ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Circumstanțele

cauzei. Cadrul procesual.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC S. SRL Rm.Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice - A.N.A.F.și D.G.F.P. Vâlcea, a solicitat anularea în tot a

Deciziei nr. 197 din 2 februarie 2010, prin care i-a fost respinsă contestația formulată

împotriva Deciziei de impunere nr. 1132 din 17 septembrie 2010, a Deciziei de

nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010 și a Raportului

de inspecție fiscală nr. 91222 din 20 septembrie 2010, cu cheltuieli de

judecată.

În motivare, reclamanta

a arătat că la data de 3 decembrie 2010 i-a fost comunicată Decizia nr. 197/2010,

de către pârâtă, prin care a fost respinsă în totalitate contestația formulată

de N.D., ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta

Decizia de impunere nr. 1132 din 17 septembrie 2010 și Decizia de nemodificare

a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010, emisă pentru SC S. SRL.

A susținut că în

considerentele deciziei s-a reținut cu rea-credință că în conformitate cu

dispozițiile art. 213 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, republicată, organul de

soluționare se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, iar

coroborat cu art. 217alin. (1) pct. 13.lit. b), contestația poate fi respinsă

ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta. Prin urmare,

pârâta s-a pronunțat numai pe această excepție și a reținut că N.D. nu are

calitatea de a formula contestație împotriva unor acte administrative fiscale

emise pentru persoana juridică SC S. SRL, nefiind subiect al raportului juridic

fiscal creat.

Reclamanta a mai

arătat că, raportat la data de 3 decembrie 2010, când s-a soluționat

contestația, N.D. avea calitatea de administrator, calitate; conferită de Sentința

nr. 1565 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2844/90/2010,

sentință rămasă irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 313/R/COM din 4 februarie 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Pitești. A mai arătat că în baza celor două

hotărâri judecătorești, cesionarea părților sociale stabilită prin rezoluția nr.

25355 din 3 august 2010 a Directorului O.R.C. Vâlcea a fost una corectă,

cesiunea părților sociale către N.D. și G.M., conform Hotărârii nr. 03 din 1

iulie 2010, fiind pe deplin legală, îndeplinind prevederile O.U.G. nr. 116/2009,

coroborate cu art. 331 și urm. C. proc. civ.

În legătură cu suma

totală de 590.079 lei, stabilită de pârâtă prin Decizia de impunere nr. 1132

din 17 septembrie 2010, din care 255.671 lei, reprezentând impozit pe profit,

21.015 lei accesorii, aferente impozitului pe profit, 289.174 lei taxă pe

valoare adăugată, 23.219 lei accesorii, aferente T.V.A., reclamanta a precizat

că această sumă a fost calculată de organul fiscal în conformitate cu

prevederile art. 90 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, cu

modificările ulterioare: „Cuantumul obligațiilor fiscale se stabilește sub

rezerva verificării ulterioare".

A mai susținut că

decizia de impunere, sub rezerva verificării ulterioare, poate fi desființată

sau modificată din inițiativa organului fiscal sau la solicitarea

contribuabilului pe baza constatărilor organului fiscal competent, acest text

de lege dovedind reaua-credință a organului fiscal, care la solicitarea de a

efectua inspecția fiscală, a răspuns prin adresa nr. 92985 din 8 noiembrie 2010,

în sensul că, conform datelor furnizate de O.R.C. Vâlcea, asociat unic și

administrator al societății este d-na R.S.

De asemenea,

reclamanta a arătat că adresa nr. 92985 din 8 noiembrie 2010, i-a fost

comunicată după ce pârâta a avut cunoștință de faptul că prin Sentința nr. 15665

din 6 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2844/90/2010,

a fost respinsă cererea pârâtei de opoziție la cesiunea părților; stabilite

prin Hotărârea asociaților SC S. SRL nr. 3 din 1 iulie 2010.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta D.G.F.P. Vâlcea a solicitat respingerea acțiunii, în

principal ca nemotivată, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Pârâta a susținut că

acțiunea reclamantei nu respectă dispozițiile prevăzute de art. 122 C. proc.

civ., deoarece nu se arată motivele de fapt și de drept pe care este întemeiată

acțiunea.

De asemenea, a mai

arătat că persoana îndreptățită să semneze contestația era numita R.S., în

calitate de asociat unic și administrator al societății în cauză, raportat la

faptul că până la emiterea Deciziei nr. 197 din 2 decembrie 2010, față de

cererea de opoziție, instanța judecătorească nu se pronunțase printr-o hotărâre

definitivă și irevocabilă, așa cum prevăd dispozițiile art. 7 din Legea nr. 26/1990.

Or, în speță, contestația a fost formulată de N.D., care nu avea nici o

calitate pentru perioada supusă inspecției fiscale și nici la data depunerii

contestației, 25 octombrie 2010.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 453

din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității de

reprezentant a persoanei care a formulat contestația, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC S. SRL, a dispus anularea Deciziei nr. 197 din 2

decembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Vâlcea și a trimis contestația la D.G.F.P.

Vâlcea, pentru pronunțarea pe fond asupra deciziei de impunere nr. 1132/17

septembrie 2010 și asupra Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133

din 17 septembrie 2010, emise de către aceasta.

Totodată, a admis

cererea de reexaminare formulată de expertul contabil A.P. și a anulat amenda

de 400 lei aplicată acestuia prin încheierea de ședință din 14 septembrie 2011.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității de

reprezentant a persoanei care a formulat contestația nu este întemeiată, având

în vedere că Sentința nr. 1565 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul

Vâlcea, în Dosarul nr. 2844/90/2010, era definitivă la data formulării

contestației, putând fi pusă în executare, astfel că în mod greșit s-a reținut

de către organul fiscal că N.D. nu avea calitatea de a formula contestație.

Prin această

sentință, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 313/R COM, pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, la data de 4 februarie 2010, a fost respinsă opoziția D.G.F.P.

Vâlcea la cesiunea părților sociale, reținându-se că cesiunea părților sociale

către N.D. și G.M. a fost legală, astfel că N.D. avea calitatea de reprezentant

al societății, putând să formuleze contestația administrativă împotriva Deciziei

de impunere nr. 1132 și a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133

din 17 septembrie 2010, contestație înregistrată sub nr. 54275 din 25 octombrie

2010.Curtea a mai constatat că, fiind soluționată contestația pe cale de excepție,

organul fiscal nu s-a pronunțat pe fond asupra Deciziei de impunere nr. 1132 și

a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010,

emise de D.G.F.P. Vâlcea, ceea ce atrage trimiterea contestației administrative

spre soluționare emitentului.

declarate împotriva Sentinței nr. 453 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel

Pitești, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Î

mpotriva acestei hotărâri,

au declarat recurs atât reclamanta SC S. SRL Râmnicu Vâlcea, cât și pârâta D.G.F.P.

a Județului Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

3.1. Motivele de

recurs înfățișate de recurenta-reclamantă SC S. SRL

Invocând ca temei

legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală

întrucât instanța de fond avea posibilitatea de a se pronunța și cu privire la

netemeinicia celor două decizii atacate, pe fondul lor, având în vedere

expertiza întocmită de expertul contabil.

Așa fiind, în opinia recurentei,

nu se impunea trimiterea contestației spre soluționare organului fiscal,

instanța fiind autoritatea competentă a dezlega și fondul contestației.

3.2. Motivele de

recurs înfățișate de recurenta-pârâtă D.G.F.P. a Județului Vâlcea.

Recurenta D.G.F.P. a

invocat ca temei legal al demersului său judiciar prevederile art. 304 pct. 8,

9 și ale art. 304

1

C. proc. civ. și a criticat hotărârea primei

instanțe, pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul soluționării excepției

lipsei calității de reprezentant a numitului N.D., la data formulării contestației,

respectiv la data de 25 octombrie 2010.

În acest sens

recurenta a arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond că Sentința nr. 1565

din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Vâlcea (Dosar nr. 2844/90/2010) era

definitivă la data formulării contestației, în condițiile în care Decizia Curții

de Apel Pitești nr. 313/R/COM a fost pronunțată la 4 februarie 2011 iar înregistrarea

la Registrul Comerțului s-a făcut la 28 aprilie 2011.

Întrucât contestația înregistrată

sub nr. 54275 a fost formulată de N.D. la data de 25 octombrie 2010, raportat

la faptul că până la emiterea Deciziei nr. 197 din 2 decembrie 2010, față de cererea

de opoziție, instanța nu se pronunțase printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă, conform art. 7 din Legea nr. 26/1990, rezultă că reprezentantul legal

al societății reclamante, la acea dată, era R.S. în calitate de administrator

și unic asociat.

4.Soluția și

considerentele Înaltei Curți

4.1. Asupra recursului

recurentei-reclamante SC S. SRL

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante ce vizează exclusiv măsura

dispusă în sensul trimiterii spre soluționare a contestației formulate la D.G.F.P.

Vâlcea, pentru a se pronunța pe fondul acesteia, Înalta Curte, raportat și la prevederile

legale incidente ca și la jurisprudența sa constantă în materie, reține că nu

pot fi primite motivele de recurs înfățișate.

Astfel cum rezultă și

din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, instanța de

fond sesizată cu acțiunea societății reclamante a admis-o în parte și reținând că

organul administrativ fiscal, prin Decizia nr. 197 din 2 decembrie 2010, nu a

examinat contestația administrativă, pronunțându-se numai pe un aspect formal, legat

de calitatea de reprezentant a semnatarului contestației, în condițiile anulării

respectivei Decizii cu nr. 197/2010, a trimis-o organului emitent pentru a se pronunța

asupra fondului contestației.

Nu este întemeiată

susținerea recurentei în sensul că instanța de fond avea posibilitatea legală

de a examina direct contestația administrativă, fără a o mai trimite organului

fiscal întrucât, în sensul art. 218 alin. (2) cu referire la art. 205 C. proc.

fisc. numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de

către persoana interesată, în fața instanței de fond.

Cum organul

administrativ nu a examinat însă fondul contestației reclamantei, înregistrată

sub nr. 54275, împotriva Deciziei de impunere nr. 1132 din 17 septembrie 2010,

a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010

și a raportului de inspecție fiscală nr. 91222 din 20 mai 2010, soluționând și

pronunțându-se numai asupra unei excepții, în mod firesc s-a apreciat că în lipsa

parcurgerii procedurii prealabile administrative, obligatorie și în materie fiscală,

instanța nu se poate pronunța direct asupra fondului contestației reclamantei-recurente.

Față de cele arătate se

va respinge așadar ca nefondat recursul recurentei-reclamante, ca argumente

subsidiare în acest sens urmând a fi reținute și cele în continuare înfățișate,

în examinarea recursului recurentei-pârâte D.G.F.P. Vâlcea, în condițiile în

care acesta vizează chiar temeinicia acțiunii reclamantei.

4.2. Asupra recursului

recurentei-pârâte D.G.F.P. Vâlcea

Înalta Curte, examinând

sentința atacată și din perspectiva criticilor înfățișate de autoritatea

pârâtă, și față de prevederile legale aplicabile, reține incidența motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor în

continuare arătate.

Prin Decizia nr. 197

din 2 decembrie 2010 a cărei anulare a fost dispusă de prima instanță prin

sentința recurată, a fost respinsă contestația administrativă a

recurentei-reclamante îndreptată împotriva mai multor acte

administrativ-fiscale, reținându-se că aceasta a fost depusă de o persoană

lipsită de calitatea de a contesta acte emise pentru persoana juridică

contestatoare.

Contrar celor reținute

de judecătorul fondului și în acord cu susținerile recurentei D.G.F.P. Vâlcea,

Înalta Curte reține că în mod corect, prin Decizia nr. 197 din 2 februarie 2010

s-a reținut că numitul N.D. nu avea calitatea de a semna în numele societății

reclamante contestația administrativă, astfel că în mod nelegal și cu greșita interpretare

a prevederilor legale s-a dispus anularea acesteia, prin hotărârea recurată.

Contestația administrativă

a fost depusă de către SC S. SRL, la 25 octombrie 2010, a fost înregistrată sub

nr. 54275 și semnată de dl. N.D., care a considerat că este reprezentantul

legal al societății urmare a cesionării părților sociale de către d-na R.S.,

administratorul societății, potrivit hotărârii nr. 3 din 01 iulie 2010 (fila 17

dosar fond).

Instanța de fond a

nesocotit împrejurarea că la data de 4 august 2010, Oficiul Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a trimis acestei din urmă instanțe,

spre soluționare, opoziția formulată de oponenta D.G.F.P. Vâlcea împotriva Hotărârii

nr. 3 din 01 iulie 2010, privind transmiterea părților sociale deținute de S.R.,

către G.M. și N.D.

Este adevărat că prin

sentința nr. 1565 din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Vâlcea, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea oponentei D.G.F.P. Vâlcea,

însă nu mai puțin adevărat este că această hotărâre a rămas irevocabilă abia la

data de 4 februarie 2011, și nu la 4 februarie 2010, cum eronat s-a reținut în

hotărârea atacată, când s-a pronunțat Decizia nr. 313/R/ COM a Curții de Apel

Pitești.

Drept urmare,

înregistrarea hotărârii definitive și irevocabile de soluționare a opoziției la

cesiune la Registrul Comerțului s-a făcut la data de 28 aprilie 2011.

În acest condiții, în

legătură cu reprezentarea legală a societății, în intervalul de timp scurs de la

data înregistrării opoziției sus arătate, au devenit incidente dispozițiile

art. 202 alin. (2)

4

din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cu

care „transmiterea părților sociale va opera, în lipsa unei opoziții, la data expirării

termenului de opoziție prevăzut de art. 62, iar dacă a fost formulată o

opoziție, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia”.

Interpretarea și

aplicarea textului de lege arătat demonstrează că în ipoteza formulării unei opoziții,

astfel cum a fost cazul cesiunii părților sociale deținute de d-na. S.R., în

cadrul societății reclamante, nu operează transmiterea părților sociale până la

comunicarea hotărârii de respingere a opoziției, fiind evident că legiuitorul a

avut în vedere data hotărârii irevocabile și nu pe cea a hotărârii

nedefinitive.

Cum hotărârea de

respingere a opoziției în cauza de față a rămas irevocabilă la 4 februarie

2011, în mod evident la data de 25 octombrie 2010, în lipsa operării transferului

de părți sociale și a calității de administrator, dl. N.D. nu avea calitatea de

reprezentant legal al SC S. SRL, o atare calitate fiind prezervată de d-na. R.S.

Chiar dacă în sensul normei

citate, ipotetic, raportarea s-ar efectua la data comunicării hotărârii

nedefinitive, cu nr. 1565 din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Vâlcea, care în

ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă, s-a produs la 28 octombrie 2010,

este de reținut că la 25 octombrie 2010, oricum nu operase transferul părților

sociale, astfel că premiza de la care s-a pornit în soluționarea cauzei la fond

este evident, greșită.

În considerare celor arătate,

rezultă că organul fiscal, prin Decizia nr. 197 din 2 decembrie 2010 în mod corect

a reținut lipsa calității de reprezentant legal a semnatarului contestației administrativ

fiscale astfel că în mod eronat s-a dispus anularea acesteia prin sentința

instanței de fond.

În temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. se va admite așadar recursul declarat de D.G.F.P. Vâlcea și se va modifica

sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei

SC S. SRL, în integralitatea sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC S. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Sentinței nr. 453/F/ CONT din 23

noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de D.G.F.P. a Județului Vâlcea împotriva aceleiași hotărâri și, în

consecință, modifică sentința atacată, în sensul că respinge în totalitate

acțiunea formulată de reclamanta SC S. S.R.L., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.