ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3440/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5144 din 16 aprilie 2007

Tribunalul București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta

R.A.P.P.S. - Sucursala A.Î.F.I. București și a obligat pârâta SC M. SA București

la plata sumei de 585.803,53 lei contravaloare chirie, prestări servicii,

utilități și penalități aferente.

Instanța a reținut că

între părți s-au stabilit raporturi contractuale în temeiul cărora pârâta s-a

obligat să achite contravaloarea chiriei, serviciilor, a utilităților,

convenind penalități de întârziere pentru neîndeplinirea corespunzătoare a

acestei obligații.

Pârâta a formulat

apel împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

apelului, SC M. SA București a susținut că era de datoria instanței să pună în

dezbaterea părților interpretarea corectă a clauzelor contractuale, din care

rezultă cu claritate faptul că penalitățile de întârziere la plata facturilor

de utilități nu se datorează decât în cazul în care acestea sunt solicitate de

furnizori.

De asemenea apelanta

a susținut că, instanța, încălcând obligațiile stabilite în sarcina sa de către

legiuitor prin art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. nu a pus în discuția

părților excepția prescripției parțiale a debitului pentru perioada cuprinsă

între 1 ianuarie 2002 - 30 iunie 2003, penalități calculate pentru plata

chiriei și pentru perioada 1 ianuarie 2002 - 10 iulie 2003, penalități

calculate pentru plata utilităților.

Prin Decizia nr. 13

din 14 ianuarie 2008 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut că prima instanță a procedat la soluționarea

corectă a litigiului, având în vedere exclusiv cererile cu care a fost

investită precum și apărările formulate de către pârâtă.

Părțile au încheiat

contract de locațiune și prestări servicii, având ca obiect închirierea

spațiului situat în București, iar ca urmare a neexecutării culpabile a

obligațiilor asumate, pârâta a înregistrat un debit de 604.144,57 lei.

Potrivit art. 4 din

contract, părțile au convenit calcularea valorii utilităților furnizate pentru

fiecare beneficiar în parte, raportat la facturile furnizorilor, pentru care

s-a adăugat coeficientul de repartizate și comisionul de prestări servicii, de

asemenea, prin art. 6 din contract s-a convenit plata penalităților pentru

îndeplinirea cu întârziere a obligației de plată a chiriei; penalitățile pentru

plata cu întârziere a utilităților urmau a fi determinate prin raportare la

contractele încheiate de către locator, care, în ceea ce privește acest obiect

al contractului, este doar un intermediar.

Plata directă către

furnizori se efectua de către locator care urma să recupereze sumele de la

locatari, ceea ce presupune o obligație distinctă de cea asumată de către

beneficiarul locatar.

S-a mai avut în

vedere că pârâta a recunoscut debitul pentru perioada aprilie 2003 - iulie

2004, solicitând eșalonarea la plată, conform procesului verbal de conciliere din

3 septembrie 2004, iar apărările întemeiate pe excepția prescripției dreptului

la acțiune au fost înlăturate întrucât recunoașterea dreptului a cărei acțiune

se prescrie întrerup cursul prescripției, în conformitate cu art. 16 pct. a din

Decretul nr. 167/1958.

Astfel, pârâta a

recunoscut debitul în sumă de 604.144.57 lei alcătuit din chirie prestări

servicii și utilități calculate pentru perioada august 2003 - iulie 2004,

precum și penalitățile prin procesul verbal de conciliere, dar nu a respectat

obligațiile asumate prin procesul verbal de conciliere prin care s-a convenit

plata eșalonată a debitului, cererea fiind formulată de către reclamantă

înlăuntrul termenului de prescripție de trei ani.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs pârâta, solicitând în temeiul art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ. modificarea în parte a deciziei recurate în sensul că nu

este datorată suma de 67.728,86 lei, iar pentru 161.015,32 lei dreptul la

acțiune s-a prescris.

În motivarea

recursului, recurenta susține în esență următoarele: instanța de apel a reținut

eronat că în conformitate cu clauzele contractului de locațiune și prestări

servicii s-ar fi datorat și plata utilităților în sumă de 36.189,94 lei și

penalități în sumă de 31.543,93 lei deoarece întârzierile la plată ale

locatorului, cu consecința suportării penalităților de întârziere față de

furnizorii de utilități sunt fără relevanță față de raportul contractual

subsecvent, intervenit între părțile în litigiu; facturile de prestări servicii

și de utilități precum și penalizările aferente se plătesc locatorului doar

dacă sunt solicitate de furnizorii de utilități și servicii, ceea ce intimata -

reclamantă nu a dovedit.

Se mai susține că

eronat s-a reținut de către instanța de apel că s-a întrerupt cursul prescripției,

deoarece recurenta a condiționat prin procesul verbal de conciliere din 2004,

recunoașterea sumelor de plată de acceptarea de către intimată a eșalonării

sumelor de plată și a termenelor de plată, ori, nefiind îndeplinită condiția

sub care a recunoscut debitul, nu este îndeplinită prescripția.

Recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

-

Instanța de fond și

cea de apel au interpretat corect dispozițiile contractuale, măsurile aplicate

de către furnizorii de utilități în cazul neachitării facturilor, sunt

aplicabile și beneficiarilor care nu-și achită obligațiile către locator.

-

Instanța de apel a

reținut corect că față de prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958

potrivit cărora prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui

acțiune se prescrie, dreptul la acțiune nu s-a prescris, cu atât mai mult cu

cât pârâta a făcut plăți, în baza procesului - verbal de conciliere din 2004

prin care a recunoscut neîndoielnic suma datorată.

În concluzie,

constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

recursul urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta

SC

M. SA București împotriva Deciziei nr. 13 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2008.