ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 762/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 762/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

p

rin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. 21797/2005,

reclamanta

CN C.F. C.F.R. SA -

Regionala București a chemat în judecată pe pârâta SC Filiala C.C.C.F.I. SA

(fosta SC G.S.L.S. SA), solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la

plata sumei de 2.697.280.860 lei din care 623.659.808 lei chirii restante și

2.073.621.052 lei penalități de întârziere.

Pârâta SC Filiala

C.C.C.F.I. SA a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea

reclamantei - pârâte la plata sumei de 4.135 lei reactualizată reprezentând

contravaloarea unor aparate de aer condiționat; a diferenței de preț

actualizată; a dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 2/2002 de la data

facturării și până la plata efectivă a prețului reactualizat cu cheltuieli de

judecată.

Deasemenea, pârâta -

reclamantă a formulat cerere de chemare în garanție a U.S.I.F.

din România A.

solicitând în cazul admiterii cererii reclamantei și respingerea cererii

reconvenționale, să fie obligată chemata în garanție la plata sumei de 4.135 lei

reprezentând contravaloarea unor aparate aer condiționat, a diferenței de preț

actualizată și a dobânzilor legale prevăzute de O.G. nr. 2/2002.

Prin sentința civilă nr.

5263/2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost admisă cererea formulată

de reclamanta

CN C.F. C.F.R. SA -

Regionala București în contradictoriu cu pârâta SC Filiala C.C.C.F.I. SA și

chemata în garanție U.S.I.F.

din România - U.S.I.F.E.R. Atlas, pârâta fiind obligată

să plătească reclamantei suma de

2.697.280.860 lei pretenții și 5.703,48 lei

cheltuieli de judecată.

Cererea reconvențională

formulată de pârâta SC Filiala C.C.C.F.I. SA a fost respinsă ca neîntemeiată,

iar cererea de chemare în garanție a fost disjunsă.

Sentința civilă nr. 5263/2006

a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost anulată cu reținerea cauzei pentru

judecata în primă instanță, prin Decizia comercială nr. 54/2006 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 22162/3/2005.

Prin sentința comercială nr. 5539/2007 a

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pronunțată în Dosarul nr. 4089/3/2007,

a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale a CN C.F.R. SA - Regionala

București, iar cererea principală a fost respinsă ca fiind formulată de o

persoană fără capacitate procesuală.

Cererea reconvențională formulată de pârâta -

reclamantă SC Filiala C.C.C.F.I. SA a fost respinsă ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Cererea de chemare în

garanție a U.S.I.F.

din

România U.S.I.F.E.R. Atlas

a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Sentința comercială nr.

5539/2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost

desființată prin Decizia comercială nr. 613/2007 a Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea deciziei, instanța a reținut că

a avut loc o delegare, transferare, a capacității procesuale de folosință și de

exercițiu a C.N. C.F.R. SA către Sucursala Regională București, reprezentată de

directorul acesteia, astfel că în mod greșit instanța de fond a admis excepția

lipsei capacității procesuale a reclamantei CN C.F. C.F.R. SA - Regionala

București.

Prin sentința

comercială nr. 14240/2008 pronunțată în Dosarul nr. 7943/3/2008 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția lipsei

capacității procesuale pasive a pârâtei ca neîntemeiată. Cererea principală

formulată de reclamanta - pârâtă CN C.F. C.F.R. SA - Regionala București,

cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă SC Filiala C.C.C.F.I.

București SA, și cererea de chemare în garanție a U.S.I.F.

din România Atlas au

fost respinse ca nefondate.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut în esență că reclamanta - pârâtă nu a probat în

condițiile art. 1169 C. civ. pretențiile solicitate, în condițiile în care

facturile solicitate la plată în baza raporturilor locative, nu poartă

semnătura de primire și numărul de înregistrare de la societatea debitoare.

Cererea

reconvențională a fost respinsă ca nefondată, motivat de faptul că pârâta -

reclamantă nu a probat predarea - primirea celor nouă aparate de aer

condiționat.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 14240/2008 a Tribunalului București a formulat apel reclamanta

SN

C.F. C.F.R. SA - Regionala

București, iar prin Decizia comercială nr. 216 din 4 mai 2009 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, a fost admis apelul, sentința nr. 14240

din 24 decembrie 2008 a fost schimbată în parte în sensul că a fost admisă acțiunea

formulată de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA - Regionala București iar pârâta SC

Filiala C.C.C.F.I. București SA a fost obligată să plătească reclamantei, suma

de 269.728,0860 lei reprezentând chirie restantă și penalități de întârziere.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței, intimata - pârâtă, fiind obligată să

plătească și cheltuielile de judecată în sumă de 12.447 lei.

În motivarea deciziei menționate, instanța a

reținut că prin procesul - verbal de conciliere din 26 iulie 2005, intimata a

recunoscut obligația de achitare a debitului solicitat, rezultat din facturile

invocate prin cererea de chemare în judecată, mai puțin contravaloarea facturii

din 23 septembrie 2003 deoarece în luna octombrie nu a mai ocupat spațiul dar

pentru luna octombrie 2003 plata chiriei era datorată în raport de art. 14 lit.

d) din contractul de locațiune, contractul fiind încetat la data de 31

octombrie 2003.

Penalitățile de

întârziere au fost contestate de pârâtă pe motiv că facturile nu au fost emise

în conformitate cu dispozițiile art. 5 din contract, respectiv faptul că facturile

nu au fost emise în perioada 20 - 25 a fiecărei luni pentru luna următoare dar

această neregularitate nu împiedică curgerea penalităților de întârziere de 0,5

% pe zi, prevăzută de art. 7 din contract, întrucât alin. (2) al articolului

respectiv prevede că „penalitățile se calculează începând cu data de 16 ale

lunii pentru care se face plata”.

Ca urmare, față de

data scadenței plății chiriei, dată stabilită contractual de părți, precum și

față de dispozițiile art. 43 C. com., instanța a reținut că penalitățile de

întârziere sunt datorate de la scadență indiferent de data emiterii facturii.

Cu adresa din 17

octombrie 2003 SC Filiala C.C.C.F.I. București SA a comunicat reclamantei CN

C.F. C.F.R. SA - Regionala București că denumirea fostei SC G.S.L.S. SA s-a

transformat în SC Filiala C.C.C.F.I. București SA precum și faptul că solicită

rezilierea contractului de închiriere, obligându-se ca până la data de 14

octombrie 2003 să achite toate obligațiile ce decurg din contractul de

închiriere din 2003.

Având în vedere adresa menționată prin care

intimata s-a obligat să achite debitul rezultat din derularea contractului de

închiriere încheiat cu SC G.S.L.S. S.A., precum și faptul că reclamanta a

acceptat solicitarea intimatei - pârâte, instanța a apreciat că a avut loc

concomitent o novație potrivit art. 1128 C. civ., precum și o delegație

potrivit art. 1132 C. civ. prin care intimata s-a obligat să achite debitul

acumulat de SC G.S.L.S. SA.

Împotriva Deciziei comerciale

nr. 216 din 4 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a

declarat recurs pârâta SC Filiala C.C.C.F.I. București SA.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta arată că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile

legale și contractuale fără să se țină cont de dispozițiile art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei

contractuale.

Instanța de apel nu a

aplicat dispozițiile legale menționate iar penalitățile acordate depășesc cu

mult debitul fără ca în contract să fie inserată o clauză în sensul că valoarea

penalităților poate depăși valoarea debitului. Un alt motiv de apel vizează

netemeinicia hotărârii apelate, întrucât în mod greșit s-a apreciat în raport

de probatoriul administrat că debitul este datorat.

Contractul de

închiriere din 2003 a fost încheiat de intimată cu SC G.S.L.S. SA București,

societate ce a fost radiată din registrul comerțului iar SC Filiala C.C.C.F.I.

București SA este o entitate distinctă cu personalitate juridică proprie și nu

este continuatoarea în dreptului și obligații a societății radiate, astfel că

în mod greșit instanța de apel a apreciat că a avut loc o novație prin

schimbare de debitor și în același timp o delegație. SC Filiala C.C.C.F.I.

București SA nu s-a subrogat în calitate de locatar în contractul de închiriere

iar aprecierea instanței de apel în sensul că o novație produce efecte

retroactive este total greșită.

Intimata CN C.F.

C.F.R. SA - Regionala București, a formulat întâmpinare prin care solicită în

esență respingerea recursului ca nefondat având în vedere că din probatoriul

administrat în cauză rezultă că recurenta - pârâtă și-a însușit contractul de

închiriere nr. C 16/2003, cu toate obligațiile ce decurg din acest contract,

inclusiv obligația de plată a chiriei și a penalităților aferente chiriei

neachitate.

Examinând recursul

pârâtei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta

Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente.

Părțile pot stabili

în contract, conform principiului libertății contractuale, clauze privind

penalitățile de întârziere în orice cuantum sau procent. Când penalitățile sunt

prevăzute sub formă de procent pe zi de întârziere, este evident că ele curg până

la data achitării debitului, dar Legea nr. 469/2002 interzice ca ele să

depășească debitul, dacă nu se menționează expres. Astfel, părțile au prevăzut

în contractul de închiriere la art. 7 că neplata la termen a chiriei atrage

plata penalităților de 0,5 % pe zi de întârziere dar nu au prevăzut că poate fi

depășit cuantumul debitului principal. Clauza penală prin care părțile au

stabilit un anumit cuantum al despăgubirilor până la data achitării debitului,

fără să precizeze expres că aceasta poate depăși creanța principală, ca

întindere, nu constituie o excepție de la regula instituită de art. 4 din Legea

nr. 469/2002. Instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 469/2002 în condițiile în care părțile nu au prevăzut expres

posibilitatea depășirii debitului principal cu penalitățile, context în care

motivul de recurs astfel evocat este apreciat de Înalta Curte ca fiind fondat.

Criticile privind

interpretarea probelor administrate în cauză pentru stabilirea situației de fapt,

nu constituie motiv de casare sau modificare a deciziei ci vizează netemeinicia

hotărârii.

Interpretarea dată

probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reaprecierea

probelor administrate nu mai este posibilă, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304

C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, iar ipoteza reglementată de art. 304 pct.

10 C. proc. civ. a fost și ea înlăturată prin pct. 49 al Legii nr. 219/2005.

În mod corect a

reținut instanța de apel că în cauză a avut loc concomitent, o novație,

potrivit art. 1128 și următoarele C. civ. cât și o delegație, potrivit art. 1132

C. civ. întrucât chiar recurenta - pârâtă prin adresa din 17 octombrie 2003

arată că S.C. G.S.L.S. S.A. s-a transformat în Filiala C.C.C.F.I. București SA,

obligându-se să achite debitul acumulat de SC G.S.L.S. SA, solicitând totodată

și rezilierea contractului de închiriere.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmează să admită recursul formulat de pârâta SC

Filiala C.C.C.F.I.

București SA dar numai cu privire la cuantumul penalităților al cărui cuantum

va fi redus la nivelul debitului principal potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr.

469/2002, astfel că Decizia nr. 216 din 4 mai 2009 a Curții de Apel București

urmează a fi modificată în parte, în sensul că obligă pârâta să plătească

reclamantei

CN

C.F. C.F.R. SA - Regionala București suma de 124.731,96 lei în loc de 269.728,086

lei, reprezentând chirie restantă în cuantum de 62.365,9808 și 62.365,9808

penalități de întârziere. Deasemenea dându-se eficiență dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ. privind culpa procesuală cheltuielile de judecată vor fi reduse la

suma de 4.613,76 lei în raport de cuantumul pretențiilor admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

pârâta

filiala

C.C.C.F.I. București S.A.,

împotriva Deciziei Curții de Apel București nr. 216 din 4

mai 2009, pe care o modifică, în parte, în sensul că obligă pârâta să plătească

reclamantei

CN

C.F. C.F.R. SA - Regionala București suma de 124.731,96 lei, în loc de

269.728,086 lei, reprezentând chirie restantă și penalități și suma de 4.613,76

lei, în loc de 12.447 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în

fond și apel.

Menține restul

dispozițiilor deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

24

februarie 2010.