ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1214/2010

Deliberând asupra

recursului civil de față din studierea actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin

sentința civilă nr. 1263 din 4 iulie 2008, a admis excepția inadmisibilității;

a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul S.I.M., în

contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primarul General și SC N.

SA

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, Legea nr. 10/2001 în limitele date de

dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun

în materia retrocedării, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate de

stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Numai persoanele

exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și cele care, din motive

independente de voința lor, nu au putut, în termenele legale, să utilizeze

această procedură, lucru care în speță nu a fost invocat, are deschisă calea

acțiunii în revendicare/ retrocedarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost

cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995,

de către chiriași.

S-a mai reținut și

faptul că, devreme ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, care reglementează toate

situațiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin

echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, acțiunea în revendicare formulată în temeiul dreptului comun (art.

480 C. civ.) este inadmisibilă.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr.  192 din 11 martie

2009, a admis apelul declarat de reclamantul S.I.M., împotriva sentinței civile

nr. 1236 din 4 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primarul General

și SC N. SA București și pe cale de consecință: a desființat sentința atacată

și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că, reclamantul a învestit instanța cu

soluționarea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480-481

C. civ., invocând preluarea abuzivă a imobilului în litigiu de către Statul

Român și transmiterea acestuia, nelegal, către SC N. SA.

Instanța de fond a

analizat cauza prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001, apreciind că, după

intrarea în vigoare a acestei legi, acțiunile în revendicare întemeiate pe

dreptul comun sunt inadmisibile.

Că, raționamentul

instanței de fond este greșit, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 10/2001

nu conțin dispoziții care să interzică folosirea acțiunii în revendicare,

întemeiată pe dreptul comun pentru redobândirea proprietăților pretins a fi preluate

abuziv de către stat.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată, a declarat recurs SC N. SA criticând-o ca fiind

nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Câtă vreme pentru

imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot

restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea

specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu

aceasta.

- Referitor la

imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998

prevede că, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii

acestora, dacă nu fac obiectul legii speciale de reparație. Or, Legea nr. 10/2001

reglementează măsuri reparatorii pentru imobilele preluate cu titlu valabil, astfel

că după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin.

(2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor

imobile aflate în această situație.

- Legea nr. 10/2001,

a instituit atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene

și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în

legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.

- Persoanele cărora

le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de opta

între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în

materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 C. civ.

- Raportul dintre

legea specială și legea generală a fost rezolvată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, atunci când a decis în interesul legii, că dispozițiile art. 35 din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică nu se aplică

acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989 - Decizia nr. 63 din 4 iunie 2007.

Recursul este fondat.

Legea nr. 10/2001

este o lege specială care reglementează situația imobilelor preluate abuziv de

Statul Român în perioada 1945-1989, imobilul - terenul în suprafață de 300 mp

situat în București, revendicat de reclamantul S.I., se încadrează în sfera de

reglementare a actului normativ menționat.

Câtă vreme pentru

imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot

restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea

specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.

Legea specială se

referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele

preluate fără titlu valabil (art. 2 ), precum și la relația dintre persoanele

îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora legea le permite

să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute (art. 18 lit. c)) și

art. 29, așa încât argumentul potrivit căruia nu ar exista o suprapunere în ce

privește câmpul de reglementare a celor două acte normative nu poate fi primit.

Referitor la

imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998

prevede că, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora,

dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație.

Or, Legea nr. 10/2001

reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu

valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ,

dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei

pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.

Pe de altă parte,

Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și

anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor

juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.

De altfel, problema

raportului dintre legea specială și legea generală a fost rezolvată în același

mod de Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când a decis în interesul

legii, ca dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea aplicată

acțiunilor având ca obiect imobile preluate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989 - Decizia nr. 63 din 4 iunie 2007.

Prin aceeași decizie

se arată că Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2)

din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării

imobilelor preluate de stat cu sau fără titlu valabil.

De menționat este

faptul că numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ,

precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să

utilizeze această procedură în termene legale au deschisă calea acțiunii în

revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu

bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către

chiriași.

Prin urmare,

persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu au

posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și

aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480

C. civ.

Legea nr. 10/2001

suprimă, așadar, acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la

un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator

și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber

la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din

Constituție și ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Dreptului Omului.

Or, din moment ce a

fost adoptată Legea nr. 10/2001 ce are caracterul special menționat, și care

reglementează toate situațiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri

reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, judicios a apreciat instanța de fond faptul

că, acțiunea în revendicare formulată de reclamantul S.I., în temeiul dreptului

comun este inadmisibilă.

Pentru toate cele

reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința civilă nr. 1263

din 4 iulie 2008 pronunțată de instanța de fond este temeinică și dată cu

aplicarea corectă a legii.

Pe cale de

consecință, se va constata că Decizia civilă nr. 192/2009 pronunțată de

instanța de apel este netemeinică și dată cu aplicarea greșită a legii, drept

pentru care se va admite recursul declarat de SC N. SA București, și se va

modifica decizia atacată în sensul că se va respinge ca nefondat apelul

declarat de S.I., împotriva sentinței civile nr. 1263/2008 a Tribunalului

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC N. SA împotriva Deciziei nr. 192 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică decizia

atacat, în sensul că, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.I.M.

împotriva sentinței civile nr. 1263 din 4 iulie 2008 a Tribunalului București, secția

a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.