ÎCCJ, decizie (scj.ro #84967)

Primirea

la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual

de muncă. Proces-verbal de constatare a contravenției. Instanța

competentă să soluționeze contestația.

Codul de procedură civilă, art. 20, art. 22 alin. (3)

Codul Muncii, art. 16, art. 276 alin. (1) lit. e)

O.G. nr. 2/2001, art. 32 alin. (2)

Cuprins

pe materii: Drept procesual civil

Indice

alfabetic: Competență teritorială

Conflict negativ de competență

Contract individual de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă

Judecătorie

Locul săvârșirii faptei

Proces-verbal de constatare a contravenției

Punct de lucru

Sediul angajatorului

Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în

formă scrisă revine angajatorului, iar neîndeplinirea acestei

obligații constituie, potrivit art. 276 alin. (1) lit. e) din Codul

Muncii, contravenție, ce se sancționează cu amendă de la

1.500 lei la 2.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Neîndeplinirea acestei obligații nu putea fi săvârșită

decât la sediul angajatorului, astfel cum arată în mod expres art. 16 din

Codul Muncii, întrucât inacțiunea se săvârșește, ca element

material al contravenției, la locul în care ar fi trebuit să se

săvârșească acțiunea, conduita activă la care legea

obligă.

Competența de soluționare a contestației împotriva

procesului-verbal de constatare a contravenției, aparține

judecătoriei în a cărei rază de competență

teritorială  își are sediul angajatorul, iar nu

judecătoriei în a cărei rază de competență se

află punctul de lucru unde a fost constatată contravenția.

I.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 1078  din 14 martie

2008

Prin

acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni

la data de 06 septembrie 2007, sub nr.2152/262, petenta S.

c.

T S

rl

,

în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovita

,

a

formulat plângere prin care contestă procesul verbal de constatare și

sancționare a contravențiilor

seria DB nr.009183/24.08.2007.

În motivarea

plângerii, petenta a arătat că, prin procesul verbal

contestat, a fost amendată cu suma de 3000

lei, pentru săvârșirea

contravențiilor

prevăzute de art.276 alin. (1) din Legea 53/2003 cu modificările

și completările ulterioare. A mai arătat petenta că

într-

adevăr, la data controlului

efectuat de inspectorii intimatului ITM

București, la punctul de

lucru din București, aparținând societății sale, se aflau

două persoane fără contracte

individuale

de muncă și amenda i-a fost aplicată de către I.T.M.

Dâmbovița. Privitor la cele două persoane, arată contestatoarea,

acestea veniseră în vizită

la un prieten, salariat în cadrul societății

sale, moment în care au fost găsite de

inspectorii de muncă. Deci,

aceste persoane nu efectuau

activități de muncă pentru a avea încheiate contracte

individuale de muncă.

Pentru toate

aceste motive, petenta a solicitat anularea procesului

verbal,

iar, în subsidiar exonerarea de plata amenzii aplicate prin

acesta, având în vedere că cele consemnate nu

corespund realității, precum și dificultățile

financiare cu care se confruntă.

Judecătoria

Moreni, prin sentința civilă nr.634 din 18 septembrie 2007, a admis excepția

necompetenței „materiale” și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4

București, dar reținând, în esență, necompetența sa

teritorială în raport cu dispozițiile art.32 alin. (2) din

O.G.nr.2/2001 și cu faptul că locul săvârșirii

contravenției este situat în raza acesteia.

La rândul său, Judecătoria sector 4 București – Secția

civilă, prin sentința civilă nr.6463 din 21 noiembrie 2007, a

admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și

a declinat competența de soluționare a plângerii Judecătoriei M,

și, constatând ivirea unui conflict negativ de competență a

trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

a pronunța regulatorul de competență.

Pentru a se

pronunța în sensul arătat, Judecătoria sector 4 București a

reținut că p

retinsa faptă,

reținută de agentul constatator în sarcina petentei este

prevăzută drept contravenție și sancționată de

art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr.53/2003, potrivit căruia

constituie contravenție primirea la muncă a persoanelor

fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art.

16 alin. (1), și se sancționează cu amendă de la 1.500 lei

la 2.000 lei pentru fiecare persoană identificată fără

a  depăși valoarea cumulată de 100.000 lei.

S-a reținut că

obligația pe care legea o impune, conform art. 16 din Codul Muncii, este

aceea de a încheia contracte de muncă tuturor persoanelor pe care

angajatorul le primește la muncă.

Potrivit aceluiași text legal,

contractul individual de muncă se încheie în baza

consimțământului părților, în formă scrisă, în

limba română. Obligația de  încheiere a contractului individual

de muncă în formă scrisă revine angajatorului.  Angajatorul

persoană juridică, persoana fizică autorizată să

desfășoare o activitate independentă, precum și

asociația familială au obligația de a încheia, în formă

scrisă, contractul individual de muncă anterior raporturilor de

muncă.

S-a

apreciat că punctul de lucru nu poate fi "angajator", iar

posibila neîndeplinire a obligației

de a încheia contracte de muncă nu se putea săvârși decât la

sediul angajatorului, astfel cum art.16 din Codul Muncii arată în mod

expres întrucât inacțiunea se săvârșește, ca element

material al contravenției, la locul în care ar fi trebuit să se

săvârșească acțiunea, conduita activă la care legea

obligă.

Prin urmare, întrucât sediul

angajatorului se află în localitatea  M,   competența

aparține acestei Judecătorii, așa cum, de altfel, au apreciat

atât agenții constatatori, cât și apărătorul petentei.

Înalta Curte, constatând că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art.20 și urm. C. proc.

civ., urmează să stabilească competența

soluționării pricinii în  raport cu obiectul cauzei și

dispozițiile legale incidente acesteia.

Astfel, Înalta Curte constată

că în mod corect Judecătoria Sector 4 București, având în vedere

atât pretinsa faptă arătată în cele ce preced cât și

dispozițiile art.32 alin.2 din O.G.nr.2/2001 raportat la cele ale art.276

alin. (1) lit.e) și ale art.16 din Codul Muncii, a apreciat că

posibila neîndeplinire a obligației de a încheia contracte de muncă

nu se poate considera că s-ar putea săvârși altundeva decât la

sediul angajatorului, punctul de lucru neputând  fi asimilat acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte constată că într-adevăr,

competența soluționării pricinii aparține Judecătoriei

Moreni, în raza căreia se află sediul angajatorului și în

consecință va trimite dosarul acesteia pentru soluționarea

plângerii.