ÎCCJ, decizie (scj.ro #82159)

Acțiune

în revendicare, sau de despăgubiri, pentru imobilul preluat de stat prin

naționalizare. Incidența Legii nr. 10/2001 și a Decretului nr. 167/1958.

Cuprins

pe materii.

Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil

preluat de stat. Revendicare sau despăgubiri. Incidența Legii nr. 10/2001 și a

Decretului nr. 167/1968.

Index

alfabetic.

Drept civil.

-

Imobil preluat de stat.

-

Revendicare.

-

Despăgubiri

-

Prescripția acțiunii în despăgubiri.

C.civ.: art. 480

Legea nr. 10/2001: art. 47

Decretul nr. 167/1958

Instanța sesizată cu o acțiune în revendicare va soluționa cauza în raport

cu temeiul de drept invocat, iar nu conform procedurii speciale reparatorii

instituite ulterior prin Legea nr. 10/2001

Dreptul la despăgubiri pentru construcțiile demolate, aflate pe terenurile

preluate abuziv de stat, urmează cursul acțiunii imobiliare, imprescriptibilă

sub aspectul revendicării, nefiind aplicabile dispozițiile Decretului nr.

167/1958.

Î.C.C.J.,

secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 163 din 14 ianuarie

2005

Tribunalul București, secția aIIIa civilă, prin sentința nr.

1445 din 22 noiembrie 2001, a respins acțiunile conexate introduse de

moștenitorii coproprietarilor unui imobil – teren și construcții – situat în

București, naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, acțiuni prin care s-a cerut

obligarea Consiliului General al Municipiului București, Ministerului Culturii

și Statului Român, să lase reclamanților deplina proprietate și liniștita

posesie a terenului (488mp) și despăgubiri (estimate provizoriu la 20 de

miliarde de lei) pentru construcțiile demolate și pentru teren, dacă nu este

posibilă restituirea lui în natură.

În esență, instanța de fond a reținut că terenul, fiind destinat

unor obiective de investiții ale Ministerului Culturii, nu poate fi restituit

în natură, reclamanții fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii. Cum, însă,

reclamanții au solicitat despăgubiri banești și nu sub forma acțiunilor ori a

titlurilor de valoare – așa cum statuează art. 12  din Legea nr. 10/2001

-  acțiunea nu se admite.

Curtea de Apel București, secția civilă, prin decizia nr. 192

din 10 mai 2002, a respins apelul declarat de reclamanți.

Soluția de respingere a acțiunilor s-a menținut, de instanța de

apel, cu motivarea că existând o lege specială de reparații, Legea nr. 10/2001,

imobilul nu poate fi revendicat și că, pentru plata despăgubirilor, acțiunea

este prescrisă conform art. 1 și art. 3 din Decretul 167/1968.

Recursul reclamantelor este întemeiat pentru următoarele

considerente:

Prin cele trei acțiuni din cele trei dosare conexate, L.E., N.

S. și N.G. au revendicat, la 20 decembrie 2000, în temeiul art. 480, art. 998

Cod civil și  art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, terenul ce a

aparținut autorilor lor. In subsidiar, în cazul existenței unor cauze obiective

care ar face imposibilă restituirea terenului în natură, reclamanții au

solicitat contravaloarea acestuia precum și contravaloarea construcțiilor

aflate pe teren și demolate, în vederea realizării unui obiectiv de investiții.

Potrivit temeiului de drept pe care reclamanții și-au fundat

acțiunea - alin. 2 al art. 6 din Legea nr. 213/1998 - bunurile preluate de stat

fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului,

pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu

fac obiectul legii speciale. În spiritul și pentru aplicarea  eficientă a

alin. 2 al art. 6 instanțele sunt investite în temeiul pct. 3 al art. 6 Legea

nr. 213/1998 să stabilească valabilitatea titlului.

Din interpretarea alin. 2 al art. 6 din Legea nr. 213 /1998

rezultă că acțiunea în revendicare are un caracter subsidiar procedurilor

speciale de reparație instituite prin legi speciale. Desigur că această relație

dintre acțiunea în revendicare și procedura legală specială de reparație se

analizează în raport de momentul introducerii acțiunii și nu în raport de

modificările legislației prin care se instituie asemenea proceduri reparatorii

speciale, ulterior acestui moment.

In speță, instanța fusese sesizată cu o acțiune în revendicare

în temeiul art. 480, art. 998 Cod civil și art. 6 alin. 2 din  Legea nr.

213/1998- și potrivit acestui temei de drept era ținută se se pronunțe în

conformitate cu art. 129 Cod procedură civilă.

Faptul că pe parcursul soluționării cauzei – a intrat în vigoare

Legea nr.10/2001- care a instituit o procedură specială reparatorie în privința

imobilelor trecute abuziv în proprietate statului, cu titlu sau fără titlu, nu

justifică respingerea acțiunii în revendicare.

Aplicarea imediată a legii, în privința cauzelor aflate în curs

de judecată, se putea face numai în condițiile prevăzute de art. 7 alin. 1 din

Legea nr. 10/2001. Obțiunea persoanei, îndreptățite la una din procedurile

prevăzute de lege, se concretizează fie prin renunțarea acesteia la judecarea

cauzei în revendicare fie prin solicitarea acesteia de suspendare a cauzei.

Instanța sesizată cu o acțiune în revendicare nu va putea abdica

de la temeiul juridic al acțiunii cu care a fost investită, aplicând cauzei în

curs de judecată procedura specială reparatorie instituită de Legea nr.

10/2001, așa cum greșit a procedat instanța de fond.

Si instanța de apel a greșit, întrucât, în lipsa unei solicitări

exprese a reclamanților, de aplicare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr.

10/2001, era datoare să soluționeze acțiunea în revendicare pe fondul ei, nu să

o respingă, considerând-o inadmisibilă.

Prin modul de  a proceda, instanța de apel a lăsat nesoluționat

apelul cu care a fost sesizată. In consecință, se impune, în temeiul art. 313

Cod procedură civilă, casarea deciziei Curții de Apel București, cu trimitere

spre rejudecare.

Instanța de trimitere va analiza cauza și în raport cu

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului căruia, între timp,

prin Hotărârea nr. 937 din 14 august 2003, i s-a transmis terenul, aferent,

inițial, obiectivului de investiție - Centrul de Creație Culturală „Cântarea

României”.

Fără nici o justificare și contrar legii, instanța a considerat

că dreptul reclamanților la despăgubiri pentru construcțiile demolate este

prescris potrivit dispozițiunilor art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958,

ignorând faptul că despăgubirile pentru construcțiile demolate, aflate pe

terenurile preluate abuziv de stat,  urmează cursul acțiunii imobiliare,

imprescriptibilă sub aspectul revendicării.

Ca urmare, instanța de trimitere urmează a se pronunța și în

legătură cu acest capăt de cerere, lăsat de asemeni nesoluționat pe fondul său.