ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 507/2009

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 3440 din 14 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a fost anulat recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței

civile nr. 2282 din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel București, ca fiind

formulat de o persoană fără calitate de reprezentant.

Pentru a pronunța decizia arătată, Înalta

Curte a reținut că recursul declarat de pârâta A.N.A.F. în dosarul nr.

10.743/2/2006 în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.P. și intervenientul S.N.F.P.,

nu a fost semnat de reprezentantul legal al acestei autorități.

Astfel, Înalta Curte a reținut că

recursul A.N.A.F. a fost semnat „pentru” directorul general al Direcției

Juridice din cadrul A.N.A.F. de o persoană al cărei nume și calitate nu au fost

dovedite ca fiind ale reprezentantului A.N.A.F.

S-a reținut de asemenea că, deși a fost

dovedit că Direcția Generală Juridică este îndrituită să promoveze în numele A.N.A.F.

recurs, totuși nu a fost acoperită lipsa mențiunilor cu privire la numele și

calitatea semnatarului recursului, care este alta decât directorul general al

acestei direcții.

Împotriva acestei hotărâri A.N.A.F. a

formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I C.

proc. civ., considerând că „dezlegarea dată cauzei este rezultatul unei decizii

materiale”.

În opinia contestatoarei, Înalta Curte

s-a aflat în eroare la pronunțarea hotărârii, apreciind în mod surprinzător că

directorul general al Direcției Generale Juridice din cadrul A.N.A.F. nu avea

calitatea de a formula/semna recursul promovat împotriva sentinței civile nr.

2282 din 26 septembrie 2007, deși au fost depuse la dosar H.G. nr. 495/2007

privind organizarea și funcționarea A.N.A.F. și Ordinul nr. 837 din 19 iunie 2007

prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare al acesteia

din care rezultă că actele cu caracter juridic necesare reprezentării A.N.A.F.

sau a statului în procesele aflate pe rolul instanțelor se întocmesc de

direcția generală juridică.

De asemenea, au fost depuse fotocopii ale

Ordinelor nr. 815 din 18 iulie 2007, nr. 1071 din 30 iulie 2007 și nr. 1361 din

17 septembrie 2007 emise de Președintele A.N.A.F. prin care acesta împuternicea

pe d-na V.N., director general adjunct cu exercitarea atribuțiilor de director

general să semneze astfel de acte.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte va

respinge contestația în anulare ca fiind neîntemeiată, având în vedere

considerentele în continuare arătate.

Reglementând contestația în anulare

specială, art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., invocat ca temei legal,

dispune că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate pe această cale când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Greșeala materială vizată de text poate

consta însă numai în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu

privire la care nu s-a făcut nici o judecată. Atunci când instanța a cunoscut

existența și conținutul actului și a făcut o apreciere asupra lui, nu mai poate

fi vorba de o greșeală materială în sensul legii, ci eventual de o greșeală de

judecată care nu poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare prin

retractarea de către aceeași instanță a propriei sale hotărâri.

În speță, instanța de recurs a avut în

vedere actele invocate de contestatoare și a apreciat că acestea nu acoperă

lipsa mențiunilor privind numele și calitatea semnatarului recursului, care

este altă persoană decât directorul general al Direcției Juridice.

În consecință, cum aspectele invocate de

recurentă nu pot fi circumscrise unei greșeli materiale în sensul art. 318 alin.

(1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare,

fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată

de A.N.A.F. împotriva deciziei nr. 3440 din 14 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2009.