ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3246/2014

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Ploiești, la data de 12 noiembrie 2013, petenta SC E.C. SRL a formulat plângere

contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție din 23 octombrie 2013

întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, prin care

a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție.

Prin rezoluția din data

de 12 noiembrie 2013, Judecătoria Ploiești a dispus trimiterea dosarului, pe cale

administrativă, către Judecătoria sectorului 4 București.

Dosarul a fost înregistrat

pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București la data de 22 noiembrie 2013, sub

nr. 30253/4/2013.

Prin sentința civilă

nr. 2746 din 27 martie 2014, Judecătoria sectorului 4 București a dispus următoarele:

- a admis excepția necompetenței

teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 București, invocată de intimată,

- a declinat competența

de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea SC E.C. SRL, în contradictoriu

cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă - București, în favoarea Judecătoriei

Ploiești, județul Prahova,

- a constatat ivit conflictul

negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

soluționarea conflictului negativ de competență;

- a suspendat judecata

cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel,

Judecătoria sectorului 4 a reținut că, din procesul-verbal și înscrisurile depuse

la dosarul cauzei se observă că fapta contravențională nu a fost săvârșită în sectorul

4 din Municipiul București, iar împrejurarea că Inspectoratul Teritorial de

Muncă București își are sediul în sectorul 4 nu poate conduce la concluzia că locul

săvârșirii contravenției este în sectorul 4.

Astfel, din analiza contravențiilor

reținute în sarcina petentei s-a observat că faptele au fost săvârșite la sediul

petentei, în Mun. Ploiești, jud. Prahova, iar plângerea a fost adresată Judecătoriei

Ploiești, în cuprinsul procesului verbal menționându-se că se poate formula plângere

la Judecătoria Ploiești.

Judecătoria sectorului

4 București a apreciat că, deși nu există o sentință de declinare de la Judecătoria

Ploiești, ci doar o trimitere pe cale administrativă a dosarului, există totuși

un conflict negativ de competență, întrucât nu este important actul prin care se

declină competența, ci manifestarea de voință în acest sens, iar Judecătoria Ploiești

și-a negat propria competență, așa cum rezultă din cuprinsul rezoluției din 12

noiembrie 2013.

Față de această soluție,

având în vedere declinările reciproce prin care atât Judecătoria sectorului 4 București,

cât și Judecătoria Ploiești, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină,

în raport de dispozițiile art. 134 C. proc. civ., constatându-se ivit conflictul

negativ de competență reglementat de art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Judecătoria

sectorului 4 a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135

alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Ploiești.

Pentru a adopta această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin procesul-verbal de

contravenție din 23 octombrie 2013 întocmit de I.T.M. București, petenta a fost

sancționată contravențional, reținându-se în sarcina sa că a primit la muncă persoane

care nu au prezentat la angajare certificat medical care să ateste faptul că cel

în cauză este apt pentru prestarea acelei munci; că din analizarea evidențelor orelor

de muncă s-a constatat că angajatorul nu a acordat repausul săptămânal de două zile;

că societatea a completat/transmis în registrul general de evidență a salariaților

eronat data încetării contractelor individuale de muncă, iar cu privire la anumiți

angajați nu a transmis registrul de evidență al salariaților, în ziua lucrătoare

anterioară. Prin aceste fapte s-a reținut că petenta a săvârșit contravențiile prevăzute

de art. 260 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 53/2003, republicată, art. 260

alin. (1) lit. j) din Legea nr. 53/2003, republicată, art. 9 alin. (1) lit. e) din

H.G. nr. 500/2011, art. 4 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 500/2011 și art. 4

alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 500/2011, pentru care s-a aplicat amenda contravențională

în cuantum de 69.000 RON.

Potrivit art. 260

alin. (3) C. muncii, contravențiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispozițiile

legislației în vigoare, adică dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic

al contravențiilor.

Potrivit art. 32

alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea însoțită de copia de pe procesul verbal

de contravenție se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită

contravenția.

Este vorba, astfel, de

o competență teritorială exclusivă în soluționarea plângerilor contravenționale,

competență care, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi înlăturată.

Locul săvârșirii pretinselor

fapte de natură contravențională este localitatea unde s-au și constatat, respectiv

la sediul petentei, din moment ce obligațiile încălcate revin angajatorului, iar

neîndeplinirea acestor obligații constituie, potrivit dispozițiilor C. muncii, contravenție.

Neîndeplinirea respectivelor

obligații nu putea fi săvârșită decât la sediul angajatorului, astfel după cum arată

în mod expres art. 16 C. muncii, deoarece inclusiv inacțiunea se săvârșește ca element

material al contravenției la locul în care ar fi trebuit să se săvârșească acțiunea,

conduita activă la care legea obligă.

Astfel, în prezenta pricină

competența de judecată a plângerii contravenționale aparține Judecătoriei Ploiești,

în cărei circumscripție teritorială este situat locul constatării pretinselor fapte

de natură contravențională.

Așa cum a reținut și Judecătoria

sectorului 4 București, nici un element ce poate fi avut în vedere la stabilirea

competenței teritoriale în raport de locul săvârșirii contravenției nu conduce la

concluzia că această instanță ar fi competentă teritorial în raport de contravențiile

reținute în procesul verbal, cu atât mai mult cu cât petenta și-a manifestat, în

mod expres, intenția de a adresa plângerea Judecătoriei Ploiești, în concordanță

cu mențiunile inserate în cuprinsul procesului verbal, potrivit cărora acesta poate

fi atacat la Judecătoria Ploiești.

Trebuie avut în vedere

că, în situația în care în procesul verbal de constatare sunt reținute mai multe

fapte, săvârșite în raze teritoriale diferite de competență, plângerea este de competența

instanței alese de reclamant, fiind incidente dispozițiile art. 116 noul C. proc.

civ.

Având în vedere și faptul

că în prezenta cauză cererea privind anularea procesului verbal de contravenție,

formulată de contestatoarea SC E.C. SRL, a fost înregistrată la Judecătoria Ploiești,

Înalta Curte apreciază că în speță competența de soluționare a cauzei aparține acestei

instanțe.

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin.

(1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei,

în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea SC E.C. SRL și pe intimatul Inspectoratul

Teritorial de Muncă al Municipiului București în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 septembrie 2014.