ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6354/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată sub nr. 2541/110/2011/a1 la Curtea de Apel Bacău, reclamanta reclamanta SC S.V. SRL a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției art. 19 alin. (2) din Ordinului Ministerului Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor) nr. 353/2007. În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanta a arătat că art. 19 alin. (2) din Ordinul nr. 353/2007 intră în conflict cu dispozițiile art. 19 alin. (1), art. 19 alin. (4), art. 21 alin. (4), art. 22 lit. b), art. 23 alin. (1) din Ordinul MIRA nr. 353/2007 și cu art. 37 alin. (10) din Legea nr. 92/2007.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 245/2012 din 20 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate acțiunea promovată de reclamanta SC S.V. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, SC G.T. SRL Târgoviște și Consiliul Județean Bacău - prin Comisia Paritară, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat dispozițiile legale incidente, constatând că Ordinul MIRA nr. 353/2007 a fost emis în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (10) din Legea nr. 92/2007 în virtutea atribuțiilor conferite pârâtei de către legiuitor în cuprinsul prevederilor O.U.G.

nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., cu modificările și completările ulterioare. Ca urmare, Ordinul MIRA nr. 353/2007 nu contravine principiul autonomiei locale, lăsând autorității administrației publice locale posibilitatea de a-și gestiona treburile publice, potrivit legii. Pe de altă parte, Curtea a reținut că autorul excepției de nelegalitate a unui act administrativ are obligația legală de a indica motivele de nelegalitate, atunci când solicită aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/200 cu modificările și completările ulterioare, obligație pe care, în cauza de față, reclamantul nu a înțeles să o îndeplinească, acesta nefăcând altceva decât să citeze o serie de articole din cadrul aceluiași a normativ ce cuprinde și norma legală cu a cărei excepție de nelegalitate a fost învestită instanța de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta de SC ”S.V.” SRL a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, societatea recurentă susține că Instanța a dat o greșită interpretare actelor juridice esențiale în dezlegarea cauzei și a făcut o greșită aplicare a legii respingând excepția de nelegalitate ca nefondată, motivând că autorul excepției de nelegalitate a unui act administrativ are obligația legală de a indica motivele de nelegalitate.

Prin evocarea excepției de nelegalitate, am criticat, precizează recurenta, dispozițiile art. 19 alin. (2) din Ordinul nr. 353/2007 potrivit cu care atribuirea traseelor se face exclusiv prin licitație electronica, deoarece, dacă s-ar admite o asemenea ipoteza a normei juridice, s-ar înțelege ca A.S.S.I., ca operator național al licitației electronice s-ar substitui Consiliului Județean în competența atribuirii traseelor. Art. 19 alin. (2), prevede ca operațiunea de atribuire se face electronic, prin sistem național și ca pe baza rezultatelor Comisia Paritară emite o hotărâre. Recurenta precizează că norma din Legea nr. 92/2007 nu face trimitere la rezultatele operatorului ca fiind obligatorii pentru comisie.

Din considerente practice și pentru a preîntâmpina abuzurile unor operatori ofertanți, dispozițiile art. 22, lit. b) și art. 23, alin. (1), îi limitează la a licita pe traseele de atribuit la numărul de autovehicule necesare și suficiente pentru a asigura efectiv transportul pentru toate traseele la care au licitat. Or, în speță, se poate observa ca intervenția comisiei paritare a avut în vedere tocmai o asemenea situație. Așadar, prin dispozițiile art. 19 alin. (2) din Ordinul nr. 353/2007 se încalcă principiile gestiunii programului de transport județean de către autoritatea locală și principiul autonomiei locale. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte reține că aceasta nu este fondată, în condițiile în care cererea de promovare a căii de atac conține toate mențiunile prevăzute de art. 302 1 C. proc.

civ., incluzând motivele de nelegalitate susținute, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și argumentele de fapt și de drept pe care se întemeiază. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate trebuie să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României, republicată și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. Instanța de fond a apreciat cu justețe-în opinia Înaltei Curți - situația de fapt și prevederile legale incidente în cauză, pronunțând o soluție legală și temeinică, iar argumentele expuse de recurenta-reclamantă în motivele de recurs nu pot conduce la modificarea sentinței atacate.

Astfel cum rezultă din analiza lucrărilor dosarului, actul administrativ care face obiectul excepției de nelegalitate a fost emis în baza și executarea Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare, care are ca obiect stabilirea cadrului juridic privind înființarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea, finanțarea și controlul funcționării serviciilor de transport public în comune, orașe, municipii, județe și în zonele asociațiilor de dezvoltare intercomunitară și care abilitează ministrul administrației și internelor să emită norme metodologice de aplicare a acestui act normativ.

Alin. (2) al art. 19 din Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, aprobate prin Ordinul MIRA nr. 353/2007, prevede următoarele: „Atribuirea traseelor se va face electronic prin sistemul național, pentru fiecare județ, urmând ca pe baza rezultatelor acesteia comisia paritară să emită propuneri privind traseele atribuite”. Din interpretarea textului, reiese fără echivoc că aceasta este o prevedere care nu contravine legii, respectiv licențele de traseu se atribuie prin hotărâre a consiliului județean, pe baza propunerilor comisiei paritare. Ca urmare, decizia atribuirii licențelor de traseu aparține, în virtutea autonomiei locale, autorităților administrației publice locale, prin Consiliul Județean.

Astfel, la adoptarea hotărârilor, Consiliul Județean dispune de instrumente legale pentru justificarea oportunității și legalității actului ce urmează să fie aprobat. Așadar, Ordinul MIRA nr. 353/2007 nu contravine principiul autonomiei locale, lăsând autorității administrației publice locale posibilitatea de a-și gestiona treburile publice, potrivit legii.

Înalta Curte reține că prevederile celor două acte normative mai sus menționate, în forma în perioada de referință, nu intră în contradicție, acestea completându-se reciproc, în sensul că art. 37 alin. (10) din Legea nr. 92/2007 prevede „în cazul transportului public județean de persoane realizat prin curse regulate, licența de traseu se atribuie pe baza hotărârii Comisiei Paritare formate din (..) și se emite de către ARR", iar art. 19 alin. (2) dispune: „atribuirea traseelor se va face electronic prin sistem național pentru fiecare județ, urmând ca, pe baza rezultatelor acestuia, Comisia paritară să emită o hotărâre privind traseele atribuite". Pe de altă parte, în mod corect a reținut Curtea de apel că reclamanta nu a indicat într-o manieră clară motivele de nelegalitate ale actului administrativ în raport cu care s-a solicitat aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, odată cu instituționalizarea prin Legea nr. 554/2004 a excepției de nelegalitate, instanța de contencios administrativ stabilește, în baza principiilor legalității, ierarhiei și forței juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepții. Prin urmare, excepția de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise. Așadar, reclamanta trebuia să individualizeze, în concret, modul în care dispozițiile criticate se abat de la normele legale, cu forță juridică superioară, relevante pentru domeniul reglementat, în executarea și în temeiul cărora au fost emise. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC ”S.V.” SRL împotriva Sentinței nr. 245/2012 din 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013. Procesat de GGC - LM