ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 234/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la 21 mai 2012,

reclamantul C.C. a solicitat anularea art. 36 alin. (1) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, aprobate prin H.G. nr. 123/2002,

motivând că dispoziția criticată adaugă la lege, încălcând prevederile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 cu

privire la termenul de sesizare a instanței de judecată.

Reclamantul a mai

arătat că, printr-o dispoziție din normele metodologice emise în organizarea

executării unei legi, care nu este organică, nu se pot reglementa condițiile și

limitele exercitării dreptului de acces liber la justiție, pentru că se încalcă

astfel prevederile art. 52 alin. (2), art. 108 alin. (2) din Constituție și

normele de tehnică legislativă.

de fond

Curtea de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 205 din 25

iunie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată

de reclamantul C.C.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 36 alin. (1) din H.G.

nr. 123/2002 sunt conforme reglementării cuprinse în art. 22 alin. (1) din

Legea nr. 544/2001 cu privire la stabilirea unei competențe și a unor termene

speciale în materia accesului liber la informațiile de interes public.

Judecătorul fondului

a avut în vedere că prin procedura specială prevăzută în Legea nr. 544/2001 se

derogă de la normele de drept comun aplicabile în materia contenciosului

administrativ conform Legii nr. 554/2004, considerând că aceste derogări se

înscriu în limitele de apreciere a legiuitorului, prin stabilirea unui termen

mai scurt de sesizare a instanței, justificat față de nevoia de a se asigura în

regim de urgență accesul liber și neîngrădit al persoanei interesate la orice

informații de interes public.

Reținând că, norma

cuprinsă în actul administrativ cu caracter normativ contestat în cauză a fost

emisă în baza și în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 544/2001, prin

reproducerea reglementării cuprinse în actul normativ ierarhic superior, prima

instanță a apreciat că este nefondată acțiunea în anulare formulată de

reclamant și a dispus respingerea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 18 din

Legea nr. 554/2004.

3.Calea de atac

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamantul C.C., solicitând ca, în temeiul art. 304

pct. 9 și art. 304/1 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în

sensul admiterii acțiunii și anulării dispozițiilor art. 36 alin. (1) din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, aprobate prin H.G. nr. 123/2002.

Recurentul a criticat

concluzia instanței de fond privind identitatea dintre dispozițiile art. 36 alin.

(1) din H.G. nr. 123/2002 și cele din art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001,

arătând că, norma metodologică adaugă în mod nelegal la lege prin referința la

reclamația administrativă, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 108

alin. (2) din Constituție, art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă și a legislației internaționale privind drepturile omului.

De asemenea, s-a

învederat că, prin norma contestată se încalcă prevederile art. 7 și art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, ca lege organică, în care sunt reglementate

condițiile de sesizare a instanței în cazul vătămării unui drept recunoscu de

lege sau a unui interes legitim de către o autoritate publică printr-un act

administrativ tipic sau asimilat.

Fără a contesta dreptul

legiuitorului de a stabili prin acte normative speciale orice termen de răspuns

la plângerea prealabilă administrativă sau de sesizare a instanței de judecată

competentă, recurentul a susținut că o asemenea reglementare trebuie să fie

conformă legislației interne și internaționale, ceea ce nu se poate reține cu

privire la norma atacată în cauză, a cărei aplicare are drept consecință

depășirea termenului legal de formulare a acțiunii, determinând astfel

respingerea ca tardivă a acesteia.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

lucrările din dosar, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

de drept relevante

În temeiul

dispozițiilor art. 107 din Constituție și art. 23 alin. (2) din Legea nr. 544/2001

privind liberul acces la informațiile de interes public, a fost adoptată H.G. nr.

123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001.

În baza dispozițiiloe

art. 36 alin. (1) din acest act normativ, pentru care recurentul - reclamant a

formulat acțiune în anulare, se prevede că, solicitantul care, după primirea

răspunsului la reclamația administrativă, se consideră în continuare lezat în

drepturile sale prevăzute de lege, poate face plângere la secția de contencios

administrativ a tribunalului, în termen de 30 de zile de la expirarea

termenelor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 544/2001.

Instanța de fond a constatat

corect legalitatea acestei norme, care a fost emisă în baza și pentru punerea

în aplicare a Legii nr. 544/2001, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(1) din această lege, care prevăd că, în cazul în care o persoană se consideră

vătămată în drepturile sale, recunoscute în legea respectivă, aceasta poate face

plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază

teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul

autorității ori al instituției publice, în termen de 30 de zile de la data

expirării termenului prevăzut la art. 7 din aceeași lege pentru a se răspunde

la solicitarea de informații de interes public.

Reglementarea

cuprinsă în norma contestată nu adaugă și nu modifică prevederea din actul

normativ ierarhic superior pentru aplicarea căruia a fost emisă, astfel că au

fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale Regulamentului privind

procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor

de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/2011.

De asemenea, au fost

respectate prevederile constituționale care garantează accesul la justiție și

dreptul la apărare, întrucât cu ocazia exercitării controlului de

constituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) - (4) din Legea nr. 544/2001,

Curtea Constituțională a constatat, prin Deciziile nr. 407 din 7 octombrie

2004, nr. 568 din 19 septembrie 2006 și nr. 427 din 10 mai 2007, că acest text

de lege nu împiedică persoana interesată de a se adresa instanței de judecată

pentru apărarea sau recunoașterea drepturilor sale prevăzute de lege.

Cu privire la

problema compatibilității unor proceduri speciale sau a particularităților

procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale părților cu

principiul liberului acces la justiție, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994

a Plenului Curții Constituționale s-a statuat că este de competența exclusivă a

legiuitorului de a institui reguli de desfășurare a procesului în fața

instanțelor judecătorești și pe cale de consecință, legiuitorul poate institui,

în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și

modalitățile de exercitare a drepturilor procesuale, principiul liberului acces

la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a

utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

Fiind elaborate

pentru organizarea aplicării Legii nr. 544/2001, normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 123/2002 nu ridică probleme de fond și prevederile cuprinse în art.

36 alin. (1) reprezintă numai o detaliere a modalităților tehnice organizatorice

de punere în aplicare a legii susmenționate.

Norma contestată

respectă procedura specială instituită prin art. 22 alin. (1) - (4) din Legea

nr. 544/2001, în limitele de apreciere a legiuitorului, avându-se în vedere că,

stabilirea unui termen mai scurt decât cel prevăzut în dreptul comun de art. 11

din Legea nr. 554/2004 se justifică în mod obiectiv prin importanța

reglementării respective și prin nevoia de a se asigura în regim de urgență

accesul liber și neîngrădit al persoanei interesate la orice informații de

interes public.

În consecință,

judecătorul fondului a respins în mod corect toate motivele de nelegalitate

invocate prin acțiunea în anulare, fără a se impune și examinarea susținerilor

privind posibilitatea respingerii ca tardivă a unei acțiuni formulate în baza Legii

nr. 544/2001, dat fiind că argumentele expuse de recurentul - reclamant în

acest sens nu vizează legalitatea sau oportunitatea actului administrativ cu

caracter normativ dedus judecății, ci aplicarea acestuia de către instanța de

judecată competentă în raport cu elementele concrete de fapt ale litigiului privind

liberul acces la informațiile de interes public, pentru a cărui soluționare a fost

sesizată.

Pentru toate aceste

considerente prezentate, constatându-se că nu există motive de casare sau de

modificare a hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul declarat C.C.

de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.C. împotriva Sentinței nr. 205 din 25 iunie 2012 a Curții de Apel

Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2014.