interpretat

potrivit voinței reale a părților contractante conform art. 570

C.civ., art. 977 – art. 985 C. civ.

Intenția pârâților rezultă

clar din contextul actului încheiat în care s-a prevăzut că se

transferă „toate drepturile asupra unor imobile, inclusiv pe plan

procesual”.

S-a explicat titlul dat de consul actului

pe presupunerea acestuia că după procedura necontencioasă

prevăzută de Legea nr. 10/2001 se va ajunge la procedura

contencioasă (litigiu).

Analizând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs s-a constatat că aceasta este legală iar

recursul a fost respins pentru considerentele ce succed.

În cauză s-a reținut o

situație de fapt care nu a fost contestată.

Reclamantul a formulat la 31 iulie 2001 o

notificare pentru restituirea în

natură a unui imobil situat în București,

sector 1 compus din 875 m

2

teren și construcție,

subsol parter și 6 etaje.

Pentru a-și justifica această

calitate reclamantul a prezentat certificate de moștenitor emise la 29

ianuarie 2002 de notarul public D.D. potrivit cărora moștenitorul

celor trei coproprietari – coindivizari este numitul M.I.E.C.

Cum acesta nu a formulat niciodată o

notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 de revendicare a imobilului

moștenit de la mama, mătușa și unchiul său, în mod

corect A.V.A.S., entitatea sesizată cu notificarea reclamantului,

altă persoană decât moștenitorul proprietarilor, a respins

cererea ca fiind făcută de o persoană care nu a dovedit

calitatea de moștenitor conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr.

10/2001.

Reclamantul, în dovedirea

calității sale de moștenitor a invocat existența unei

cesionări a dreptului succesoral al vărului său I.E.C.M.,

către acesta, cedare de drepturi succesorale litigioase efectuată

prin actul autentificat la nr. 1495/338 din 25 iunie 2001 la Ambasada României

la Paris și acceptată de reclamant prin declarația

autentificată la nr. 1511 din 24 septembrie 2001 de notar public D.D.

În mod corect instanțele au constatat

că la data de 25 iunie 2001 nu exista încă nici un litigiu pentru a

opera o cedare de drepturi litigioase și nici cedentul nu-și

exercitase prerogativele succesorale, în calitatea conferită de art. 4

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru a revendica în condițiile art. 22

alin. (1), imobilul în discuție.

Ca urmare, prin cesiunea de „drepturi

succesorale litigioase” reclamantul nu a putut primi nici drepturile

succesorale, pentru că succesiunile se transmit numai mortis causa și

nu prin acte inter vivos și nici drepturi litigioase adică dreptul de

a sta în proces și a lua poziția procesuală a cedentului în

vederea obținerii pe cale judiciară a dreptului pretins, deoarece

M.I.E.C. nu pornise nici un proces în nume propriu.

În raport de această situație de

fapt s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 pct. 2

din Legea nr. 10/2001 – lege în temeiul căreia reclamantul a contestat

decizia nr. 299/2005.

Conform art. 3 alin. (1) lit. a, persoane

îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri

reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent,

după caz, sunt persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data

preluării lor abuzive.

Art. 4 alin. (2) al legii consacră

același drept și pentru moștenitorii legali sau testamentari ai

persoanelor fizice îndreptățite.

În înțelesul textelor mai sus redate

în mod corect s-a apreciat că reclamantul nu este persoană

îndreptățită.

În concluziile scrise depuse în primă

instanță  reclamantul a invocat dispozițiile art. 4 pct. 2,

în temeiul concesionării drepturilor succesorului asupra imobilului, la 25

iunie 2001, cesiune de drepturi făcută înainte de notificarea

depusă de reclamant, la 31 iulie 2001. S-a invocat în acest sens art. 1391

C.civ., în sensul că i s-au transferat irevocabil toate drepturile asupra

bunului la momentul notificării debitorului conform art. 1393. S-a mai

arătat că cesionarului îi este permis să facă  orice

acte de conservare a creanței ca întreruperea cursului prescripției

înainte de declarația autentică de acceptare a cesiunii.

Este de remarcat că temeiul

acțiunii formulate de reclamant în calitate de moștenitor al

foștilor proprietari nu a fost modificat.

Ca urmare, art. 1391 și art. 1393 C.

civ., invocate în note scrise nu pot fi

considerate ca modificare sau precizare a acțiunii,

ele situându-se în afara

cadrului procesual de operare a unor asemenea

modificări.

Ca urmare, în constatarea

calității procesuale active, instanțele au făcut

o corectă apreciere în sensul că au apreciat

că în cauză „cesiunea de drepturi litigioase nu poate fi

interpretată ca o acceptare a succesiunii în termen, în raport de

dispozițiile clare ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Ca urmare, s-a făcut o corectă

interpretare a dispozițiilor legale aplicabile speței, în cauză

neavând importanță – față de rigorile impuse de

revendicarea în temeiul Legii nr. 10/2001 – voința reală a

părților.

Pentru a fi repus de drept în termenul de

acceptare a succesiunii, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, moștenitorul

proprietarului imobilului de la momentul preluării abuzive trebuie să

adreseze o notificare în nume propriu sau prin reprezentant.

Or, acest lucru nu a fost făcut, cum

s-a arătat mai sus de către M.I.E.C., cel care a fost prezentat pe

parcursul procesului ca fiind succesorul legal al celor 3 coproprietari prin

certificate de moștenitor datând din anul 2002.

În mod egal, reclamantul, fără a

fi el însuși succesor și în absența unei delegări din

partea succesorului a formulat o notificare fără efecte juridice din

punctul de vedere al Legii nr. 10/2001, câtă vreme a acționat în nume

propriu.

Pentru considerentele arătate,

constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct.9 C.pr.civ. și conform

dispozițiilor art. 312 C.proc.civ. s-a respins recursul ca nefondat.