ÎCCJ, decizie (scj.ro #84956)

. Act adminstrativ cu caracter normativ

emis în vederea executării unei legi. Abrogarea legii. Consecințe

asupra dreptului la acțiune.

Legea

nr. 24/2000, art. 4 alin. (3)

Legea nr. 554/2004

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: Act administrativ cu

caracter normativ

Dreptul la acțiune

Hotărâre de Guvern

Lege. Abrogare

Obiectul acțiunii. Lipsă.

Tehnică legislativă

Conform normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor,

ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și

potrivit normelor  care le ordonă.

Rezultă

așadar, că un act administrativ cu caracter normativ nu mai poate

produce efecte după abrogarea legii în temeiul căreia a fost emis,

astfel încât acțiunea promovată împotriva acestuia pe calea

contenciosului administrativ, trebuie respinsă ca lipsită de obiect.

ICCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 230 din 23 ianuarie 2008

În dosarul nr.4739/2005 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu - Secția

comercială și de contencios administrativ, reclamantul LM a invocat

în temeiul art.4 din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art.32, 33 alin. (1) și (3), art.37  și art.

40 din H.G. nr. 867/2003.

În motivarea excepției de nelegalitate, s-a susținut că

prevederile contestate contravin dispozițiilor art.42 alin. (1) și

(2)  din Legea nr.318/2003 privind energia  electrică,

întrucât  impun fără temei legal obținerea prealabilă

de către beneficiar prin intermediul furnizorului monopolist a unui aviz

tehnic  de  racordare, ceea ce reprezintă o adăugare la

lege, în sensul  că  se substituie  noțiunea

de  contract  de  furnizare a energiei electrice  cu aceea

de  contract de  racordare.

Reclamantul a mai arătat că prin obligația impusă

beneficiarului de a  plăti tarifele  de racordare,

stabilit  într-o manieră  exclusivă și fără

negociere, este  anulată aplicarea prevederilor art.42  din

Legea nr.318/2003 în privința accesului esențial la o utilitate

absolută necesară și astfel, în interiorul unui monopol,

se  oferă  pârghii discreționare de  speculare

economică în sens negativ  a intereselor private  în

favoarea  distribuitorului monopolist.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă

prin sentința civilă nr.119 din 07 iulie  2006, dar

această hotărâre  a  fost casată, ca urmare

a  admiterii de către Înalta  Curte de Casație și

Justiție -Secția de contencios administrativ și fiscal a

recursului declarat  de  reclamant. Instanța  de

recurs  a  dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță, reținând că, potrivit art.4 alin. (1) din Legea

nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi

cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din

oficiu sau la cererea părții interesate.

În fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția

comercială și de contencios administrativ a  admis excepția

de nelegalitate invocată de reclamant și a constatat nelegalitatea

prevederilor art.32, art.33 alin. (1) și (3), art.37 și art.40 din

H.G. nr. 867/2003.

Instanța de fond a respins excepția lipsei de obiect invocată

de  pârâtul Guvernul României, cu motivarea  că, după

abrogarea Legii nr.318/2003 prin Legea nr.13/2007, nu a  fost

abrogată H.G. nr. 867/2003.

Pe  fondul cauzei, s-a  constatat nelegalitatea prevederilor

contestate  de reclamant, reținându-se că au fost

încălcate dispozițiile Legii nr.318/2003, care nu

condiționează obținerea prealabilă de către

beneficiar  a unui aviz tehnic  de racordare.

Astfel, s-a  avut în vedere  că prin art.37 alin. (1) din H.G.

nr.867/2003 se impun beneficiarului cheltuielile  legate de

modificarea  sau devierea  rețelelor publice  existente,

iar pe de altă parte, prin art.40 din același act  normativ,

se  impune  beneficiarului valoarea lucrărilor contractate

de  operatorul de rețea cu terțe societăți – agreate

de operatorul de rețea, valoare care  se  include  în

tariful de  racordare  și deci toate  costurile racordării

sunt impuse beneficiarului prin simpla voință a

angajaților  operatorului de rețea.

Împotriva acestei  sentințe pârâții societatea comercială

Filiala de Distribuție a Energiei Electrice - Electrica Distribuție

Transilvania Sud – Sucursala S și Guvernul României, susținând

că în mod greșit a  fost  admisă excepția de

nelegalitate a prevederilor art.32, 33 alin. (1) și (3), art.37 și

art.40 din H.G. nr. 867/2003, pentru  aprobarea Regulamentului privind

racordarea  utilizatorilor la rețelele  electrice  de

interes public.

Recurenții au arătat că hotărârea contestată a

fost  elaborată în baza Legii nr.318/2003 a energiei electrice

și a art.2 lit.a), art.9 lit.a), art.13 alin. (1) și art.19 din

O.U.G. nr.63/1998 privind energia electrică și termică, potrivit

cărora deținătorii rețelelor de transport și

distribuție a energiei electrice au obligația să racordeze

la  rețelele lor, în condițiile legii, orice solicitant,

persoană fizică sau juridică. În acest sens, s-a precizat

că Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

a  elaborat Regulamentul privind racordarea  utilizatorilor la astfel

de rețele electrice de interes  public, cu scopul de a se asigura

accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor la aceste rețele și a stabilit

tarifele de racordare.

Recurenții au învederat că obligația parcurgerii procedurii

prealabile a racordării a  fost instituită prin art.35 din H.G.

nr.1007/2004, care a prevăzut că nu se poate încheia contractul

de  furnizare  în lipsa avizului tehnic  de racordare,

astfel  încât este  greșită concluzia  instanței

de  fond că este posibilă încheierea directă a contractului

de  furnizare.

În recursul declarat de pârâtul Guvernul României a fost criticată și

soluția dată excepției privind lipsa  de  obiect, cu

motivarea că instanța  de  fond  a interpretat

eronat prevederile art.4 alin. (3) din Legea nr.24/2000, considerând că

H.G. nr.867/2003, continuă să producă efecte

juridice  și după abrogarea  legii în baza

căreia  a fost adoptată și anume, după abrogarea Legii

nr.318/2003 a energiei electrice.

Recursurile sunt întemeiate.

Instanța de fond a respins  în mod  greșit excepția

lipsei de obiect invocată de Guvernul României, considerând fără

temei legal că actul administrativ contestat în cauză continuă

să-și producă efectele și după abrogarea actului

normativ de nivel superior  în baza căruia  a fost  emis.

Conform normelor de  tehnică legislativă cuprinse  în art.4

alin. (3) din Legea  nr.24/2000, actele normative  date în executarea

legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se

emit  în limitele și potrivit  normelor care le ordonă.

Raportat la aceste prevederi legale, se  constată că H.G.

nr.867/2003, ca act administrativ subsecvent  Legii nr.318/2003 a energiei

electrice, nu mai poate produce  efecte după abrogarea legii în

temeiul căreia a fost  emisă. Legea nr.318/2003 a fost

abrogată expres prin Legea nr.13/2007, care de altfel a prevăzut un

termen de 6 luni pentru elaborarea  normelor de aplicare.

Criticile formulate de recurenți pe fondul cauzei sunt de asemenea

întemeiate, constatându-se că a  fost greșit  admisă

excepția  de nelegalitate invocată de  intimatul-reclamant

cu privire la dispozițiile art.32, art.33 alin. (1) și (3), art.37

și art.40 din H.G nr. 867/2003.

Instanța  de  fond a  reținut eronat  că

prin acest act administrativ  au fost  instituite

obligația  obținerii  contra cost a avizului tehnic de

racordare și procedura prealabilă a racordării.

Din nota  de  fundamentare a hotărârii contestate

rezultă că o asemenea  reglementare a fost

prevăzută  prin H.G. nr.2/1992 privind  realizarea

lucrărilor de alimentare cu energie  electrică a

noilor  consumatori.

Adoptarea H.G. nr. 867/2003 s-a impus pentru corelarea  Regulamentului

privind  racordarea utilizatorilor la rețelele electrice

de  interes public cu legislația în vigoare privind autorizarea

construcțiilor și cea referitoare la proprietatea  publică,

astfel încât apare ca nefondată susținerea

intimatului-reclamant că nu exista obligația racordării la

rețelele electrice anterior adoptării acestui act normativ.

De asemenea, se reține că, potrivit art.35 și art.82  lit.

c) din H.G. nr.1007/2004, contractul de furnizare nu se poate încheia în

lipsa  avizului tehnic de racordare și contractul de  furnizare

se încheie în condițiile stabilite prin avizul tehnic de racordare, care

constituie partea integrantă a contractului de furnizare a  energiei

electrice.

În consecință, este eronată  concluzia instanței de

fond privind lipsa unui temei legal pentru reglementarea contestată de

intimatul-reclamant pe calea excepției de nelegalitate.

Recursurile au fost admise.