ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3707/2010

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1169 din 13 octombrie 2009 Tribunalul

Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

de necompetență materială ridicată din oficiu de instanță și, în consecință, a declinat

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții S.S. și T.I.D. și pe pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea

Legii nr. 290/2003, în favoarea Curții de Apel Pitești.

Pentru a pronunța această

soluție, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a avut în vedere faptul că litigiul este de contencios administrativ și

nu de natură civilă, iar pârâta este un organ al autorității publice centrale, astfel

încât competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Pitești, potrivit

art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pe cale de consecință,

instanța a admis excepția de necompetență materială a instanței, ridicată din oficiu,

declinând competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel Pitești.

Curtea de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 39/F-CONT

din 19 februarie 2010, a admis excepția de necompetență materială a instanței, a

constatat necompetența materială a Curții de Apel Pitești și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea și, constatând ivit conflictul

negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea

soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Pitești a reținut că soluționarea cauzei este de competența secției

de contencios administrativ a Tribunalului, pentru următoarele considerente:

Pornind de la practica

neunitară a instanțelor, învestite cu acțiuni având ca obiect obligarea Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata sumelor stabilite cu titlu

de despăgubiri prin hotărâri ale Comisiei Județene în aplicarea prevederilor Legii

nr. 290/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a stabilit, ca soluție de principiu, instanța competentă în soluționarea

acestora, respectiv Tribunalul, secția de contencios administrativ, în raport de

prevederile art. 8 alin. (5) și (6) din Legea nr. 290/2003, coroborate cu art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Întrucât dispozițiile

citate, norme cu caracter special, derogatorii în raport cu dispozițiile art. 10

din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie, prevăd competența

acestei secții, pentru identitate de rațiune s-a stabilit aceeași competență și

pentru soluționarea acțiunilor având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor

acordate în baza Legii nr. 290/2003.

Față de cele de mai sus,

constatând ivit un conflict negativ de competență, în baza art. 21 și art. 22 C.

proc. civ., Curtea de Apel Pitești a trimis cauza instanței superioare, respectiv

Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a-l rezolva, pronunțând un regulator

de competență.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în

primă instanță, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul prezentului litigiu

este reprezentat de obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cuvenită reclamanților

cu titlu de despăgubiri, în baza hotărârii nr. 47 din 29 august 2007 emisă de Comisia

Județeană Vâlcea.

Ca atare, este vorba despre

o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri stabilite

printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.

Înalta Curte apreciază

că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante

prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.

Conform alin. (3) al

art. anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit

de hotărârea Comisiei Județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea

Legii nr. 290/2003 poate face contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

În plus, alin. (4) al

aceluiași art. prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003

va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată

a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care

coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Alin. (5) din art. în

discuție precizează că hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Totodată, conform

alin. (6) al art. mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de Tribunal sunt

supuse căilor de atac prevăzute de lege.

De asemenea, art. 17

alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare

a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menționează faptul că deciziile

vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale,

putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios

administrativ a Tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

Din interpretarea tuturor

acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot

fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba de o competență

exclusivă a Tribunalului.

Nu există nicio îndoială

că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este reglementată

de norme imperative.

În litigiul de față suntem

în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri, având drept temei juridic

Legea nr. 290/2003.

Altfel spus, trebuie aplicat

principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat

de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze

pricina, în primă instanță este Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei, privind pe S.S., T.I.D. și pe Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în favoarea

Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 septembrie 2010.