ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 268/2014

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar a constatat următoarele

I. Circumstanțele cauzei

de Apel

Prin sentința nr. 1007

din 14 martie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția de excepția prescripției

dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantul M.V.C., în contradictoriu

cu pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

Persoanelor Vârstnice și L., ca prescrisă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamantul M.V.C. a formulat o cerere de acordare

a ajutorului de urgență prevăzut de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 461/2001 și

deși, reclamantul nu a depus la dosar cererea formulată în acest sens, purtând viză

de primire din care să rezulte data înregistrării, existența unei astfel de cereri

este netăgăduită de părți și rezultă implicit din celelalte adrese depuse la dosar,

emise de Direcția de Muncă și Incluziune Socială Ilfov și Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, Direcția Generală Asistență Socială.

Totodată, prima instanță

a reținut că din adresa din 26 ianuarie 2009 emisă de Direcția de Muncă și Incluziune

Socială Ilfov rezultă că aceasta a fost formulată anterior datei de 22

decembrie 2008, moment la care s-a adresat cu o petiție prin care se solicitau informații

cu privire la modalitatea de soluționare a cererii de acordare a ajutorului de urgență.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că deși nu se poate stabili cu exactitate data la care reclamantul

a formulat cererea de acordare a ajutorului de urgență reglementat de art. 28

alin. (1) din Legea nr. 416/2001, aceasta nu ar fi putut fi formulată ulterior datei

de 22 decembrie 2008, moment la care a formulat o cerere prin care a solicitat informații

cu privire la modalitate de soluționare a acestei cereri.

Prin urmare, Curtea de

Apel a constatat că cererea de acordare a ajutorului de urgență prevăzut de Legea

nr. 416/2001 trebuia soluționată cel mai târziu la data de 22 ianuarie 2009, moment

de la care începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1)

lit. c) în care putea fi formulată cererea de chemare în judecată, care s-a împlinit

la data de 22 iulie 2009.

în cauză

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel București, a declarat recurs reclamantul M.V.C., criticând sentința

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul

a susținut, în esență, că deși a depus în fața instanței de fond cerere de amânare

a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, precum și cerere de acordare a ajutorului

public judiciar, totuși Curtea de Apel a reținut cauza spre soluționare fără a se

pronunța pe aceste cereri.

A mai

arătat recurentul că, în mod greșit, prima instanță a respins acțiunea ca fiind

prescrisă.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat,

pentru argumentele expuse în continuare.

Din analiza actelor de

la dosar, Înalta Curte constată că prin cererea adresată instanței la data de 22

februarie 2013, reclamantul a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, motivat

de faptul că are o indemnizație de handicap mică. De asemenea, se constată că prin

cererea înregistrată la data de 13 martie 2013 reclamantul a solicitat și acordarea

unui nou termen de judecată motivat de faptul că se află în imposibilitate de prezentare.

Din practicaua sentinței

pronunțate de instanța de fond în ședința publică din 14 martie 2013, în care s-au

consemnat dezbaterile părților, cu ocazia soluționării cauzei, rezultă că nu au

fost puse în discuție cererile reclamantului, iar instanța a procedat la soluționarea

cauzei fără a se pronunța asupra acestora.

Pronunțându-se asupra

cererii de chemare în judecată fără a pune în discuție cererile reclamantului, instanța

fondului a încălcat două principii ce guvernează procesul civil, respectiv cel al

contradictorialității și cel privitor la respectarea dreptului la apărare, al reclamantului,

în speță, fiind privată de posibilitatea de a-și susține și dovedi drepturile

Pentru asigurarea contradictorialității

în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele

de fapt și de drept pe baza cărora se va soluționa litigiul. Nerespectarea acestui

principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată

cu nulitatea hotărârii. Noțiunea de „proces echitabil” presupune respectarea și

aplicarea atât a principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare,

iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă

respectate și să asigure el însuși principiul contradictorialității și celelalte

reguli ale procesului civil.

În mod evident, procedând

la soluționarea acțiunii fără a pune în discuție și a se pronunța pe cererile reclamantului,

judecătorul fondului a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil ale

contradictorialității și ale respectării dreptului la apărare, astfel că este lovită

de nulitate sentința nr. 1007 din 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București.

Prin urmare, este incident

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța de fond, prin

hotărârea dată, încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2) din același act normativ.

Temeiul legal al soluției

adoptate.

În raport de cele mai

sus arătate, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) și art. 313

C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de M.V.C. împotriva sentinței civile nr. 1007 din 14 martie 2013 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2014.