ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 268/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele I. Circumstanțele cauzei 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 1007 din 14 martie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția de excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantul M.V.C., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Persoanelor Vârstnice și L., ca prescrisă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul M.V.C.

a formulat o cerere de acordare a ajutorului de urgență prevăzut de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 461/2001 și deși, reclamantul nu a depus la dosar cererea formulată în acest sens, purtând viză de primire din care să rezulte data înregistrării, existența unei astfel de cereri este netăgăduită de părți și rezultă implicit din celelalte adrese depuse la dosar, emise de Direcția de Muncă și Incluziune Socială Ilfov și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Direcția Generală Asistență Socială. Totodată, prima instanță a reținut că din adresa din 26 ianuarie 2009 emisă de Direcția de Muncă și Incluziune Socială Ilfov rezultă că aceasta a fost formulată anterior datei de 22 decembrie 2008, moment la care s-a adresat cu o petiție prin care se solicitau informații cu privire la modalitatea de soluționare a cererii de acordare a ajutorului de urgență.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că deși nu se poate stabili cu exactitate data la care reclamantul a formulat cererea de acordare a ajutorului de urgență reglementat de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001, aceasta nu ar fi putut fi formulată ulterior datei de 22 decembrie 2008, moment la care a formulat o cerere prin care a solicitat informații cu privire la modalitate de soluționare a acestei cereri.

Prin urmare, Curtea de Apel a constatat că cererea de acordare a ajutorului de urgență prevăzut de Legea nr. 416/2001 trebuia soluționată cel mai târziu la data de 22 ianuarie 2009, moment de la care începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) în care putea fi formulată cererea de chemare în judecată, care s-a împlinit la data de 22 iulie 2009. 2. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs reclamantul M.V.C., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut, în esență, că deși a depus în fața instanței de fond cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, precum și cerere de acordare a ajutorului public judiciar, totuși Curtea de Apel a reținut cauza spre soluționare fără a se pronunța pe aceste cereri.

A mai arătat recurentul că, în mod greșit, prima instanță a respins acțiunea ca fiind prescrisă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele expuse în continuare. Din analiza actelor de la dosar, Înalta Curte constată că prin cererea adresată instanței la data de 22 februarie 2013, reclamantul a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, motivat de faptul că are o indemnizație de handicap mică. De asemenea, se constată că prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2013 reclamantul a solicitat și acordarea unui nou termen de judecată motivat de faptul că se află în imposibilitate de prezentare.

Din practicaua sentinței pronunțate de instanța de fond în ședința publică din 14 martie 2013, în care s-au consemnat dezbaterile părților, cu ocazia soluționării cauzei, rezultă că nu au fost puse în discuție cererile reclamantului, iar instanța a procedat la soluționarea cauzei fără a se pronunța asupra acestora. Pronunțându-se asupra cererii de chemare în judecată fără a pune în discuție cererile reclamantului, instanța fondului a încălcat două principii ce guvernează procesul civil, respectiv cel al contradictorialității și cel privitor la respectarea dreptului la apărare, al reclamantului, în speță, fiind privată de posibilitatea de a-și susține și dovedi drepturile Pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora se va soluționa litigiul.

Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii. Noțiunea de „proces echitabil” presupune respectarea și aplicarea atât a principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să asigure el însuși principiul contradictorialității și celelalte reguli ale procesului civil. În mod evident, procedând la soluționarea acțiunii fără a pune în discuție și a se pronunța pe cererile reclamantului, judecătorul fondului a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil ale contradictorialității și ale respectării dreptului la apărare, astfel că este lovită de nulitate sentința nr. 1007 din 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București.

Prin urmare, este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța de fond, prin hotărârea dată, încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același act normativ. Temeiul legal al soluției adoptate. În raport de cele mai sus arătate, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.V.C. împotriva sentinței civile nr. 1007 din 14 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2014.