ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6998/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

1.1. Prin acțiunea înregistrată inițial la

Tribunalul Brașov și ulterior pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a

cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin Sentința nr. 5557 din 13

decembrie 2011, reclamanta B.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de Evaluare din data de

10 iunie 2011 înregistrat sub nr. 68861/G/II emis de autoritatea pârâtă și

exonerarea de aplicarea sancțiunii de a fi decăzută din dreptul de a mai

exercita o funcție sau o demnitate publică ce formează obiectul prevederilor

Legii nr. 161/2000, cu excepția celor electorale, pe o perioada de 3 ani.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că procedura de invitare a sa la sediul intimatei

este nelegală, fiindu-i încălcat dreptul fundamental la apărare prevăzut de

Constituție, iar în perioada 22 martie 2010 - 20 septembrie 2010, avută în

vedere de către inspectorii A.N.I. în Raportul de evaluare nu s-a aflat în

situație de incompatibilitate, întrucât raporturile sale de muncă erau

suspendate, aceasta fiind în concediu fără plată, aprobat de conducerea

D.G.A.S.P.C. Brașov.

1.2. Prin

întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale, iar pe fond a

solicitat respingerea acțiunii.

1.3. Curtea de Apel

Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 98 din 4

mai 2012, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, a anulat

Raportul de evaluare nr. 68861/G/II din 10 iunie 2011 emis de autoritatea

pârâtă, respingând cererea privind exonerarea reclamantei de aplicarea

sancțiunii prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

1.4. Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a avut

calitatea de funcționar public în cadrul D.G.A.S.P.D.C. Brașov, fiind angajată

pe funcția publică de execuție consilier superior, iar din verificarea

înscrisurilor depuse în probațiune rezultă că au fost încălcate de către

inspectorul de integritate dispozițiile art. 20 alin. (1) și alin. (3) din

Legea nr. 176/2010, în sensul că reclamanta a fost privată de dreptul său de a

fi informată în legătură cu procedurile declanșate împotriva sa, de a fi

audiată în prezența unui avocat, sau, cel puțin, de a transmite un punct de

vedere scris inspectorului de integritate.

Astfel, reclamantei

i-a fost trimisă o scrisoare recomandată la adresa din Brașov, A.M. nr. X atât

ulterior datei de 16 februarie 2011, când inspectorul de integritate trebuia să

o informeze despre declanșarea verificărilor, cât și ulterior, pentru termenul

din data de 4 mai 2011, când reclamanta contestatoare a fost invitată să își

prezinte punctul de vedere potrivit alin. (1) al art. 20 din Legea nr.

176/2010.

Adresa de domiciliu a

reclamantei unde au fost trimise înștiințările emise de către inspectorul de

integritate este evident, incompletă, acesta fiind și motivul pentru care prima

înștiințare a fost restituită cu mențiunea „avizat, reavizat, expirat termen de

păstrare”. Reclamanta, citată fiind la o adresa eronata, nu avea cum să semneze

informarea și nici invitarea ulterioară.

Prima instanță a

apreciat, contrar susținerilor pârâtei, că în speță, reclamantei nu i-au fost

respectate drepturile legale, astfel încât sancțiunea aplicabilă actelor

întocmite de către inspectorul de integritate cu încălcarea acestor prevederi

legale imperative nu poate fi decât aceea a nulității absolute potrivit art. 13

alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că în perioada în care reclamanta s-a aflat în

concediu fără plată (22 martie 2010 - 20 septembrie 2010) raporturile sale de

munca erau, într-adevăr, suspendate, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. o) din

Legea nr. 188/1999, însă calitatea acesteia de „funcționar public” determină

chiar și în această situație starea sa de incompatibilitate, ca efect al

aplicării dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003.

Aceasta întrucât,

suspendarea raporturilor de muncă nu echivalează cu o încetare a raporturilor

de muncă (dintre reclamanta și D.G.A.S.P.D.C. Brașov), pe perioada analizată,

reclamanta păstrându-și în continuare calitatea de „funcționar public”,

incompatibilă cu orice altă funcție publică.

2.1. Împotriva

acestei hotărâri a formulat recurs autoritatea publică pârâtă, care a invocat

ca temei prevederile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ. -

1865, susținând, în esență, că instanța de fond, pe de o parte, a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății și, pe de altă parte, a aplicat greșit

dispozițiile legale incidente în cauză.

Astfel, instanța de

fond, respingând capătul de cerere privind exonerarea de sancțiunea prevăzută

la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, a acceptat corectitudinea

evaluării făcute de A.N.I., dar a anulat raportul de evaluare cu o argumentare

greșită, ignorând actele cauzei.

Din documentele

aflate la dosarul cauzei, susține autoritatea publică recurentă, rezultă cu

prisosință că reclamanta a fost informată în legătură cu declanșarea procedurii

de evaluare, ulterior fiind invitată potrivit art. 20 din Legea nr. 176/2010,

avocatul acesteia formulând cerere de stabilire a unui alt termen, motiv pentru

care i-a fost trimisă reclamantei o nouă invitație, la aceeași adresă de

domiciliu, concluzia instanței de fond fiind lipsită de temei.

În legătură cu fondul

cauzei, care a fost analizat de către instanța de fond, recurenta susține că

instanța a reținut în mod greșit inexistența stării de incompatibilitate

constatate de A.N.I.

În concluzie,

autoritatea publică recurentă a solicitat admiterea recursului și menținerea ca

legal și temeinic a raportului de evaluare din litigiu.

2.2.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului și

susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică,

iar criticile formulate de A.N.I. sunt nefondate.

de recurs

Recursul este

întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește

motivul de nelegalitate a raportului de evaluare, rezultă că instanța de fond a

reținut în mod greșit nerespectarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 176/2010, în sensul că autoritatea publică ar fi privat-o pe

intimata-reclamantă de dreptul de a fi informată în legătură cu procedurile

declanșate împotriva sa, de a fi audiată în prezența unui avocat și de a

transmite un punct de vedere scris inspectorului de integritate.

Astfel, în cauză,

este necontestat că reclamanta a fost informată în legătură cu procedura de

evaluare, cu scrisoarea a cărei primire a confirmat-o personal la data de 22

aprilie 2011, când a fost invitată pentru data de 4 mai 2011, avocatul

reclamantei solicitând stabilirea unui alt termen, motivând că nu ar fi avut timpul

necesar formulării unui punct de vedere pertinent.

Mai rezultă că

invitația ulterioară a fost returnată agenției cu mențiunea „avizat, reavizat,

expirat termen păstrare”, deși scrisoarea fusese trimisă la aceeași adresă la

care fusese expediată și invitația anterioară.

Instanța de recurs

reține că intimata-reclamantă nu a oferit nicio explicație, cu atât mai puțin o

explicație plauzibilă, în legătură cu faptul că nu s-a prezentat la oficiul

poștal pentru ridicarea corespondenței pentru care a fost avizată și reavizată

de către agentul poștal, deși a doua invitație îi fusese trimisă la aceeași

adresă la care îi fusese trimisă și prima invitație pe care a primit-o și în

urma căreia și-a angajat avocat pentru asistență juridică.

Astfel fiind, rezultă

că intimata-reclamantă a fost informată de A.N.I. în legătură cu procedura de

evaluare declanșată împotriva sa, cerințele art. 20 alin. (1) din Legea nr.

176/2010 sunt pe deplin satisfăcute, iar faptul că aceasta nu s-a prezentat la

sediul A.N.I. la data stabilită și nici ulterior nu a depus un punct de vedere

scris, nu pot constitui elemente care să afecteze legalitatea procedurii

respective, în condițiile în care reclamanta nu a oferit o explicație

plauzibilă pentru conduita sa de necolaborare cu autoritatea competentă.

Totodată, instanța de

recurs consideră necesar să afirme că, în nici un caz, o conduită de

necolaborare/tergiversare din partea persoanei informate în legătură cu

procedura de evaluare declanșată de A.N.I. împotriva sa, nu va putea avea ca

rezultat blocarea procedurii sau afectarea legalității acesteia.

În ceea ce privește

fondul cauzei, instanța de recurs constată că instanța de fond a reținut în mod

greșit inexistența stării de incompatibilitate ca urmare a faptului că

reclamanta s-a aflat în concediu fără plată în perioada 22 martie 2010 - 20

septembrie 2010 când „raporturile sale de muncă erau, într-adevăr suspendate,

în temeiul art. 94 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 188/1999”.

Într-adevăr, începând

cu data de 27 august 2008, reclamanta a deținut funcția publică de consilier I

în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului

Brașov, iar la data de 10 martie 2010 a solicitat ca, începând cu data de 22

martie 2010 să beneficieze de concediu fără plată, rezultând că prin Dispoziția

nr. 304 din 15 martie 2010, președintele Consiliului Județean Brașov a numit-o

în funcția de director al Agenției Județene pentru Persoane cu Handicap Brașov,

până la ocuparea postului prin concurs.

Potrivit art. 94

alin. (1) din Legea nr. 161/2003, calitatea de funcționar public este

incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit,

precum și cu funcțiile de demnitate publică.

Or, în cauză, așa cum

s-a arătat, este necontestat că începând cu data de 27 august 2008, reclamanta

fusese numită în funcția publică de execuție de consilier I în cadrul DGASPC

Brașov prin Dispoziția nr. 1148 din 27 august 2008 emisă de directorul acestei

autorități publice, iar prin Dispoziția nr. 304 din 15 martie 2010 emisă de

președintele Consiliului Județean Brașov a fost numită în funcția publică de

conducere de director al AJPH Brașov.

Faptul că reclamanta

s-a aflat, începând cu data de 22 martie 2010, în concediu fără plată la DGASPC

Brașov, nu echivalează cu pierderea/încetarea calității de funcționar public și

de titular al funcției publice de execuție de consilier I, astfel încât, în mod

legal și temeinic, agenția recurentă a constatat incompatibilitatea în raport

cu funcția publică de conducere de director la AJPH Brașov, până la data de 20

septembrie 2010.

Oricum, încetarea

calității de funcționar public echivalează cu încetarea raportului de serviciu

care este reglementată în mod expres la art. 97 și următoarele din Legea nr.

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

În concluzie, pentru

considerentele expuse mai sus, recursul va fi admis, sentința pronunțată va fi

desființată și acțiunea va fi respinsă în integralitatea sa, actul

administrativ atacat fiind legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 98 din 4

mai 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și respinge acțiunea formulată de B.C., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM