ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 234/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 21 mai 2012, reclamantul C.C. a solicitat anularea art. 36 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, aprobate prin H.G. nr. 123/2002, motivând că dispoziția criticată adaugă la lege, încălcând prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 cu privire la termenul de sesizare a instanței de judecată. Reclamantul a mai arătat că, printr-o dispoziție din normele metodologice emise în organizarea executării unei legi, care nu este organică, nu se pot reglementa condițiile și limitele exercitării dreptului de acces liber la justiție, pentru că se încalcă astfel prevederile art. 52 alin. (2), art. 108 alin. (2) din Constituție și normele de tehnică legislativă.

2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 205 din 25 iunie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamantul C.C. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 123/2002 sunt conforme reglementării cuprinse în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 cu privire la stabilirea unei competențe și a unor termene speciale în materia accesului liber la informațiile de interes public.

Judecătorul fondului a avut în vedere că prin procedura specială prevăzută în Legea nr. 544/2001 se derogă de la normele de drept comun aplicabile în materia contenciosului administrativ conform Legii nr. 554/2004, considerând că aceste derogări se înscriu în limitele de apreciere a legiuitorului, prin stabilirea unui termen mai scurt de sesizare a instanței, justificat față de nevoia de a se asigura în regim de urgență accesul liber și neîngrădit al persoanei interesate la orice informații de interes public. Reținând că, norma cuprinsă în actul administrativ cu caracter normativ contestat în cauză a fost emisă în baza și în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 544/2001, prin reproducerea reglementării cuprinse în actul normativ ierarhic superior, prima instanță a apreciat că este nefondată acțiunea în anulare formulată de reclamant și a dispus respingerea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.

3.Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul C.C., solicitând ca, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304/1 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării dispozițiilor art. 36 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, aprobate prin H.G. nr. 123/2002. Recurentul a criticat concluzia instanței de fond privind identitatea dintre dispozițiile art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 123/2002 și cele din art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, arătând că, norma metodologică adaugă în mod nelegal la lege prin referința la reclamația administrativă, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituție, art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și a legislației internaționale privind drepturile omului.

De asemenea, s-a învederat că, prin norma contestată se încalcă prevederile art. 7 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca lege organică, în care sunt reglementate condițiile de sesizare a instanței în cazul vătămării unui drept recunoscu de lege sau a unui interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ tipic sau asimilat. Fără a contesta dreptul legiuitorului de a stabili prin acte normative speciale orice termen de răspuns la plângerea prealabilă administrativă sau de sesizare a instanței de judecată competentă, recurentul a susținut că o asemenea reglementare trebuie să fie conformă legislației interne și internaționale, ceea ce nu se poate reține cu privire la norma atacată în cauză, a cărei aplicare are drept consecință depășirea termenului legal de formulare a acțiunii, determinând astfel respingerea ca tardivă a acesteia.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările din dosar, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante În temeiul dispozițiilor art. 107 din Constituție și art. 23 alin. (2) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, a fost adoptată H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001.

În baza dispozițiiloe art. 36 alin. (1) din acest act normativ, pentru care recurentul - reclamant a formulat acțiune în anulare, se prevede că, solicitantul care, după primirea răspunsului la reclamația administrativă, se consideră în continuare lezat în drepturile sale prevăzute de lege, poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenelor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 544/2001.

Instanța de fond a constatat corect legalitatea acestei norme, care a fost emisă în baza și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 544/2001, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (1) din această lege, care prevăd că, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute în legea respectivă, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7 din aceeași lege pentru a se răspunde la solicitarea de informații de interes public.

Reglementarea cuprinsă în norma contestată nu adaugă și nu modifică prevederea din actul normativ ierarhic superior pentru aplicarea căruia a fost emisă, astfel că au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/2011.

De asemenea, au fost respectate prevederile constituționale care garantează accesul la justiție și dreptul la apărare, întrucât cu ocazia exercitării controlului de constituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) - (4) din Legea nr. 544/2001, Curtea Constituțională a constatat, prin Deciziile nr. 407 din 7 octombrie 2004, nr. 568 din 19 septembrie 2006 și nr. 427 din 10 mai 2007, că acest text de lege nu împiedică persoana interesată de a se adresa instanței de judecată pentru apărarea sau recunoașterea drepturilor sale prevăzute de lege.

Cu privire la problema compatibilității unor proceduri speciale sau a particularităților procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale părților cu principiul liberului acces la justiție, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curții Constituționale s-a statuat că este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui reguli de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procesuale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

Fiind elaborate pentru organizarea aplicării Legii nr. 544/2001, normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 123/2002 nu ridică probleme de fond și prevederile cuprinse în art. 36 alin. (1) reprezintă numai o detaliere a modalităților tehnice organizatorice de punere în aplicare a legii susmenționate. Norma contestată respectă procedura specială instituită prin art. 22 alin. (1) - (4) din Legea nr. 544/2001, în limitele de apreciere a legiuitorului, avându-se în vedere că, stabilirea unui termen mai scurt decât cel prevăzut în dreptul comun de art. 11 din Legea nr. 554/2004 se justifică în mod obiectiv prin importanța reglementării respective și prin nevoia de a se asigura în regim de urgență accesul liber și neîngrădit al persoanei interesate la orice informații de interes public.

În consecință, judecătorul fondului a respins în mod corect toate motivele de nelegalitate invocate prin acțiunea în anulare, fără a se impune și examinarea susținerilor privind posibilitatea respingerii ca tardivă a unei acțiuni formulate în baza Legii nr. 544/2001, dat fiind că argumentele expuse de recurentul - reclamant în acest sens nu vizează legalitatea sau oportunitatea actului administrativ cu caracter normativ dedus judecății, ci aplicarea acestuia de către instanța de judecată competentă în raport cu elementele concrete de fapt ale litigiului privind liberul acces la informațiile de interes public, pentru a cărui soluționare a fost sesizată. Pentru toate aceste considerente prezentate, constatându-se că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat C.C.

2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C. împotriva Sentinței nr. 205 din 25 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2014.