ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1214/2010

Deliberând asupra recursului civil de față din studierea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 1263 din 4 iulie 2008, a admis excepția inadmisibilității; a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul S.I.M., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primarul General și SC N. SA Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, Legea nr. 10/2001 în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut, în termenele legale, să utilizeze această procedură, lucru care în speță nu a fost invocat, are deschisă calea acțiunii în revendicare/ retrocedarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași.

S-a mai reținut și faptul că, devreme ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, care reglementează toate situațiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiunea în revendicare formulată în temeiul dreptului comun (art. 480 C. civ.) este inadmisibilă. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 192 din 11 martie 2009, a admis apelul declarat de reclamantul S.I.M., împotriva sentinței civile nr. 1236 din 4 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primarul General și SC N. SA București și pe cale de consecință: a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, reclamantul a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480-481 C. civ., invocând preluarea abuzivă a imobilului în litigiu de către Statul Român și transmiterea acestuia, nelegal, către SC N. SA. Instanța de fond a analizat cauza prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001, apreciind că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acțiunile în revendicare întemeiate pe dreptul comun sunt inadmisibile. Că, raționamentul instanței de fond este greșit, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu conțin dispoziții care să interzică folosirea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dreptul comun pentru redobândirea proprietăților pretins a fi preluate abuziv de către stat.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs SC N. SA criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu aceasta. - Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul legii speciale de reparație.

Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii pentru imobilele preluate cu titlu valabil, astfel că după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație. - Legea nr. 10/2001, a instituit atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat. - Persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 C. civ.

- Raportul dintre legea specială și legea generală a fost rezolvată de Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a decis în interesul legii, că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - Decizia nr. 63 din 4 iunie 2007. Recursul este fondat. Legea nr. 10/2001 este o lege specială care reglementează situația imobilelor preluate abuziv de Statul Român în perioada 1945-1989, imobilul - terenul în suprafață de 300 mp situat în București, revendicat de reclamantul S.I., se încadrează în sfera de reglementare a actului normativ menționat.

Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta. Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil (art. 2 ), precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora legea le permite să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute (art. 18 lit. c)) și art. 29, așa încât argumentul potrivit căruia nu ar exista o suprapunere în ce privește câmpul de reglementare a celor două acte normative nu poate fi primit.

Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație. Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație. Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.

De altfel, problema raportului dintre legea specială și legea generală a fost rezolvată în același mod de Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când a decis în interesul legii, ca dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea aplicată acțiunilor având ca obiect imobile preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - Decizia nr. 63 din 4 iunie 2007. Prin aceeași decizie se arată că Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat cu sau fără titlu valabil.

De menționat este faptul că numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termene legale au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași. Prin urmare, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 C. civ.

Legea nr. 10/2001 suprimă, așadar, acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Dreptului Omului. Or, din moment ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001 ce are caracterul special menționat, și care reglementează toate situațiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, judicios a apreciat instanța de fond faptul că, acțiunea în revendicare formulată de reclamantul S.I., în temeiul dreptului comun este inadmisibilă.

Pentru toate cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința civilă nr. 1263 din 4 iulie 2008 pronunțată de instanța de fond este temeinică și dată cu aplicarea corectă a legii. Pe cale de consecință, se va constata că Decizia civilă nr. 192/2009 pronunțată de instanța de apel este netemeinică și dată cu aplicarea greșită a legii, drept pentru care se va admite recursul declarat de SC N. SA București, și se va modifica decizia atacată în sensul că se va respinge ca nefondat apelul declarat de S.I., împotriva sentinței civile nr. 1263/2008 a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC N. SA împotriva Deciziei nr. 192 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică decizia atacat, în sensul că, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.I.M. împotriva sentinței civile nr. 1263 din 4 iulie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.