ÎCCJ, decizie (scj.ro #81947)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81947) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Imobil preluat în mod abuziv de stat,
aflat în proprietatea unei societăți comerciale. Inadmisibilitatea acțiunii în
revendicare întemeiată pe dispozițiile
art
. 480-481
Cod civil după intrarea în vigoare a Legii
nr
.
10/2001.
Cuprins pe materii.
Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat în mod
abuziv de stat, aflat în proprietatea unei societăți comerciale. Inadmisibilitatea
acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile
art
.
480-481 Cod civil după intrarea în vigoare a Legii
nr
.
10/2001.
Index alfabetic
.
Drept civil.
-
Imobil preluat în mod abuziv de stat
-
Inadmisibilitatea acțiunii în revendicare
întemeiată pe dispozițiile
art
. 480-481 Cod civil
după intrarea în vigoare a Legii
nr
. 10/2001.
Legea
nr
.
10/2001
Cod civil:
art
.
480-481
Anterior intrării în vigoare a Legii
nr.10/2001,
restitutio
in
integrum
ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul
comun al revendicării, fondat pe dispozițiunile art.480-481 Cod civil.
Deși avantajos prin accesul direct la
justiție, dar rigid și conservator prin câmpul de aplicare, dreptul comun a
fost înlocuit cu Legea nr.10/2001, ce cuprinde norme speciale de drept
substanțial și o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării
instanței.
Legea nouă, suprimă practic acțiunea
dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă
și, fără a diminua accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, și
prin norme de procedură speciale le subordonează controlului judecătoresc.
Cum asemenea reglementare interesează
ordinea publică, rezultă că aceasta este de imediată aplicare, soluție
consacrată legislativ și prin art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, care prevede
că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari,
dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație
.
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală,
decizia
nr
. 2217 din 9 martie 2007.
Prin acțiunea înregistrată la data de 19
iunie 2001 la Tribunalul București reclamanții S.P.V. și S.M. au acționat în
judecată Municipiul București prin Primarul General și SC U.T. București S.A.,
solicitând obligarea pârâților să lase reclamanților în deplină proprietate și
liniștită posesie imobilul situat în București, sector 2, compus din teren în
suprafață de 2345
mp
și construcții.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat
că imobilul a aparținut autorilor lor S.P. și S.M.D. fiind dobândit în baza
contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.29209 din 1 decembrie
1999 de Tribunalul
Ilfov
și
întabulat
în CF nr.20302 din 19 septembrie1940.
Imobilul a fost preluat abuziv de stat în
temeiul Decretului nr.92/1950, deși autorii erau exceptați de la naționalizare
și dat rând pe rând în administrarea fostului Sfat Popular al Capitalei, ILL București,
Trustului de Construcție București și Întreprinderi de Utilaj Transport
București, devenită SC Utilaj Transport SA care deține și în prezent imobilul
și în favoarea căreia s-a emis de către Consiliul Local al Municipiului
București decizia nr.139/1995 și certificatul de atestare a dreptului de
proprietate în baza Legii nr.15/1990 cu privire la suprafața de 802
mp
cota indiviză.
Reclamanții au solicitat introducerea în
cauză în calitate de pârâte a societăților comerciale rezultate în urma
divizării SC Utilaj Transport SA respectiv SC Transport Fizicieni SA, SC
Transport
Gherase
SA și SC
Prod
Service Auto SA depunând la dosar protocolul de divizare încheiat la data de 8
decembrie 1992.
Tribunalul a respins excepția
inadmisibilității acțiunii în revendicare ridicată din oficiu de tribunal ca
urmare a dispozițiunilor Legii 10/2001 – reținând că reclamanții au făcut
dovada notificării în temeiul procedurii instituite de Legea 10/2001 atât a
Municipiului București (la data de 18 iunie 2001) cât și a pârâtei SC Utilaj
Transport SA (la data de 18 iunie 2001).
Prin încheierea din 23 septembrie 2002,
instanța a încuviințat cererea reclamanților privind introducerea în cauză în
calitate de pârâte a SC Transport Fizicieni SA, SC Transport
Gherase
SA și SC
Prod
Service
Auto SA.
Prin sentința civilă nr.149 din 10
februarie 2003, Tribunalul București, secția civilă a admis excepția
inadmisibilității acțiunii reclamanților și, pe cale de consecință a respins
acțiunea acestora.
În considerentele sentinței tribunalul a
reținut că acțiunea a fost introdusă la data de 19 iunie 2001, ulterior
intrării în vigoare a Legii nr.10/2001. Potrivit acestei legi, pentru a putea
obține restituirea în natură a terenurilor, persoanele îndreptățite trebuie să
urmeze procedura prealabilă prevăzută de art.21 din lege, având deschisă calea
acțiunii în justiție numai după emiterea deciziei de către unitatea
deținătoare. Întrucât reclamanții au făcut dovada notificării pârâților fără a
fi depus însă decizia sau dispoziția motivată, așa cum prevăd dispozițiunile
art.23 din lege, aceștia nu au deschisă calea acțiunii în justiție, lipsa
răspunsului
neputând
echivala cu respingerea cererii.
Prin decizia civilă
nr
.
371 din 12 septembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a
civilă a admis apelul reclamanților, a anulat sentința tribunalului și a
stabilit termen în continuare, pentru evocarea fondului.
În considerentele deciziei instanța de apel
a reținut, în temeiul art.21 din Constituție că nu se poate refuza judecarea de
către instanțe a acțiunilor de revendicare, prin care se reclamă încălcarea
dreptului de proprietate imobiliară ca urmare a aplicării actelor normative de
trecere a imobilelor în proprietatea statului deoarece acțiunea în revendicare
reprezintă cel mai puternic mijloc procedural prin care o persoană cere în
justiție să i se recunoască dreptul de proprietate în privința unui bun de care
a fost deposedată.
S-a considerat ca fiind greșită soluția
instanței de fond privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare fondată pe dispozițiunile
art.480-481 Cod civil, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, întrucât
procedura administrativă instituită de lege constituie o cale lesnicioasă și
mai rapidă pentru persoanele îndreptățite la restituire, ceea ce nu înseamnă că
intenția legiuitorului a fost aceea de a limita în vreun fel accesul liber la
justiție.
În concluzie, instanța de apel a reținut că
aprecierea instanței de fond în sensul că formularea acțiunii pentru
restituirea unui imobil preluat abuziv de către statul comunist trebuie să se
facă în exclusivitate prin procedura reglementată de Legea nr.10/2001 este
greșită.
Prin decizia civilă nr.295 din 14 iulie
2006 Curtea de Apel București secția a IV-a civilă, evocând fondul a admis
acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Municipiul București SC
Bega
Utilaje Construcții SA, SC Transport Fizicieni SA, SC
Transport
Gherase
SA și SC Transport Service SA și a
constatat că imobilul situat în București sector 2, identificat prin rapoartele
de expertiză
topo
și construcții a trecut în
proprietatea statului fără titlu valabil.
Pârâtele, societățile comerciale au fost
obligate să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul
menționat.
Pentru a pronunța această decizia, Curtea a
reținut că imobilul în litigiu, proprietatea autorilor reclamanților a fost
preluat de stat cu încălcarea
art.II
din Decretul
92/1952, deoarece fostul proprietar, ofițer în armata română era exceptat în
mod expres de la naționalizare. Ca urmare, s-a constatat că statul deține
imobilul fără a avea un titlu valabil.
Nevalabilitatea
titlului statului produce efecte și cu privire la transmisiunile pe care statul
neproprietar
le-a făcut către societățile comerciale
care dețin în prezent imobilul, deoarece titlu reclamanților emanând de la
adevărații proprietari este preferabil titlului pârâților, care l-au dobândit
de la un
neproprietar
.
Constituirea dreptului de proprietate în
patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat în temeiul Legii
nr.15/1990 și HG 834/1991 fiind cu titlu gratuit, pârâtele nu pot invoca buna
credință, pentru a se prevala de efectele principiului
„
error
comunis
facit
ius
”
deoarece acest principiu este aplicabil numai în
situația în care terțul a dobândit bunul de la un
neproprietar
printr-un act cu titlu oneros.
Titlul de proprietate în baza căruia s-a
constituit dreptul de proprietar asupra imobilului în patrimoniul pârâtelor
este certificatul de atestare a dreptului de proprietate și nu contractul de
vânzare cumpărare acțiuni încheiat în cadrul procesului de privatizare,
deoarece acesta are ca obiect acțiunile (bunuri mobile) deținute de stat la
societățile comerciale privatizate. Așadar, nu se poate susține că prin
încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni transmisiunea dreptului de
proprietate către societățile pârâte în privința imobilului s-a făcut cu titlu
oneros.
Împotriva deciziei au declarat recurs SC
Bega
Utilaje Construcții SA, SC Transport
Gherase
SA, SC Transport Fizicieni SA și Municipiul
București – prin primarul general, invocând
nelegalitatea
hotărârii pronunțată de Curtea de Apel București secția a IV-a civilă.
În toate motivele se invocă
inadmisibilitatea acțiunii în revendicare potrivit dreptului comun, după
apariția Legii nr.10/2001, a cărei reglementare interesează ordinea publică, în
contextul în care reclamanții au înregistrat acțiunea ulterior datei de 14
februarie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr.10/2001. Controlul
judecătoresc și restituirea proprietății nu se mai fac pe calea acțiunii în revendicare
ci potrivit procedurilor reglementate de legea nouă, accesul la justiție permis
de aceasta pe calea plângerii, care își găsește sediul în art.24 pct.7 fiind
condiționat de parcurgerea procedurii administrative prealabile sesizării
instanței.
Tot ca un motiv comun de recurs este și
acela potrivit căruia societățile comerciale invocă dreptul lor de proprietate
în privința imobilului, dobândit cu bună credință, în urma privatizării
integral înfăptuită anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 și că
instanța nu mai avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute
de art.20-21 din lege privitoare la restituirea în natură, ci doar de a
verifica legalitatea procesului de privatizare.
Atât SC
Bega
Utilaje Construcții SA cât și SC Transport
Gherase
SA, arată în motivele de recurs că restituirea pe dreptul comun a imobilului
este condiționată de anularea în prealabil, în termenul special prevăzut de
art.46 din Legea nr.10/2001, a actului de vânzare-cumpărare încheiat în cursul
procesului de privatizare prin care terenul a fost preluat de societățile
comerciale de la stat. În cauză însă reclamanții nu au solicitat anularea
contractelor de vânzare-cumpărare, iar termenul special de prescripție prevăzut
de art.46 din Legea 10/2001 este expirat.
Recursurile sunt întemeiate.
Potrivit art.15 alin.2 din Constituție,
legea civilă dispune numai pentru viitor, o prevedere asemănătoare fiind
cuprinsă în art.1 Cod civil, conform căruia legea civilă nu are putere
retroactivă.
Aceste texte consacră unanim acceptată, că
legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii vechi, așa încât ea nu poate
nimici sau modifica trecutul; invers, legea veche trebuie să respecte
suveranitatea legii noi, ceea ce înseamnă că se recunoaște fără rezerve
aplicarea imediată a legii noi, potrivit căreia acțiunea acesteia se instituie
atât asupra faptelor pendinte, cât și asupra efectelor viitoare ale
raporturilor juridice trecute.
Referitor la imobilele preluate abuziv în
perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, este de observat că normele legale
în conflict, respectiv Codul civil și Legea nr.10/2001, vizează situații
juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile în timp prin efectele lor
juridice, generate uneori de ineficacitatea actelor de preluare.
Anterior intrării în vigoare a Legii
nr.10/2001,
restitutio
in
integrum
ca efect al ineficacității actelor de
preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării, fondat pe
dispozițiunile art.480-481 Cod civil.
Deși avantajos prin accesul direct la
justiție, așa cum reține în cauză și instanța de apel, dar rigid și conservator
prin câmpul de aplicare, dreptul comun a fost înlocuit cu Legea nr.10/2001, ce
cuprinde norme speciale de drept substanțial și o procedură administrativă
obligatorie, prealabilă sesizării instanței.
Legea nouă, suprimă practic acțiunea
dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă,
cum se solicită a se constata în speță și, fără a diminua accesul la justiție,
perfecționează sistemul reparator, și prin norme de procedură speciale le
subordonează controlului judecătoresc.
Cum asemenea reglementare interesează
ordinea publică, rezultă că aceasta este de imediată aplicare, soluție
consacrată legislativ și prin art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, care prevede
că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii
proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Cu toate acestea, în condițiile art.51 din
Legea nr.10/2001, persoana îndreptățită se poate prevala de acțiunea legii vechi
(Codul civil) dar numai în cazul acțiunilor în curs de judecată la data
intrării în vigoare a legii. În acest caz, numai caracterul normei și voința
legiuitorului fac posibilă supraviețuirea, prin excepție, a legii vechi.
Ca atare, odată cu intrarea în vigoare a
Legii nr.10/2001, rămân fără aplicare dispozițiile dreptului comun referitoare
la imobilele ce formează obiectul acestei legi.
În consecință, accesul la un proces
echitabil cu privire la asemenea imobil, poate fi exercitat cu excluderea
acțiunii civile în revendicare, sub toate formele ei, cum este cazul în speță,
numai în condițiile și căile prevăzute de legea nouă, de vreme ce acțiunea în
justiție, a fost promovată ulterior apariției Legii 10/2001.
Reclamanții intimați, care au recurs și la
procedura Legii 10/2001, dar care nu a fost finalizată nu pot beneficia de
procedura opțională prevăzută de art.51 din Legea nr.10/2001, deoarece textul
de referință vizează numai acțiunile de drept comun înregistrate la instanță
anterior intrării în vigoare a legii nu și acelea înregistrate ulterior, așa
cum se prezintă situația în speță.
Așa fiind, soluția instanței de apel de
admitere a acțiunii în revendicare este nelegală. În raport de data
introducerii acțiunii și în condițiile legii, acțiunea în revendicare nu mai
este admisibilă în întregul său (ce poate cuprinde și cereri prealabile în
constatare, dar toate având aceeași finalitate), întemeiată pe prevederile
codului civil, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, la data de 14
februarie 2001.
Reținând temeinicia motivului de recurs
comun, legat de
neadmisibilitatea
acțiunii în
revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 care
beneficiază de aplicabilitate imediată, în temeiul art.314 Cod procedură civilă
toate recursurile au fost admise.
Casându-se deciziile pronunțate de Curtea
de Apel, s-a menținut sentința tribunalului prin care acțiunea în revendicare a
fost respinsă.