ÎCCJ, decizie (scj.ro #81920)

. Imobil preluat în mod abuziv de stat. Neîndeplinirea procedurii prevăzute de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 de către moștenitorul proprietarului din patrimoniul căruia a fost preluat imobilul. Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv de stat. Neîndeplinirea procedurii prevăzuta de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Index alfabetic. Drept civil - Imobil preluat abuziv - Cerere de restituire - Moștenitor Lege nr. 10/2001 art. 4 alin.(3) În constatarea calității procesuale active, cesiunea de drepturi litigioase nu poate fi interpretată ca o acceptare a succesiunii în termen, în raport de dispozițiile clare ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru a fi repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, moștenitorul proprietarului imobilului de la momentul preluării abuzive trebuie să adreseze o notificare în nume propriu sau prin reprezentant . Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 137 din 15 ianuarie 2008 Prin acțiunea înregistrată la 14 februarie 20005 pe rolul Tribunalului București, reclamantul M.S. a formulat o contestație împotriva deciziei, nr. 299 din 25 octombrie 2005 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând obligarea pârâtei să-i restituie în echivalent un imobil situat în sectorul 1 București, compus din 875 m 2 teren și construcție.

S-a arătat că în mod greșit s-a respins notificarea pentru lipsa dovezilor privind calitatea de moștenitor a reclamantului, acesta precizând că este moștenitorul vărului său, I.E.C.M. și că cedarea de drepturi litigioase s-a făcut prin actul autentificat la nr. 1495/338 din 25 iunie 2001 la Ambasada României. Tribunalul București, Secția a V a civilă a respins contestația ca neîntemeiată. În motivarea acestei hotărâri, instanța a constatat că M.I.E.C. este într-adevăr succesor al mamei sale, M.St. S. (decedată la 17 iulie 1958) și totodată moștenitor al defuncților A.M.L. (decedată în 1975) și N.D.I.C. (decedat în 1960), în calitate de nepot, dar că el nu a formulat în nume propriu nici o notificare în termenul stabilit de art. 21 alin.(1) din Legea nr. 10/2001 și prelungit ulterior prin OUG nr. 109/2001 și prin Legea nr. 145/2001.

S-a constatat că, potrivit art. 4 alin. (3), care repune pe succesori în termenul de acceptare al succesiunii prin faptul notificării, nu se poate aplica în persoana moștenitorului foștilor proprietari câtă vreme moștenitorul în discuție nu a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001. Neputând fi considerat moștenitor în temeiul Legii nr. 10/2001, nici oferta de drepturi litigioase întocmită la 25 iunie 2001 de acesta nu poate fi apreciată ca un act de acceptare a succesiunii în termen. Deși reclamantul a fost repus în termenul de acceptare a succesiunii, el nu a făcut singurul act de acceptare a succesiunii care, potrivit legii în temeiul căreia revendică, era cererea de restituire în termenul stipulat de Legea nr. 10/2001, singura în măsură să declanșeze procedura specială prevăzută de această lege.

Ca urmare, s-a apreciat că nici cesiunea către reclamant nu echivalează pentru persoana acestuia din urmă un drept de revendicare în temeiul acestei legi. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 490 din 2 iulie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 1551 din 6 decembrie 2006 a Tribunalului București. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că M.I.E.C. a dovedit cu certificate de calitate de moștenitor emise de notar public că este succesorul defuncților M.S., N.D.I.C. și D.M.L. S-a constatat însă că prin actul încheiat la 25 iunie 2001 de M.I.E.C. cu reclamantul M.S. și intitulat „Cesiune de drepturi litigioase” cedentul nu a transmis drepturile sale succesorale ci a transmis eventualele sale drepturi litigioase.

S-a considerat că la momentul transmisiunii neexistând nici un litigiu asupra dreptului cedentului, cesionarul nu a putut primi drepturi pe care cedentul nu și le-a valorificat în temeiul Legii nr. 10/2001. Instanța a mai reținut că reclamantul a formulat o notificare în nume propriu la 31 iulie 2007, deși acceptarea cesiunii de drepturi litigioase s-a produs ulterior, la 24 septembrie 2007. Ca urmare s-au respins criticile reclamantului și s-a constatat că acesta nu a dovedit că este persoană îndreptățită în temeiul art. 3 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod procedură civilă. În fapt s-a criticat soluția curții de apel care s-a pronunțat pe un alt temei decât cel invocat, și anume art. 1391, art. 1393, art. 1319 și art. 1016 C.civ.

S-a arătat că, în mod neîntemeiat, instanța a interpretat actul după titlul dat de consulul care l-a înlocuit și nu după voința reală a părților. S-a susținut că actul este în realitate o cesiune de drepturi – din categoria celor prevăzute de art. 1391 C.civ. Un asemenea act trebuia interpretat potrivit voinței reale a părților contractante conform art. 570 C.civ., art. 977 – art. 985 C. civ. Intenția pârâților rezultă clar din contextul actului încheiat în care s-a prevăzut că se transferă „toate drepturile asupra unor imobile, inclusiv pe plan procesual”. S-a explicat titlul dat de consul actului pe presupunerea acestuia că după procedura necontencioasă prevăzută de Legea nr. 10/2001 se va ajunge la procedura contencioasă (litigiu).

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs s-a constatat că aceasta este legală iar recursul a fost respins pentru considerentele ce succed. În cauză s-a reținut o situație de fapt care nu a fost contestată. Reclamantul a formulat la 31 iulie 2001 o notificare pentru restituirea în natură a unui imobil situat în București, sector 1 compus din 875 m 2 teren și construcție, subsol parter și 6 etaje. Pentru a-și justifica această calitate reclamantul a prezentat certificate de moștenitor emise la 29 ianuarie 2002 de notarul public D.D. potrivit cărora moștenitorul celor trei coproprietari – coindivizari este numitul M.I.E.C.

Cum acesta nu a formulat niciodată o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 de revendicare a imobilului moștenit de la mama, mătușa și unchiul său, în mod corect A.V.A.S., entitatea sesizată cu notificarea reclamantului, altă persoană decât moștenitorul proprietarilor, a respins cererea ca fiind făcută de o persoană care nu a dovedit calitatea de moștenitor conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001. Reclamantul, în dovedirea calității sale de moștenitor a invocat existența unei cesionări a dreptului succesoral al vărului său I.E.C.M., către acesta, cedare de drepturi succesorale litigioase efectuată prin actul autentificat la nr. 1495/338 din 25 iunie 2001 la Ambasada României la Paris și acceptată de reclamant prin declarația autentificată la nr. 1511 din 24 septembrie 2001 de notar public D.D.

În mod corect instanțele au constatat că la data de 25 iunie 2001 nu exista încă nici un litigiu pentru a opera o cedare de drepturi litigioase și nici cedentul nu-și exercitase prerogativele succesorale, în calitatea conferită de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru a revendica în condițiile art. 22 alin. (1), imobilul în discuție. Ca urmare, prin cesiunea de „drepturi succesorale litigioase” reclamantul nu a putut primi nici drepturile succesorale, pentru că succesiunile se transmit numai mortis causa și nu prin acte inter vivos și nici drepturi litigioase adică dreptul de a sta în proces și a lua poziția procesuală a cedentului în vederea obținerii pe cale judiciară a dreptului pretins, deoarece M.I.E.C.

nu pornise nici un proces în nume propriu. În raport de această situație de fapt s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 – lege în temeiul căreia reclamantul a contestat decizia nr. 299/2005. Conform art. 3 alin. (1) lit. a, persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent, după caz, sunt persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării lor abuzive. Art. 4 alin. (2) al legii consacră același drept și pentru moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. În înțelesul textelor mai sus redate în mod corect s-a apreciat că reclamantul nu este persoană îndreptățită.

În concluziile scrise depuse în primă instanță reclamantul a invocat dispozițiile art. 4 pct. 2, în temeiul concesionării drepturilor succesorului asupra imobilului, la 25 iunie 2001, cesiune de drepturi făcută înainte de notificarea depusă de reclamant, la 31 iulie 2001. S-a invocat în acest sens art. 1391 C.civ., în sensul că i s-au transferat irevocabil toate drepturile asupra bunului la momentul notificării debitorului conform art. 1393. S-a mai arătat că cesionarului îi este permis să facă orice acte de conservare a creanței ca întreruperea cursului prescripției înainte de declarația autentică de acceptare a cesiunii. Este de remarcat că temeiul acțiunii formulate de reclamant în calitate de moștenitor al foștilor proprietari nu a fost modificat.

Ca urmare, art. 1391 și art. 1393 C. civ., invocate în note scrise nu pot fi considerate ca modificare sau precizare a acțiunii, ele situându-se în afara cadrului procesual de operare a unor asemenea modificări. Ca urmare, în constatarea calității procesuale active, instanțele au făcut o corectă apreciere în sensul că au apreciat că în cauză „cesiunea de drepturi litigioase nu poate fi interpretată ca o acceptare a succesiunii în termen, în raport de dispozițiile clare ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Ca urmare, s-a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale aplicabile speței, în cauză neavând importanță – față de rigorile impuse de revendicarea în temeiul Legii nr. 10/2001 – voința reală a părților.

Pentru a fi repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, moștenitorul proprietarului imobilului de la momentul preluării abuzive trebuie să adreseze o notificare în nume propriu sau prin reprezentant. Or, acest lucru nu a fost făcut, cum s-a arătat mai sus de către M.I.E.C., cel care a fost prezentat pe parcursul procesului ca fiind succesorul legal al celor 3 coproprietari prin certificate de moștenitor datând din anul 2002. În mod egal, reclamantul, fără a fi el însuși succesor și în absența unei delegări din partea succesorului a formulat o notificare fără efecte juridice din punctul de vedere al Legii nr. 10/2001, câtă vreme a acționat în nume propriu.

Pentru considerentele arătate, constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct.9 C.pr.civ. și conform dispozițiilor art. 312 C.proc.civ. s-a respins recursul ca nefondat.