ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3246/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 12 noiembrie 2013, petenta SC E.C. SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție din 23 octombrie 2013 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, prin care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție. Prin rezoluția din data de 12 noiembrie 2013, Judecătoria Ploiești a dispus trimiterea dosarului, pe cale administrativă, către Judecătoria sectorului 4 București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București la data de 22 noiembrie 2013, sub nr. 30253/4/2013.

Prin sentința civilă nr. 2746 din 27 martie 2014, Judecătoria sectorului 4 București a dispus următoarele: - a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 București, invocată de intimată, - a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea SC E.C. SRL, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă - București, în favoarea Judecătoriei Ploiești, județul Prahova, - a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență; - a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria sectorului 4 a reținut că, din procesul-verbal și înscrisurile depuse la dosarul cauzei se observă că fapta contravențională nu a fost săvârșită în sectorul 4 din Municipiul București, iar împrejurarea că Inspectoratul Teritorial de Muncă București își are sediul în sectorul 4 nu poate conduce la concluzia că locul săvârșirii contravenției este în sectorul 4. Astfel, din analiza contravențiilor reținute în sarcina petentei s-a observat că faptele au fost săvârșite la sediul petentei, în Mun. Ploiești, jud. Prahova, iar plângerea a fost adresată Judecătoriei Ploiești, în cuprinsul procesului verbal menționându-se că se poate formula plângere la Judecătoria Ploiești.

Judecătoria sectorului 4 București a apreciat că, deși nu există o sentință de declinare de la Judecătoria Ploiești, ci doar o trimitere pe cale administrativă a dosarului, există totuși un conflict negativ de competență, întrucât nu este important actul prin care se declină competența, ci manifestarea de voință în acest sens, iar Judecătoria Ploiești și-a negat propria competență, așa cum rezultă din cuprinsul rezoluției din 12 noiembrie 2013. Față de această soluție, având în vedere declinările reciproce prin care atât Judecătoria sectorului 4 București, cât și Judecătoria Ploiești, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină, în raport de dispozițiile art. 134 C. proc. civ., constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 133 pct. 2 C. proc.

civ., Judecătoria sectorului 4 a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Prin procesul-verbal de contravenție din 23 octombrie 2013 întocmit de I.T.M.

București, petenta a fost sancționată contravențional, reținându-se în sarcina sa că a primit la muncă persoane care nu au prezentat la angajare certificat medical care să ateste faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci; că din analizarea evidențelor orelor de muncă s-a constatat că angajatorul nu a acordat repausul săptămânal de două zile; că societatea a completat/transmis în registrul general de evidență a salariaților eronat data încetării contractelor individuale de muncă, iar cu privire la anumiți angajați nu a transmis registrul de evidență al salariaților, în ziua lucrătoare anterioară. Prin aceste fapte s-a reținut că petenta a săvârșit contravențiile prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 53/2003, republicată, art. 260 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 53/2003, republicată, art. 9 alin. (1) lit. e) din H.G.

nr. 500/2011, art. 4 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 500/2011 și art. 4 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 500/2011, pentru care s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 69.000 RON. Potrivit art. 260 alin. (3) C. muncii, contravențiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispozițiile legislației în vigoare, adică dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea însoțită de copia de pe procesul verbal de contravenție se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Este vorba, astfel, de o competență teritorială exclusivă în soluționarea plângerilor contravenționale, competență care, conform art. 130 alin. (2) C. proc.

civ., nu poate fi înlăturată. Locul săvârșirii pretinselor fapte de natură contravențională este localitatea unde s-au și constatat, respectiv la sediul petentei, din moment ce obligațiile încălcate revin angajatorului, iar neîndeplinirea acestor obligații constituie, potrivit dispozițiilor C. muncii, contravenție. Neîndeplinirea respectivelor obligații nu putea fi săvârșită decât la sediul angajatorului, astfel după cum arată în mod expres art. 16 C. muncii, deoarece inclusiv inacțiunea se săvârșește ca element material al contravenției la locul în care ar fi trebuit să se săvârșească acțiunea, conduita activă la care legea obligă. Astfel, în prezenta pricină competența de judecată a plângerii contravenționale aparține Judecătoriei Ploiești, în cărei circumscripție teritorială este situat locul constatării pretinselor fapte de natură contravențională.

Așa cum a reținut și Judecătoria sectorului 4 București, nici un element ce poate fi avut în vedere la stabilirea competenței teritoriale în raport de locul săvârșirii contravenției nu conduce la concluzia că această instanță ar fi competentă teritorial în raport de contravențiile reținute în procesul verbal, cu atât mai mult cu cât petenta și-a manifestat, în mod expres, intenția de a adresa plângerea Judecătoriei Ploiești, în concordanță cu mențiunile inserate în cuprinsul procesului verbal, potrivit cărora acesta poate fi atacat la Judecătoria Ploiești. Trebuie avut în vedere că, în situația în care în procesul verbal de constatare sunt reținute mai multe fapte, săvârșite în raze teritoriale diferite de competență, plângerea este de competența instanței alese de reclamant, fiind incidente dispozițiile art. 116 noul C. proc.

civ. Având în vedere și faptul că în prezenta cauză cererea privind anularea procesului verbal de contravenție, formulată de contestatoarea SC E.C. SRL, a fost înregistrată la Judecătoria Ploiești, Înalta Curte apreciază că în speță competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea SC E.C. SRL și pe intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București în favoarea Judecătoriei Ploiești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2014.