ÎCCJ, Decizia nr. 32/2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea de ședință din 5 decembrie 2022, pronunțată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 în Dosarul nr. x/2022 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen.), art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 (C. pen.), formulată de apelantul inculpat A.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 și art. 107 alin. (2), art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, aflarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior aceste texte de lege.

Înalta Curte a apreciat că argumentele prezentate de apelantul inculpat A. nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate.

Astfel, s-a reținut că, în cauză, apelantul inculpat A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă ."

Apelantul inculpat A. a arătat, în esență, că dispozițiile art. 4 alin. (1) din C. proc. pen. dau posibilitatea instanței de judecată să anihileze prezumția de nevinovăție, prin orice fel de hotărâre penală definitivă prin care este stabilită vinovăția inculpatului, dând astfel naștere unui conflict constituțional între prevederile art. 4 alin. (1) din C. proc. pen. și prevederile art. 23 alin. (11) din Constituția României.

S-a apreciat că pentru a se putea dispune condamnarea unei persoane, instanța de judecată analizează existența faptei, caracterul infracțional al acesteia și dacă a fost săvârșită de inculpat. Doar apreciind asupra întrunirii cumulative a acestor condiții, chestiune ce presupune analiza temeiniciei acuzației formulate, instanța de judecată poate dispune condamnarea inculpatului, cu efectul înfrângerii prezumției de nevinovăție reglementată de art. 23 alin. (11) din Constituția României. În orice alt caz, în care instanța de judecată nu dispune condamnarea inculpatului printr-o hotărâre penală definitivă, efectele prezumției de nevinovăție nu pot fi înlăturate.

Totodată, apelantul inculpat A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 286/2009, potrivit cărora "măsurile de siguranță se iau față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată" și a dispozițiilor art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 conform cărora "bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia ."

Apelantul inculpat a arătat că garanțiile prezumției de nevinovăție implică și obligația organelor judiciare de a se abține de la orice referire de vinovăție în raport cu acuzațiile formulate față de inculpat, în lipsa unei hotărâri de condamnare. Or, în ipoteza în care inculpatul nu solicită continuarea procesului penal conform art. 18 din C. proc. pen. și instanța de judecată constată intervenția prescripției răspunderii penale, se naște impedimentul de procedibilitate care paralizează judecata pe fond a acuzației, instanța neavând posibilitatea de a statua asupra săvârșirii faptei penale de care inculpatul este acuzat.

Una dintre consecințele acestei incapacități de a analiza temeinicia acuzației în ipoteza descrisă este aceea că instanța de judecată nu poate statua asupra îndeplinirii condițiilor generale sau particulare pentru a dispune confiscarea specială a bunurilor prezumtiv dobândite prin presupusa săvârșire a unor fapte prevăzute de legea penală.

Din cele susținute prin cererea de sesizare a Curții Constituționale instanța a reținut că aspectele invocate de apelantul A. vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate o invocă.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți a reținut, însă aceste aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, ci, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituția României, sunt de competența exclusivă a instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei.

Apelantul inculpat A. a invocat în ceea ce privește dispozițiile art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., existența unei practici judiciare greșite, în sensul că se poate dispune confiscarea unor bunuri despre care se afirmă că ar fi obținute prin săvârșirea unei infracțiuni, în lipsa unei hotărâri definitive de condamnare.

Referitor la aceste susțineri, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți a reținut că aspectele ce țin de aplicarea legii intră în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, iar legiuitorul a consacrat alte soluții privitoare la interpretarea și aplicarea legii, pentru lămurirea înțelesului dispoziției legale și dezlegarea contradicțiilor jurisprudențiale, respectiv instituția recursului în interesul legii sau sesizarea instanței supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept.

Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a apreciat că, în cauză, criticile formulate de apelantul inculpat A. cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen.), art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 (C. pen.) a căror constituționalitate se contestă prin excepția invocată, vizează aspecte de interpretare și aplicare a legii, care intră în competența de soluționare a instanței judecătorești și, în consecință, acestea nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și calitate a textului normativ, în raport cu conținutul normei, în abstracto.

În plus, s-a constatat că prin criticile formulate cu privire la dispozițiile art. 107 alin. (2), art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009, se tinde la modificarea și completarea acestor dispoziții pretins neconstituționale.

Astfel, apelantul inculpat A. a susținut că rezultă din modul de redactare a normelor legale criticate, că măsura confiscării speciale a unor bunuri despre care se afirmă că ar fi obținute prin săvârșirea unei infracțiuni, poate fi dispusă în lipsa unei hotărâri definitive de condamnare.

În consecință, s-a apreciat că scopul urmărit de apelantul inculpat A., prin invocarea excepției de neconstituționalitate, excedează unor critici de constituționalitate propriu-zise, excepția nevizând, în fapt, neconstituționalitatea normelor, ci modalitatea de interpretare și de aplicare a normelor legale criticate.

Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen.), art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 (C. pen.), formulată de apelantul inculpat A.

II. Împotriva încheierii de ședință din 5 decembrie 2022, pronunțată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 în Dosarul nr. x/2022. inculpatul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2022/a1.1, primul termen fiind fixat, în mod aleatoriu, la data de 24 aprilie 2023, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile apărătorului recurentului inculpat și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția de neconstituționalitate au fost invocate de către apelantul inculpat A., în cadrul dosarului aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, respectiv Dosarul nr. x/2022 având ca obiect apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, de inculpații B., A., C., D. și E. și de persoana interesată SC F. SA împotriva Sentinței penale nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Totodată, se constată că dispozițiile legale criticate, respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, respectiv art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009, nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să poată produce un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepției și soluționarea cauzei este, de asemenea, o condiție de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale. Această condiție presupune că norma invocată poate să orienteze soluția. Contrar celor reținute prin încheierea atacată, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, respectiv art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 are, în substanță, legătură cu soluționarea cauzei din perspectiva măsurii de siguranță a confiscării speciale în ipoteza dispunerii unei soluții de încetare a procesului penal pornit față de inculpat ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale și există, prin urmare, un interes al inculpatului A. în promovarea acesteia.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, respectiv art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că excepția este neîntemeiată.

Textele de lege incidente:

Art. 4 din C. proc. pen.

(1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.

Art. 107 din C. pen. (...)

(2) Măsurile de siguranță se iau față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.

Art. 112 din C. pen. (...)

(1) Sunt supuse confiscării speciale:

e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

În examinarea criticilor de neconstituționalitate formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că potrivit dispozițiilor art. 53 din Constituția României: (1) " Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată într-un mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței drepturilor sau a libertății".

Din conținutul textului din legea fundamentală citat mai sus, se desprinde în mod clar concluzia că, dreptul la libertatea individuală, consacrat de art. 23 din Constituția României, nu trebuie înțeles ca drept absolut, el putând face obiectul unor ingerințe sau restrângeri, dacă sunt necesare într-o societate democratică, în scopurile arătate la alin. (1) al art. 53 din Constituție, inclusiv cel al desfășurării instrucției penale, cum este cazul în speță.

De altfel, dispozițiile art. 53 din Constituția României sunt conforme și cu cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, care la art. 2 Protocolul 4, prevede că, "exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora ."

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că "Măsurile de siguranță, între care se regăsește și măsura confiscării extinse, au, în sfera categoriilor juridice, caracterul de sancțiuni de drept penal, deoarece pot fi dispuse numai față de persoanele care au săvârșit fapte penale. Totodată, incidența aplicării lor nu este determinată de existența răspunderii penale pentru fapta săvârșită, ci de existența stării de pericol relevată de acea faptă. Prin urmare, starea de pericol care constituie, în acord cu art. 111 din C. pen. din 1969, temei al luării măsurii de siguranță, nu se confundă cu pericolul social al infracțiunii, deoarece aceasta privește persoana, făptuitorul sau anumite lucruri având legătură cu fapta săvârșită de el și care constituie o amenințare pentru viitor ." (Decizia nr. 78 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 273 din 14 aprilie 2014

Dispozițiile art. 107 alin. (2), art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate asemănătoare, Curtea Constituțională pronunțând, în acest sens, Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 2 decembrie 2015, prin care a reținut că, "prin infracțiune se înțelege, conform prevederilor art. 15 alin. (1) din C. pen., fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, acestea fiind, așa cum arată și denumirea marginală a articolului anterior referit, și trăsăturile esențiale ale infracțiunii.

Confiscarea specială reprezintă o sancțiune de drept penal, respectiv o măsură de siguranță, care constă în transferul silit și gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, în patrimoniul statului, întrucât, având în vedere legătura acestor bunuri cu fapta săvârșită, deținerea lor în continuare de către persoana în cauză prezintă pericolul săvârșirii unor noi infracțiuni.

Se deduce astfel intenția legiuitorului de a aplica măsura confiscării speciale și a altor fapte prevăzute de legea penală decât cele care constituie infracțiuni, intenție reglementată expres prin art. 107 alin. (2) din C. pen.. De asemenea, conform art. 107 alin. (3) din C. proc. pen., măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. O astfel de situație este și cea a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Așa fiind, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, Înalta Curte- Completul de 5 Judecători constată că dispozițiile art. 4 din C. proc. pen., art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. sunt concordante cu prevederile art. 107 alin. (2) din același Cod, neputând-se reține încălcarea de către acestea, pentru motivele invocate în prezenta cauză, a dispozițiilor constituționale și convenționale ce reglementează statul de drept, principiul legalității incriminării și a pedepsei precum și prezumția de nevinovăție.

Față de aceste considerente, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii de ședință din 5 decembrie 2022, pronunțată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 în Dosarul nr. x/2022.

Încheierea recurată va fi desființată și, în rejudecare va fi admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen.), art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 (C. pen.), formulată de apelantul inculpat A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii de ședință din 5 decembrie 2022, pronunțată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 în Dosarul nr. x/2022.

Desființează încheierea recurată și rejudecând admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen.), art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009 (C. pen.), formulată de apelantul inculpat A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2023.

GGC - ED