ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3462/2025

Ședința publică din data de 18 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei civile de față și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 octombrie 2023, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Garda Națională de Mediu, Guvernul României și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, au solicitat anularea dispozițiilor art. 25 alin. (3) din H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

1.2. Prin sentința civilă nr. 473 din 21 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal.

1.3. Prin sentința civilă nr. 94 din 15 septembrie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepția lipsei de interes a pârâtei Garda Națională de Mediu;

(ii) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, invocată de către pârâta Garda Națională de Mediu, ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes;

(iii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda Națională de Mediu;

(iv) a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

(v) a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca neîntemeiată.

1.4. Prin decizia nr. 1432/13.03.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 94 din 15 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a casat în parte sentința recurată și, în consecință: a trimis spre rejudecare cererea de chemare în judecată, menținând soluțiile din sentință cu privire la excepții și la respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu.

În rejudecare, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 225/F-CONT din 27 septembrie 2024, a admis cererea formulată de reclamanții A. și C., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și a anulat dispozițiile art. 25 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, au declarat recurs recurenții-pârâți Guvernul României și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

3.1. Prin cererea de recurs, Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a considerat sentința recurată ca fiind netemeinică și nelegală, invocând motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru următoarele motive:

Astfel, nelegalitatea în prezenta speță rezidă din neluarea în considerare a dispozițiilor alin. (9) al art. 44 din Constituția României, conform cărora, "bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii", incidente în prezenta speță.

Așadar, prezumția de legalitate, de care se bucură orice act administrativ, nu a fost răsturnată, nelegalitatea unui act administrativ fiind necesar a fi dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Raportat la această apreciere, consideră că Hotărârea Guvernului nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, este legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 54 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările și completările ulterioare, proiect inițiat de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile (în organizarea de la acea dată, actualmente Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor), ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții și competențe specifice domeniului în cauză. De asemenea, proiectul a fost avizat de către Ministerul Justiției.

Prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deșeuri, s-a creat cadrul instituțional pentru aplicarea directă a acestui Regulament al Parlamentului European al Consiliului care se completează cu prevederile Convenției de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase si al eliminării acestora, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1991, cu modificările ulterioare, si cu cele ale amendamentelor la Convenția de la Basel, acceptate de România prin Legea nr. 265/2002.

Prin art. 5 din H.G. nr. 788/2007 se arată că:

"Transportul deșeurilor se efectuează în conformitate cu legislația națională și cu acordurile și convențiile internaționale privind transportul mărfurilor periculoase, la care România este parte".

În același context legislativ, a fost adoptată și H.G. nr. 1061/2008, hotărâre prin care "se stabilește procedura de reglementare control al transportului periculoase nepericuloase pe teritoriul României", procedându-se totodată la instituirea unor reguli de conduită generale, impersonale, care exprimă voința de stat și a căror respectare este garantată de forța coercitivă a statului, contrar susținerilor instanței care a rejudecat fondul după casare.

De asemenea, instanța care a rejudecat fondul după casare, nu a procedat la raportarea reglementărilor speciale din domeniul transportului deșeurilor periculoase și nepericuloase la regimul juridic general aplicabil contravențiilor, adică la cadrul/sediul general al materiei.

Astfel, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, " Actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancțiunii cu amendă vor stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; stabili și tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor ".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 2/2001, una dintre sancțiunile contravenționale principale este amenda contravențională, iar la alin. (3) lit. a), legiuitorul a stabilit ca una dintre sancțiunile contravenționale complementare este confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții.

Raportând astfel reglementările speciale anulate la cadrul normativ general, se constată că O.G. nr. 2/2001 prevede că sancțiunea complementară este confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții, reglementarea specială fiind așadar, în consens cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, adică în limitele prevăzute de actul normativ care reglementează sediul general al materiei.

Așadar, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii în raport cu gradul de pericol social al faptei, recurentul consideră că drepturile ocrotite astfel, prin măsurile a căror anulare a fost dispusă, sunt unele fundamentale, fiind reglementate prin art. 34 alin. (1) și art. 35 din Constituția României, și anume faptul că "Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat" iar "Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic", sens în care "Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept", persoanele fizice și juridice având îndatorirea de a proteja și de a ameliora mediul înconjurător.

În concluzie, nu se poate susține că acest tip de contravenții ar prezenta un grad pericol social redus, astfel încât să se poate face vorbire despre vreo încălcare a principiului proporționalității.

Mai mult, în materia sancțiunilor contravenționale de mediu, și în special în cazul capitolului referitor la transporturile deșeurilor periculoase, se află în prezența reglementării unui domeniu în care eventualele pagube produse, pot avea consecințe grave atât pentru mediu cât și pentru societate, existând posibilitatea punerii în pericol a vieților umane și nu numai.

Așadar, normele de protecție a mediului intervin în cazul în care se aduce atingere unui factor de mediu fără ca, în mod necesar, să existe o vătămare suferită de victime identificabile.

Nu în ultimul rând, inclusiv Comisia Europeană, prin intermediul mecanismelor specifice, a notificat oficial România cu privire la sancțiunile aplicate în domeniul protecției mediului în sensul în care cuantumul acestora nu este de natura a descuraja și a limita contravențiile.

Comparativ cu legislația națională, în legislația unora dintre statele membre, din domeniul protecției mediului, sunt prevăzute, inclusiv sancțiuni procentuale raportate la cifra de afaceri a operatorilor economici, ajungându-se la sancțiuni de ordinul milioanelor de euro, în timp ce în România, cuantumul maxim al sancțiunii, astfel cum este reglementat de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, este de 100.000 RON, singura excepție din domeniu fiind reprezentată de contravențiile prevăzute de către Legea nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase.

3.2. Prin cererea de recurs, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Recurentul a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat prevederile legale referitoare la transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

Soluția adoptată de către instanța de fond, în mod neîntemeiat după aprecierea recurentului, este dată de faptul că nu sunt indicate, în textul de lege sancționator, criterii în raport de care să se aprecieze în concret, oportunitatea aplicării sancțiunii complementare a confiscării, aspect care nu poate să conducă la concluzia unei soluții judicioase în speță și a unui raționament logico-juridic coerent.

Având ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, sancțiunea contravențională complementară reglementată de H.G. nr. 1061/2008 corespunde unei necesități primordiale privind protecția mediului. Reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancțiunea principală a amenzii, a sancțiunii complementare a confiscării mijlocului de transport folosit la săvârșirea contravenției, nu este lăsată la aprecierea organului constatator, ci este consecința legăturii directe în care se află cu fapta sancționată și a pericolului social sporit al acesteia. Eliminarea sintagmei referitoare la aplicarea măsurii complementare a confiscării mijlocului de transport folosit la săvârșirea faptei antisociale, de încălcare a regimului juridic al transporturilor deșeurilor periculoase și nepericuloase, ar avea un efect încurajator, prin aceea că persoanele care săvârșesc astfel de abateri nu ar suporta nicio consecință directă, de diminuare a patrimoniului lor, ci doar una subiectivă prin dresarea procesului-verbal contravențional, ceea ce însă nu va împiedica, din nou, comiterea faptei contravenționale.

Reglementarea unei sancțiuni complementare absolut determinate, incidentă pentru anumite fapte grave, privită în abstract, exclusă procesului de apreciere din partea agentului constatator, este lăsată la latitudinea puterii legiuitoare, în raport cu rațiunile concrete ce o pot justifica la un moment dat, inclusiv frecvența unor fapte similare și potențiale ori consecințele nefaste ce pot să apară în cazul săvârșirii lor. Mai mult, sancțiunea complementară a confiscării este stabilită de lege întotdeauna pe lângă sancțiunea principală a amenzii, iar agentul sancționator nu are latitudinea de a reindividualiza sancțiunea complementară.

Recurentul a învederat că instanța de judecată învestită cu soluționarea plângerii contravenționale care a generat prezentul litigiu, a verificat și modul de aplicare a sancțiunii complementare și, câtă vreme a reținut legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și nu a dispus anularea acestuia, nu se poate proceda cu prilejul unui alt litigiu la "înlăturarea" sancțiunii complementare prin anularea prevederilor legale în care este stipulată și măsura confiscării. Judecătorul are posibilitatea de a înlătura sancțiunile complementare doar în situația în care dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, nu și atunci când menține sancțiunea principală a amenzii.

În concluzie, măsura confiscării mijlocului de transport folosit la comiterea de contravențiilor prin care se încalcă regimul juridic al transportului deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, trebuie să își găsească, pe mai departe, reglementarea expresă într-un text de lege.

În drept, a invocat dispozițiile din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevederile H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, precum și ale oricărui act normativ incident.

Intimații - reclamanți au depus întâmpinare, in termenul legal, prin care au invocat excepția nulității recursurilor formulate de Guvernul României și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Pe fondul cauzei, au pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, instanța efectuând o justă și judicioasă interpretare a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, în analiza sa proprie stabilind că textul de lege criticat - respectiv art. 25 alin. (3) din H.G. nr. 1061/2008 nu respectă principiul proporționalității, prevăzut de art. 5 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 2/2001 și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, precum și de art. 53 alin. (2) teza a Ii-a din Constituția României. Totodată, în argumentarea soluției pronunțate, instanța de fond a avut în vedere și practica CEDO.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Având a soluționa cu prioritate excepția nulității recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de către instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică, pe baza hotărârii recurate, modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de fond, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite.

În cauză, se constată că recurentul nu și-a motivat recursul în sensul prevăzut de lege, limitându-se la o formulare generală, fără a indica motive concrete de nelegalitate ale sentinței recurate. Deși recurentul face referire la legalitatea sancțiunii contravenționale complementare reglementată de H.G. nr. 1061/2008, nu aduce nicio critică concretă privind legalitatea sentinței recurate.

Din moment ce niciuna dintre criticile invocate de recurent nu poate fi încadrată în vreunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurent nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și nu se grefează pe conținutul sentinței atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Examinând în continuare, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de recurentul-pârât Guvernul României, invocată de intimații-reclamanți, Înalta Curte constată următoarele:

Această excepție este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurentul-pârât Guvernul României a formulat critici care se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că recurentul a formulat critici care să permită încadrarea lor în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., subliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, motiv pentru care va respinge excepția nulității recursului formulat de recurentul-pârât Guvernul României, invocată de intimații-reclamanți, ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate și de apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva situației de fapt se reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea dispozițiilor art. 25 alin. (3) din H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, care prevede că:

"În cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), se aplică pe lângă sancțiunea contravențională principală și sancțiunea contravențională complementară a confiscării mijlocului de transport destinat sau folosit la săvârșirea faptei." Alin. 2 lit. a) a aceluiași articol prevede că:

"Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează: a) abandonarea deșeurilor pe traseu de către operatorii de transport, nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (3), ale art. 6 alin. (2), art. 11 alin. (2), art. 13, art. 14 alin. (1) și (2), art. 19 sau ale art. 24 alin. (1), (2), alin. (3) lit. a), b) și d), alin. (4), cu amendă de la 15.000 RON la 30.000 RON;...".

Curtea de apel, prin sentința recurată, a admis acțiunea reclamanților și a anulat dispozițiile art. 25 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, instanța de control judiciar constată că prima instanță a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză prin raportare la situația de fapt reținută, soluție pe care, la rândul său, o adoptă ca atare.

În acest sens, se reține că prezenta cauză se află în al doilea ciclu procesual, având în vedere faptul că, prin Decizia nr. 1432 din 13 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 94 din 15 septembrie 2023, a casat în parte sentința recurată și a trimis spre rejudecare cererea de chemare în judecată. În considerentele deciziei, ÎCCJ a reținut că, deși în cadrul acțiunii în anulare, reclamanții au solicitat primei instanțe ca, în analiza de legalitate a art. 25 alin. (3) din H.G. nr. 1061/2008, să aibă în vedere considerentele și soluția din Decizia nr. 197/2019, instanța de fond a omis cu desăvârșire acest motiv de nelegalitate, din cuprinsul sentinței recurate rezultând că acest argument nu a fost avut în vedere nici explicit și nici de o manieră implicită. Apreciind că, în speță, motivul de nelegalitate întemeiat pe Decizia Curții Constituționale nr. 197/2019 este unul însemnat, care nu poate fi nici omis în analiza instanței și nici tratat de o manieră implicită, fiind necesar a i se răspunde prin considerente distincte, corespunzător motivate, instanța supremă a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare.

În prealabil, Înalta Curte constată că, prin criticile de recurs formulate, recurentul procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, fără a se raporta deloc la modul în care instanța de fond s-a conformat deciziei de casare, respectiv a analizei pe care aceasta a făcut-o asupra incidenței Deciziei nr. 197/2019.

Astfel, prin Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 438 din 3 iunie 2019, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în forma modificată prin art. I pct. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice (care prevedeau că "Mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au proveniență legală conform normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund se confiscă"), sunt neconstituționale.

Or, contrar criticilor recurentului, instanța de fond, cu respectarea deciziei de casare, obligatorie potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., a reținut judicios că, ținând seama de argumentele prezentate în Decizia nr. 197/2019, având în vedere similitudinea reglementării ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate cu norma contestată în prezenta cauză, textul art. 25 alin. (3) din H.G. nr. 1061/2008 nu asigură respectarea principiului proporționalității.

Astfel, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 25 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 1061/2008 s-a stabilit, în mod imperativ, pe lângă sancțiunea principală a amenzii în limite cuprinse între 15.000 RON și 30.000 RON, și sancțiunea contravențională complementară a confiscării mijlocului de transport destinat sau folosit la săvârșirea faptei, contravențiilor menționate în art. 25 fiindu-le aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, conform art. 27 din H.G. nr. 1061/2008.

Potrivit principiului proporționalității prevăzut de dispozițiile art. 5 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 2/2001:

"(5) Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. (6) Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei." Totodată, aplicarea sancțiunilor contravenționale se face cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care:

"Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal."

Curtea de apel a apreciat corect, având în vedere și considerentele din Decizia CCR nr. 197/2019 că, deși, potrivit art. 25 alin. (3) din H.G. nr. 1061/2008, sancțiunea complementară a confiscării mijlocului de transport este obligatorie, caracterul obligatoriu al acesteia este necesar a fi subsumat celui al proporționalității, în mod special având în vedere faptul că sancțiunea confiscării constituie o ingerință în dreptul de proprietate al contravenientului, respectiv al terțului proprietar al mijlocului de transport cu care s-a realizat transportul deșeurilor, respectiv reprezintă chiar lipsirea proprietarului de dreptul său, prin trecerea bunului în proprietatea statului.

În continuare, sunt aplicabile în mod similar următoarele considerente din Decizia CCR nr. 197/2019:

Astfel, având în vedere aceste considerente ale instanței de contencios constituțional, curtea de apel a constatat corect că textul criticat nu reglementează criterii de individualizare a sancțiunii complementare a confiscării mijlocului de transport destinat sau folosit la săvârșirea faptei, prin raportare la natura și gravitatea faptei, respectiv condiția ca terțul proprietar al bunului confiscat (în ipoteza în care bunul nu aparține contravenientului) să cunoască scopul folosirii bunului, această ultimă condiție avându-și temei și în respectarea principiului personalității sancțiunilor contravenționale.

În consecință, contrar criticilor recurentului și în acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că art. 25 alin. (3) din H.G. nr. 1061/2008 nu asigură un just echilibru între exigențele generale ale comunității referitoare la protecția mediului și dreptul fundamental de proprietate al contravenientului, respectiv al terțului proprietar al bunului folosit la săvârșirea contravenției, din această perspectivă fiind contrar atât dispozițiilor art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și prevederilor art. 44 alin. (8) din Constituție.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte: va admite excepția nulității recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și va constata nul recursul formulat de acesta; va respinge excepția nulității recursului formulat de recurentul-pârât Guvernul României, ca neîntemeiată; va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului.

În temeiul art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va dispune publicarea sentinței nr. 225/F-CONT din 27 septembrie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Monitorul Oficial al României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, invocată de intimații -reclamanți.

Constată nul recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, împotriva sentinței nr. 225/F-CONT din 27 septembrie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge excepția nulității recursului formulat de recurentul-pârât Guvernul României, invocată de intimații -reclamanți, ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței nr. 225/F-CONT din 27 septembrie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În temeiul art. 23 din Legea nr. 554/2004, dispune publicarea sentinței nr. 225/F-CONT din 27 septembrie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Monitorul Oficial al României.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.