ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 661/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7 martie 2006

reclamanta CN P.R. SA a solicitat anularea Deciziei nr. 1 din 2 septembrie 2005

emisă de A.N.A.F. și a procesului verbal din 14 iulie 2005 întocmit de

consilieri din cadrul pârâtei.

În motivarea acțiunii arată,

în esență, că procesul - verbal contestat este nul absolut pentru nerespectarea

condițiilor de formă și a competenței materiale, pârâta neputând constata

nelegalitatea H.G. nr. 371/1998 și a Certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor din 1 martie  2002 emis de M.C.T.I.

Mai arată că procesul - verbal

și decizia sunt netemeinice pentru că s-a apreciat că nelegal a fost trecut

imobilul situat în București, din proprietatea publică a statului în

proprietatea privată a acestuia și în capitalul social al reclamantei, cu toate

că în anul 1996 imobilul respectiv se afla deja în patrimoniul său, iar între H.G.

nr. 550/1996 și H.G. nr. 371/1998 există o contradicție sau o neconcordanță de

reglementare, dar numai aparentă.

Susține că este nereală

afirmația pârâtei că nu a respectat procedura legală de înmatriculare la Registrul Comerțului, ca și faptul că a fost ilicită licitația pe care a organizat-o în

vederea creării unui parteneriat pentru valorificarea imobilului în discuție.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1658 din

5 iulie 2006 a admis acțiunea, dispunând anularea deciziei și procesului-verbal

contestate ca nelegale.

Instanța reține, în

motivarea sentinței, că actele atacate sunt nelegale pentru că pârâta nu era

competentă să efectueze un asemenea control și că aceste acte vatămă pe

reclamantă în drepturile sale recunoscute de lege.

Pârâta a declarat recurs

împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că Instanța de Fond a interpretat greșit prevederile Legii nr. 30/1991

și ale H.G. nr. 208/2005, fără să le coroboreze cu prevederile Ordinului nr.

445/2005 al președintelui A.N.A.F., în care se stabilește competența pârâtei în

exercitarea controlului administrării și utilizării resurselor financiare și

reglementării disciplinei financiar - contabile în activitatea desfășurată de

agenții economici cu capital integral sau majoritar de stat.

Cum are competența de a

verifica modul de administrare și gestionare a mijloacelor financiare și

materiale ale agenților economici cu capital integral sau majoritar de stat,

precum și modul de respectare a prevederilor legale privind concesionarea

bunurilor proprietate publică a statului, iar reclamanta intră în categoria

acestor agenți economici, fiind companie națională, susține că era competentă

să efectueze un astfel de control la reclamantă.

Intimata - reclamantă a

formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat,

deoarece Instanța a concluzionat temeinic și legal că ANAF nu are atribuții de

control în domeniul analizării legalității actelor administrative unilaterale.

Menționează că prin ordin al

președintelui ANAF se pot stabili atribuții în sarcina unor departamente din

aparatul propriu, nu și în ce privește verificarea legalității unor hotărâri

ale Guvernului sau a actelor juridice emise de alte ministere.

Susține că, chiar dacă

Ordinul nr. 445/2005 al președintelui A.N.A.F. ar stabili în sarcina Direcției

de control financiar posibilitatea verificării modului de respectare a

prevederilor legale privind administrarea și gestionarea patrimoniului public

și privat al statului, acesta s-a emis ulterior încheierii procesului - verbal

de control.

Analizând motivele de recurs

invocate și materialul probator administrat, ținând cont de dispozițiile legale

aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prin procesul - verbal

încheiat la 14 iulie 2005 de consilieri din cadrul A.N.A.F. – Direcția de

control financiar s-a reținut că imobilul din București, a fost trecut nelegal

din proprietatea publică a statului în proprietatea intimatei, prin H.G. nr.

371/1998, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor din 1 martie 2002 emis de M.C.T.I. în favoarea intimatei este

ilegal și lovit de nulitate absolută și că licitația organizată de intimată în

legătură cu crearea unui parteneriat având ca obiect valorificarea imobilului

în discuție este ilegală.

Ca urmare, s-a dispus

anularea licitației, înaintea actului de control la M.C.T.I. în vederea luării măsurilor ce se impun și în special pentru înscrierea imobilului

din București în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al

statului, discutarea actului de control în Adunarea generală a acționarilor

pentru intrarea în legalitate și luarea de către intimată a măsurilor de

scoatere a imobilului din capitalul său social, întreprinderea măsurilor

necesare în vederea anulării certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor menționat mai sus și clarificarea situației

juridice a bunurilor care au o situație incertă din punct de vedere al

proprietății.

Plângerea formulată de

intimată împotriva procesului - verbal de control a fost respinsă ca

neîntemeiată prin Decizia nr. 1 din 2 septembrie 2005 emisă de recurentă.

Procesul - verbal și decizia

au fost contestate la Instanța de contencios administrativ, care, prin sentința

ce se atacă prin prezentul recurs, au fost anulate ca nelegale, reținându-se în

special faptul că recurenta nu era competentă legal să efectueze un asemenea

control.

Acest punct de vedere nu

poate fi, însă, reținut ca întemeiat.

Intimata este o companie

națională cu capital integral de stat, înființată prin H.G. nr. 371 din 3 iulie

1998, în urma reorganizării R.A.P.R., devenind proprietara tuturor imobilelor

aflate în patrimoniul regiei, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

Din cuprinsul H.G. nr. 550

din 10 iulie 1996 rezultă că imobilul proprietate publică a statului, compus

din teren și construcție, situat în București, s-a transmis din administrarea

Consiliului General al Municipiului București în administrarea Regiei Autonome

„Poșta Română”.

Prin H.G. nr. 1034 din 18

octombrie 2001 s-a modificat H.G. nr. 550/1996, în anexa 1 la hotărâre prevăzându-se

expres că imobilul în discuție, proprietate publică a statului, s-a transmis în

administrarea CN P.R. SA, el fiind compus din clădirea principală, clădirea

anexă și teren în suprafață de 8.218 m.p.

Din cuprinsul actelor

normative menționate rezultă că imobilul în cauză s-a transmis intimatei în

administrare, trecerea în proprietatea sa putându-se face numai după ce prin

hotărâre a Guvernului este scos din domeniul public al statului, trecut în

domeniul privat al statului și apoi transmis în proprietatea intimatei, ceea ce

nu s-a dovedit a se fi realizat până în prezent.

Ca atare, este discutabilă

și eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor din 1 martie  2002 eliberat de M.C.T.I. în favoarea intimatei

pentru terenul în suprafață de 8218,18 m.p.

Însă, trebuie analizat întâi

dacă recurenta avea competența legală să verifice legalitatea includerii

imobilului în capitalul social al intimatei, deci ca bun proprietatea acesteia.

Conform prevederilor art. 32 C. proc. fisc., „organele fiscale au competență generală privind administrarea creanțelor fiscale,

exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale

în materie fiscală”.

Art. 5 din Legea nr. 30/1991

privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare

stabilește ca atribuții ale organelor de control financiar verificarea

folosirii mijloacelor și fondurilor din dotare și respectarea reglementărilor

financiar - contabile în activitatea regiilor autonome și a societăților

comerciale cu capital de stat, verificarea exactității și realității

înregistrărilor în evidențele prevăzute de lege și de actele de constituire a

societăților comerciale și a celorlalți agenți economici, precum și alte

atribuții de control stabilite, potrivit legii, în sarcina Ministerului

Finanțelor.

În baza prevederilor art. 5

din H.G. nr. 208 din 17 martie 2005 Ministerul Finanțelor este autorizat să dea

agenților economici dispoziții obligatorii pentru luarea măsurilor de

respectare a legii, iar conform art. 24 din hotărâre, ANAF exercită, printre

altele, urmărirea, supravegherea și controlul fiscal, desfășoară activități de

investigare fiscală cu ocazia controlului, poate să dea agenților economici, ca

urmare a controlului, dispoziții pentru luarea măsurilor de respectare a legii

și îndeplinește orice alte atribuții și are toate competențele cu privire la

activitatea de administrare a veniturilor bugetare, cu excepția cazurilor în

care legea prevede altfel.

Prin Ordinul președintelui

ANAF nr. 445 din 22 august 2005, chiar dacă este emis după efectuarea

controlului la intimată, s-au precizat mai clar sarcinile ce revin ANAF, între

acestea fiind cuprinse și cele privind verificarea respectării disciplinei

economico - financiare și a modului de administrare și gestionare a mijloacelor

financiare și materiale ale agenților economici cu capital integral sau

majoritar de stat și a modului de respectare a prevederilor legale privind

administrarea și gestionarea domeniului public și privat al statului.

Din cuprinsul actelor

normative menționate mai sus se desprinde concluzia că recurenta avea

competența legală de a efectua controlul cu obiectivele prevăzute în actul de

control și de a da îndrumările ce se impun pentru intrarea în legalitate.

Cum Instanța de Fond a admis

acțiunea pe considerentul că organul fiscal nu era abilitat să efectueze

controlul la intimată, se impune ca hotărârea acesteia să se caseze și să se

trimită cauza spre rejudecare la aceeași Instanță, în temeiul dispozițiilor

art. 313 C. proc. civ., urmând ca în baza prevederilor art. 315 din același cod

să se aibă în vedere precizările făcute mai sus.

De asemenea, va trebui să

verifice dacă conținutul înscrierilor din procesul - verbal de control

corespund realității, ocazie cu care va solicita relații suplimentare cu

privire la calitatea în care intimata deține imobilul, eventual dacă prin vreun

act legal i s-a transmis dreptul de proprietate asupra construcțiilor și

terenului aferent din București, dar și să verifice dacă măsura anulării licitației

pentru crearea unui parteneriat cu privire la valorificarea acestui imobil a

fost legal luată.

Totodată, va verifica și

dacă prin dispozițiile stabilite prin procesul - verbal contestat i se aduce

intimatei atingere într-un drept sau un interes legitim, în sensul prevederilor

art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 1658 din 5 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2007.