ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1165/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.02.2013 sub nr. x/2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii și B., acordarea ajutorului de urgență prevăzut de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 461/2001.

Prin sentința nr. 1007 din 14 martie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Persoanelor Vârstnice și B..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul A. nu a depus la dosar cererea de acordare a ajutorului de urgență, purtând viza de primire din care să rezulte data înregistrării, susținând că existența unei astfel de cereri este netăgăduită de părți și rezultă implicit din celelalte adrese depuse la dosar, emise de Direcția de Muncă și Incluziune Socială Ilfov și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Asistență Socială.

Totodată, prima instanță a reținut că din adresa nr. x/2009 emisă de Direcția de Muncă și Incluziune Socială Ilfov rezultă că aceasta a fost formulată anterior datei de 22.12.2008, moment la care s-a adresat cu o petiție, prin care se solicitau informații cu privire la modalitatea de soluționare a cererii de acordare a ajutorului de urgență.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, deși nu se poate stabili cu exactitate data la care reclamantul a formulat cererea de acordare a ajutorului de urgență reglementat de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001, aceasta nu ar fi putut fi formulată ulterior datei de 22.12.2008, moment la care a formulat o cerere de furnizare informații cu privire la modalitate de soluționare a acestei cereri.

Prin urmare, curtea de apel a constatat că cererea de acordare a ajutorului de urgență prevăzut de Legea nr. 416/2001 trebuia soluționată cel mai târziu la data de 22.01.2009, moment de la care începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) în care putea fi formulată cererea de chemare în judecată, care s-a împlinit la data de 22.07.2009.

Prin decizia nr. 268 din data de 23 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiței a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1007 din 14 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe .

La Curtea de Apel București dosarul a fost reînregistrat sub nr. x*, iar prin sentința nr. 2362 din 12 septembrie 2014 instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Guvernul României.

Prin decizia nr. 2593 din 23 iunie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2362 din 12 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a constatat că dovada achitării taxei judiciare de timbru nu a fost atașată cererii de recurs, iar recurentul nu a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, devenind aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995.

Împotriva deciziei nr. 2593 din 23 iunie 2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat contestație în anulare, calea de atac extraordinară nefiind motivată în fapt și în drept.

Prin încheierea din data de 22 ianuarie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecata contestației în anulare în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pe baza referatului întocmit de grefierul de ședință, la data de 30 ianuarie 2017, în temeiul art. 252 C. proc. civ., instanța a fixat termen în vederea verificării incidenței dispozițiilor art. 248 din același cod.

La data de 23.02.2017, contestatorul A. a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, solicitând continuarea judecății.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

În privința cererii de repunere pe rol a cauzei, se constată că aceasta a fost depusă de contestator la data de 23.02.2017, după expirarea termenului de un an reglementat de dispozițiile sus-citate, după fixarea, din oficiu, a termenului de judecată și nu se poate aprecia că reprezintă un act de procedură de natură a întrerupe sau de a suspenda cursul perimării, astfel cum prevăd dispozițiile art. 249-251 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauza de față nu s-a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, Înalta Curte va respinge cererea de repunere pe rol și, aplicând dispozițiile art. 252 C. proc. civ., va constata perimată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de contestatorul A..

Constată perimată contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 2593 din 23 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2017.