ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 589/2015

Decizia nr. 589/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

sectorului 2 București

, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. Brașov, anularea Procesului verbal de constatare a contravenției din 16 aprilie 2013 întocmit de pârât.

2.1. Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința nr. 4510 din 10 aprilie 2014, a admis excepția necompetenței teritoriale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, reținând că locul săvârșirii contravenției este locul unde au fost depistate care prestau muncă în afara condițiilor impuse de lege, respectiv pe raza orașului Brașov.

2.2. Judecătoria Brașov, prin sentința nr. 11977 din 31 octombrie 2014, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia, reținând că în raport cu prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001, plângerea formulată împotriva unui proces verbal de contravenție se soluționează de judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, nefiind relevant locul unde aceasta a fost constatată.

Astfel, contravenția reținută în sarcina reclamantei constă în neîndeplinirea unei obligații de transmitere a unor informații și nu în fapta de a primi la muncă persoane fără încheierea contractului individual de muncă, iar această obligație se îndeplinește la sediul petentei, în prezenta cauză locul săvârșirii contravenției este la acest sediul din București sector 2, localitate care nu se află în circumscripția Judecătoriei Brașov.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează anularea Procesului verbal din 16 aprilie 2013 pentru săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 500/2011, respectiv că aceasta, în calitate de angajator, nu a transmis Registrul general de evidență a salariaților către B. București, în format electronic, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariata C.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 500/2011

privind Registrul general de evidență a salariaților, netransmiterea registrului cu elementele contractului individual de muncă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)-g), cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză, constituie contravenție, iar în baza alin. (2), din același text de lege, se sancționează cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea la B. a Registrului completat cu toate elementele contractului individual de muncă, fără ca amenda totală cumulată să depășească suma de 50.000 lei.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 din aceeași hotărâre, prevederile art. 9 se completează cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare.

Așa cum rezultă din analiza art. 9 din H.G. nr. 500/2011, contravenția sancționată în speță constă într-o faptă omisivă, intrând în responsabilitatea societății reclamante obligația reglementată de H.G. nr. 500/2011 privind Registrul general de evidență a salariaților.

Acest act normativ nu conține o normă derogativă de competență a judecății plângerilor contravenționale, ci face trimitere la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, prin art. 10.

Potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, norma generală în materie, competența teritorială de soluționare a cauzelor având ca obiect plângere contravențională aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția constatată prin procesul verbal de contravenție contestat.

Procesul verbal în cauză a fost încheiat de organul constatator din Brașov, însă în acel loc a fost constatată contravenția, or, conform art. 32 din O.G. nr. 2/2001, competența teritorială se determină în raport cu locul săvârșirii și nu de cel al constatării contravenției.

În cauză, determinant pentru stabilirea locului săvârșirii faptei contravenționale - în identificarea judecătoriei competente să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale - este sediul societății contraveniente de unde aceasta trebuia să îndeplinească obligația de a transmite Registrul general de evidență a salariaților către B. București.

Prin urmare, neîndeplinirea obligației de a comunica documentul menționat Inspectoratului Teritorial de Muncă București nu se putea săvârși decât la sediul petentei, întrucât inacțiunea se săvârșește, ca element material al contravenției, la locul în care ar fi trebuit să se săvârșească acțiunea, conduita activă la care legea obligă.

Așadar, locul săvârșirii faptei omisive este sediul societății contraveniente care avea obligația de a transmite Registrul general de evidență a salariaților către B. București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul B. Brașov, în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2015.