ÎCCJ, decizie (scj.ro #82460)

Revendicarea

imobilului naționalizat. Admisibilitatea acțiunii

Cuprins

pe materii

: Drept civil. Drepturi reale principale. Drept de

proprietate. Dreptul de proprietate privată. Imobile preluate de stat prin

naționalizare. Revendicare

Index

alfabetic

: Drept civil

-

Imobile preluate în mod abuziv

-

Imobil naționalizat

-

Revendicare inadmisibilă fondată pe dispozițiile dreptului comun

Legea

nr. 10/2001

După data de 14 februarie 2001, a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, act

normativ special, cu  dispozițiile derogatorii de la dreptul comun,

persoanele îndreptățite la retrocedarea în natură sau prin echivalent a unor

imobile trecute în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989, trebuie să se conformeze condițiilor, procedurilor și

termenelor prevăzute de această lege, fiind inadmisibilă acțiunea fondată pe

dispozițiile Codului civil.

Secția

civilă, decizia nr. 3164 din 30 aprilie 204

Prin sentința civilă nr. 356 din 18 martie 2002,

Tribunalul București, secția a IV – a civilă a respinsă ca inadmisibilă

acțiunea formulată de reclamanți pentru obligarea pârâtului Municipiul

București prin primar general, a le restitui două apartamente, și alte două

spații situate într-un imobil din București, ce au aparținut părinților lor,

fiind naționalizate în mod abuziv, astfel încât statul nu are un titlu de

proprietate valabil.

Tribunalul a stabilit că acțiunea a fost formulată la data de 30

ianuarie 2002, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și că

reclamanții au adresat notificarea, prevăzută de acest act normativ, însă nu au

mai așteptat finalizarea procedurii administrative, ci s-au adresat direct

instanței. În aceste condiții,  s-a apreciat că acțiunea în revendicare de

drept comun este inadmisibilă.

Apelul declarat de reclamanți a fost respins ca nefondat,

prin decizia nr. 47 din 10 februarie 2003 a Curții de Apel București,

secția a IV – a civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții,

criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.civ. și susținând,

în esență, că instanțele nu au avut în vedere că pârâtul a încălcat prevederile

art. 23 din Legea nr. 10/2001 privind rezolvarea notificării în termen de 60 de

zile, astfel încât acțiunea în revendicare este pe deplin admisibilă.

Recursul este nefondat.

Instanțele au apreciat în mod corect, interpretând rațional

prevederile art. 1 și 46 din Legea nr. 10/2001, că acest act normativ special,

cu dispoziții derogatorii de la dreptul comun, are prioritate față de

reglementările generale, conform principiului „specialia generalibus derogant”.

Așa fiind, după data de 14 februarie 2001 (momentul intrării în vigoare a

actului normativ), persoanele îndreptățite la retrocedarea în natură sau prin

echivalent a unor imobile trecute în proprietatea statului în perioada 6 martie

1945 –

22

decembrie 1989 trebuie să se conformeze condițiilor, procedurilor și termenelor

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește depășirea termenului de 60 de zile prevăzut

de art. 23 din acest act normativ, reclamanții aveau la dispoziție alte remedii

judiciare, iar nu acțiunea în revendicare, pentru a obține respectarea

obligației menționate.

Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.