ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4228/2014

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală de Inspecție Socială, anularea Procesului-verbal de control din 5 decembrie 2011, emis de pârât; suspendarea măsurilor complementare dispuse prin procesul-verbal menționat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 573 din 5 februarie 2013, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că actul administrativ contestat este emis de către o instituție publică centrală.

La rândul său, prin Sentința civilă nr. 1236 din 4 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a luat act de intervenirea transmisiunii legale a calității procesuale pasive de la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generala de Inspecție Sociala la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

A respins cererea reclamantei A. SA de anulare Proces-verbal de control din 2011 și suspendare executare măsuri complementare, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a arătat, mai întâi, că actul litigios, inclusiv măsura dispusă prin intermediul său, este act administrativ și nu are caracter contravențional, pentru a intra sub incidența O.G. nr. 2/2001 și al motivelor de nulitate relativă sau absolută prevăzute de acel act normative.

Faptul că Procesul-verbal din 2011, sub aspectul măsurilor dispuse, privește Sucursala B. a A. SA, nu constituie un argument valid pentru a justifica anularea actului litigios, întrucât art. 69 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 face referire la noțiunea de "instituții (…) publice sau private", iar nu la persoane juridice. Obligația rezultată din art. 69 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 trebuie să fie îndeplinită indiferent că entitatea, la care apelează persoana cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, are sau nu personalitate juridică, esența textului fiind centrată pe asigurarea accesibilității, iar nu pe forma de organizare a entității vizate.

În acest context, nici indicarea sediului sucursalei, iar nu al A. SA, nu poate constitui un motiv de anulare a actului litigios.

Examinând dispozițiile legale relevante în speță, prima instanță a concluzionat că, din interpretarea logică și sistematică a acestora, o instituție bancară se încadrează în categoria instituției private vizate la art. 69 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, căci constituie o entitate privată care oferă servicii deschise publicului, fiind ținută să asigure accesibilitatea și, astfel, să înlăture barierele în participarea persoanelor cu dizabilități ca membri egali ai societății.

Existența unei obligații anume prevăzute în sarcina operatorilor de servicii bancare la art. 67 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 nu exclude aplicabilitatea în cazul acestora și a obligației rezultate din art. 69 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, cu atât mai mult cu cât cele două obligații în discuție, respectiv cea rezultată din art. 67 și cea reieșită din art. 69, se află într-o relație de intercorelare, iar nu de excludere.

Nu este un argument valid faptul că entitatea verificată nu ar lucra în mod frecvent cu astfel de persoane cu handicap (dizabilități). În primul rând, SC A. SA nu exclude o astfel de interacțiune. În al doilea rând, necesitatea asigurării accesibilității devine activă chiar și în prezența existenței unui sigur caz, ținând de demnitatea persoanei respective și asigurarea participării sale și a integrării depline în societate, cu înlăturarea oricărei bariere rezultate din mediu sau mentalitate. În al treilea rând, principiul accesibilității nu poate fi înlăturat pentru considerente de ne-economicitate sau potențiale pierderi de profit ale titularului obligației.

De asemenea, nu poate constitui un argument valid nici faptul că persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate s-ar prezenta însoțite de membrii familiei. A admite o asemenea motivare ar implica instituirea obligației de asigurare a accesibilității în sarcina beneficiarului, adică a persoanei cu handicap, ceea ce nu poate fi acceptat, deoarece obligația incumbă instituției private, adică entității care furnizează servicii publicului. În al doilea rând, nu se poate pleca de la premisa că în absolut toate cazurile orice persoană cu handicap auditiv ori cu surdocecitate s-ar prezenta însoțită pentru facilitarea interacțiunii. În plus, o asemenea eventuală practică privind însoțirea persoanei cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, în situațiile în care intervine, este în primul rând rezultatul lipsei oferirii accesibilității din partea entității care furnizează servicii publicului; or, scopul normei de drept în discuție este tocmai de a se înlătura conduita omisivă a instituției private în asigurarea accesibilității.

În ceea ce privește referirile părții reclamante la procedura de autorizare a interpreților, acestea nu pot fi de natură a duce la anularea actului litigios, întrucât nu se poate accepta o pretinsă imposibilitate obiectivă de îndeplinire a obligației, ci culpa în respectarea textului revine A. SA, considerentele invocate de aceasta având doar un caracter subiectiv.

De altfel, alte entități, inclusiv o bancă, au acționat activ în sensul respectării obligației rezultate din art. 69 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, prin contractarea serviciilor de interpret.

Cererea de suspendare a executării măsurii dispuse a fost respinsă cu motivarea, în esență, că aceasta nu îndeplinește, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva Sentinței civile nr. 1236 din 4 aprilie 2013 a formulat recurs reclamanta A. SA, solicitând modificarea acesteia și admiterea în totalitate a cererii sale, cu consecința anulării Procesului-verbal de control din 5 decembrie 2011.

Recurenta a argumentat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 și nu strict cele privind obligațiile stabilite în sarcina unor instituții bancare, anume dispozițiile art. 62 alin. (2) și (3) din același act normativ.

A mai susținut că, raportat la situații concrete, nu se poate reține că interesele persoanelor cu handicap auditiv ori cu surdocecitate ar fi prejudiciate, că această obligație este excesivă, neputând fi realizată în mod obiectiv, că recurenta nu este o instituție care lucrează în mod frecvent cu persoanele cu asemenea handicap, astfel încât să se justifice asigurarea permanentă a unui astfel de interpret, și că această cerință legală nu a fost implementată nici măcar în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod corect că recurenta avea obligația de lua măsurile evidențiate în Procesul-verbal din 5 decembrie 2011 în vederea asigurării accesului neîngrădit al persoanelor cu handicap la serviciile oferite.

Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Susținerea recurentei-pârâte în sensul că Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap îi este aplicabilă doar în ceea ce privește obligațiile speciale stabilite în sarcina unor instituții bancare, este lipsită de suport legal, urmând a fi înlăturată ca nefondată.

Astfel, independent de faptul că legea nu face nici o distincție între "obligații generale" și "obligații speciale", dispozițiile art. 62 alin. (1) din legea amintită prevăd în mod expres: "Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestora (…), mediul informațional și comunicațional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap".

Sintagma "clădiri de utilitate publică" trebuie interpretată din perspectiva dispozițiilor art. 5 pct. 13 din Legea nr. 448/2006, anume "clădirile aparținând instituțiilor publice și private care oferă populației diferite tipuri de servicii".

Rezultă, fără putință de tăgadă, din textele sus-citate, că recurenta-reclamantă, persoană juridică privată care, așa cum indică prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 99/2006, oferă servicii publicului, are obligația legală a adaptării spațiului în care își desfășoară activitatea, astfel încât să permită accesul facil al persoanelor cu handicap.

Susținerile recurentei, dezvoltate și la fond, privind faptul că această obligație este excesivă, că nu se justifică, în concret, implementarea prevederilor legale invocate sau că nici alte autorități sau instituții nu au implementat această cerință legală, sunt lipsite de relevanță, câtă vreme norma legală este clară și nu permite derogări.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a constatat în mod întemeiat legalitatea Procesului-verbal de control din 5 decembrie 2011, în ceea ce privește aspectele criticate de către recurentă, cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la situația de fapt conturată în speță.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SA împotriva Sentinței civile nr. 1236 din 4 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - MI