ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 478/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC B.C.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.P.I.S., anularea Procesului-verbal de control din 24 octombrie 2011 emis de pârâtă; suspendarea măsurilor complementare dispuse prin procesul-verbal menționat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea cererii reclamanta a criticat procesul-verbal contestat pentru faptul că sancțiunea ar fi fost aplicata unei entități fără personalitate juridică, descrierea faptei este insuficient conturată, iar, pe de altă parte, fapta reținută nu se încadrează în temeiul legal indicat de actul contestat.

Reclamanta a motivat cererea de suspendare prin argumentul că executarea masurilor de remediere dispuse prin procesul-verbal contestat este imposibilă datorită individualizării insuficiente a faptei, iar executarea implica cheltuieli considerabile, în condițiile în care poate fi reținută existența cazului bine justificat. Prin sentința civilă nr. 5160 din 14 decembrie 2012 Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei materiala în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, apreciind că pârâta este o autoritate de rang central în sistemul autorităților publice. La rândul său, prin sentința civilă nr. 959 din data de 11 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate atât cererea de suspendare, cât și cererea de anulare a Procesului-verbal de control din 24 octombrie 2011, formulate de către reclamanta SC B.C.R.

SA. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la Sucursala B.C.R. Bolintin Vale s-a efectuat un control cu privire la modalitatea de respectare a dispozițiilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, constatările și măsurile stabilite fiind indicate în anexa la respectivul proces-verbal. Astfel, în cuprinsul anexei s-a indicat faptul ca rampa de acces pentru persoane cu handicap nu corespunde art. 62 din Legea nr. 448/ 2006 și Normativului din 2001 respectiv, nu are elemente antiderapante, mână curentă și ribord, accesul la principalele servicii ale instituției se face pe o treapta mai mare de 2,5 cm, neadaptat, ușa are o lățime liberă a golului de 0,90 m, iar înălțimea de 2,10 m, clădirea nu este semnalizată vizual/ auditiv și nu există benzi directoare, pentru relațiile cu publicul există mese cu înălțime de până la 80 cm, nu este asigurat interpret mimico-gestual.

În consecință, s-a dispus măsura accesibilizării scării pentru accesul persoanei cu handicap la mediul fizic conform art. 62 alin. (1) și respectarea art. 69 alin. (1) și art. 70 alin. (1) și (2) din Legea nr. 448/2006 și a Ordinului nr. din 2001 a M.L.P.T.L., termenul acordat fiind 24 noiembrie 2011. Examinând dispozițiile legale invocate în actul contestat, instanța fondului a arătat că reclamantei îi revenea obligația legală a adaptării spațiului în care își desfășoară activitatea astfel încât să permită accesul facil al persoanelor cu handicap, că este fără relevanță faptul că sucursala este lipsită de personalitate juridică, dat fiind faptul că legiuitorul impune o obligație generică în sarcina tuturor entităților care își desfășoară activitatea în clădirile de utilitate publică, că din cuprinsul procesului-verbal de control rezultă cu claritate descrierea faptei,, astfel cum de altfel a și sintetizat instanța în cuprinsul paragrafului privind descrierea situației de fapt.

Curtea a mai constatat că în dosarul contravențional înregistrat pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale sub nr. 3867/192/2011 s-a reținut cu putere de lucru judecat pentru prezentul litigiu, existența faptei ce i se impută reclamantei, condiții în care nu subzistă argumentele privind lipsa culpei acesteia. Cererea de suspendare a executării procesului-verbal contestat a fost;respinsă cu motivarea, în esență, că în speță reclamanta nu a probat niciuna dintre condițiile privind suspendarea executării actului administrativ. Împotriva sentinței civile nr. 959 din data de 11 martie 2013 a formulat recurs reclamanta SC B.C.R.

SA, solicitând modificarea acesteia și admiterea cererii sale, cu consecința anulării procesului-verbal de control din 24 octombrie 2011. Recurenta a argumentat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 în calitate de operator privat de servicii bancare, că nu se poate argumenta că persoanele cu handicap care se adresează băncii ar fi prejudiciate și că obligația prevăzută de lege este oricum excesivă și nu poate fi realizată în mod obiectiv.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: Susținerea recurentei-pârâte în sensul că Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap îi este aplicabilă doar în ceea ce privește obligațiile speciale stabilite în sarcina unor instituții bancare, este lipsită de suport legal, urmând a fi înlăturată ca nefondată.

Astfel, independent de faptul că legea nu face nicio distincție între „obligații generale” și „obligații speciale”, dispozițiile art. 62 alin. (1) din legea amintită prevăd în mod expres: „Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestor, mediul informațional și comunicațional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap”. Rezultă fără putință de tăgadă din textul mai sus citat, că recurenta-reclamantă, unitate bancară care își desfășoară activitatea într-o clădire de utilitate publică, are obligația legală a adaptării spațiului în care își desfășoară activitatea, astfel încât să permită accesul facil al persoanelor cu handicap.

Împrejurarea că sucursala este lipsită de personalitate juridică, nu are nicio relevanță raportat la obligația legală la care face trimitere art. 62 din Legea nr. 448/2006, obligație ce revine tuturor entităților care își desfășoară activitatea într-o clădire de utilitate publică. Așa fiind, în mod legal prima instanță a constatat legalitatea întocmirii procesului-verbal de control din 2011 contestat de recurenta-reclamantă care a avut drept obiectiv verificarea modului în care sunt respectate dispozițiile Legii nr. 448/2006. În consecință, în raport de cele mai sus reținut și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC B.C.R. SA împotriva sentinței civile nr. 959 din data de 11 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2014.