ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1078/2008

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei

M. la data de 06 septembrie 2007, sub nr. 2152/262, petenta SC T. SRL, în contradictoriu

cu I.T.M. Dâmbovita, a formulat plângere prin care contestă procesul verbal de constatare

și sancționare a contravențiilor din 24 august 2007.

În motivarea plângerii,

petenta a arătat că, prin procesul verbal contestat, a fost amendată cu suma de

3.000 RON, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 276

alin. (1) din Legea nr. 53/2003 cu modificările și completările ulterioare. A mai

arătat petenta că într-adevăr, la data controlului efectuat de inspectorii intimatului

I.T.M. București, la punctul de lucru din București, aparținând societății sale,

se aflau două persoane fără contracte individuale de muncă și amenda i-a fost aplicată

de către I.T.M. Dâmbovița. Privitor la cele două persoane, arată contestatoarea,

acestea veniseră în vizită la un prieten, salariat în cadrul societății sale, moment

în care au fost găsite de inspectorii de muncă. Deci, aceste persoane nu efectuau

activități de muncă pentru a avea încheiate contracte individuale de muncă.

Pentru toate aceste motive,

petenta a solicitat anularea procesului verbal, iar, în subsidiar exonerarea de

plata amenzii aplicate prin acesta, având în vedere că cele consemnate nu corespund

realității, precum și dificultățile financiare cu care se confruntă.

Judecătoria M., prin sentința

civilă nr. 634 din 18 septembrie 2007, a admis excepția necompetenței „materiale”

și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 București,

dar reținând, în esență, necompetența sa teritorială în raport cu dispozițiile

art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 și cu faptul că locul săvârșirii contravenției

–este situat în raza acesteia.

La rândul său, Judecătoria

sector 4 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 6463 din 21 noiembrie

2007, a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat

competența de soluționare a plângerii Judecătoriei M., județul Dâmbovița și, constatând

ivirea unui conflict negativ de competență a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție pentru a pronunța regulatorul de competență.

Pentru a se pronunța în

sensul arătat, Judecătoria sector 4 București a reținut că pretinsa faptă, reținută

de agentul constatator în sarcina petentei este prevăzută drept contravenție și

sancționată de art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, potrivit căruia

constituie contravenție primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract

individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), și se sancționează cu amendă de

la 1.500 RON la 2.000 RON pentru fiecare persoană identificată fără a depăși valoarea

cumulată de 100.000 RON.

S-a reținut că obligația

pe care legea o impune, conform art. 16 C. muncii, este aceea de a încheia contracte

de muncă tuturor persoanelor pe care angajatorul le primește la muncă.

Potrivit aceluiași text

legal, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților,

în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual

de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoana

fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială

au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior

raporturilor de muncă.

S-a apreciat că punctul

de lucru nu poate fi "angajator", iar posibila neîndeplinire a obligației

de a încheia contracte de muncă nu se putea săvârși decât la sediul angajatorului,

astfel cum art. 16 din C. muncii arată în mod expres întrucât inacțiunea se săvârșește,

ca element material al contravenției, la locul în care ar fi trebuit să se săvârșească

acțiunea, conduita activă la care legea obligă.

Prin urmare, întrucât

sediul angajatorului se află în M., competența aparține acestei Judecătorii, așa

cum, de altfel, au apreciat atât agenții constatatori, cât și apărătorul petentei.

Înalta Curte, constatând

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 și urm. C. proc. civ., urmează

să stabilească competența soluționării pricinii în raport cu obiectul cauzei și

dispozițiile legale incidente acesteia.

Astfel, Înalta Curte constată

că în mod corect Judecătoria Sector 4 București, având în vedere atât pretinsa faptă

arătată în cele ce preced cât și dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G.nr. 2/2001

raportat la cele ale art. 276 alin. (1) lit. e) și ale art. 16 din C. muncii, a

apreciat că posibila neîndeplinire a obligației de a încheia contracte de muncă

nu se poate considera că s-ar putea săvârși altundeva decât la sediul angajatorului,

punctul de lucru neputând fi asimilat acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că într-adevăr, competența soluționării pricinii aparține Judecătoriei

M., în raza căreia se află sediul angajatorului și în consecință va trimite dosarul

acesteia pentru soluționarea plângerii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a litigiului privind pe SC T. SRL M. și I.T.M. Dâmbovița în favoarea

Judecătoriei M.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 14 martie 2008.