ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3707/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1169 din 13 octombrie 2009 Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială ridicată din oficiu de instanță și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții S.S. și T.I.D. și pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în favoarea Curții de Apel Pitești. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a avut în vedere faptul că litigiul este de contencios administrativ și nu de natură civilă, iar pârâta este un organ al autorității publice centrale, astfel încât competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Pitești, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pe cale de consecință, instanța a admis excepția de necompetență materială a instanței, ridicată din oficiu, declinând competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel Pitești. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 39/F-CONT din 19 februarie 2010, a admis excepția de necompetență materială a instanței, a constatat necompetența materială a Curții de Apel Pitești și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Pitești a reținut că soluționarea cauzei este de competența secției de contencios administrativ a Tribunalului, pentru următoarele considerente: Pornind de la practica neunitară a instanțelor, învestite cu acțiuni având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri prin hotărâri ale Comisiei Județene în aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit, ca soluție de principiu, instanța competentă în soluționarea acestora, respectiv Tribunalul, secția de contencios administrativ, în raport de prevederile art. 8 alin. (5) și (6) din Legea nr. 290/2003, coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Întrucât dispozițiile citate, norme cu caracter special, derogatorii în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie, prevăd competența acestei secții, pentru identitate de rațiune s-a stabilit aceeași competență și pentru soluționarea acțiunilor având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 290/2003. Față de cele de mai sus, constatând ivit un conflict negativ de competență, în baza art. 21 și art. 22 C. proc. civ., Curtea de Apel Pitești a trimis cauza instanței superioare, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a-l rezolva, pronunțând un regulator de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cuvenită reclamanților cu titlu de despăgubiri, în baza hotărârii nr. 47 din 29 august 2007 emisă de Comisia Județeană Vâlcea. Ca atare, este vorba despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003. Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.

Conform alin. (3) al art. anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea Comisiei Județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. În plus, alin. (4) al aceluiași art. prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Alin. (5) din art. în discuție precizează că hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Totodată, conform alin. (6) al art. mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de Tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menționează faptul că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a Tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba de o competență exclusivă a Tribunalului. Nu există nicio îndoială că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este reglementată de norme imperative. În litigiul de față suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003. Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze pricina, în primă instanță este Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe S.S., T.I.D. și pe Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.