ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4555/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 268 din 1 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 93/F-Cont din 14 septembrie 2018, a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea conflictului de competență ivit și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel Pitești a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită decizii și titluri de plată pentru dobânzi aferente despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 47/26.05.2008, emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituției Prefectului Județului Vâlcea, calculate conform raportului de expertiză, de la data de 26.05.2008 și până la data de 17.10.2014, când creanța decurgând din hotărârea menționată a fost recuperată prin procedura de executare silită.

Pretențiile reclamantei derivă din modul de aplicare a Legii nr. 290/2003 și, astfel cum a reținut Curtea de Apel Pitești, sunt accesorii ale obligației principale stabilite prin Hotărârea nr. 47/26.05.2008, astfel că în vederea determinării instanței competente, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și B., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative.

Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 164/2014, potrivit cărora: "Deciziile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază domiciliază solicitantul. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare".

Decizia de validare este actul administrativ prin care se stabilește dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora, potrivit art. 9 din Legea nr. 164/2014.

După cum rezultă din prevederile art. 10 alin. (6) din același act normativ, subsecvent deciziei de validare, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un titlu de plată, care se comunică Ministerului Finanțelor Publice în vederea efectuării plății.

Din interpretarea coroborată a tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în aplicarea Legii nr. 290/2003, respectiv a Legii nr. 164/2014, pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba de o competență exclusivă a tribunalului.

Astfel, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 164/2014, norme cu caracter special derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd competența exclusivă a secției de contencios administrativ a tribunalului în ceea ce privește acțiunile având ca obiect contestarea hotărârilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

Atunci când se solicită acordarea de despăgubiri, fie că este vorba despre despăgubiri propriu-zise, fie că se solicită dobânzi pentru întârzierea plății acestora și emiterea actelor administrative corespunzătoare, prevăzute de Legea nr. 164/2014, competența de a cenzura refuzul emiterii actelor de acordare a respectivelor despăgubiri aparține secției de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază domiciliază solicitantul.

Ținând seama de obiectul cererii de chemare în judecată și pentru rațiuni de simetrie juridică, Înalta Curte apreciază că prin Sentința nr. 93/F-Cont din 14 septembrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a stabilit în mod corect competența de soluționare a cauzei, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 164/2014, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dat fiind caracterul derogatoriu al normelor de procedură instituite prin actele normative enunțate anterior, care stabilesc în mod expres competența materială de soluționare a unor astfel de cauze în favoarea secției de contencios administrativ a Tribunalului, atât în ceea ce privește stabilirea dreptului, cât și referitor la efectuarea plăților.

În concluzie, Înalta Curte reține că nu sunt incidente în speță normele de drept comun în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată și apreciază că trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 164/2014.

Competența materială a secției de contencios administrativ a tribunalului de a soluționa asemenea litigii este exclusivă, fiind impusă de norme imperative, de la care nici părțile, nici chiar instanța nu pot deroga.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanță în a cărei circumscripție domiciliază reclamanta și pe care aceasta a sesizat-o inițial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN