ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 303/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantă SC C.D. SRL a solicitat Curții de Apel

Pitești la data de 25 iunie 2007, anularea deciziei nr. 1 din 22 mai 2007, emisă

de pârâta D.G.F.P. Vâlcea, prin care a fost soluționată contestația reclamantei

împotriva deciziei de impunere din 07 martie 2007.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a formulat contestație împotriva raportului de inspecție

fiscală nr. 52061/2007, a deciziei nr. 119/2007 și a deciziei de impunere din

07 martie 2007 prin care au fost stabilite în sarcina sa obligații fiscale în cuantum

de 630.379 RON reprezentând impozit pe profit, TVA, accize C.A.S., etc., precum

și penalități și majorări de întârziere aferente, calculate pentru perioada 11 iunie

2002-24 ianuarie 2007.

Contestația sa a fost

soluționată greșit, consideră reclamanta, prin decizia nr. 1/2007, pârâta analizând-o

doar în partea privitoare la diminuarea pierderii fiscale pentru anul 2005, trimițând

la A.N.A.F. partea referitoare la decizia de impunere din 07 martie 2007.

Pe fond, reclamanta a

arătat că decizia nr. 1/2007 este nelegală, întrucât în speță sunt deductibile fiscal

cheltuielile efectuate cu amortizarea, cu promovarea a 8 bucăți budane stejar, ca

și cele efectuate cu serviciile de telefonie mobilă și cheltuielile cu materiile

prime.

Curtea de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 63/F-C

din 25 iunie 2007 a admis excepția necompetenței materiale invocate de pârâta D.G.F.P.

Vâlcea. A declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta

SC

C.D. SRL împotriva pârâtei

D.G.F.P. Vâlcea în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În motivarea soluției

s-a reținut că, acțiunea se referă la diminuarea pierderii fiscale pe anul 2005

care are o valoare mai mică de 500.000 RON care atrage competența de soluționare

de către Tribunal în conformitate cu dispozițiile art. 188 alin. (2) C. proc.

fisc. și art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii

ale acestora, de până la 5.000.000.000 ROL se soluționează în fond, de Tribunalele

administrative fiscale.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs în termen reclamanta S.C.

C.D. SRL, județul Vâlcea, fără a încadra criticile

formulate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurenta susține că hotărârea

atacată a fost dată cu încălcarea dreptului său la apărare. Astfel, pentru termenul

din 25 iunie 2007 a formulat cerere de amânare a cauzei pentru a-și angaja apărător,

comunicată instanței prin fax în aceeași zi, la ora 11.35. Deși a încercat și anterior

acestei ore trimiterea faxului ori a unei note telefonice, din motive imputabile

instanței (nefuncționarea faxului în lipsa tonerului ori faptul că grefierul intrase

deja în ședința de judecată) acest lucru nu a fost posibil.

Cel de-al doilea motiv

de recurs vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta consideră că

cererea de chemare în judecată trebuie soluționată de către Curtea de Apel Pitești,

care este instanța competentă material, având în vedere obiectul cererii de chemare

în judecată: constatarea nulității absolute a deciziei nr. 1/2007 a D.G.F.P. Vâlcea

și faptul că organele fiscale au considerat că suma de 595.955 RON nu este deductibilă

fiscal.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata D.G.F.P. Vâlcea a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că recurenta

era datoare să depună diligențele necesare pentru ca o eventuală cerere pentru lipsă

de apărare să fie comunicată din timp astfel încât, la termenul fixat, să se afle

la dosarul cauzei. Neprocedând corespunzător, aceasta trebuia să-și asume riscul

ca solicitarea sa să nu fie cunoscută de instanță.

Cât privește soluția pronunțată

de Curtea de apel, intimata a susținut că este legală, în condițiile în care prin

decizia nr. 1 din 22 mai 2007 a fost soluționată numai contestația împotriva neadmiterii

ca deductibile a unor cheltuieli. Contestația împotriva debitului în valoare de

630.362 RON a fost trimisă, în faza administrativă, spre competentă soluționare

la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Economiei

și Finanțelor - A.N.A.F., nefiind examinată, prin urmare, în decizia în litigiu,

nr. 1/2007.

Examinând sentința atacată

prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și

potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul

este nefondat.

Cererea de chemare în

judecată formulată de SC

C.D. SRL,

a fost înregistrată la Curtea de Apel Pitești la data de 31 mai 2007, reclamanta

primind citația prin care era încunoștiințată despre termenul acordat, 25 iunie

2007, în ziua de 08 iunie 2007.

Într-adevăr, reclamanta

a formulat o cerere de amânare a judecării cauzei pentru angajarea unui avocat,

dar aceasta a fost trimisă prin fax la instanță în chiar ziua de ședință, la ora

13.18.

La dosarul cauzei nu există

elemente care să probeze susținerile recurentei referitoare la impedimentele de

natură tehnică ori umană care ar fi făcut ca faxul cuprinzând cererea de amânare

să fie recepționat după terminarea ședinței de judecată.

În orice caz, Înalta Curte

constată că este pertinentă concluzia expusă de intimată în întâmpinare, fiind în

spiritul dispoziției cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că

recurenta-reclamantă trebuie să-și asume riscul formulării unei astfel de cereri

prin mijloace de transmitere a textului actului și confirmarea primirii acestuia,

în chiar ziua fixată pentru judecarea cererii.

Mai mult, simplul fapt

al depunerii la dosar a unei cereri de amânare pentru lipsă de apărare nu atrăgea

automat acordarea unui termen, cum prezumă recurenta fără nicio bază, atât timp

cât art. 156 alin. (1) C. proc. civ. reclamă dovedirea unor motive temeinice, inexistente

în speță.

Cât privește cel de-al

doilea motiv de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația formulată

de recurenta-reclamantă împotriva deciziei de impunere din 07 martie 2007 a D.G.F.P.

Vâlcea a avut două componente: 1. creanțe fiscale în sumă 630.362 RON și 2. măsura

de diminuare a pierderii fiscale în anul 2005, cu suma de 595.955 RON, prin neadmiterea

ca deductibile a unor cheltuieli.

Intimata-pârâtă a soluționat

numai a doua parte a contestației, prin decizia nr. 1/2007, trimițând la Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor

- A.N.A.F., contestația referitoare la debitul în cuantum de 630.362 RON, în temeiul

art. 179 lit. c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., în forma în vigoare

la epoca respectivă.

Astfel, prin decizia

nr. 1 din 22 mai 2007, care face obiectul acțiunii în contencios administrativ,

intimata-pârâtă D.G.F.P. Vâlcea a respins contestația societății comerciale SC

C.D. SRL referitoare la diminuarea pierderii fiscale aferente anului 2005, ca neîntemeiată.

Chiar dacă organul fiscal

nu a admis ca fiind deductibile cheltuieli mai mari de 500.000 RON (595.955 RON)

nu poate fi acceptată susținerea recurentei referitoare la incidența art. 10

alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, întrucât acestea nu reprezintă „taxe

și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora”, ci

constituie, potrivit art. 21 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., modificată

și completată, un element în raport de care se calculează profitul impozabil și,

abia ulterior, după aplicarea cotei de impozitare, potrivit art. 17 din același

cod, se stabilește impozitul pe profit.

Așa fiind, rezultă că

excepția de necompetență materială a fost corect soluționată de Curtea de apel,

în sensul admiterii, cauza fiind într-adevăr de competența Tribunalului Vâlcea.

Înalta Curte va substitui

însă considerentul fondului referitor la stabilirea competenței în funcție de valoarea

sumei considerată nedeductibilă fiscal, indicată eronat ca fiind sub 500.000 RON,

cu propria argumentare expusă anterior.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (1)-(3) C.

proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., se va respinge recursul

de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC

C.D. SRL cu sediul în

localitatea Orlești, județul Vâlcea, împotriva sentinței nr. 63/F-C din 25 iunie

2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2008.