ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 478/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC B.C.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.P.I.S., anularea

Procesului-verbal de control din 24 octombrie 2011 emis de pârâtă; suspendarea

măsurilor complementare dispuse prin procesul-verbal menționat până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii

reclamanta a criticat procesul-verbal contestat pentru faptul că sancțiunea ar

fi fost aplicata unei entități fără personalitate juridică, descrierea faptei

este insuficient conturată, iar, pe de altă parte, fapta reținută nu se

încadrează în temeiul legal indicat de actul contestat.

Reclamanta a motivat

cererea de suspendare prin argumentul că executarea masurilor de remediere

dispuse prin procesul-verbal contestat este imposibilă datorită

individualizării insuficiente a faptei, iar executarea implica cheltuieli

considerabile, în condițiile în care poate fi reținută existența cazului bine

justificat.

Prin sentința civilă nr.

5160 din 14 decembrie 2012 Tribunalul București a declinat competența de

soluționare a cauzei materiala în favoarea Curții de Apel București, secția a

VIII a contencios administrativ și fiscal, apreciind că pârâta este o

autoritate de rang central în sistemul autorităților publice.

La rândul său, prin sentința

civilă nr. 959 din data de 11 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate atât cererea de

suspendare, cât și cererea de anulare a Procesului-verbal de control din 24

octombrie 2011, formulate de către reclamanta SC B.C.R. SA.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că la Sucursala B.C.R. Bolintin Vale s-a

efectuat un control cu privire la modalitatea de respectare a dispozițiilor

Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu

handicap, constatările și măsurile stabilite fiind indicate în anexa la

respectivul proces-verbal.

Astfel, în cuprinsul

anexei s-a indicat faptul ca rampa de acces pentru persoane cu handicap nu corespunde

art. 62 din Legea nr. 448/ 2006 și Normativului din 2001 respectiv, nu are

elemente antiderapante, mână curentă și ribord, accesul la principalele

servicii ale instituției se face pe o treapta mai mare de 2,5 cm, neadaptat,

ușa are o lățime liberă a golului de 0,90 m, iar înălțimea de 2,10 m, clădirea

nu este semnalizată vizual/ auditiv și nu există benzi directoare, pentru

relațiile cu publicul există mese cu înălțime de până la 80 cm, nu este

asigurat interpret mimico-gestual.

În consecință, s-a

dispus măsura accesibilizării scării pentru accesul persoanei cu handicap la

mediul fizic conform art. 62 alin. (1) și respectarea art. 69 alin. (1) și art.

70 alin. (1) și (2) din Legea nr. 448/2006 și a Ordinului nr. din 2001 a M.L.P.T.L.,

termenul acordat fiind 24 noiembrie 2011.

Examinând

dispozițiile legale invocate în actul contestat, instanța fondului a arătat că

reclamantei îi revenea obligația legală a adaptării spațiului în care își

desfășoară activitatea astfel încât să permită accesul facil al persoanelor cu

handicap, că este fără relevanță faptul că sucursala este lipsită de

personalitate juridică, dat fiind faptul că legiuitorul impune o obligație

generică în sarcina tuturor entităților care își desfășoară activitatea în

clădirile de utilitate publică, că din cuprinsul procesului-verbal de control rezultă

cu claritate descrierea faptei,, astfel cum de altfel a și sintetizat instanța

în cuprinsul paragrafului privind descrierea situației de fapt.

Curtea a mai

constatat că în dosarul contravențional înregistrat pe rolul Judecătoriei

Bolintin Vale sub nr. 3867/192/2011 s-a reținut cu putere de lucru judecat

pentru prezentul litigiu, existența faptei ce i se impută reclamantei, condiții

în care nu subzistă argumentele privind lipsa culpei acesteia.

Cererea de suspendare

a executării procesului-verbal contestat a fost;respinsă cu motivarea, în

esență, că în speță reclamanta nu a probat niciuna dintre condițiile privind

suspendarea executării actului administrativ.

Împotriva sentinței

civile nr. 959 din data de 11 martie 2013 a formulat recurs reclamanta SC B.C.R.

SA, solicitând modificarea acesteia și admiterea cererii sale, cu consecința

anulării procesului-verbal de control din 24 octombrie 2011.

Recurenta a

argumentat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că îi sunt

aplicabile dispozițiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 în calitate de

operator privat de servicii bancare, că nu se poate argumenta că persoanele cu

handicap care se adresează băncii ar fi prejudiciate și că obligația prevăzută

de lege este oricum excesivă și nu poate fi realizată în mod obiectiv.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale

aplicabile, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Susținerea

recurentei-pârâte în sensul că Legea nr. 448/2006 privind protecția și

promovarea drepturilor persoanelor cu handicap îi este aplicabilă doar în ceea

ce privește obligațiile speciale stabilite în sarcina unor instituții bancare,

este lipsită de suport legal, urmând a fi înlăturată ca nefondată.

Astfel, independent

de faptul că legea nu face nicio distincție între „obligații generale” și

„obligații speciale”, dispozițiile art. 62 alin. (1) din legea amintită prevăd

în mod expres: „Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de

locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și

stațiile acestor, mediul informațional și comunicațional vor fi adaptate

conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul

neîngrădit al persoanelor cu handicap”.

Rezultă fără putință

de tăgadă din textul mai sus citat, că recurenta-reclamantă, unitate bancară

care își desfășoară activitatea într-o clădire de utilitate publică, are

obligația legală a adaptării spațiului în care își desfășoară activitatea,

astfel încât să permită accesul facil al persoanelor cu handicap.

Împrejurarea că

sucursala este lipsită de personalitate juridică, nu are nicio relevanță

raportat la obligația legală la care face trimitere art. 62 din Legea nr. 448/2006,

obligație ce revine tuturor entităților care își desfășoară activitatea într-o

clădire de utilitate publică.

Așa fiind, în mod

legal prima instanță a constatat legalitatea întocmirii procesului-verbal de

control din 2011 contestat de recurenta-reclamantă care a avut drept obiectiv verificarea

modului în care sunt respectate dispozițiile Legii nr. 448/2006.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținut și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC B.C.R. SA împotriva sentinței civile nr. 959 din data de 11

martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2014.