ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3169/2015

HOTĂRÂRE
15.10.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3169/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3169/2015

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 24 octombrie 2014, pe rolul Judecătoriei Urziceni reclamanta SC A. SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție din 07 octombrie 2014 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, solicitând anularea actului respectiv, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.

2.1. Prin sentința nr. 937 din 8 iunie 2015, Judecătoria Urziceni a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, reținând, în esență, în raport cu prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Astfel, instanța a considerat că locul săvârșirii contravențiilor este sediul societății petente, Orașul Buzău, jud. Buzău, unde se încheie contractele individuale de muncă, se efectuează instruirea angajaților cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, unde se asigură condițiile de securitate și sănătate în muncă.

2.2. Prin sentința nr. 8183 din 30 iulie 2015, Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând, în esență, în raport cu prevederile art. 16 și art. 260 alin. (1) lit. e) C. muncii, că locul săvârșirii contravenției este punctul de lucru al societății situat în Municipiul Urziceni unde persoanele au fost primite la muncă fără a avea contract individual de muncă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, rezultă că petenta a învestit instanța cu o plângere împotriva procesului-verbal de contravenție prin care s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. e) C. muncii, ca urmare a constatării că, la punctul de lucru situat în Municipiul Urziceni, au fost identificate două persoane prestând activități pentru și sub autoritatea societății fără a avea încheiate cu angajatorul contracte individuale de muncă în formă scrisă, conform art. 16 alin. (1) C. muncii.

Potrivit art. 260 alin. (1) lit. e) și alin. (3) C. muncii:

Art. 260. - (1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte:

e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 RON la 20.000 RON pentru fiecare persoană identificată;

(3) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispozițiile legislației în vigoare.”

În virtutea normei de trimitere de la art. 260 alin. (3) C. muncii, sunt aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (1) din O.G.  nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.

Astfel, pentru determinarea instanței competente, prezintă relevanță stabilirea locului săvârșirii contravenției.

Din analiza prevederilor art. 260 alin. (1) lit. e) C. muncii, se reține că locul săvârșirii contravenției este locul primirii la muncă - punctul de lucru - a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă.

Or, punctul de lucru unde a fost săvârșită contravenția este situat în raza teritorială a Judecătoriei Urziceni.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2247/2015
Decizia nr. 2247/2015 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin plângerea înregistrată la 11 august 2014, p
ÎCCJ 2015-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1943/2015
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin Cererea înregistrată la data de 27 martie 2014, pe rolul Judecătoriei Pitești
ÎCCJ 2015-02-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 589/2015
Decizia nr. 589/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Obiectul acțiunii deduse judecății; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecător
ÎCCJ 2015-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2445/2015
Decizia nr. 2445/2015 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 20 august 2014, pe rol
ÎCCJ 2015-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1379/2015
Decizia nr. 1379/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani, la data de 10 martie 2014, sub nr. x/231/2014, pete
Sursă