ÎCCJ, decizie (scj.ro #82033)

Acțiune în revendicarea unui imobil preluat abuziv

de stat, formulată înainte de apariția Legii nr. 10/2001.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drept de proprietate privată. Imobil

preluat abuziv. Acțiune în revendicare. Dreptul de opțiune al

persoanei îndreptățite între acțiunea în revendicare de drept

comun și procedura administrativă

prevăzută de Legea nr. 10/2001

Index alfabetic :

Drept civil.

-

Imobil preluat abuziv.

-

Acțiune în revendicare.

Cod civil : art.480; art.481

Legea nr.213/1998 : art.6

Legea nr.10/2001:art.1 alin.(1); art.

2

alin. (2) lit.a; art. 4 alin.(2); art. 9;  art.46 alin.(1)

Acțiunile în curs de judecată la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, continuă să fie soluționate în baza dreptului

comun pe care s-au întemeiat, cu excepția cazului în care persoană

îndreptățită renunță la judecarea cauzei sau

solicită suspendarea acesteia.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 7216 din

31 octombrie 2007

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Sectorului 5, reclamantele R.M.M. și C.A.D. au

chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București,

solicitând în temeiul prevederilor art. 480 Cod civil, obligarea pârâtului de a

le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul – teren și construcție, situat în București, sector 5,

preluat de stat abuziv, contrar prevederilor art. II din Decretul nr.95/1950,

din patrimoniul autorilor lor, persoane exceptate de la naționalizare.

La termenul din 24 februarie 1999,

reclamantele au formulat o cerere de

intervenție forțată în litigiu a

numiților C.M., O.V. și M., S.A. și F.I., cumpărători

în baza Legii nr.112/1995 ai apartamentelor din imobilul în litigiu, invocând

și prevederile art.6 din Legea nr.213/1998.

Judecătoria sectorului 5, prin

sentința civilă nr.2268/1999 a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a

III-a civilă, prin sentința civilă nr.710 din 21 iunie 2001, a

respins ca neîntemeiată  acțiunea în revendicare și ca

lipsite de interes cererea reconvențională și cererea de chemare

în garanție a SC Cotroceni SA și Primăriei Municipiului

București, formulate de  pârâții persoane fizice în fața

acestei instanțe.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul

declarat de reclamante, a anulat sentința tribunalului și a

reținut cauza pentru evocarea fondului.

Evocând fondul după anulare, Curtea de Apel București, prin decizia

civilă nr.175 din 20 martie 2007, a admis în parte acțiunea

principală formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului

București și Consiliul General al Municipiului București,

dispunând obligarea acestora de a lăsa reclamantelor în deplină

proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață

de 78 mp, reprezentând curtea imobilului nevândută în baza Legii nr.112/1995,

a luat act de renunțarea reclamantelor la acțiunea principală

formulată împotriva pârâților persoane fizice - intervenienți

și la renunțarea acestora din urmă la cererea

reconvențională și la cererea de chemare în garanție.

Pentru a adopta această soluție, instanța a reținut

următoarele:

Din situația juridică a imobilului comunicată de Primăria

Municipiului București, rezultă că întreg

imobilul-construcție și o parte din terenul aferent, cu excepția

suprafeței de 78 mp, au fost înstrăinate chiriașilor, cu care

reclamantele au încheiat o tranzacție în urma căreia reclamantele au

renunțat la judecata cererii principale în contradictoriu cu aceștia,

iar pârâții au renunțat la judecata cererii

reconvenționale  și a cererii de chemare în garanție.

Cu privire la suprafața de teren rămasă în litigiu,

instanța a reținut că urmează a fi restituită

reclamantelor în temeiul art.1 alin.(1), coroborat cu art.2 alin.(2) lit.a,

art.4 alin.(2) și art.9 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora

imobilele preluate în mod abuziv de stat, așa cum a fost preluarea în

temeiul Decretului nr.92/1950, se restituie moștenitorilor persoanelor

fizice îndreptățite.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul București,

criticând-o ca fiind nelegală în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9

C.proc.civ., cu motivarea că, potrivit art.20 și art. 21 din Legea

nr.10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor

preluate abuziv, deținute de către primării, se face prin

dispoziția motivată a primarilor în urma unei proceduri prealabile

obligatorii.

Se mai susține că, potrivit art.6 din Legea nr.213/1998, bunurile

preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii

proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi

speciale de reparație, situație în care în raport de Legea

nr.10/2001, lege specială de reparație, reclamantul nu mai poate

solicita revendicarea pe dreptul comun, urmând a beneficia de dispozițiile

legii speciale,  existând dosar de restituire - nefinalizat - format în

baza acestei legi.

Recursul este nefondat.

Dispunând obligarea pârâților

Primăria Municipiului București și Consiliul General al

Municipiului București de a lăsa reclamantelor „în deplină

proprietate și posesie terenul în suprafață de 78 mp

reprezentând curtea imobilului (...)”, instanța a pronunțat o

hotărâre specifică acțiunii în revendicare de drept comun.

Cu toate acestea, curtea de apel, în mod

contradictoriu a făcut trimitere și la prevederi din legea

specială de reparație, neinvocate de reclamante în motivarea și

susținerea cererii de chemare în judecată.

Din această perspectivă, întrucât

reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.480

Cod civil și pe cele ale art.6 din Legea nr.213/1998, parte din criticile

formulate de recurent sunt încadrabile în cazul de modificare prevăzut de

art.304 pct.7 C.proc.civ.

În condițiile în care, hotărârea

de admitere a acțiunii în revendicare este corectă, criticabilă

fiind doar motivarea, incidența cazului de modificare prevăzut de

art.304 pct.7 C.proc.civ. nu poate conduce în urma exercitării controlului

judiciar  la adoptarea soluției preconizate de recurent, și

anume respingerea cererii de chemare în judecată, ci doar la suplinirea

motivării hotărârii judecătorești recurate.

Imobilul în litigiu a fost dobândit în

proprietate de autorii reclamantelor prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr.18791/1943  de Tribunalul Ilfov - Secția

Notariat, fiind preluat de stat în baza Decretului nr.92/1950.

Prin art.6 din Legea nr.213/1998,

legiuitorul a statuat competența instanțelor judecătorești

de a verifica în cadrul acțiunii în revendicare valabilitatea titlului de

preluarea al statului, conformitatea acestuia cu dispozițiile

Constituției, ale tratatelor internaționale la care România era parte

și ale legilor în vigoare la data preluării bunurilor revendicate.

Decretul nr.92/1950 contravenea atât

dispozițiilor Constituției din 1948 (art.8 și art.10) cât

și prevederilor art.481 Cod civil, nereprezentând un titlu valabil de proprietate

în sensul art.6 din Legea nr.213/1998, susceptibil să opereze transferul

dreptului de proprietate din patrimoniul autorilor reclamantelor în patrimoniul

statului.

Recurentul invocă neîntemeiat

inadmisibilitatea promovării acțiunii în revendicare după

apariția Legii nr.10/2001, omițând, probabil, faptul că, în

prezenta cauză, cererea de chemare în judecată a fost

înregistrată pe rolul instanței la data de 3 iunie 1998, anterior

intrării în vigoare a legii speciale de reparație, precum și

dispozițiile art.46 alin.(1) din Legea nr.10/2001, republicată, din

interpretarea cărora rezultă că acțiunile în curs de

judecată la data intrării în vigoare a acestei legi continuă

să fie soluționate în baza dreptului comun pe care au fost

întemeiate, cu excepția cazului în care persoana

îndreptățită renunță la judecarea cauzei sau

solicită suspendarea acesteia.

Cum în prezenta cauză, în limita

suprafeței de teren evidențiată în patrimoniul Municipiului

București, preluată nelegal de către stat în baza Decretului nr.92/1950,

reclamantele nu au renunțat la acțiune și nici nu au solicitat

suspendarea în baza art.46 alin.(1) din Legea nr.10/2001,

republicată,  rămân deplin aplicabile prevederile art.480 Cod

civil, critica recurentului formulată sub acest aspect nefiind fondată.

Pentru considerentele prezentate,

constatând că în cauză nu este incident cazul de modificare

prevăzut de art. 304 pct.9  C.proc.civ., în baza dispozițiilor

art.312 alin.(1) C.proc.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.