ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1383/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 01 august 2007, reclamanta SC C. SA a solicitat în

contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. și D.G.F.P. a Județului Argeș,

obligarea acestora de a-i răspunde la cererea

înregistrată în data de

15 iunie 2007, sub nr. 80212, arătând că se află

în imposibilitate de a formula contestație împotriva R.I.F. nr. 11211 din 10

aprilie 2006-prin care în mod nejustificat s-a stabilit o obligație

suplimentară în sarcina sa de 619.747 lei.

Totodată a solicitat obligarea directorilor A.N.A.F. și D.G.F.P. Argeș

și, după caz, a persoanei fizice vinovată de refuzul nejustificat de a comunica

răspunsul, la plata sumei de 500 lei pe zi de întârziere, precum și la

recuperarea pagubei constând în lipsa de folosință a sumei de 619.747 lei, din

luna mai 2006 la zi.

În motivarea cererii, reclamanta arată că refuzul părților de a rezolva

cererea sa referitoare la dreptul de a contesta actul administrativ, respectiv Raportul

de Inspecție Fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006 și a Deciziei de impunere nr.

136 din 26 aprilie 2006 îi îngrădește dreptul de a se adresa justiției pentru

recuperarea pagubelor suferite prin lipsa de folosință a sumei reținute

nejustificat.

Prin

întâmpinarea formulată, pârâtele D.G.F.P. Argeș și A.N.A.F. București au invocat

excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată arătând că aceasta a

rămas fără obiect, în raport de împrejurarea că prin Decizia nr. 279 din 27

septembrie 2007 a fost soluționată contestația reclamantei împotriva deciziei

de impunere

nr. 136/2006, decizie

contestată de societate, și formând obiectul unui

Dosar separat, cu nr. 871/46/2007

pe rolul Curții de Apel Pitești.

Prin

sentința nr. 99/F-C din 29 octombrie 2007, Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr.

279 din 27 septembrie 2007 depusă la dosar, emisă de A.N.A.F., a fost soluționată

contestația formulată de societatea reclamantă împotriva Raportului de

inspecție fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006 și a deciziei de impunere emisă

în baza acestuia, răspunzându-se totodată cererii petentului înregistrată la

data 15 iunie 2007. A arătat instanța, că reclamanta urmează să-și valorifice

drepturile prin contestarea acestui ultim act administrativ fiscal, ceea ce de

altfel a și făcut. Contestarea separată a Deciziei nr. 279 din 27 septembrie 2007

formează obiectul Dosarului nr. 871/46/2007, aflat pe rolul Curții de Apel

Pitești, astfel încât pretențiile din prezenta cauză nu mai apar ca fiind

întemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC C. SA, prin

administrator D.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-reclamantă susține că

hotărârea cuprinde motive contradictorii, fiind astfel nejustificată

respingerea cererii de suspendare pe care a formulat-o în baza art. 244 alin.

(1) C. proc. civ., până la soluționarea celuilalt Dosar, cu nr. 871/46/2007.

Arată recurenta că instanța de fond nu a făcut diferența între cele două

acte pe care le-a atacat și greșit a considerat că cele două dosare au obiecte

similare, fiind astfel încălcate normele de procedură civilă.

A mai susținut recurenta – reclamantă, printr-un al doilea motiv de

recurs, că în mod nelegal instanța de fond a apreciat că termenul de 45 de zile

în care A.N.A.F. și D.G.F.P. Argeș aveau obligația de a soluționa cererea pe

care a adresat-o nu are o natură imperativă, consecința acestei interpretări fiind

limitarea accesului său liber la justiție.

Recurenta a solicitat, pentru motivele de recurs astfel dezvoltate și

ulterior precizate în același sens, casarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului în raport de

prevederile legale incidente, incluzând art. 304

1

C

. proc. civ.

, de criticile recurentei

dar și de apărările intimatei-pârâte, reține că nu subzistă în cauză motive

legale de modificare sau de casare a sentinței atacate, pentru considerentele

în continuare arătate.

Prin cererea de chemare în judecată, recurenta – reclamantă a solicitat

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată intimata – pârâtă

D.G.F.P. Argeș să-i răspundă la cererea sa înregistrată la data de 15 iunie 2007,

sub nr. 80212, în raport de care nu se poate adresa pentru soluționarea

contestației formulate împotriva raportului de inspecție fiscală nr. 11211 din 10

aprilie 2006.

Corelativ acestui capăt de cerere, reclamanta a mai solicitat ca

potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004, persoana care se face vinovată de

refuzul nejustificat de a i se comunica răspunsul la respectiva cerere să fie

obligată la plata de penalități pe zi de întârziere, ca și la despăgubiri, în

temeiul art. 18 lit. e) din același act normativ, respectiv lipsa de folosință

a sumei de 619.747 lei din anul 2006, actualizată, cu daune morale.

După cum corect a reținut și instanța de fond, în condițiile în care,

încă de la primul termen de judecată s-a învederat că s-a răspuns cererii

reclamantei - recurente prin emiterea Deciziei nr. 279 din 27 septembrie 2007,

prin care s-a soluționat practic contestația formulată chiar împotriva

raportului de inspecție fiscală și că totodată, împotriva acestei Decizii nr. 279

din 27 septembrie 2007, s-a formulat o contestație separată ce formează

obiectul unui alt dosar (Dosar nr. 871/46/2007 aflat pe rolul Curții de Apel

Pitești), nu mai apar ca întemeiate cererile reclamantei-recurente, solicitarea

sa principală fiind practic golită de substanță legală câtă vreme actul cu

privire la care s-a invocat un refuz de răspuns, a fost emis de autoritatea

pârâtă competentă.

Nefondate sunt criticile recurentei în ceea ce privește modalitatea în

care a fost soluționată de către instanță cererea suspendare, formulată în

temeiul art. 244 pct. 1 din C. proc. civ., întrucât, corect s-a apreciat că

date fiind obiectele diferite ale celor două dosare în discuție, și

neîndeplinirea condiției dependenței celor două cauze nu se impunea suspendarea

cauzei de față pe temeiul legal invocat.

Totodată, Înalta Curte reține că nu există nici o contradicție între

modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat asupra acestei cereri de

suspendare și maniera în care a apreciat asupra cererilor cuprinse în acțiunea

principală, după cum a susținut recurenta - reclamantă invocând prevederile art.

304 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că nu pot fi primite nici criticile recurentei

vizând modalitatea de interpretare de către instanța de fond a prevederilor OG nr.

92/2003 privind C. proc. fisc., întrucât instanța de fond a dat o corectă interpretare

textelor legale incidente.

Astfel, potrivit art. 70 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 92/2003,

termenul de soluționare a cererilor contribuabililor de către organul fiscal,

este de 45 zile de la înregistrare, dar în măsura în care sunt necesare

informații suplimentare în acest sens, acest termen poate fi prelungit cu

perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor

solicitate.

Rezultă astfel că legiuitorul nu a stabilit o durată fixă, invariabilă

pentru termenul acordat organului fiscal, fiind evident că în astfel de

condiții nu se poate reține caracterul imperativ al acestuia.

În fine, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod just a apreciat,

în ceea ce privește capetele subsidiare de acțiune, arătând că

recurenta-reclamantă, în măsura în care va dori, își poate valorifica respectivele

drepturi în cadrul acțiunii ce formează obiectul Dosarului nr. 871/46/2007,

aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, privind contestarea Deciziei nr. 279 din

27 septembrie 2007, emisă la scurt timp față de data introducerii acțiunii din

cauza de în raport (24 august 2007).

Față de cele mai sus arătate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC C. SA, prin administrator D.G., împotriva sentinței nr. 99/F/C din 29

octombrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2008.