ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1439/2015

Decizia nr. 1439/2015

Camera de Consiliu

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 13766 din 18 octombrie 2013, Judecătoria Ploiești a a

dmis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de către instanță și a dispus declinarea cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată

de petenta SC A. SRL împotriva

procesului-verbal de contravenție, întocmit la data de 23 iulie 2012 de I.T.M. Prahova, în favoarea Judecătoriei sector 5 București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea se soluționează de judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, în speță judecătoria în a cărei rază de competență își are sediul angajatorul.

Prin sentința civilă nr. 8476 din 2 decembrie 2014, Judecătoria sector 5 București, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 București, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC A. SRL și pe intimatul I.T.M. Prahova, în favoarea Judecătoriei Ploiești și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria sector 5 a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, emis de intimat la data de 23 iulie 2012, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 20.000 RON, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 93/2003, respectiv pentru faptul că în perioada 15 iulie 2012-19 iulie 2012 petenta a primit la muncă două persoane fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă.

S-a reținut că potrivit art. 32 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este de competența exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția și, având în vedere că din cuprinsul procesului-verbal sus-menționat rezultă că fapta ce i se impută petentei a fost săvârșită în localitatea Potigrafu, din județul Prahova, competentă să soluționeze această plângere este Judecătoria Ploiești.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Judecătoria sector 5 București a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 București.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, întocmit la data de 23 iulie 2012 la sediul I.T.M. Prahova, petenta SC A. SRL a fost sancționată cu amendă în cuantum total de 20.000 RON, conform art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 republicată (C. muncii), pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 16 alin. (1) din același act normativ, faptă constând în aceea că, în perioada 15 iulie 2012 - 19 iulie 2012, petenta a primit la muncă pe numiții B. și C. fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă.

Din actele dosarului rezultă faptul că cei doi au fost identificați cu ocazia controlului efectuat de I.T.M. Prahova, la data de 19 iulie 2012, la punctul de lucru al petentei situat în com. Gorgota, județul Prahova, desfășurând activitate de foraj pentru petentă, începând cu data de 15 iulie 2012, fără a avea încheiate contracte de muncă în formă scrisă.

În conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 RON la 20.000 RON pentru fiecare persoană identificată, primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) din același act normativ.

De asemenea, potrivit art. 16 din actul normativ menționat, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă - ad validitatem, în limba română, obligația de încheiere revenind angajatorului.

Or, așa cum în mod corect a reținut Judecătoria Ploiești, elementul material al acestui gen de contravenție îl constituie, în concret, recrutarea forței de muncă fără formele impuse de lege, în conținutul constitutiv al faptei o cerință esențială fiind reprezentată de omisiunea intenționată a subiectului activ de întocmire a formalităților aferente angajării, prevăzute ad validitatem, iar această obligație incumbă angajatorului, având caracter prealabil desfășurării raporturilor propriu-zise de muncă.

S-a reținut, de asemenea, în mod corect, că îndeplinirea conduitei active la care legea obligă nu se poate realiza decât la sediul central al angajatorului, ori, după caz, locația filialelor înzestrate cu personalitate juridică, iar sintagma de „primire la muncă” este utilizată de legiuitor într-un sens larg și nu se circumscrie exclusiv activității desfășurate în concret, la un anume moment dat, în câmpul muncii, pe baza unui acord de voință inform, ci înglobează acest aspect în sfera sa.

Astfel, legea sancționează, în general, desfășurarea de activități lucrative sub coordonarea angajatorului, în lipsa acordului de voință al părților în formă scrisă, independent de multitudinea de puncte de lucru la care își poate desfășura, în concret, activitatea salariatul, într-un anumit interval de timp. O atare contravenție prezintă caracter continuu, astfel că simpla constatare efectuată de agenți ai statului la un moment dat, cu consecința întreruperii activității contravenționale, nu poate constitui criteriul absolut pentru determinarea locului săvârșirii contravenției.

Potrivit art. 260 alin. (3) C. muncii, contravențiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispozițiile legislației în vigoare, adică dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea însoțită de copia de pe procesul verbal de contravenție se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Este vorba, astfel, de o competență teritorială exclusivă în soluționarea plângerilor contravenționale, competență care, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi înlăturată.

Locul săvârșirii pretinselor fapte de natură contravențională este localitatea unde se află sediul petentei, din moment ce obligațiile încălcate revin angajatorului, iar neîndeplinirea acestor obligații constituie, potrivit dispozițiilor din C. muncii, contravenție.

Neîndeplinirea respectivelor obligații nu putea fi săvârșită decât la sediul angajatorului, astfel după cum arată în mod expres art. 16 C. muncii, deoarece inclusiv inacțiunea se săvârșește ca element material al contravenției la locul în care ar fi trebuit să se săvârșească acțiunea, conduita activă la care legea obligă.

Astfel, în prezenta pricină competența de judecată a plângerii contravenționale aparține Judecătoriei sector 5 București, în cărei circumscripție teritorială este situat locul săvârșirii pretinselor fapte de natură contravențională.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei sector 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC A. SRL și pe intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova în favoarea Judecătoriei sector 5 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2015.