ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4718/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4718/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huedin, petenta F.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție încheiat de intimat la data de 23 iunie 2014, precum și a înștiințării de plată ca act subsecvent, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului. Prin Sentința civilă nr. 367 din 16 septembrie 2014, Judecătoria Huedin a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de această instanță din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Marghita.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției rezultă că fapta reținută în sarcina petentei a fost săvârșită în Suplacu de Barcău, str. P., iar conform art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, în speță Judecătoria Marghita. La rândul său, prin Sentința civilă nr. 1312 din 28 octombrie 2014, Judecătoria Marghita a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huedin. Instanța a reținut că fapta pentru care a fost sancționată petenta constă în nerespectarea obligației angajatorului, prevăzută de art. 16 din Legea nr. 53/2003, de a încheia cu salariatul contract individual de muncă în formă scrisă anterior începerii activității.
Așa cum s-a arătat în Decizia nr. 1078 din 14 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, neîndeplinirea obligației de a încheia contracte individuale de muncă nu se poate săvârși decât la sediul angajatorului, conform art. 16 din Legea nr. 53/2003, deoarece inacțiunea se săvârșește la locul unde ar fi trebuit să se săvârșească acțiunea, iar din mențiunile procesului-verbal reiese că sediul petentei este în localitatea Huedin. Constatând existența conflictului negativ de competență, Judecătoria Marghita a decis, în temeiul art. 134 și art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.
Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Marghita. Înalta Curte constată că, prin procesul-verbal contestat, reclamantei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în baza art. 276 alin. (1) lit. e) C. muncii pentru săvârșirea contravenției prevăzute de potrivit art. 16 alin. (1) din același Cod, anume "primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă". În declinarea reciprocă a cauzei spre soluționare "locul săvârșirii contravenției" statuat de art. 32 alin. (2) din O.G.
nr. 2/2001 în raport cu care se determină instanța competentă a o soluționa a fost stabilit sediul angajatorului deoarece la acel loc se săvârșește inacțiunea care constă în neîncheierea contractului de muncă (Judecătoria Huedin) și, dimpotrivă, punctul de lucru unde s-a desfășurat controlul inspectorilor I.T.M. Bihor, adică locul unde au fost identificate persoanele care desfășurau activitatea fără ca societatea contravenientă să le încheie contracte de muncă (Judecătoria Marghita). Potrivit art. 276 alin. (1) lit. e) C. muncii, contravenția constă în primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă. Prin urmare, contravenția nu are ca element material neîncheierea contractului de muncă în condițiile art. 16 alin. (1) C. muncii, ci primirea la muncă, folosirea muncii, fără existența unui astfel de contract.
Cum folosirea muncii fără forme legale (în absența contractului de muncă ale cărui elemente sunt prevăzute în art. 16 C. muncii) constă în acțiunea imputată angajatorului, care folosește munca neangajată în condițiile legii, locul săvârșirii contravenției este locul unde au fost depistate persoanele prestând munca în afara condițiilor impuse de lege. Prin textul legal reținut de către emitentul actului contestat, legiuitorul nu a sancționat neîncheierea contractului de muncă, ci folosirea muncii în aceste condiții, și, în consecință, contravenția se săvârșește, ca loc, acolo unde au fost identificate persoanele prestând o astfel de muncă.
Reținând contrariul ar însemna că toate contravențiile s-ar putea săvârși doar la sediul angajatorului, lucru exclus din moment ce nu verificarea existenței contractelor de muncă constituie obiectul contravenției în litigiu, ci folosirea muncii în absența lor, situație constatată la momentul surprinderii acelor persoane ca prestând munca fără forme legale, indiferent unde este locul de prestare al acesteia, în absența condițiilor impuse de lege. Prin urmare, obiectul contravenției nu constă în verificarea condițiilor de legalitate ale contractului de muncă, care poate fi încheiat atât la sediul angajatorului, cât și oriunde, ci dacă persoanele care prestează muncă au sau nu contract de muncă, adică dacă erau folosite ca muncă de angajator, fără a realiza condiția impusă de lege, aceea a existenței contractului de muncă.
În consecință, dat fiind faptul că persoanele au fost surprinse la punctul de lucru din Suplacu de Barcău, str. P., jud. Bihor, ca desfășurând activități fără a avea contract de muncă, acesta este locul săvârșirii contravenției, anume locul desfășurării muncii fără forme legale, așa cum dispune art. 276 alin. (1) lit. e) C. muncii. Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Marghita, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta F.I. SRL în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor în favoarea Judecătoriei Marghita. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2014. Procesat de GGC - NN
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.