ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6998/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond 1.1. Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Brașov și ulterior pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin Sentința nr. 5557 din 13 decembrie 2011, reclamanta B.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de Evaluare din data de 10 iunie 2011 înregistrat sub nr. 68861/G/II emis de autoritatea pârâtă și exonerarea de aplicarea sancțiunii de a fi decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce formează obiectul prevederilor Legii nr. 161/2000, cu excepția celor electorale, pe o perioada de 3 ani.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că procedura de invitare a sa la sediul intimatei este nelegală, fiindu-i încălcat dreptul fundamental la apărare prevăzut de Constituție, iar în perioada 22 martie 2010 - 20 septembrie 2010, avută în vedere de către inspectorii A.N.I. în Raportul de evaluare nu s-a aflat în situație de incompatibilitate, întrucât raporturile sale de muncă erau suspendate, aceasta fiind în concediu fără plată, aprobat de conducerea D.G.A.S.P.C. Brașov. 1.2. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii. 1.3.

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 98 din 4 mai 2012, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Raportul de evaluare nr. 68861/G/II din 10 iunie 2011 emis de autoritatea pârâtă, respingând cererea privind exonerarea reclamantei de aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. 1.4. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta a avut calitatea de funcționar public în cadrul D.G.A.S.P.D.C.

Brașov, fiind angajată pe funcția publică de execuție consilier superior, iar din verificarea înscrisurilor depuse în probațiune rezultă că au fost încălcate de către inspectorul de integritate dispozițiile art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 176/2010, în sensul că reclamanta a fost privată de dreptul său de a fi informată în legătură cu procedurile declanșate împotriva sa, de a fi audiată în prezența unui avocat, sau, cel puțin, de a transmite un punct de vedere scris inspectorului de integritate. Astfel, reclamantei i-a fost trimisă o scrisoare recomandată la adresa din Brașov, A.M. nr. X atât ulterior datei de 16 februarie 2011, când inspectorul de integritate trebuia să o informeze despre declanșarea verificărilor, cât și ulterior, pentru termenul din data de 4 mai 2011, când reclamanta contestatoare a fost invitată să își prezinte punctul de vedere potrivit alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 176/2010.

Adresa de domiciliu a reclamantei unde au fost trimise înștiințările emise de către inspectorul de integritate este evident, incompletă, acesta fiind și motivul pentru care prima înștiințare a fost restituită cu mențiunea „avizat, reavizat, expirat termen de păstrare”. Reclamanta, citată fiind la o adresa eronata, nu avea cum să semneze informarea și nici invitarea ulterioară. Prima instanță a apreciat, contrar susținerilor pârâtei, că în speță, reclamantei nu i-au fost respectate drepturile legale, astfel încât sancțiunea aplicabilă actelor întocmite de către inspectorul de integritate cu încălcarea acestor prevederi legale imperative nu poate fi decât aceea a nulității absolute potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că în perioada în care reclamanta s-a aflat în concediu fără plată (22 martie 2010 - 20 septembrie 2010) raporturile sale de munca erau, într-adevăr, suspendate, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 188/1999, însă calitatea acesteia de „funcționar public” determină chiar și în această situație starea sa de incompatibilitate, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003. Aceasta întrucât, suspendarea raporturilor de muncă nu echivalează cu o încetare a raporturilor de muncă (dintre reclamanta și D.G.A.S.P.D.C. Brașov), pe perioada analizată, reclamanta păstrându-și în continuare calitatea de „funcționar public”, incompatibilă cu orice altă funcție publică.

2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs autoritatea publică pârâtă, care a invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. - 1865, susținând, în esență, că instanța de fond, pe de o parte, a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și, pe de altă parte, a aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză. Astfel, instanța de fond, respingând capătul de cerere privind exonerarea de sancțiunea prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, a acceptat corectitudinea evaluării făcute de A.N.I., dar a anulat raportul de evaluare cu o argumentare greșită, ignorând actele cauzei.

Din documentele aflate la dosarul cauzei, susține autoritatea publică recurentă, rezultă cu prisosință că reclamanta a fost informată în legătură cu declanșarea procedurii de evaluare, ulterior fiind invitată potrivit art. 20 din Legea nr. 176/2010, avocatul acesteia formulând cerere de stabilire a unui alt termen, motiv pentru care i-a fost trimisă reclamantei o nouă invitație, la aceeași adresă de domiciliu, concluzia instanței de fond fiind lipsită de temei. În legătură cu fondul cauzei, care a fost analizat de către instanța de fond, recurenta susține că instanța a reținut în mod greșit inexistența stării de incompatibilitate constatate de A.N.I. În concluzie, autoritatea publică recurentă a solicitat admiterea recursului și menținerea ca legal și temeinic a raportului de evaluare din litigiu.

2.2. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului și susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar criticile formulate de A.N.I. sunt nefondate. 3. Soluția instanței de recurs Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. În ceea ce privește motivul de nelegalitate a raportului de evaluare, rezultă că instanța de fond a reținut în mod greșit nerespectarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în sensul că autoritatea publică ar fi privat-o pe intimata-reclamantă de dreptul de a fi informată în legătură cu procedurile declanșate împotriva sa, de a fi audiată în prezența unui avocat și de a transmite un punct de vedere scris inspectorului de integritate.

Astfel, în cauză, este necontestat că reclamanta a fost informată în legătură cu procedura de evaluare, cu scrisoarea a cărei primire a confirmat-o personal la data de 22 aprilie 2011, când a fost invitată pentru data de 4 mai 2011, avocatul reclamantei solicitând stabilirea unui alt termen, motivând că nu ar fi avut timpul necesar formulării unui punct de vedere pertinent. Mai rezultă că invitația ulterioară a fost returnată agenției cu mențiunea „avizat, reavizat, expirat termen păstrare”, deși scrisoarea fusese trimisă la aceeași adresă la care fusese expediată și invitația anterioară.

Instanța de recurs reține că intimata-reclamantă nu a oferit nicio explicație, cu atât mai puțin o explicație plauzibilă, în legătură cu faptul că nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței pentru care a fost avizată și reavizată de către agentul poștal, deși a doua invitație îi fusese trimisă la aceeași adresă la care îi fusese trimisă și prima invitație pe care a primit-o și în urma căreia și-a angajat avocat pentru asistență juridică. Astfel fiind, rezultă că intimata-reclamantă a fost informată de A.N.I. în legătură cu procedura de evaluare declanșată împotriva sa, cerințele art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 sunt pe deplin satisfăcute, iar faptul că aceasta nu s-a prezentat la sediul A.N.I.

la data stabilită și nici ulterior nu a depus un punct de vedere scris, nu pot constitui elemente care să afecteze legalitatea procedurii respective, în condițiile în care reclamanta nu a oferit o explicație plauzibilă pentru conduita sa de necolaborare cu autoritatea competentă. Totodată, instanța de recurs consideră necesar să afirme că, în nici un caz, o conduită de necolaborare/tergiversare din partea persoanei informate în legătură cu procedura de evaluare declanșată de A.N.I. împotriva sa, nu va putea avea ca rezultat blocarea procedurii sau afectarea legalității acesteia. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de recurs constată că instanța de fond a reținut în mod greșit inexistența stării de incompatibilitate ca urmare a faptului că reclamanta s-a aflat în concediu fără plată în perioada 22 martie 2010 - 20 septembrie 2010 când „raporturile sale de muncă erau, într-adevăr suspendate, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 188/1999”.

Într-adevăr, începând cu data de 27 august 2008, reclamanta a deținut funcția publică de consilier I în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Brașov, iar la data de 10 martie 2010 a solicitat ca, începând cu data de 22 martie 2010 să beneficieze de concediu fără plată, rezultând că prin Dispoziția nr. 304 din 15 martie 2010, președintele Consiliului Județean Brașov a numit-o în funcția de director al Agenției Județene pentru Persoane cu Handicap Brașov, până la ocuparea postului prin concurs. Potrivit art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică.

Or, în cauză, așa cum s-a arătat, este necontestat că începând cu data de 27 august 2008, reclamanta fusese numită în funcția publică de execuție de consilier I în cadrul DGASPC Brașov prin Dispoziția nr. 1148 din 27 august 2008 emisă de directorul acestei autorități publice, iar prin Dispoziția nr. 304 din 15 martie 2010 emisă de președintele Consiliului Județean Brașov a fost numită în funcția publică de conducere de director al AJPH Brașov.

Faptul că reclamanta s-a aflat, începând cu data de 22 martie 2010, în concediu fără plată la DGASPC Brașov, nu echivalează cu pierderea/încetarea calității de funcționar public și de titular al funcției publice de execuție de consilier I, astfel încât, în mod legal și temeinic, agenția recurentă a constatat incompatibilitatea în raport cu funcția publică de conducere de director la AJPH Brașov, până la data de 20 septembrie 2010. Oricum, încetarea calității de funcționar public echivalează cu încetarea raportului de serviciu care este reglementată în mod expres la art. 97 și următoarele din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. În concluzie, pentru considerentele expuse mai sus, recursul va fi admis, sentința pronunțată va fi desființată și acțiunea va fi respinsă în integralitatea sa, actul administrativ atacat fiind legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 98 din 4 mai 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge acțiunea formulată de B.C., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM