ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 608/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1658 din 3 noiembrie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții L.A.G., L.A., N.N.F., N.W.R.L., N.B.J. și N.S.G.V. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primarul General prin care au solicitat să li se lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 522,461 mp și clădiri. Tribunalul a reținut că imobilul a fost preluat abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 111/1951, conform deciziei nr. 563/1966 emisă de Sfatul Popular al Municipiului București, ceea ce implică incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

S-a mai reținut că reclamanții nu au formulat notificare pentru restituirea imobilului, astfel că acțiunea în revendicare este inadmisibilă întrucât încalcă principiul specialia generalibus derogant . Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții L.A.G., L.A., N.N.F., N.W.R.L., N.B.J. și N.S.G.V. susținând că nici o dispoziție din Legea nr. 10/2001 nu interzice promovarea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. De asemenea, acțiunea în revendicare de drept comun nu poate deveni inadmisibilă prin apariția unei legi speciale de reparație.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 270 A din 30 aprilie 2008 a admis apelul, a desființat în tot sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță reținând că restricționarea accesului la justiție al persoanelor care invocă un pretins drept de proprietate încalcă principiile fundamentale ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, principiul preempțiunii dreptului într-un stat de drept, principiul legalității, principiul nediscriminării, respectiv, încalcă angajamentul statelor semnatare de a conferi conținut real și concret exercițiului dreptului de acces la un tribunal. In considerentele deciziei s-a făcut referire la practica C.E.D.O. în materie și la aspectele reținute prin decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care reglementează situația imobilelor preluate abuziv, instanța de judecată nu are competența de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură a imobilelor, decât după soluționarea notificării pe cale administrativă, or, în speță, reclamanții nu au formulat notificare. Recursul nu este fondat. Inadmisibilitatea acțiunii în revendicare formulată după intrarea în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001 nu poate fi reținută pentru următoarele considerente.

Legea nr. 10/2001 este o lege specială care reglementează situația imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada 1945-1989, imobilul revendicat de reclamantă încadrându-se în sfera de reglementare a acesteia. În acest sens legea prevede o anumită procedură pentru a se putea obține restituirea în natura a imobilelor preluate de stat, din acest punct de vedere legea fiind una specială în raport de dispozițiile de drept comun. Aceste argumente ar părea să interzică posibilitatea de a exercita vreo altă cale în scopul dobândirii imobilului, respectiv accesul la mijloacele prevăzute de dreptul comun și anume, acțiunea în revendicare. Concluzia nu este definitivă, fiind necesar a se face distincția între deferite categorii de imobile preluate de stat, în funcție de situația juridică a acestora la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Urmând acest demers este de apreciat că doar în ce privește imobilele preluate în mod abuziv de stat și care se mai aflau în posesia acestuia la data intrării în vigoare a legii, procedura prevăzută de aceasta este una obligatorie, cu excluderea altor mijloace prevăzute de dreptul comun. Pentru cealaltă categorie de imobile, respectiv cele care nu se mai aflau în proprietatea statului la data de 14 februarie 2001 este posibilă exercitarea unei acțiuni în revendicare întrucât nu există nici un text de lege care să interzică introducerea unei astfel de acțiuni, de drept comun, împotriva cumpărătorilor după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Un alt argument în susținerea acestei afirmații îl constituie și faptul că prin vânzarea de către stat a imobilului asupra căruia nu avea un drept valabil de proprietate de proprietate s-a realizat o ingerință în dreptul fostului proprietar.

Or, a refuza acestuia calea dreptului comun de realizare a dreptului său ar însemna a consacra cu caracter definitiv ingerința în dreptul său, cu consecința evidentă a încălcării art. 1 din Primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, nu trebuie neglijate nici aspectele inserate în considerentele deciziei în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora Legea specială nr. 10/2001 nu exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol și trebuie să i se asigure accesul la justiție.

In această situație este însă necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice. În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 270 A din 30 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.