ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 230/2008

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

În Dosarul nr. 4739/2005 aflat pe rolul Tribunalului

Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul L.M. a invocat

în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 32, 33 alin. (1) și (3), art. 37 și art. 40 din H.G. nr. 867/2003.

În motivarea excepției

de nelegalitate, s-a susținut că prevederile contestate contravin dispozițiilor

art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 318/2003 privind energia electrică, întrucât

impun fără temei legal obținerea prealabilă de către beneficiar prin intermediul

furnizorului monopolist a unui aviz tehnic de racordare, ceea ce reprezintă o adăugare

la lege, în sensul că se substituie noțiunea de contract de furnizare a energiei

electrice cu aceea de contract de racordare.

Reclamantul a mai arătat

că prin obligația impusă beneficiarului de a plăti tarifele de racordare, stabilit

într-o manieră exclusivă și fără negociere, este anulată aplicarea prevederilor

art. 42 din Legea nr. 318/2003 în privința accesului esențial la o utilitate absolută

necesară și astfel, în interiorul unui monopol, se oferă pârghii discreționare de

speculare economică în sens negativ a intereselor private în favoarea distribuitorului

monopolist.

Prin încheierea din 15

mai 2006, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a

sesizat Curtea de Apel Alba Iulia pentru soluționarea excepției de nelegalitate

invocată de reclamant și a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea

definitivă a excepției.

Curtea de Apel Alba Iulia

a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 119

din 07 iulie 2006, dar această hotărâre a fost casată, ca urmare a admiterii recursului

declarat de reclamant prin decizia nr. 3.106 din 19 iunie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Instanța

de recurs a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținând

că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ

unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție,

din oficiu sau la cererea părții interesate.

În fond după casare, Curtea

de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat

sentința civilă nr. 109/CA din 28 septembrie 2007, prin care a admis excepția de

nelegalitate invocată de reclamant și a constatat nelegalitatea prevederilor

art. 32, art. 33 alin. (1) și (3), art. 37 și art. 40 din H.G. nr. 867/2003.

Instanța de fond a respins

excepția lipsei de obiect invocată de pârâtul Guvernul României, cu motivarea că,

după abrogarea Legii nr. 318/2003 prin Legea nr. 13/2007, nu a fost abrogată

H.G. nr. 867/2003.

Pe fondul cauzei, s-a

constatat nelegalitatea prevederilor contestate de reclamant, reținându-se că au

fost încălcate dispozițiile Legii nr. 318/2003, care nu condiționează obținerea

prealabilă de către beneficiar a unui aviz tehnic de racordare.

Astfel, s-a avut în vedere

că prin art. 37 alin. (1) din H.G. nr. 867/2003 se impun beneficiarului cheltuielile

legate de modificarea sau devierea rețelelor publice existente, iar pe de altă parte,

prin art. 40 din același act normativ, se impune beneficiarului valoarea lucrărilor

contractate de operatorul de rețea cu terțe societăți – agreate de operatorul de

rețea, valoare care se include în tariful de racordare și deci toate costurile racordării

sunt impuse beneficiarului prin simpla voință a angajaților operatorului de rețea.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâții SC FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud – Sucursala

Sibiu și Guvernul României.

Recurenții au susținut

că a fost greșit admisă excepția de nelegalitate a prevederilor art. 32, art. 33

alin. (1) și (3), art. 37 și art. 40 din H.G. nr. 867/2003, pentru aprobarea Regulamentului

privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public.

Recurenții au arătat că

hotărârea contestată a fost elaborată în baza Legii nr. 318/2003 a energiei electrice

și a art. 2 lit. a), art. 9 lit. a), art. 13 alin. (1) și art. 19 din O.U.G.

nr. 63/1998 privind energia electrică și termică, potrivit cărora deținătorii rețelelor

de transport și distribuție a energiei electrice au obligația să racordeze la rețelele

lor, în condițiile legii, orice solicitant, persoană fizică sau juridică. În acest

sens, s-a precizat că Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

a elaborat Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la astfel de rețele electrice

de interes public, cu scopul de a se asigura accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor

la aceste rețele și a stabilit tarifele de racordare.

Recurenții au învederat

că obligația parcurgerii procedurii prealabile a racordării a fost instituită prin

art. 35 din H.G. nr. 1007/2004, care a prevăzut că nu se poate încheia contractul

de furnizare în lipsa avizului tehnic de racordare, astfel încât este greșită concluzia

instanței de fond că este posibilă încheierea directă a contractului de furnizare.

În recursul declarat de

pârâtul Guvernul României a fost criticată și soluția dată excepției privind lipsa

de obiect, cu motivarea că instanța de fond a interpretat eronat prevederile

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, considerând că H.G. nr. 867/2003, continuă

să producă efecte juridice și după abrogarea legii în baza căreia a fost adoptată

și anume, după abrogarea Legii nr. 318/2003 a energiei electrice.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și examinând cauza sub toate

aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile

pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a respins

în mod greșit excepția lipsei de obiect invocată de Guvernul României, considerând

fără temei legal că actul administrativ contestat în cauză continuă să-și producă

efectele și după abrogarea actului normativ de nivel superior în baza căruia a fost

emis.

Conform normelor de tehnică

legislativă cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative

date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în

limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Raportat la aceste prevederi

legale, se constată că H.G. nr. 867/2003, ca act administrativ subsecvent Legii

nr. 318/2003 a energiei electrice, nu mai poate produce efecte după abrogarea legii

în temeiul căreia a fost emisă. Legea nr. 318/2003 a fost abrogată expres prin Legea

nr. 13/2007, care de altfel a prevăzut un termen de 6 luni pentru elaborarea normelor

de aplicare.

Criticile formulate de

recurenți pe fondul cauzei sunt, de asemenea, întemeiate, constatându-se că a fost

greșit admisă excepția de nelegalitate invocată de intimatul-reclamant cu privire

la dispozițiile art. 32, art. 33 alin. (1) și (3), art. 37 și art. 40 din H.G.

nr. 867/2003.

Instanța de fond a reținut

eronat că prin acest act administrativ au fost instituite obligația obținerii contra

cost a avizului tehnic de racordare și procedura prealabilă a racordării.

Din nota de fundamentare

a hotărârii contestate rezultă că o asemenea reglementare a fost prevăzută prin

H.G. nr. 2/1992 privind realizarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică

a noilor consumatori.

Adoptarea H.G. nr. 867/2003

s-a impus pentru corelarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele

electrice de interes public cu legislația în vigoare privind autorizarea construcțiilor

și cea referitoare la proprietatea publică,astfel încât apare ca nefondată susținerea

intimatului-reclamanta că nu exista obligația racordării la rețelele electrice anterior

adoptării acestui act normativ.

De asemenea, se reține

că, potrivit art. 35 și art. 82 lit. c) din H.G. nr. 1007/2004, contractul de furnizare

nu se poate încheia în lipsa avizului tehnic de racordare și contractul de furnizare

se încheie în condițiile stabilite prin avizul tehnic de racordare, care constituie

partea integrantă a contractului de furnizare a energiei electrice.

În consecință, este eronată

concluzia instanței de fond privind lipsa unui temei legal pentru reglementarea

contestată de intimatul-reclamant pe calea excepției de nelegalitate.

Față de considerentele

expuse Înalta Curte va admite ambele recursuri declarate în cauză, va casa sentința

pronunțată de instanța de fond și va respinge excepția de nelegalitate invocată

de reclamantul L.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de S.C. FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud – Sucursala Sibiu și Guvernul

României ambele împotriva sentinței civile nr. 109/CA din 28 septembrie 2007 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și în fond respinge excepția de nelegalitate invocată de reclamantul L.M.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2008.