ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1598/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1598/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantul Orașul T.F.
a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.I.S. din cadrul Ministerului
Muncii, Familiei și Protecției Sociale anularea măsurilor/recomandărilor 1-3
din anexa nr. 2 la procesul-verbal de control din 22 iunie 2011, întocmit de
către D.G.I.S. din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale,
Compartimentul Teritorial de Inspecție Socială Iași și suspendarea executării
măsurilor 1-3 din anexa nr. 2 la procesul-verbal de control din 22 iunie 2011
până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea
acțiunii, s-a arătat că la data de 22 iunie 2011 inspectorii sociali ai D.G.I.S.,
Compartimentul Teritorial de Inspecție Socială Iași din cadrul Ministerului
Muncii, Familiei și Protecției Sociale au efectuat un control având ca tematică
modul cum se respectă prevederile legislației în vigoare în domeniul asistenței
sociale de către Primăria Orașului T.F., județul Iași.
S-a mai arătat că ulterior
verificărilor efectuate au fost consemnate sub formă de „constatări” mai multe observații
printre care, la pct. 4 din acestea, s-a constatat că pentru un număr de 20 persoane,
beneficiari de ajutor social nu au fost aplicate corect prevederile art. 6
alin. (2) din Legea nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Prin sentința nr. 64 din
8 martie 2013, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal,
a admis acțiunea formulată de către reclamantul Orașul T.F. în contradictoriu cu
pârâta D.G.I.S. din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și
a anulat măsurile/recomandările 1-3 din anexa nr. 2 la procesul-verbal de control
din 22 iunie 20111 întocmit de pârâtă.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că din actele depuse de către
reclamant rezultă că cele 20 de persoane beneficiare de ajutor social, în privința
cărora în urma inspecției efectuate s-a apreciat că plățile s-au făcut fără temei
legal, sunt persoane care desfășoară activități independente, noțiune subsumată
celei de persoană „încadrată în muncă”, în sensul dispozițiilor legale enunțate.
Ca atare, s-a apreciat că și acestea sunt scutite de la obligația impusă de
art. 7
2
din Legea nr. 416/2001.
A evidențiat Curtea și
faptul că, în legislația actuală, se prevede situația în care un membru al familiei,
beneficiar al ajutorului social, dacă face dovada că lucrează în temeiul unui contract
de muncă și/sau are statut de funcționar public și/sau prestează o activitate, realizând
venituri cu caracter salarial, cuantumul ajutorului social se majorează cu 15%.
În concluzie, prin adresa
din 1 august 2011 înregistrată la secretariatul primăriei Orașului T.F. din 12
august 2011, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin Direcția de
Asistență socială a formulat un răspuns care se află în acord cu interpretarea dată
de către reclamant, justificând încadrarea celor 20 de persoane care realizează
venituri din activități independente în situația de excepție prevăzută de art. 7
2
din lege, respectiv „persoane încadrate în muncă”.
Împotriva acestei hotărâri
a declarat recurs pârâta A.N.P.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului
declarat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ., se arată că invocarea de către reclamant și reținerea de către instanța
de fond a argumentului că persoanele respective desfășoară activități independente,
nu pot conduce la concluzia că nu încadrează în excepțiile expres prevăzute de lege,
în vederea excluderii acestora de la obligația de a exercita acțiuni de interes
local.
Înainte de a analiza motivele
de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate
cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată
din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,
astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv
pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6)
C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare
la Tribunalul Iași, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la această
soluție, Înalta Curte a avut în vedere faptul că în cauza de față reclamantul a
solicitat, prin cererea de chemare în judecată anularea măsurilor/recomandărilor
1-3 din anexa nr. 2 la procesul-verbal de control din 22 iunie 2011, întocmit de
către D.G.I.S. din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Compartimentul
Teritorial de Inspecție Socială Iași și suspendarea executării măsurilor 1-3 din
anexa nr. 2 la procesul-verbal de control din 22 iunie 2011 până la soluționarea
definitivă și irevocabilă a cauzei.
Având în vedere dispozițiile
O.U.G. nr. 113/2011 privind organizarea și funcționarea A.N.P.I., structura administrativă
emitentă a actului administrativ atacat reprezintă un compartiment din cadrul agenției
județene, serviciu public deconcentrat, cu competențe proprii, aflată în subordinea
A.N.P.I.
Prin procesul-verbal de
control din 22 iunie 2011, încheiat de Compartimentul Teritorial de Inspecție Socială
Iași s-au stabilit în anexa nr. 2 recomandări și măsuri pentru remedierea deficiențelor.
Față de situația de fapt
expusă anterior, Înalta Curte constată că instanța care a soluționat cauza în fond,
respectiv Curtea de apel Iași, a avut de soluționat un litigiu care are ca obiect
cererea de anulare a unui act administrativ, fiind aplicabile în materie de competență
prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile
privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale
și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii
vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează
în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc
taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora
mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ
și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
În
interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a
reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții
instituie două criterii de
determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:
- criteriul poziționării
în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale)
a autorității publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit
pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face
obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, în raport de organul
emitent al actului administrativ contestat, se distinge între actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt
date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise
sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența
secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
În raport de prevederile
art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o
autoritate publică locală se soluționează în fond de către tribunal.
În cauză,
fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ emis de
o autoritate publică locală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competența
materială a instanței de contencios administrativ revine secției de contencios administrativ
și fiscal a Tribunalului Iași, competent și din punct de vedere teritorial potrivit
art. 10 alin. (3) din aceeași lege.
În consecință,
având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312
alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se
casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului
Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, care va avea în vedere și motivele
de recurs invocate de pârâtă, ce privesc fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de A.N.P.I. Socială împotriva sentinței nr. 64 din 8 martie 2013 a Curții de Apel
Iași, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată
și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Iași, secția contencios
administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 27 martie 2014.