ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S. SRL Rm.Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F.și D.G.F.P. Vâlcea, a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 197 din 2 februarie 2010, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 1132 din 17 septembrie 2010, a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 91222 din 20 septembrie 2010, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 3 decembrie 2010 i-a fost comunicată Decizia nr. 197/2010, de către pârâtă, prin care a fost respinsă în totalitate contestația formulată de N.D., ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta Decizia de impunere nr. 1132 din 17 septembrie 2010 și Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010, emisă pentru SC S. SRL. A susținut că în considerentele deciziei s-a reținut cu rea-credință că în conformitate cu dispozițiile art. 213 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, republicată, organul de soluționare se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, iar coroborat cu art. 217alin. (1) pct. 13.lit.

b), contestația poate fi respinsă ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta. Prin urmare, pârâta s-a pronunțat numai pe această excepție și a reținut că N.D. nu are calitatea de a formula contestație împotriva unor acte administrative fiscale emise pentru persoana juridică SC S. SRL, nefiind subiect al raportului juridic fiscal creat. Reclamanta a mai arătat că, raportat la data de 3 decembrie 2010, când s-a soluționat contestația, N.D. avea calitatea de administrator, calitate; conferită de Sentința nr. 1565 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2844/90/2010, sentință rămasă irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 313/R/COM din 4 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

A mai arătat că în baza celor două hotărâri judecătorești, cesionarea părților sociale stabilită prin rezoluția nr. 25355 din 3 august 2010 a Directorului O.R.C. Vâlcea a fost una corectă, cesiunea părților sociale către N.D. și G.M., conform Hotărârii nr. 03 din 1 iulie 2010, fiind pe deplin legală, îndeplinind prevederile O.U.G. nr. 116/2009, coroborate cu art. 331 și urm. C. proc. civ. În legătură cu suma totală de 590.079 lei, stabilită de pârâtă prin Decizia de impunere nr. 1132 din 17 septembrie 2010, din care 255.671 lei, reprezentând impozit pe profit, 21.015 lei accesorii, aferente impozitului pe profit, 289.174 lei taxă pe valoare adăugată, 23.219 lei accesorii, aferente T.V.A., reclamanta a precizat că această sumă a fost calculată de organul fiscal în conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1) și alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003, cu modificările ulterioare: „Cuantumul obligațiilor fiscale se stabilește sub rezerva verificării ulterioare". A mai susținut că decizia de impunere, sub rezerva verificării ulterioare, poate fi desființată sau modificată din inițiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului pe baza constatărilor organului fiscal competent, acest text de lege dovedind reaua-credință a organului fiscal, care la solicitarea de a efectua inspecția fiscală, a răspuns prin adresa nr. 92985 din 8 noiembrie 2010, în sensul că, conform datelor furnizate de O.R.C. Vâlcea, asociat unic și administrator al societății este d-na R.S.

De asemenea, reclamanta a arătat că adresa nr. 92985 din 8 noiembrie 2010, i-a fost comunicată după ce pârâta a avut cunoștință de faptul că prin Sentința nr. 15665 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2844/90/2010, a fost respinsă cererea pârâtei de opoziție la cesiunea părților; stabilite prin Hotărârea asociaților SC S. SRL nr. 3 din 1 iulie 2010. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta D.G.F.P. Vâlcea a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca nemotivată, iar în subsidiar ca neîntemeiată. Pârâta a susținut că acțiunea reclamantei nu respectă dispozițiile prevăzute de art. 122 C. proc. civ., deoarece nu se arată motivele de fapt și de drept pe care este întemeiată acțiunea.

De asemenea, a mai arătat că persoana îndreptățită să semneze contestația era numita R.S., în calitate de asociat unic și administrator al societății în cauză, raportat la faptul că până la emiterea Deciziei nr. 197 din 2 decembrie 2010, față de cererea de opoziție, instanța judecătorească nu se pronunțase printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, așa cum prevăd dispozițiile art. 7 din Legea nr. 26/1990. Or, în speță, contestația a fost formulată de N.D., care nu avea nici o calitate pentru perioada supusă inspecției fiscale și nici la data depunerii contestației, 25 octombrie 2010. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 453 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a formulat contestația, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL, a dispus anularea Deciziei nr. 197 din 2 decembrie 2010 emisă de D.G.F.P.

Vâlcea și a trimis contestația la D.G.F.P. Vâlcea, pentru pronunțarea pe fond asupra deciziei de impunere nr. 1132/17 septembrie 2010 și asupra Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010, emise de către aceasta. Totodată, a admis cererea de reexaminare formulată de expertul contabil A.P. și a anulat amenda de 400 lei aplicată acestuia prin încheierea de ședință din 14 septembrie 2011. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a formulat contestația nu este întemeiată, având în vedere că Sentința nr. 1565 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 2844/90/2010, era definitivă la data formulării contestației, putând fi pusă în executare, astfel că în mod greșit s-a reținut de către organul fiscal că N.D.

nu avea calitatea de a formula contestație. Prin această sentință, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 313/R COM, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, la data de 4 februarie 2010, a fost respinsă opoziția D.G.F.P. Vâlcea la cesiunea părților sociale, reținându-se că cesiunea părților sociale către N.D. și G.M. a fost legală, astfel că N.D. avea calitatea de reprezentant al societății, putând să formuleze contestația administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. 1132 și a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010, contestație înregistrată sub nr. 54275 din 25 octombrie 2010.Curtea a mai constatat că, fiind soluționată contestația pe cale de excepție, organul fiscal nu s-a pronunțat pe fond asupra Deciziei de impunere nr. 1132 și a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010, emise de D.G.F.P.

Vâlcea, ceea ce atrage trimiterea contestației administrative spre soluționare emitentului. 3. Recursurile declarate împotriva Sentinței nr. 453 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal Î mpotriva acestei hotărâri, au declarat recurs atât reclamanta SC S. SRL Râmnicu Vâlcea, cât și pârâta D.G.F.P. a Județului Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 3.1. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă SC S. SRL Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanța de fond avea posibilitatea de a se pronunța și cu privire la netemeinicia celor două decizii atacate, pe fondul lor, având în vedere expertiza întocmită de expertul contabil.

Așa fiind, în opinia recurentei, nu se impunea trimiterea contestației spre soluționare organului fiscal, instanța fiind autoritatea competentă a dezlega și fondul contestației. 3.2. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă D.G.F.P. a Județului Vâlcea. Recurenta D.G.F.P. a invocat ca temei legal al demersului său judiciar prevederile art. 304 pct. 8, 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ.

și a criticat hotărârea primei instanțe, pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul soluționării excepției lipsei calității de reprezentant a numitului N.D., la data formulării contestației, respectiv la data de 25 octombrie 2010. În acest sens recurenta a arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond că Sentința nr. 1565 din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Vâlcea (Dosar nr. 2844/90/2010) era definitivă la data formulării contestației, în condițiile în care Decizia Curții de Apel Pitești nr. 313/R/COM a fost pronunțată la 4 februarie 2011 iar înregistrarea la Registrul Comerțului s-a făcut la 28 aprilie 2011. Întrucât contestația înregistrată sub nr. 54275 a fost formulată de N.D.

la data de 25 octombrie 2010, raportat la faptul că până la emiterea Deciziei nr. 197 din 2 decembrie 2010, față de cererea de opoziție, instanța nu se pronunțase printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, conform art. 7 din Legea nr. 26/1990, rezultă că reprezentantul legal al societății reclamante, la acea dată, era R.S. în calitate de administrator și unic asociat. 4.Soluția și considerentele Înaltei Curți 4.1. Asupra recursului recurentei-reclamante SC S. SRL Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante ce vizează exclusiv măsura dispusă în sensul trimiterii spre soluționare a contestației formulate la D.G.F.P. Vâlcea, pentru a se pronunța pe fondul acesteia, Înalta Curte, raportat și la prevederile legale incidente ca și la jurisprudența sa constantă în materie, reține că nu pot fi primite motivele de recurs înfățișate.

Astfel cum rezultă și din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, instanța de fond sesizată cu acțiunea societății reclamante a admis-o în parte și reținând că organul administrativ fiscal, prin Decizia nr. 197 din 2 decembrie 2010, nu a examinat contestația administrativă, pronunțându-se numai pe un aspect formal, legat de calitatea de reprezentant a semnatarului contestației, în condițiile anulării respectivei Decizii cu nr. 197/2010, a trimis-o organului emitent pentru a se pronunța asupra fondului contestației. Nu este întemeiată susținerea recurentei în sensul că instanța de fond avea posibilitatea legală de a examina direct contestația administrativă, fără a o mai trimite organului fiscal întrucât, în sensul art. 218 alin. (2) cu referire la art. 205 C. proc.

fisc. numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către persoana interesată, în fața instanței de fond. Cum organul administrativ nu a examinat însă fondul contestației reclamantei, înregistrată sub nr. 54275, împotriva Deciziei de impunere nr. 1132 din 17 septembrie 2010, a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1133 din 17 septembrie 2010 și a raportului de inspecție fiscală nr. 91222 din 20 mai 2010, soluționând și pronunțându-se numai asupra unei excepții, în mod firesc s-a apreciat că în lipsa parcurgerii procedurii prealabile administrative, obligatorie și în materie fiscală, instanța nu se poate pronunța direct asupra fondului contestației reclamantei-recurente.

Față de cele arătate se va respinge așadar ca nefondat recursul recurentei-reclamante, ca argumente subsidiare în acest sens urmând a fi reținute și cele în continuare înfățișate, în examinarea recursului recurentei-pârâte D.G.F.P. Vâlcea, în condițiile în care acesta vizează chiar temeinicia acțiunii reclamantei. 4.2. Asupra recursului recurentei-pârâte D.G.F.P. Vâlcea Înalta Curte, examinând sentința atacată și din perspectiva criticilor înfățișate de autoritatea pârâtă, și față de prevederile legale aplicabile, reține incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

Prin Decizia nr. 197 din 2 decembrie 2010 a cărei anulare a fost dispusă de prima instanță prin sentința recurată, a fost respinsă contestația administrativă a recurentei-reclamante îndreptată împotriva mai multor acte administrativ-fiscale, reținându-se că aceasta a fost depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta acte emise pentru persoana juridică contestatoare. Contrar celor reținute de judecătorul fondului și în acord cu susținerile recurentei D.G.F.P. Vâlcea, Înalta Curte reține că în mod corect, prin Decizia nr. 197 din 2 februarie 2010 s-a reținut că numitul N.D. nu avea calitatea de a semna în numele societății reclamante contestația administrativă, astfel că în mod nelegal și cu greșita interpretare a prevederilor legale s-a dispus anularea acesteia, prin hotărârea recurată.

Contestația administrativă a fost depusă de către SC S. SRL, la 25 octombrie 2010, a fost înregistrată sub nr. 54275 și semnată de dl. N.D., care a considerat că este reprezentantul legal al societății urmare a cesionării părților sociale de către d-na R.S., administratorul societății, potrivit hotărârii nr. 3 din 01 iulie 2010 (fila 17 dosar fond). Instanța de fond a nesocotit împrejurarea că la data de 4 august 2010, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a trimis acestei din urmă instanțe, spre soluționare, opoziția formulată de oponenta D.G.F.P. Vâlcea împotriva Hotărârii nr. 3 din 01 iulie 2010, privind transmiterea părților sociale deținute de S.R., către G.M. și N.D.

Este adevărat că prin sentința nr. 1565 din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Vâlcea, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea oponentei D.G.F.P. Vâlcea, însă nu mai puțin adevărat este că această hotărâre a rămas irevocabilă abia la data de 4 februarie 2011, și nu la 4 februarie 2010, cum eronat s-a reținut în hotărârea atacată, când s-a pronunțat Decizia nr. 313/R/ COM a Curții de Apel Pitești.

Drept urmare, înregistrarea hotărârii definitive și irevocabile de soluționare a opoziției la cesiune la Registrul Comerțului s-a făcut la data de 28 aprilie 2011. În acest condiții, în legătură cu reprezentarea legală a societății, în intervalul de timp scurs de la data înregistrării opoziției sus arătate, au devenit incidente dispozițiile art. 202 alin. (2) 4 din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cu care „transmiterea părților sociale va opera, în lipsa unei opoziții, la data expirării termenului de opoziție prevăzut de art. 62, iar dacă a fost formulată o opoziție, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia”. Interpretarea și aplicarea textului de lege arătat demonstrează că în ipoteza formulării unei opoziții, astfel cum a fost cazul cesiunii părților sociale deținute de d-na.

S.R., în cadrul societății reclamante, nu operează transmiterea părților sociale până la comunicarea hotărârii de respingere a opoziției, fiind evident că legiuitorul a avut în vedere data hotărârii irevocabile și nu pe cea a hotărârii nedefinitive. Cum hotărârea de respingere a opoziției în cauza de față a rămas irevocabilă la 4 februarie 2011, în mod evident la data de 25 octombrie 2010, în lipsa operării transferului de părți sociale și a calității de administrator, dl. N.D. nu avea calitatea de reprezentant legal al SC S. SRL, o atare calitate fiind prezervată de d-na. R.S.

Chiar dacă în sensul normei citate, ipotetic, raportarea s-ar efectua la data comunicării hotărârii nedefinitive, cu nr. 1565 din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Vâlcea, care în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă, s-a produs la 28 octombrie 2010, este de reținut că la 25 octombrie 2010, oricum nu operase transferul părților sociale, astfel că premiza de la care s-a pornit în soluționarea cauzei la fond este evident, greșită. În considerare celor arătate, rezultă că organul fiscal, prin Decizia nr. 197 din 2 decembrie 2010 în mod corect a reținut lipsa calității de reprezentant legal a semnatarului contestației administrativ fiscale astfel că în mod eronat s-a dispus anularea acesteia prin sentința instanței de fond.

În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite așadar recursul declarat de D.G.F.P. Vâlcea și se va modifica sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei SC S. SRL, în integralitatea sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Sentinței nr. 453/F/ CONT din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Vâlcea împotriva aceleiași hotărâri și, în consecință, modifică sentința atacată, în sensul că respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamanta SC S. S.R.L., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.