ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 608/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1658 din 3

noiembrie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca

inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții L.A.G., L.A., N.N.F., N.W.R.L., N.B.J.

și N.S.G.V. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și Municipiul București prin Primarul General prin care au solicitat să

li se lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în

București, compus din teren în suprafață de 522,461 mp și clădiri.

Tribunalul a reținut că imobilul a

fost preluat abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 111/1951,

conform deciziei nr. 563/1966 emisă de Sfatul Popular al Municipiului București,

ceea ce implică incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

S-a mai reținut că reclamanții nu au

formulat notificare pentru restituirea imobilului, astfel că acțiunea în

revendicare este inadmisibilă întrucât încalcă principiul

specialia

generalibus derogant

.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții L.A.G., L.A., N.N.F., N.W.R.L., N.B.J. și N.S.G.V. susținând că

nici o dispoziție din Legea nr. 10/2001 nu interzice promovarea unei acțiuni în

revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. De asemenea, acțiunea

în revendicare de drept comun nu poate deveni inadmisibilă prin apariția unei

legi speciale de reparație.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 270 A din 30 aprilie 2008 a admis apelul, a

desființat în tot sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță reținând că restricționarea accesului la justiție al persoanelor care

invocă un pretins drept de proprietate încalcă principiile fundamentale ale

Convenției Europene a Drepturilor Omului, principiul preempțiunii dreptului

într-un stat de drept, principiul legalității, principiul nediscriminării,

respectiv, încalcă angajamentul statelor semnatare de a conferi conținut real

și concret exercițiului dreptului de acces la un tribunal. In considerentele

deciziei s-a făcut referire la practica C.E.D.O. în materie și la aspectele

reținute prin decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că în mod greșit a fost

respinsă excepția inadmisibilității acțiunii. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

care reglementează situația imobilelor preluate abuziv, instanța de judecată nu

are competența de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură a

imobilelor, decât după soluționarea notificării pe cale administrativă, or, în

speță, reclamanții nu au formulat notificare.

Recursul nu este fondat.

Inadmisibilitatea acțiunii în revendicare formulată după intrarea în

vigoare a Legii speciale nr. 10/2001 nu poate fi reținută pentru următoarele

considerente.

Legea nr. 10/2001 este o lege specială care reglementează situația imobilelor

preluate în mod abuziv de statul român în perioada 1945-1989, imobilul

revendicat de reclamantă încadrându-se în sfera de reglementare a acesteia.

În acest sens legea prevede o anumită procedură pentru a se putea obține

restituirea în natura a imobilelor preluate de stat, din acest punct de vedere

legea fiind una specială în raport de dispozițiile de drept comun.

Aceste argumente ar părea să interzică posibilitatea de a exercita vreo

altă cale în scopul dobândirii imobilului, respectiv accesul la mijloacele

prevăzute de dreptul comun și anume, acțiunea în revendicare. Concluzia nu este

definitivă, fiind necesar a se face distincția între deferite categorii de

imobile preluate de stat, în funcție de situația juridică a acestora la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Urmând acest demers este de apreciat că doar în ce privește imobilele

preluate în mod abuziv de stat și care se mai aflau în posesia acestuia la data

intrării în vigoare a legii, procedura prevăzută de aceasta este una

obligatorie, cu excluderea altor mijloace prevăzute de dreptul comun.

Pentru cealaltă categorie de imobile, respectiv cele care nu se mai

aflau în proprietatea statului la data de 14 februarie 2001 este posibilă

exercitarea unei acțiuni în revendicare întrucât nu există nici un text de lege

care să interzică introducerea unei astfel de acțiuni, de drept comun,

împotriva cumpărătorilor după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Un alt argument în susținerea acestei afirmații îl constituie și faptul

că prin vânzarea de către stat a imobilului asupra căruia nu avea un drept

valabil de proprietate de proprietate s-a realizat o ingerință în dreptul fostului

proprietar. Or, a refuza acestuia calea dreptului comun de realizare a

dreptului său ar însemna a consacra cu caracter definitiv ingerința în dreptul

său, cu consecința evidentă a încălcării art. 1 din Primul Protocol al

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, nu trebuie

neglijate nici aspectele inserate în considerentele deciziei în interesul legii

nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru

instanțe potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora Legea

specială nr. 10/2001 nu exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se

recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o

atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din

Primul Protocol și trebuie să i se asigure accesul la justiție. In această

situație este însă necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete

ale cauzei, dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui

alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor

juridice.

În raport de aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei

nr. 270 A din 30 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.