ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3440/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5144 din 16 aprilie 2007 Tribunalul București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.A.P.P.S. - Sucursala A.Î.F.I. București și a obligat pârâta SC M. SA București la plata sumei de 585.803,53 lei contravaloare chirie, prestări servicii, utilități și penalități aferente. Instanța a reținut că între părți s-au stabilit raporturi contractuale în temeiul cărora pârâta s-a obligat să achite contravaloarea chiriei, serviciilor, a utilităților, convenind penalități de întârziere pentru neîndeplinirea corespunzătoare a acestei obligații. Pârâta a formulat apel împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, SC M. SA București a susținut că era de datoria instanței să pună în dezbaterea părților interpretarea corectă a clauzelor contractuale, din care rezultă cu claritate faptul că penalitățile de întârziere la plata facturilor de utilități nu se datorează decât în cazul în care acestea sunt solicitate de furnizori. De asemenea apelanta a susținut că, instanța, încălcând obligațiile stabilite în sarcina sa de către legiuitor prin art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. nu a pus în discuția părților excepția prescripției parțiale a debitului pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2002 - 30 iunie 2003, penalități calculate pentru plata chiriei și pentru perioada 1 ianuarie 2002 - 10 iulie 2003, penalități calculate pentru plata utilităților.

Prin Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2008 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că prima instanță a procedat la soluționarea corectă a litigiului, având în vedere exclusiv cererile cu care a fost investită precum și apărările formulate de către pârâtă. Părțile au încheiat contract de locațiune și prestări servicii, având ca obiect închirierea spațiului situat în București, iar ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor asumate, pârâta a înregistrat un debit de 604.144,57 lei.

Potrivit art. 4 din contract, părțile au convenit calcularea valorii utilităților furnizate pentru fiecare beneficiar în parte, raportat la facturile furnizorilor, pentru care s-a adăugat coeficientul de repartizate și comisionul de prestări servicii, de asemenea, prin art. 6 din contract s-a convenit plata penalităților pentru îndeplinirea cu întârziere a obligației de plată a chiriei; penalitățile pentru plata cu întârziere a utilităților urmau a fi determinate prin raportare la contractele încheiate de către locator, care, în ceea ce privește acest obiect al contractului, este doar un intermediar. Plata directă către furnizori se efectua de către locator care urma să recupereze sumele de la locatari, ceea ce presupune o obligație distinctă de cea asumată de către beneficiarul locatar.

S-a mai avut în vedere că pârâta a recunoscut debitul pentru perioada aprilie 2003 - iulie 2004, solicitând eșalonarea la plată, conform procesului verbal de conciliere din 3 septembrie 2004, iar apărările întemeiate pe excepția prescripției dreptului la acțiune au fost înlăturate întrucât recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie întrerup cursul prescripției, în conformitate cu art. 16 pct. a din Decretul nr. 167/1958. Astfel, pârâta a recunoscut debitul în sumă de 604.144.57 lei alcătuit din chirie prestări servicii și utilități calculate pentru perioada august 2003 - iulie 2004, precum și penalitățile prin procesul verbal de conciliere, dar nu a respectat obligațiile asumate prin procesul verbal de conciliere prin care s-a convenit plata eșalonată a debitului, cererea fiind formulată de către reclamantă înlăuntrul termenului de prescripție de trei ani.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. modificarea în parte a deciziei recurate în sensul că nu este datorată suma de 67.728,86 lei, iar pentru 161.015,32 lei dreptul la acțiune s-a prescris.

În motivarea recursului, recurenta susține în esență următoarele: instanța de apel a reținut eronat că în conformitate cu clauzele contractului de locațiune și prestări servicii s-ar fi datorat și plata utilităților în sumă de 36.189,94 lei și penalități în sumă de 31.543,93 lei deoarece întârzierile la plată ale locatorului, cu consecința suportării penalităților de întârziere față de furnizorii de utilități sunt fără relevanță față de raportul contractual subsecvent, intervenit între părțile în litigiu; facturile de prestări servicii și de utilități precum și penalizările aferente se plătesc locatorului doar dacă sunt solicitate de furnizorii de utilități și servicii, ceea ce intimata - reclamantă nu a dovedit.

Se mai susține că eronat s-a reținut de către instanța de apel că s-a întrerupt cursul prescripției, deoarece recurenta a condiționat prin procesul verbal de conciliere din 2004, recunoașterea sumelor de plată de acceptarea de către intimată a eșalonării sumelor de plată și a termenelor de plată, ori, nefiind îndeplinită condiția sub care a recunoscut debitul, nu este îndeplinită prescripția. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: - Instanța de fond și cea de apel au interpretat corect dispozițiile contractuale, măsurile aplicate de către furnizorii de utilități în cazul neachitării facturilor, sunt aplicabile și beneficiarilor care nu-și achită obligațiile către locator.

- Instanța de apel a reținut corect că față de prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, dreptul la acțiune nu s-a prescris, cu atât mai mult cu cât pârâta a făcut plăți, în baza procesului - verbal de conciliere din 2004 prin care a recunoscut neîndoielnic suma datorată. În concluzie, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA București împotriva Deciziei nr. 13 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.