ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 661/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 martie 2006 reclamanta CN P.R. SA a solicitat anularea Deciziei nr. 1 din 2 septembrie 2005 emisă de A.N.A.F. și a procesului verbal din 14 iulie 2005 întocmit de consilieri din cadrul pârâtei. În motivarea acțiunii arată, în esență, că procesul - verbal contestat este nul absolut pentru nerespectarea condițiilor de formă și a competenței materiale, pârâta neputând constata nelegalitatea H.G. nr. 371/1998 și a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 1 martie 2002 emis de M.C.T.I. Mai arată că procesul - verbal și decizia sunt netemeinice pentru că s-a apreciat că nelegal a fost trecut imobilul situat în București, din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia și în capitalul social al reclamantei, cu toate că în anul 1996 imobilul respectiv se afla deja în patrimoniul său, iar între H.G.

nr. 550/1996 și H.G. nr. 371/1998 există o contradicție sau o neconcordanță de reglementare, dar numai aparentă. Susține că este nereală afirmația pârâtei că nu a respectat procedura legală de înmatriculare la Registrul Comerțului, ca și faptul că a fost ilicită licitația pe care a organizat-o în vederea creării unui parteneriat pentru valorificarea imobilului în discuție. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1658 din 5 iulie 2006 a admis acțiunea, dispunând anularea deciziei și procesului-verbal contestate ca nelegale. Instanța reține, în motivarea sentinței, că actele atacate sunt nelegale pentru că pârâta nu era competentă să efectueze un asemenea control și că aceste acte vatămă pe reclamantă în drepturile sale recunoscute de lege.

Pârâta a declarat recurs împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că Instanța de Fond a interpretat greșit prevederile Legii nr. 30/1991 și ale H.G. nr. 208/2005, fără să le coroboreze cu prevederile Ordinului nr. 445/2005 al președintelui A.N.A.F., în care se stabilește competența pârâtei în exercitarea controlului administrării și utilizării resurselor financiare și reglementării disciplinei financiar - contabile în activitatea desfășurată de agenții economici cu capital integral sau majoritar de stat.

Cum are competența de a verifica modul de administrare și gestionare a mijloacelor financiare și materiale ale agenților economici cu capital integral sau majoritar de stat, precum și modul de respectare a prevederilor legale privind concesionarea bunurilor proprietate publică a statului, iar reclamanta intră în categoria acestor agenți economici, fiind companie națională, susține că era competentă să efectueze un astfel de control la reclamantă. Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece Instanța a concluzionat temeinic și legal că ANAF nu are atribuții de control în domeniul analizării legalității actelor administrative unilaterale.

Menționează că prin ordin al președintelui ANAF se pot stabili atribuții în sarcina unor departamente din aparatul propriu, nu și în ce privește verificarea legalității unor hotărâri ale Guvernului sau a actelor juridice emise de alte ministere. Susține că, chiar dacă Ordinul nr. 445/2005 al președintelui A.N.A.F. ar stabili în sarcina Direcției de control financiar posibilitatea verificării modului de respectare a prevederilor legale privind administrarea și gestionarea patrimoniului public și privat al statului, acesta s-a emis ulterior încheierii procesului - verbal de control. Analizând motivele de recurs invocate și materialul probator administrat, ținând cont de dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Prin procesul - verbal încheiat la 14 iulie 2005 de consilieri din cadrul A.N.A.F.

– Direcția de control financiar s-a reținut că imobilul din București, a fost trecut nelegal din proprietatea publică a statului în proprietatea intimatei, prin H.G. nr. 371/1998, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 1 martie 2002 emis de M.C.T.I. în favoarea intimatei este ilegal și lovit de nulitate absolută și că licitația organizată de intimată în legătură cu crearea unui parteneriat având ca obiect valorificarea imobilului în discuție este ilegală. Ca urmare, s-a dispus anularea licitației, înaintea actului de control la M.C.T.I.

în vederea luării măsurilor ce se impun și în special pentru înscrierea imobilului din București în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, discutarea actului de control în Adunarea generală a acționarilor pentru intrarea în legalitate și luarea de către intimată a măsurilor de scoatere a imobilului din capitalul său social, întreprinderea măsurilor necesare în vederea anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor menționat mai sus și clarificarea situației juridice a bunurilor care au o situație incertă din punct de vedere al proprietății. Plângerea formulată de intimată împotriva procesului - verbal de control a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 1 din 2 septembrie 2005 emisă de recurentă.

Procesul - verbal și decizia au fost contestate la Instanța de contencios administrativ, care, prin sentința ce se atacă prin prezentul recurs, au fost anulate ca nelegale, reținându-se în special faptul că recurenta nu era competentă legal să efectueze un asemenea control. Acest punct de vedere nu poate fi, însă, reținut ca întemeiat. Intimata este o companie națională cu capital integral de stat, înființată prin H.G. nr. 371 din 3 iulie 1998, în urma reorganizării R.A.P.R., devenind proprietara tuturor imobilelor aflate în patrimoniul regiei, cu excepția celor dobândite cu alt titlu. Din cuprinsul H.G. nr. 550 din 10 iulie 1996 rezultă că imobilul proprietate publică a statului, compus din teren și construcție, situat în București, s-a transmis din administrarea Consiliului General al Municipiului București în administrarea Regiei Autonome „Poșta Română”.

Prin H.G. nr. 1034 din 18 octombrie 2001 s-a modificat H.G. nr. 550/1996, în anexa 1 la hotărâre prevăzându-se expres că imobilul în discuție, proprietate publică a statului, s-a transmis în administrarea CN P.R. SA, el fiind compus din clădirea principală, clădirea anexă și teren în suprafață de 8.218 m.p. Din cuprinsul actelor normative menționate rezultă că imobilul în cauză s-a transmis intimatei în administrare, trecerea în proprietatea sa putându-se face numai după ce prin hotărâre a Guvernului este scos din domeniul public al statului, trecut în domeniul privat al statului și apoi transmis în proprietatea intimatei, ceea ce nu s-a dovedit a se fi realizat până în prezent. Ca atare, este discutabilă și eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 1 martie 2002 eliberat de M.C.T.I.

în favoarea intimatei pentru terenul în suprafață de 8218,18 m.p. Însă, trebuie analizat întâi dacă recurenta avea competența legală să verifice legalitatea includerii imobilului în capitalul social al intimatei, deci ca bun proprietatea acesteia. Conform prevederilor art. 32 C. proc. fisc., „organele fiscale au competență generală privind administrarea creanțelor fiscale, exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală”.

Art. 5 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare stabilește ca atribuții ale organelor de control financiar verificarea folosirii mijloacelor și fondurilor din dotare și respectarea reglementărilor financiar - contabile în activitatea regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital de stat, verificarea exactității și realității înregistrărilor în evidențele prevăzute de lege și de actele de constituire a societăților comerciale și a celorlalți agenți economici, precum și alte atribuții de control stabilite, potrivit legii, în sarcina Ministerului Finanțelor. În baza prevederilor art. 5 din H.G.

nr. 208 din 17 martie 2005 Ministerul Finanțelor este autorizat să dea agenților economici dispoziții obligatorii pentru luarea măsurilor de respectare a legii, iar conform art. 24 din hotărâre, ANAF exercită, printre altele, urmărirea, supravegherea și controlul fiscal, desfășoară activități de investigare fiscală cu ocazia controlului, poate să dea agenților economici, ca urmare a controlului, dispoziții pentru luarea măsurilor de respectare a legii și îndeplinește orice alte atribuții și are toate competențele cu privire la activitatea de administrare a veniturilor bugetare, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Prin Ordinul președintelui ANAF nr. 445 din 22 august 2005, chiar dacă este emis după efectuarea controlului la intimată, s-au precizat mai clar sarcinile ce revin ANAF, între acestea fiind cuprinse și cele privind verificarea respectării disciplinei economico - financiare și a modului de administrare și gestionare a mijloacelor financiare și materiale ale agenților economici cu capital integral sau majoritar de stat și a modului de respectare a prevederilor legale privind administrarea și gestionarea domeniului public și privat al statului. Din cuprinsul actelor normative menționate mai sus se desprinde concluzia că recurenta avea competența legală de a efectua controlul cu obiectivele prevăzute în actul de control și de a da îndrumările ce se impun pentru intrarea în legalitate.

Cum Instanța de Fond a admis acțiunea pe considerentul că organul fiscal nu era abilitat să efectueze controlul la intimată, se impune ca hotărârea acesteia să se caseze și să se trimită cauza spre rejudecare la aceeași Instanță, în temeiul dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., urmând ca în baza prevederilor art. 315 din același cod să se aibă în vedere precizările făcute mai sus. De asemenea, va trebui să verifice dacă conținutul înscrierilor din procesul - verbal de control corespund realității, ocazie cu care va solicita relații suplimentare cu privire la calitatea în care intimata deține imobilul, eventual dacă prin vreun act legal i s-a transmis dreptul de proprietate asupra construcțiilor și terenului aferent din București, dar și să verifice dacă măsura anulării licitației pentru crearea unui parteneriat cu privire la valorificarea acestui imobil a fost legal luată.

Totodată, va verifica și dacă prin dispozițiile stabilite prin procesul - verbal contestat i se aduce intimatei atingere într-un drept sau un interes legitim, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 1658 din 5 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2007.