ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2703/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta B. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală de Inspecție Socială, anularea Procesului-verbal de control nr. 326 din 28 octombrie 2011, emis de pârât; suspendarea măsurilor complementare dispuse prin procesul-verbal menționat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Prin Sentința civilă nr. 5068 din 11 decembrie 2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că actul administrativ contestat este emis de către o instituție publică centrală.

La rândul său, prin Sentința civilă nr. 1109 din 25 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de către reclamanta B. SA, și, în consecință, a anulat în parte procesul verbal de control nr. 326 din 28 octombrie 2011, întocmit de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală de Inspecție Socială, în ceea ce privește situația de fapt constatată și măsura dispusă referitoare la grupul sanitar, dispunând suspendarea măsurii de adaptare a unui grup sanitar la nevoile persoanelor cu handicap dependente de fotoliul rulant până la soluționarea irevocabilă a cauzei. A respins în rest acțiunea ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, examinând dispozițiile legale invocate în actul contestat, instanța fondului a reținut că reclamantei îi revenea obligația legală a adaptării spațiului în care își desfășoară activitatea astfel încât să permită accesul facil al persoanelor cu handicap, că este fără relevanță faptul că sucursala este lipsită de personalitate juridică, dat fiind faptul că legiuitorul impune o obligație generică în sarcina tuturor entităților care își desfășoară activitatea în clădirile de utilitate publică, că din cuprinsul procesului-verbal de control rezultă cu claritate descrierea faptei și temeiul legal reținut.

Prima instanță a mai arătat că împrejurarea că alte autorități/instituții publice nu au asigurat încă aducerea la îndeplinire a aceleiași dispoziții nu constituie cauză exoneratoare de obligație, de răspundere în ce o privește pe reclamantă și nu pot fi primite, ca și cauză care ar înlătura existența unei obligații în acest sens, susțineri precum că solicitarea de servicii/produse bancare de către astfel de persoane ar fi rar întâlnită ori că întotdeauna aceste persoane sunt însoțite/asistate de alte persoane, astfel că nu pot exista situații concrete în care interesele să le fie prejudiciate.

Curtea a reținut, însă, că nu aceeași este situația grupului sanitar cu privire la care pârâta a constatat că nu este adaptat nevoilor persoanelor cu handicap dependente de scaunul rulant, impunând ca și măsură adaptarea unui grup sanitar la nevoile persoanelor cu handicap dependente de fotoliul rulant, întrucât în Legea nr. 448/2006 nu există o dispoziție care să instituie necesitatea asigurării unui grup sanitar adaptat nevoilor persoanelor cu handicap dependente de scaunul rulant în cadrul unei instituții bancare.

Raportat la aceste considerente, Curtea a apreciat că există o aparență de nelegalitate a actului, în ceea ce privește măsura sus-menționată, și se impune suspendarea acesteia, dată fiind imposibilitatea ori gradul mare de dificultate implicat de procesul repunerii în situația anterioară în ipoteza în care reclamanta ar fi nevoită să aducă la îndeplinire măsurile impuse în sarcina sa până la soluționarea irevocabilă a pricinii, în cazul în care s-ar constata de către instanța de control judiciar a caracterului fondat al susținerilor reclamantei.

Împotriva Sentinței civile nr. 1109 din 25 martie 2013 a formulat recurs reclamanta B. SA, solicitând modificarea acesteia și admiterea în totalitate a cererii sale, cu consecința anulării Procesului-verbal de control nr. 326 din 28 octombrie 2011. Recurenta a argumentat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 și nu cele privind obligațiile stabilite în sarcina unor instituții bancare, anume dispozițiile art. 62 alin. (2) și (3) din același act normativ.

A mai susținut că, raportat la situații concrete, nu se poate reține că interesele persoanelor cu handicap auditiv ori cu surdocecitate ar fi prejudiciate, că această obligație este excesivă, neputând fi realizată în mod obiectiv, că recurenta nu este o instituție care lucrează în mod frecvent cu persoanele cu asemenea handicap, astfel încât să se justifice asigurarea permanentă a unui astfel de interpret, și că această cerință legală nu a fost implementată nici măcar în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (înființată ca urmare a reorganizării Direcției Generale de Inspecție Socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale) a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod corect că recurenta avea obligația de lua măsurile evidențiate în Procesul-verbal nr. 326 din 28 octombrie 2011 în vederea asigurării accesului neîngrădit al persoanelor cu handicap la serviciile oferite.

Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: Susținerea recurentei-pârâte în sensul că Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap îi este aplicabilă doar în ceea ce privește obligațiile speciale stabilite în sarcina unor instituții bancare, este lipsită de suport legal, urmând a fi înlăturată ca nefondată.

Astfel, independent de faptul că legea nu face nici o distincție între "obligații generale" și "obligații speciale", dispozițiile art. 62 alin. (1) din legea amintită prevăd în mod expres: "Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestora (...), mediul informațional și comunicațional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap". Așa cum a reținut și instanța de fond, sintagma "clădiri de utilitate publică" trebuie interpretată din perspectiva dispozițiilor art. 5 pct. 13 din Legea nr. 448/2006, anume "clădirile aparținând instituțiilor publice și private care oferă populației diferite tipuri de servicii". Rezultă fără putință de tăgadă din textele sus-citate, că recurenta-reclamantă, persoană juridică privată care, așa cum indică prevederile art. 3 din O.U.G.

nr. 99/2006, oferă servicii publicului, are obligația legală a adaptării spațiului în care își desfășoară activitatea, astfel încât să permită accesul facil al persoanelor cu handicap. Susținerile recurentei, dezvoltate și la fond, privind faptul că această obligație este excesivă, că nu se justifică, în concret, implementarea prevederilor legale invocate sau că nici alte autorități sau instituții nu au implementat această cerință legală, sunt lipsite de relevanță, câtă vreme norma legală este clară și nu permite derogări. În concluzie, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a constatat în mod întemeiat legalitatea Procesului-verbal de control nr. 326 din 28 octombrie 2011, în ceea ce privește aspectele criticate de către recurentă, cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la situația de fapt conturată în speță.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta B. SA împotriva Sentinței civile nr. 1109 din 25 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2014. Procesat de GGC - NN