ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 230/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În Dosarul nr. 4739/2005 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul L.M. a invocat în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 32, 33 alin. (1) și (3), art. 37 și art. 40 din H.G. nr. 867/2003. În motivarea excepției de nelegalitate, s-a susținut că prevederile contestate contravin dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 318/2003 privind energia electrică, întrucât impun fără temei legal obținerea prealabilă de către beneficiar prin intermediul furnizorului monopolist a unui aviz tehnic de racordare, ceea ce reprezintă o adăugare la lege, în sensul că se substituie noțiunea de contract de furnizare a energiei electrice cu aceea de contract de racordare.

Reclamantul a mai arătat că prin obligația impusă beneficiarului de a plăti tarifele de racordare, stabilit într-o manieră exclusivă și fără negociere, este anulată aplicarea prevederilor art. 42 din Legea nr. 318/2003 în privința accesului esențial la o utilitate absolută necesară și astfel, în interiorul unui monopol, se oferă pârghii discreționare de speculare economică în sens negativ a intereselor private în favoarea distribuitorului monopolist. Prin încheierea din 15 mai 2006, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a sesizat Curtea de Apel Alba Iulia pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată de reclamant și a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a excepției.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 119 din 07 iulie 2006, dar această hotărâre a fost casată, ca urmare a admiterii recursului declarat de reclamant prin decizia nr. 3.106 din 19 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Instanța de recurs a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 109/CA din 28 septembrie 2007, prin care a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamant și a constatat nelegalitatea prevederilor art. 32, art. 33 alin. (1) și (3), art. 37 și art. 40 din H.G. nr. 867/2003. Instanța de fond a respins excepția lipsei de obiect invocată de pârâtul Guvernul României, cu motivarea că, după abrogarea Legii nr. 318/2003 prin Legea nr. 13/2007, nu a fost abrogată H.G. nr. 867/2003. Pe fondul cauzei, s-a constatat nelegalitatea prevederilor contestate de reclamant, reținându-se că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 318/2003, care nu condiționează obținerea prealabilă de către beneficiar a unui aviz tehnic de racordare.

Astfel, s-a avut în vedere că prin art. 37 alin. (1) din H.G. nr. 867/2003 se impun beneficiarului cheltuielile legate de modificarea sau devierea rețelelor publice existente, iar pe de altă parte, prin art. 40 din același act normativ, se impune beneficiarului valoarea lucrărilor contractate de operatorul de rețea cu terțe societăți – agreate de operatorul de rețea, valoare care se include în tariful de racordare și deci toate costurile racordării sunt impuse beneficiarului prin simpla voință a angajaților operatorului de rețea. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții SC FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud – Sucursala Sibiu și Guvernul României. Recurenții au susținut că a fost greșit admisă excepția de nelegalitate a prevederilor art. 32, art. 33 alin. (1) și (3), art. 37 și art. 40 din H.G.

nr. 867/2003, pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public. Recurenții au arătat că hotărârea contestată a fost elaborată în baza Legii nr. 318/2003 a energiei electrice și a art. 2 lit. a), art. 9 lit. a), art. 13 alin. (1) și art. 19 din O.U.G. nr. 63/1998 privind energia electrică și termică, potrivit cărora deținătorii rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice au obligația să racordeze la rețelele lor, în condițiile legii, orice solicitant, persoană fizică sau juridică. În acest sens, s-a precizat că Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a elaborat Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la astfel de rețele electrice de interes public, cu scopul de a se asigura accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor la aceste rețele și a stabilit tarifele de racordare.

Recurenții au învederat că obligația parcurgerii procedurii prealabile a racordării a fost instituită prin art. 35 din H.G. nr. 1007/2004, care a prevăzut că nu se poate încheia contractul de furnizare în lipsa avizului tehnic de racordare, astfel încât este greșită concluzia instanței de fond că este posibilă încheierea directă a contractului de furnizare. În recursul declarat de pârâtul Guvernul României a fost criticată și soluția dată excepției privind lipsa de obiect, cu motivarea că instanța de fond a interpretat eronat prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, considerând că H.G. nr. 867/2003, continuă să producă efecte juridice și după abrogarea legii în baza căreia a fost adoptată și anume, după abrogarea Legii nr. 318/2003 a energiei electrice.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pentru următoarele considerente: Instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei de obiect invocată de Guvernul României, considerând fără temei legal că actul administrativ contestat în cauză continuă să-și producă efectele și după abrogarea actului normativ de nivel superior în baza căruia a fost emis. Conform normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Raportat la aceste prevederi legale, se constată că H.G. nr. 867/2003, ca act administrativ subsecvent Legii nr. 318/2003 a energiei electrice, nu mai poate produce efecte după abrogarea legii în temeiul căreia a fost emisă. Legea nr. 318/2003 a fost abrogată expres prin Legea nr. 13/2007, care de altfel a prevăzut un termen de 6 luni pentru elaborarea normelor de aplicare. Criticile formulate de recurenți pe fondul cauzei sunt, de asemenea, întemeiate, constatându-se că a fost greșit admisă excepția de nelegalitate invocată de intimatul-reclamant cu privire la dispozițiile art. 32, art. 33 alin. (1) și (3), art. 37 și art. 40 din H.G. nr. 867/2003. Instanța de fond a reținut eronat că prin acest act administrativ au fost instituite obligația obținerii contra cost a avizului tehnic de racordare și procedura prealabilă a racordării.

Din nota de fundamentare a hotărârii contestate rezultă că o asemenea reglementare a fost prevăzută prin H.G. nr. 2/1992 privind realizarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a noilor consumatori. Adoptarea H.G. nr. 867/2003 s-a impus pentru corelarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public cu legislația în vigoare privind autorizarea construcțiilor și cea referitoare la proprietatea publică,astfel încât apare ca nefondată susținerea intimatului-reclamanta că nu exista obligația racordării la rețelele electrice anterior adoptării acestui act normativ. De asemenea, se reține că, potrivit art. 35 și art. 82 lit. c) din H.G. nr. 1007/2004, contractul de furnizare nu se poate încheia în lipsa avizului tehnic de racordare și contractul de furnizare se încheie în condițiile stabilite prin avizul tehnic de racordare, care constituie partea integrantă a contractului de furnizare a energiei electrice.

În consecință, este eronată concluzia instanței de fond privind lipsa unui temei legal pentru reglementarea contestată de intimatul-reclamant pe calea excepției de nelegalitate. Față de considerentele expuse Înalta Curte va admite ambele recursuri declarate în cauză, va casa sentința pronunțată de instanța de fond și va respinge excepția de nelegalitate invocată de reclamantul L.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de S.C. FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud – Sucursala Sibiu și Guvernul României ambele împotriva sentinței civile nr. 109/CA din 28 septembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și în fond respinge excepția de nelegalitate invocată de reclamantul L.M. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2008.