ÎCCJ, decizie (scj.ro #82033)

Acțiune în revendicarea unui imobil preluat abuziv de stat, formulată înainte de apariția Legii nr. 10/2001. Cuprins pe materii : Drept civil. Drept de proprietate privată. Imobil preluat abuziv. Acțiune în revendicare. Dreptul de opțiune al persoanei îndreptățite între acțiunea în revendicare de drept comun și procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 Index alfabetic : Drept civil. - Imobil preluat abuziv. - Acțiune în revendicare. Cod civil : art.480; art.481 Legea nr.213/1998 : art.6 Legea nr.10/2001:art.1 alin.(1); art. 2 alin. (2) lit.a; art. 4 alin.(2); art. 9; art.46 alin.(1) Acțiunile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, continuă să fie soluționate în baza dreptului comun pe care s-au întemeiat, cu excepția cazului în care persoană îndreptățită renunță la judecarea cauzei sau solicită suspendarea acesteia.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 7216 din 31 octombrie 2007 Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, reclamantele R.M.M. și C.A.D. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București, solicitând în temeiul prevederilor art. 480 Cod civil, obligarea pârâtului de a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul – teren și construcție, situat în București, sector 5, preluat de stat abuziv, contrar prevederilor art. II din Decretul nr.95/1950, din patrimoniul autorilor lor, persoane exceptate de la naționalizare. La termenul din 24 februarie 1999, reclamantele au formulat o cerere de intervenție forțată în litigiu a numiților C.M., O.V.

și M., S.A. și F.I., cumpărători în baza Legii nr.112/1995 ai apartamentelor din imobilul în litigiu, invocând și prevederile art.6 din Legea nr.213/1998. Judecătoria sectorului 5, prin sentința civilă nr.2268/1999 a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr.710 din 21 iunie 2001, a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare și ca lipsite de interes cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție a SC Cotroceni SA și Primăriei Municipiului București, formulate de pârâții persoane fizice în fața acestei instanțe. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamante, a anulat sentința tribunalului și a reținut cauza pentru evocarea fondului.

Evocând fondul după anulare, Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr.175 din 20 martie 2007, a admis în parte acțiunea principală formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București, dispunând obligarea acestora de a lăsa reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 78 mp, reprezentând curtea imobilului nevândută în baza Legii nr.112/1995, a luat act de renunțarea reclamantelor la acțiunea principală formulată împotriva pârâților persoane fizice - intervenienți și la renunțarea acestora din urmă la cererea reconvențională și la cererea de chemare în garanție.

Pentru a adopta această soluție, instanța a reținut următoarele: Din situația juridică a imobilului comunicată de Primăria Municipiului București, rezultă că întreg imobilul-construcție și o parte din terenul aferent, cu excepția suprafeței de 78 mp, au fost înstrăinate chiriașilor, cu care reclamantele au încheiat o tranzacție în urma căreia reclamantele au renunțat la judecata cererii principale în contradictoriu cu aceștia, iar pârâții au renunțat la judecata cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție. Cu privire la suprafața de teren rămasă în litigiu, instanța a reținut că urmează a fi restituită reclamantelor în temeiul art.1 alin.(1), coroborat cu art.2 alin.(2) lit.a, art.4 alin.(2) și art.9 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv de stat, așa cum a fost preluarea în temeiul Decretului nr.92/1950, se restituie moștenitorilor persoanelor fizice îndreptățite.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul București, criticând-o ca fiind nelegală în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 C.proc.civ., cu motivarea că, potrivit art.20 și art. 21 din Legea nr.10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv, deținute de către primării, se face prin dispoziția motivată a primarilor în urma unei proceduri prealabile obligatorii. Se mai susține că, potrivit art.6 din Legea nr.213/1998, bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, situație în care în raport de Legea nr.10/2001, lege specială de reparație, reclamantul nu mai poate solicita revendicarea pe dreptul comun, urmând a beneficia de dispozițiile legii speciale, existând dosar de restituire - nefinalizat - format în baza acestei legi.

Recursul este nefondat. Dispunând obligarea pârâților Primăria Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București de a lăsa reclamantelor „în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 78 mp reprezentând curtea imobilului (...)”, instanța a pronunțat o hotărâre specifică acțiunii în revendicare de drept comun. Cu toate acestea, curtea de apel, în mod contradictoriu a făcut trimitere și la prevederi din legea specială de reparație, neinvocate de reclamante în motivarea și susținerea cererii de chemare în judecată. Din această perspectivă, întrucât reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.480 Cod civil și pe cele ale art.6 din Legea nr.213/1998, parte din criticile formulate de recurent sunt încadrabile în cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.7 C.proc.civ.

În condițiile în care, hotărârea de admitere a acțiunii în revendicare este corectă, criticabilă fiind doar motivarea, incidența cazului de modificare prevăzut de art.304 pct.7 C.proc.civ. nu poate conduce în urma exercitării controlului judiciar la adoptarea soluției preconizate de recurent, și anume respingerea cererii de chemare în judecată, ci doar la suplinirea motivării hotărârii judecătorești recurate. Imobilul în litigiu a fost dobândit în proprietate de autorii reclamantelor prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.18791/1943 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, fiind preluat de stat în baza Decretului nr.92/1950.

Prin art.6 din Legea nr.213/1998, legiuitorul a statuat competența instanțelor judecătorești de a verifica în cadrul acțiunii în revendicare valabilitatea titlului de preluarea al statului, conformitatea acestuia cu dispozițiile Constituției, ale tratatelor internaționale la care România era parte și ale legilor în vigoare la data preluării bunurilor revendicate. Decretul nr.92/1950 contravenea atât dispozițiilor Constituției din 1948 (art.8 și art.10) cât și prevederilor art.481 Cod civil, nereprezentând un titlu valabil de proprietate în sensul art.6 din Legea nr.213/1998, susceptibil să opereze transferul dreptului de proprietate din patrimoniul autorilor reclamantelor în patrimoniul statului.

Recurentul invocă neîntemeiat inadmisibilitatea promovării acțiunii în revendicare după apariția Legii nr.10/2001, omițând, probabil, faptul că, în prezenta cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 3 iunie 1998, anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparație, precum și dispozițiile art.46 alin.(1) din Legea nr.10/2001, republicată, din interpretarea cărora rezultă că acțiunile în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi continuă să fie soluționate în baza dreptului comun pe care au fost întemeiate, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită renunță la judecarea cauzei sau solicită suspendarea acesteia.

Cum în prezenta cauză, în limita suprafeței de teren evidențiată în patrimoniul Municipiului București, preluată nelegal de către stat în baza Decretului nr.92/1950, reclamantele nu au renunțat la acțiune și nici nu au solicitat suspendarea în baza art.46 alin.(1) din Legea nr.10/2001, republicată, rămân deplin aplicabile prevederile art.480 Cod civil, critica recurentului formulată sub acest aspect nefiind fondată. Pentru considerentele prezentate, constatând că în cauză nu este incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ., în baza dispozițiilor art.312 alin.(1) C.proc.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.