ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6354/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

2541/110/2011/a1 la Curtea de Apel Bacău, reclamanta reclamanta SC S.V. SRL a

invocat excepția de nelegalitate a dispoziției art. 19 alin. (2) din Ordinului

Ministerului Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul

Administrației și Internelor) nr. 353/2007.

În motivarea

excepției de nelegalitate, reclamanta a arătat că art. 19 alin. (2) din Ordinul

nr. 353/2007 intră în conflict cu dispozițiile art. 19 alin. (1), art. 19 alin.

(4), art. 21 alin. (4), art. 22 lit. b), art. 23 alin. (1) din Ordinul MIRA nr.

353/2007 și cu art. 37 alin. (10) din Legea nr. 92/2007.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

245/2012 din 20 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate acțiunea

promovată de reclamanta SC S.V. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, SC G.T. SRL Târgoviște și Consiliul

Județean Bacău - prin Comisia Paritară, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a analizat dispozițiile legale incidente,

constatând că Ordinul MIRA nr. 353/2007 a fost emis în conformitate cu

prevederile art. 37 alin. (10) din Legea nr. 92/2007 în virtutea atribuțiilor

conferite pârâtei de către legiuitor în cuprinsul prevederilor O.U.G. nr.

30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., cu modificările și

completările ulterioare.

Ca urmare, Ordinul

MIRA nr. 353/2007 nu contravine principiul autonomiei locale, lăsând

autorității administrației publice locale posibilitatea de a-și gestiona

treburile publice, potrivit legii.

Pe de altă parte,

Curtea a reținut că autorul excepției de nelegalitate a unui act administrativ

are obligația legală de a indica motivele de nelegalitate, atunci când solicită

aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/200 cu modificările și completările

ulterioare, obligație pe care, în cauza de față, reclamantul nu a înțeles să o

îndeplinească, acesta nefăcând altceva decât să citeze o serie de articole din

cadrul aceluiași a normativ ce cuprinde și norma legală cu a cărei excepție de

nelegalitate a fost învestită instanța de judecată.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta de SC

”S.V.” SRL a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, societatea recurentă susține că Instanța a dat o greșită interpretare

actelor juridice esențiale în dezlegarea cauzei și a făcut o greșită aplicare a

legii respingând excepția de nelegalitate ca nefondată, motivând că autorul

excepției de nelegalitate a unui act administrativ are obligația legală de a

indica motivele de nelegalitate.

Prin evocarea

excepției de nelegalitate, am criticat, precizează recurenta, dispozițiile art.

19 alin. (2) din Ordinul nr. 353/2007 potrivit cu care atribuirea traseelor se

face exclusiv prin licitație electronica, deoarece, dacă s-ar admite o asemenea

ipoteza a normei juridice, s-ar înțelege ca A.S.S.I., ca operator național al

licitației electronice s-ar substitui Consiliului Județean în competența

atribuirii traseelor. Art. 19 alin. (2), prevede ca operațiunea de atribuire se

face electronic, prin sistem național și ca pe baza rezultatelor Comisia

Paritară emite o hotărâre.

Recurenta precizează

că norma din Legea nr. 92/2007 nu face trimitere la rezultatele operatorului ca

fiind obligatorii pentru comisie. Din considerente practice și pentru a

preîntâmpina abuzurile unor operatori ofertanți, dispozițiile art. 22, lit. b)

și art. 23, alin. (1), îi limitează la a licita pe traseele de atribuit la

numărul de autovehicule necesare și suficiente pentru a asigura efectiv

transportul pentru toate traseele la care au licitat. Or, în speță, se poate

observa ca intervenția comisiei paritare a avut în vedere tocmai o asemenea

situație.

Așadar, prin

dispozițiile art. 19 alin. (2) din Ordinul nr. 353/2007 se încalcă principiile

gestiunii programului de transport județean de către autoritatea locală și

principiul autonomiei locale.

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu

prioritate excepția nulității recursului invocată de intimatul Ministerul

Afacerilor Interne, Înalta Curte reține că aceasta nu este fondată, în

condițiile în care cererea de promovare a căii de atac conține toate mențiunile

prevăzute de art. 302

1

C. proc. civ., incluzând motivele de

nelegalitate susținute, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., precum și argumentele de fapt și de drept pe care se întemeiază.

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

În cadrul procedurii

reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios

administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate trebuie să

verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative

cu forță juridică superioară în temeiul și executarea cărora a fost emis,

ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative,

consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României, republicată și art. 4

alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, republicată.

Instanța de fond a

apreciat cu justețe-în opinia Înaltei Curți - situația de fapt și prevederile

legale incidente în cauză, pronunțând o soluție legală și temeinică, iar

argumentele expuse de recurenta-reclamantă în motivele de recurs nu pot conduce

la modificarea sentinței atacate.

Astfel cum rezultă

din analiza lucrărilor dosarului, actul administrativ care face obiectul

excepției de nelegalitate a fost emis în baza și executarea Legii nr. 92/2007 a

serviciilor de transport public local, cu modificările și completările

ulterioare, care are ca obiect stabilirea cadrului juridic privind înființarea,

autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea, finanțarea și controlul

funcționării serviciilor de transport public în comune, orașe, municipii,

județe și în zonele asociațiilor de dezvoltare intercomunitară și care

abilitează ministrul administrației și internelor să emită norme metodologice

de aplicare a acestui act normativ.

Alin. (2) al art. 19

din Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr.

92/2007, aprobate prin Ordinul MIRA nr. 353/2007, prevede următoarele:

„Atribuirea traseelor

se va face electronic prin sistemul național, pentru fiecare județ, urmând ca

pe baza rezultatelor acesteia comisia paritară să emită propuneri privind

traseele atribuite”.

Din interpretarea

textului, reiese fără echivoc că aceasta este o prevedere care nu contravine

legii, respectiv licențele de traseu se atribuie prin hotărâre a consiliului

județean, pe baza propunerilor comisiei paritare.

Ca urmare, decizia

atribuirii licențelor de traseu aparține, în virtutea autonomiei locale,

autorităților administrației publice locale, prin Consiliul Județean. Astfel,

la adoptarea hotărârilor, Consiliul Județean dispune de instrumente legale

pentru justificarea oportunității și legalității actului ce urmează să fie

aprobat.

Așadar, Ordinul MIRA

nr. 353/2007 nu contravine principiul autonomiei locale, lăsând autorității

administrației publice locale posibilitatea de a-și gestiona treburile publice,

potrivit legii.

Înalta Curte reține

că prevederile celor două acte normative mai sus menționate, în forma în

perioada de referință, nu intră în contradicție, acestea completându-se

reciproc, în sensul că art. 37 alin. (10) din Legea nr. 92/2007 prevede „în

cazul transportului public județean de persoane realizat prin curse regulate,

licența de traseu se atribuie pe baza hotărârii Comisiei Paritare formate din

(..) și se emite de către ARR", iar art. 19 alin. (2) dispune: „atribuirea

traseelor se va face electronic prin sistem național pentru fiecare județ,

urmând ca, pe baza rezultatelor acestuia, Comisia paritară să emită o hotărâre

privind traseele atribuite".

Pe de altă parte, în

mod corect a reținut Curtea de apel că reclamanta nu a indicat într-o manieră

clară motivele de nelegalitate ale actului administrativ în raport cu care s-a

solicitat aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, odată cu

instituționalizarea prin Legea nr. 554/2004 a excepției de nelegalitate,

instanța de contencios administrativ stabilește, în baza principiilor

legalității, ierarhiei și forței juridice a actelor normative, legalitatea unui

act administrativ pe calea acestei excepții.

Prin urmare, excepția

de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la

legea în a cărei executare au fost emise.

Așadar, reclamanta

trebuia să individualizeze, în concret, modul în care dispozițiile criticate se

abat de la normele legale, cu forță juridică superioară, relevante pentru

domeniul reglementat, în executarea și în temeiul cărora au fost emise.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de

reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC ”S.V.” SRL împotriva Sentinței nr. 245/2012 din 20 noiembrie

2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2013.

Procesat de GGC - LM