ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2249/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1387 din 3 noiembrie 2009 Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetență materială ridicată de reclamanții O.S. și H.V., prin apărător; a admis excepția de necompetență materială ridicată din oficiu de instanță și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții O.S. și H.V. și pe pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a avut în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva unei autorități centrale a administrației publice, situație în care competența aparține Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești, în a cărei circumscripție își au domiciliul reclamanții, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. l C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pe cale de consecință, instanța a respins excepția de necompetență materială ridicată de reclamanți, prin care aceștia au solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Rm. Vâlcea și a admis excepția de necompetență materială a instanței ridicată din oficiu, declinând competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, și înaintând cauza spre competentă soluționare acestei instanțe.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 22/F-CONT din 27 ianuarie 2010, a admis excepția de necompetență materială a instanței, a constatat necompetența materială a Curții de Apel Pitești și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Pitești a reținut că soluționarea cauzei este de competența secției de contencios administrativ a tribunalului, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 7 din H.G. nr. 1120/2006 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, cu modificările aduse prin H.G.

nr. 57/2008, plata despăgubirilor se propune de către Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților desemnat cu coordonarea serviciului respectiv, iar deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc al instanței de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul despăgubirilor. Prin urmare, legea a dat în competența tribunalului inclusiv deciziile referitoare la plată, competență ce are caracter special, derogatoriu, în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie.

Chiar dacă în speță nu a fost emisă o astfel de decizie de plată, pentru identitate de rațiune competența pentru cenzurarea refuzului de plată aparține tribunalului, neexistând nici o motivație juridică în a aprecia că doar decizia de plată poate fi contestată la tribunal, pe când lipsa acesteia și neefectuarea plății poate fi cenzurată de către Curtea de Apel, de vreme ce ambele atitudini sunt proprii aceleiași pârâte și sunt adoptate în aplicarea acelorași legi (lato sensu): Legea nr. 290/2003 și H.G. nr. 1120/2006. Față de cele de mai sus, constatând ivit un conflict negativ de competență, în baza art. 21 C. proc. civ., Curtea de Apel Pitești a trimis cauza instanței superioare, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a-l rezolva, pronunțând un regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cuvenită reclamanților cu titlu de despăgubiri, în baza hotărârii nr. 19 din 06 martie 2007 emisă de Comisia Județeană Vâlcea. Ca atare, este vorba despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.

Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003. Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. În plus, alin. (4) al aceluiași articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Alin. (5) din articolul în discuție precizează că hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menționează faptul că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba de o competență exclusivă a tribunalului. Nu există nici o îndoială că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este reglementată de norme imperative. În litigiul de față suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003. Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant , fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze pricina, în primă instanță este Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe O.S., H.V. și pe A.N.R.P. Legea nr. 290/2003, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. I revocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.