ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1015/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1015/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Alba, sub dosar nr. 3175/107/2010, reclamanții F.M. și F.L., în

calitate de asociați și administratori ai SC G.S. SRL au solicitat în

contradictoriu cu pârâta SC U.P. SRL ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 550.000 RON în favoarea

reclamanților, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale aduse demnității,

onoarei, cinstei și reputației acestora prin insulte, calomnii, defăimări și

aprecieri nefavorabile; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii

se arată de către reclamanți că, prin articolul publicat în ziarul

"U.", editat de pârâtă la data de 13 februarie 2010 sub titlul

"Sclavia de la G.S." Aiud, pentru agenda Inspecției muncii, a Gărzii

Financiare și a ANAF li s-a adus atingere onoarei, demnității, cinstei și reputației

prin afirmațiile folosite care nu corespund adevărului, fiind lipsite de vreun

temei legal sau probatoriu.

Reclamanții apreciază

că, în speță, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale,

invocând ca temei legal al cererii dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

Pârâta SC U.P. SRL a

depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

active și excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că articolul la

care fac referire reclamanții a fost publicat la rubrica "Biroul de

relații cu publicul", la solicitarea unor angajați ai societății SC G.S.

Aiud. Deoarece pârâta nu este autoarea materialului publicat se apreciază că

aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Cu referire la excepția

lipsei calității procesuale active susține că în cuprinsul articolului nu se

precizează numele reclamanților așa încât s-ar putea aprecia că textul privește

alte persoane.

Pe fond, pârâta

solicită respingerea acțiunii susținând că în conținutul materialului nu se

aduce atingere demnității și onoarei celor doi reclamanți, cele afirmate de

autorii materialului fiind adevărate.

Prin Sentința civilă

nr. 2629/2011 pronunțată de Tribunalul Alba, a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale active, precum și excepția lipsei calității procesuale

pasive și a fost respinsă acțiunea, reclamanții fiind obligați la plata

cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei în sumă de 2.000 RON.

Apelul declarat de

reclamanți împotriva acestei hotărâri a fost soluționat de Curtea de Apel Alba

Iulia prin Decizia civilă nr. 152/2011 în sensul respingerii acestuia.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții, soluționat de Înalta Curte de Casație

și Justiție prin Decizia civilă nr. 2601/2012 în sensul admiterii acestuia, al

casării deciziei civile atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

S-a reținut că pârâta

este cea care a editat ziarul în care a apărut articolul defăimător la adresa

reclamanților și că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel cum

corect a reținut instanța de fond.

Din considerentele

deciziei recurate, Înalta Curte a reținut că instanța de apel nu a cercetat

fondul cauzei, respectiv nu a verificat dacă în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală,

împărtășind punctul de vedere al instanței de fond potrivit căruia în cauză

societatea nu răspunde pentru fapta proprie întrucât aceasta nu a fost

săvârșită de organele acesteia.

Învestită fiind cu

rejudecarea apelului declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr.

2629/2011, prin Decizia civilă nr. 53/2012 Curtea de Apel Alba Iulia a procedat

la admiterea acestuia în sensul desființării hotărârii atacate și a trimiterii

cauzei spre rejudecare Tribunalului Alba, secția I civilă.

Procedând la

rejudecarea cauzei, Tribunalul Alba a pronunțat Sentința civilă nr. 1023/2013

prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a

reclamanților, invocată de pârâtă și a fost respinsă ca nefondată acțiunea

reclamanților.

Pentru a pronunța

această sentință Tribunalul a reținut următoarele:

Excepția privind

lipsa calității procesuale active invocată de pârâtă a fost apreciată

neîntemeiată întrucât din certificatul constatator emis de O.R.C. rezultă că

reclamanții sunt asociați persoane fizice ai SC G.S. SRL

Cu privire la fondul

cauzei, tribunalul a reținut că la data de 13 februarie 2010, în ziarul

"U." editat de SC U.P. SRL a fost publicat articolul intitulat

"Sclavia de la G.S. Aiud" - Pentru agenda Inspecției Muncii, a Gărzii

Financiare și a ANAF.

În cuprinsul

articolului se face referire la opinia unui grup de muncitori angajați ai

societății G.S. Aiud, potrivit căreia condițiile de muncă asigurate de patronat

nu sunt dintre cele mai bune, precum și la atitudinea conducerii societății

manifestată față de muncitorii care, la cea mai mică abatere, sunt sancționați

într-un mod aparte, respectiv prin retragerea a 5 - 10 bonuri de masă, neplata

orelor suplimentare, tăieri de prime, chiar și concedieri.

La data de 16 februarie

2010, în urma unui control efectuat de I.T.M. Alba la societatea administrată

de reclamanți, a fost încheiat procesul-verbal prin care, urmare a

deficiențelor constatate în legătură cu nerespectarea prevederilor legislative

în domeniul RM, s-au dispus aplicarea unor măsuri fie permanente, fie prin

stabilirea unui termen de realizare a acestora, în cuprinsul aceluiași act

făcându-se mențiunea că neîndeplinirea acestora atrage sancționarea

contravențională. Cu ocazia efectuării acestui control s-a reținut că, deși

potrivit prevederilor actului adițional la ROI societatea acordă fiecărui

angajat câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare prestată, cu toate

acestea, angajatorul nu respectă aceste dispoziții, salariaților fiindu-le

diminuate numărul tichetelor de masă cu titlu de sancțiune, contrar

prevederilor legale.

Reține I.T.M. că

aplicarea unei atare sancțiuni disciplinare, ar necesita efectuarea unei

cercetări disciplinare din partea angajatorului câtă vreme faptele imputabile

salariaților sunt săvârșite în timpul programului de lucru și în executarea

raportului de muncă.

Cu privire la

sancționarea prin avertisment a salariaților conform art. 264 alin. (1) lit. a)

C. muncii, s-a reținut că actul prin care se aplică sancțiunea este

"referatul administratorului societății" care este semnat inclusiv de

persoana sancționată, practică ce contravine dispozițiilor art. 268 din C.

muncii. Același organ de control apreciază că angajatorul, pentru fapte

definite la modul general prin "face greșeli" sau "nu-și

îndeplinește sarcinile de serviciu", aplică sancțiuni diferite - respectiv

reținere tichete de masă într-un caz și avertisment în celălalt - iar

ambiguitatea cu care este descrisă fapta face ca sancțiunea aplicată să nu aibă

finalitatea urmărită de angajator.

Raportat la prima de

prezență s-a reținut în cuprinsul aceluiași proces-verbal de control că, deși

prin actul adițional la ROI au fost stabilite criteriile de acordare a acestor

prime, nu există niciun document care să justifice sumele acordate diferențiat,

pe categorii de personal.

Din anexa nr. 2 la

procesul-verbal de control rezultă că societatea patronată de reclamanți a mai

fost supusă unui control similar la data de 12 martie 2009 (anterior publicării

articolului din presa locală), ocazie cu care s-a întocmit procesul-verbal prin

care au fost dispuse un număr de 10 măsuri obligatorii pentru remedierea

deficiențelor constatate și intrarea în legalitate, măsuri care, la data

efectuării controlului din 16 februarie 2010, s-au dovedit a fi fost parțial

îndeplinite, motiv pentru care societatea a fost sancționată contravențional cu

amendă în sumă de 5.000 RON. Printre măsurile nerealizate în perioada 12 martie

2009 - 16 februarie 2010 se numără și cele vizând acordarea echipamentului

individual de protecție pentru muncitori, desemnarea prin decizia angajatorului

a personalului care se ocupă cu activitatea de prevenire și protecție, etc.

Raportat la

condițiile de muncă existente și de care beneficiază angajații societății,

martorul audiat în fața instanței a declarat că acestea erau improprii

desfășurării activității (mult zgomot, temperatură foarte ridicată hidratare

necorespunzătoare a angajaților, lipsa aerului), aspectele relatate de acesta

coroborându-se cu raportul privind starea de sănătate a angajaților în relație

cu factorii de risc de la SC G.S. SRL întocmit de SC E.M. SRL la 23 decembrie

2009.

Acțiunea formulată de

reclamanți a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

care reglementează răspunderea civilă delictuală directă, formă a răspunderii

ce are ca temei obiectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu săvârșită de

însăși persoana în sarcina căreia se naște obligația la reparație, iar ca temei

subiectiv, culpa acelei persoane.

Instanța a procedat

la examinarea proceselor verbale întocmite de I.T.M. cu ocazia controalelor

efectuate în anul 2009 și respectiv în 2010 la societatea patronată de

reclamanți, tocmai pentru a supune analizei sale îndeplinirea condițiilor

cerute de lege pentru angajarea în speță a răspunderii civile delictuale.

Tribunalul a reținut

că din interpretarea articolului pe care reclamanții își fundamentează

acțiunea, rezultă cu certitudine că autorii acestuia au obținut informații de

la angajații societății SC G.S. Aiud, dovadă în acest sens fiind înscrisul

intitulat "scrisoare deschisă patronilor de la SC G.S. Aiud".

S-a avut în vedere

că, exercitarea unei activități permise de lege, respectiv fapta de a informa

opinia publică în legătură cu un subiect considerat de interes public în zonă,

nu poate avea neapărat și nu are în cazul concret analizat un caracter ilicit,

cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, majoritatea aspectelor invocate în

articol cu privire la angajații societății la care reclamanții sunt patroni

s-au dovedit a fi reale, iar pe de altă parte, aceștia nu au probat prejudiciul

moral suferit în urma publicării respectivului articol în presa locală.

Veridicitatea informațiilor preluate de pârâtă de la angajații SC G.S. Aiud

rezultă că a fost verificată anterior publicării articolului, câtă vreme cele

inserate în cuprinsul acestuia pretins calomnios și defăimător de către

reclamanți, se confirmă prin actele depuse la dosar și la care s-a făcut

referire mai sus, respectiv procesele-verbale de control ale ITM Alba, măsurile

stabilite și parțial realizate, declarații de martor aspecte ce conduc la

concluzia că fapta ilicită nu există.

În plus articolul

este prezentat aproape integral prin folosirea formulei interogative, iar dacă

a existat o sensibilizare a opiniei publice, probele administrate în cauză

dovedesc conduita reclamanților față de angajați, respectiv sancționarea

acestora în afara procedurilor legale prin diminuarea numărului de tichete de

masă, condiții de muncă nu tocmai corespunzătoare, temerea muncitorilor că vor

fi concediați.

Prin urmare, nu s-a

reținut că articolul publicat de pârâtă conține aprecieri ce nu corespund

realității ori lipsite de suport probatoriu, iar cât privește susținerea

reclamanților potrivit căreia pârâta nu le-a acordat dreptul la replică,

aceasta nu a fost avută în vedere câtă vreme nu a fost dovedită, la dosar

nefiind depusă o cerere adresată pârâtei în acest sens și care să confirme un

atare refuz al acesteia.

În concluzie,

instanța a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor

cerute de prevederile art. 998 - 999 C. civ. pentru angajarea răspunderii

civile delictuale, în speță nefiind probate nici fapta ilicită și nici

prejudiciul moral pretins prin acțiunea formulată, împrejurare față de care

acțiunea reclamanților a fost respinsă.

Împotriva acestei

decizii au declarat apel reclamanții care au solicitat schimbarea acesteia și

admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la

plata sumei de 550.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin Decizia civilă

nr. 59 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a respins

apelul declarat de reclamanții F.M. și F.L. împotriva Sentinței civile nr.

1023/2013 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 3175/107/2010* și a

obligat apelanții să plătească intimatei pârâte SC U.P. SRL suma de 2.000 RON,

cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că litigiul de față pune problema

libertății de exprimare, apărată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, care ocupă un loc aparte printre drepturile garantate de Convenție și

stă la baza noțiunii de societate democratică, ce sintetizează sistemul de

valori pe care este clădită Convenția. În ceea ce privește libertatea presei,

Curtea Europeană a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informată cu

privire la chestiunile ce reprezintă un interes public. Acestui drept îi

corespunde o obligație a ziariștilor de a răspândi informații și idei,

îndeplinindu-și rolul de câine de pază al democrației.

În speță, reține

instanța de apel că, prin articolul apărut în ziarul U. la data de 13 februarie

2010 se face referire la opinia unui grup de muncitori angajați ai societății

"G.S." Aiud, care doreau să atragă atenția asupra condițiilor de lucru

asigurate de patronii de origine italiană și de atitudinea conducerii

societății față de muncitori. În practica Curții Europene s-a făcut o

distincție importantă între afirmarea unor fapte și cea a unor judecăți de

valoare, întrucât existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul

judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. Or, din probele

administrate în fața instanței de fond rezultă că în mare parte, existența

faptelor imputate în articolul incriminat, a fost dovedită.

Astfel, în urma

controlului efectuat de ITM Alba la societatea administrată de reclamanți, a

fost încheiat procesul-verbal din 16 februarie 2010 prin care s-au constatat

deficiențe în legătură cu nerespectarea prevederilor legale în domeniul

raporturilor de muncă, s-a dispus aplicarea unor măsuri și s-au stabilit

termene de realizare a acestora. S-a dovedit realitatea celor imputate

referitoare la nerespectarea legislației muncii în cazul comiterii unor abateri

disciplinare, respectiv neefectuarea unei cercetări prealabile și a procedurii

prevăzute de legislația muncii care ar trebui să se finalizeze cu o decizie de

sancționare emisă în temeiul art. 252 C. muncii, care să poată fi atacată în

instanță. De asemenea, în același proces-verbal s-a reținut că nu au fost realizate

măsurile dispuse prin procesul-verbal de control încheiat la data de 12 martie

2009 (anterior publicării articolului), în special cele privind acordarea

echipamentului individual de protecție pentru muncitori, iar condițiile

improprii de muncă au fost probate cu declarația martorului audiat în cauză.

S-a reținut că

faptele afirmate au avut o bază factuală suficientă, ceea ce exclude caracterul

ilicit al faptei imputate reclamanților. În ceea ce privește caracterul

judecăților de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, Curtea europeană

și-a exprimat în mod constant tendința de a acorda presei garanții solide

împotriva acuzațiilor de calomnie, indicând principiul conform căruia ziariștii

nu trebuie să fie obligați să dovedească întotdeauna adevărul afirmațiilor

publicate atunci când acționează cu bună-credință, bazându-se pe afirmații

credibile (cauza Dalban contra României).

În consecință, atunci

când jurnalistul nu poate dovedi întru totul exactitatea afirmațiilor sale,

trebuie verificată atitudinea subiectivă a acestuia în raport cu adevărul

afirmațiilor sale și scopul demersului jurnalistic, verificând dacă a urmărit

să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public local,

îndeplinindu-și astfel datoria de a răspândi informații și idei asupra unor

chestiuni de interes general, chiar dacă aceasta implică în mod inerent

afectarea reputației persoanei vizate, sau a avut numai intenția de a afecta în

mod gratuit reputația acesteia. Astfel înțeleasă, buna credință a ziariștilor le

va atrage protecția art. 10, chiar dacă în speță nu reușesc să facă proba

verității (Cauza Radio France și alții contra Franței, Cumpănă și Mazăre contra

României).

Instanța a considerat

că demersul jurnalistic nu a fost efectuat cu rea-credință, respectiv nu a avut

scopul de a afecta în mod gratuit reputația patronilor societății

"G.S." Aiud, ci de a atrage atenția instituțiilor publice cu

atribuții în domeniu (Inspecția Muncii, Garda Financiară, ANAF) asupra

condițiilor de lucru în cadrul societății, condiții relevate chiar de

muncitorii angajați ai societății în cauză. Instanța de apel a apreciat că

articolul incriminat se poate încadra în sfera de protecție a art. 10 din

Convenția Europeană, atât timp cât libertatea jurnalistică de exprimare

cuprinde și recurgerea la o anumită doză de exagerare și chiar de provocare.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții F.M. și F.L., criticând hotărârea din

perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, reclamanții au arătat că au învestit instanța cu judecarea unei

cauze având ca obiect stabilirea daunelor morale ca urmare a lezării

demnității, onoarei, cinstei și reputației ce li s-a adus prin insultele,

calomniile defăimările și aprecierile nefavorabile aduse prin articolul

publicat în ziarul U. și nicidecum cu analizarea modului de atribuire a

tichetelor de masă sau de atribuire a echipamentului de protecție și a unui act

de control efectuat de către ITM. Susțin că instanța de apel a făcut abstracție

de conținutul articolului și de probele administrate în cauză, fără a analiza

și verifica susținerile dacă injuriile, calomniile, expresiile triviale,

amenințările pot constitui o informare a opiniei publice.

Susțin recurenții că

pârâta lansează un atac virulent la adresa lor în articolul de ziar publicat,

acuzându-i de săvârșirea unor fapte de natură penală și de alte fapte,

printr-un limbaj neadecvat, exemplificând prin redarea unor citate din

publicația incriminată. Consideră că li se aduce astfel o denigrare prin acuza

săvârșirii infracțiunii de dare de mită membrilor organelor de control ai

instituțiilor statului abilitate în astfel de activități și prin acuza

supunerii muncitorilor angajați unui regim de sclavie.

Articolul de ziar

publicat de către pârâtă, pentru care aceasta și-a asumat întreaga răspundere,

conține o serie de insulte ce le aduc o gravă atingere onoarei, reputației,

cinstei și demnității, redând citate din articolul publicat, susținând ca

invective au fost folosite pentru a le leza demnitatea neputând fi evocate în

scop a evidenția vreun fapt real care să susțină acuzațiile defăimătoare și

lipsite de orice probitate sau deontologie profesională. Semnalează recurenții

că articolul de presă conține și o serie de amenințări la adresa lor

exemplificând prin redarea unor extrase în sensul susținerilor formulate.

Consideră recurenții

că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale

reglementate de art. 998 - 999 C. civ.: fapta ilicită constă în publicarea de

către pârâtă a articolului de presă, fără consultarea lor prealabilă, fără a li

se acorda un drept la replică și mai ales, fără a se verifica veridicitatea

faptelor relatate, limbajul folosit și eventualele probe aduse în sprijinul

celor afirmate.

Prejudiciul adus prin

acest articol de presă constă în lezarea gravă a demnității, onoarei, cinstei

și reputației lor prin insultele, calomniile, defăimările și aprecierile

nefavorabile ce sunt lipsite de vreun temei moral, legal ori probatoriu,

legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu fiind evidentă, prin

publicarea articolului de presă calomnios și plin de insulte cauzându-le daune

ca urmare a lezării onoarei și reputației. De asemenea și culpa pârâtei este

evidentă, aceasta publicând cu intenție articolul respectiv, fără a verifica cele

relatate.

Recurenții arată că,

SC G.S. SRL a făcut obiectul unor activități de control din partea

autorităților statului, mai ales pe linia respectării normelor legale de muncă,

protecția muncii și sănătate în muncă, iar prin procesele-verbale de constatare

din 12 martie 2009 Anexa nr. 6 și nr. 26739 din 16 februarie 2010 Anexa nr. 4

nu s-au constatat fapte de genul celor cu care sunt calomniați și insultați de

către pârâtă în articolul de presă respectiv. Organele de control ale statului

român nu au constatat nicio faptă dintre cele cu care am fost calomniați și

insultați de către pârâtă, iar salariații nu au avut de semnalat nicio

neregularitate, contrar celor susținute de către pârâtă, prin calomniile și

insultele folosite în cuprinsul articolului publicat.

Intimata SC U.P. SRL

a formulat întâmpinare prin care s-a susținut neîncadrarea criticilor în

motivele de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului și

menținerea Deciziei civile nr. 59/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia

întrucât în mod corect instanța de fond și cea de apel au reținut că acțiunea

reclamanților este neîntemeiată întrucât, din probele administrate în dosarul

instanței de fond, cele două procese-verbale de contravenție a ITM Alba,

declarațiile martorilor, rezultă că toate afirmațiile și imputațiile din

articolul publicat au o bază factuală reală, nefiind realizată nicio dovadă a

existenței sau întinderii vreunui prejudiciu moral.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de criticile de nelegalitate învederate prin

cererea de recurs, a căror dezvoltare fac posibil încadrarea în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază recursul declarat de

reclamanți ca fiind fondat, acesta urmând a fi admis pentru următoarele

considerente:

Prin acțiunea

formulată, reclamanții F.M. și F.L. au solicitat obligarea pârâtei SC U.P. SRL

la plata sumei de 550.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale aduse

demnității, onoarei, cinstei și reputației acestora prin insultele, calomniile,

defăimările și aprecierile nefavorabile din cuprinsul articolului publicat în

ziarul "U.", editat de pârâtă la data de 13 februarie 2010 sub titlul

"Sclavia de la G.S." Aiud, pentru agenda Inspecției muncii, a Gărzii

Financiare și a ANAF", invocând ca temei legal al cererii dispozițiile

art. 998 - 999 C. civ.

În cauza de față,

Înalta Curte reține că pentru angajarea răspunderii civile delictuale,

întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. civ. din 1864, se pune în discuție

caracterul defăimător al afirmațiilor publice efectuate de către intimată, dacă

aceste afirmații au afectat dreptul la bună reputație și dreptul la imagine al

recurenților-reclamanți și dacă acestea pot atrage răspunderea civilă

delictuală în condițiile art. 998 C. civ. din 1864 sau se încadrează în

limitele unor simple judecăți de valoare, care se circumscriu libertății de

exprimare, consacrate de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește

libertatea de exprimare, prin jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a statuat că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele

esențiale ale unei societăți democratice, însă dreptul garantat de art. 10 din

Convenție nu este unul absolut. Dacă parag. 1 al art. 10 consacră existența

dreptului la libertatea de exprimare, parag. 2 al articolului menționat permite

restrângerea exercitării acestui drept în ipoteza în care folosirea libertății

de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate

în mod legitim apăra sau chiar împotriva democrației însăși.

Altfel spus,

libertatea de exprimare, ca drept esențial într-o societate democratică, nu

poate fi exercitată dincolo de orice limite. Ca orice altă libertate socială,

ea presupune luarea în considerare a unor interese de ordin general, cum sunt

siguranța națională, integritatea teritorială ale statelor contractante,

siguranța publică, apărarea acesteia și prevenirea săvârșirii unor infracțiuni,

protecția sănătății și a moralei publice, garantarea autorității și

imparțialității puterii judiciare, precum și a unor interese de ordin personal,

anume reputația și drepturile ce aparțin altor persoane, împiedicarea de a

divulga informații confidențiale.

Aceste limitări se

concretizează în posibilitatea existenței unor ingerințe ale autorităților

statale în exercițiul dreptului la libertatea de exprimare, spre a se realiza

scopurile enunțate de art. 10 parag. 2 din Convenție. Instanța europeană a

subliniat în repetate rânduri că restricțiile la libertatea de exprimare,

oricare ar fi contextul în discuție, nu sunt compatibile cu dispozițiile art.

10 parag. 2 decât dacă îndeplinesc condițiile pe care textul le impune în

privința lor.

Conform celor ce

rezultă din dispozițiile normei convenționale evocate, exercițiul libertății de

exprimare presupune "îndatoriri și responsabilități" și el poate fi

supus unor "formalități, condiții, restricții sau sancțiuni", ceea ce

semnifică recunoașterea posibilității pentru stat de a exercita anumite

"ingerințe" în exercițiul acestei libertăți fundamentale. Aceste ingerințe

trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv să fie prevăzute de lege,

să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică,

"scopul legitim" fiind dat de interesele de ordin general și de cele

individuale prevăzute de parag. 2 al art. 10.

Trebuie avut în

vedere că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat, cu valoare de

principiu, că oricine, inclusiv un ziarist, care exercită libertatea sa de

expresie, își asumă "îndatoriri și responsabilități" a căror întindere

depinde de situația concretă, particulară în discuție și de procedeul tehnic

utilizat.

Recunoscând fără

nicio rezervă rolul esențial ce revine presei într-o societate democratică,

jurisdicția europeană a reamintit că parag. 2 al art. 10 din Convenție prevede

limitele exercițiului libertății de exprimare, urmând a se determina dacă, în

circumstanțele particulare ale cauzei, interesul informării publicului poate

trece înaintea "îndatoririlor și responsabilităților" de care sunt

ținuți ziariștii în exercitarea activității lor.

De asemenea, instanța

de contencios european a statuat în jurisprudența sa că "dreptul la

apărarea reputației este un drept care, în calitate de element al vieții

private, este legat de art. 8 din Convenție" (cauza Chauvy și alții împotriva

Franței, parag. 70), subliniind necesitatea găsirii unui echilibru între

libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, care cade sub incidența

art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de

comiterea afirmațiilor denigratoare, dacă afirmațiile reprezintă situații

factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate

campanii de denigrare și reiterate în public, prin mijloace de comunicare prin

presă și mass-media cu rea-credință. Curtea consideră că obligația pozitivă

care decurge din art. 8 din Convenție trebuie să se aplice în cazul în care

afirmațiile susceptibile să afecteze reputația unei persoane depășesc limitele

criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenție. (cauza Petrina

contra România, parag. 39).

Instanța europeană a

reiterat principiile stabilite în jurisprudența sa privitoare la libertatea de

exprimare garantată de art. 10 din Convenție (cauza Cumpăna și Mazăre contra

României) și a făcut constant referiri la cauzele din jurisprudența sa

privitoare la protecția oferită jurnaliștilor care dezbat probleme de interes

public, precum și la limitele criticii acceptabile, limite care sunt mai largi

în privința funcționarilor publici ori politicienilor decât în privința persoanelor

private (cauza Ieremiov c. României nr. 1, 2009, parag. 38).

Pe de altă parte,

Curtea a subliniat că, datorită îndatoririlor și responsabilităților care le

incumbă, potrivit parag. 2 al art. 10, protecția oferită de art. 10 ziariștilor

în momentul în care comunică informații ce privesc chestiuni de interes public

este subordonată condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință, pe baza

unor fapte exacte și să furnizeze informații fiabile și credibile, cu

respectarea deontologiei profesionale.

În consecință,

elementele esențiale care trebuie luate în considerare în aprecierea

respectării limitelor libertății de exprimare și necesitatea respectării

dreptului la viața privată, respectiv dreptul la imagine și dreptul la

reputație, din perspectiva jurisprudenței instanței de contencios european,

sunt: calitatea și funcția persoanei criticate, forma/stilul și contextul

mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu

Dellakeza contra România), interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan

contra România), buna-credință a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu

contra România), raportul dintre judecățile de valoare și situațiile faptice,

doza de exagerare a limbajului artistic (cauza Bugan contra România, cauza Dumitru

contra România).

Or, în cauza dedusă

judecății, instanța de recurs apreciază că aceste componente esențiale nu au

fost analizate în concret de către instanța de apel, care s-a limitat la o

analiză generală a principiilor care guvernează exercitarea libertății de

exprimare din perspectiva protecției oferite de art. 10 parag. 1 din Convenție,

limitând verificarea faptelor afirmate doar la aspectele desprinse din

examinarea proceselor-verbale întocmite de ITM Alba cu ocazia controalelor

efectuate în anul 2009 și respectiv 2010 la societatea administrată de

reclamanți.

Or, instanța de apel

nu a efectuat o analiză a ansamblului probator administrat în cauză în raport

de criticile învederate în apel pentru a determina dacă intimata a acționat cu

bună credință, a respectat deontologia profesională și nu a verificat dacă în

raport de forma, stilul și conținutul concret al articolului publicat în data

de 13 februarie 2010 sunt incidente dispozițiile art. 998 C. civ. privind

răspunderea civilă delictuală, încălcând îndrumările obligatorii, în aplicarea

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., trasate prin Decizia de casare nr.

2601/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dintr-un ciclu procesual

anterior.

În consecință, fără a

nega dreptul ziaristului de a comunica publicului informații de interes general

referitoare la activitatea societății la care reclamanții sunt acționari,

instanța de apel va analiza în concret conținutul demersului jurnalistic din

perspectiva formei, stilului și a modalității de scriere a articolului și va

verifica dacă modul de redactare, respectiv termenii și expresiile utilizate în

cuprinsul articolului publicat de intimatul-pârât se pot încadra în doza de

exagerare a limbajului artistic și erau necesari pentru transmiterea mesajului,

chiar critic, al jurnalistului sau dacă termenii și limbajul uzitat ating un

anumit nivel de gravitate și depășesc limitele admisibile ale exercițiului

dreptului la liberă exprimare, fiind de natură să cauzeze un prejudiciu prin

atingerea adusă dreptului la reputație și dreptul la imagine al reclamanților.

În consecință, numai

după deplina stabilire a situației de fapt, în cazul particular dedus

judecății, și după analiza concretă și completă a respectării dispozițiilor

art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 30 alin. (6) din

Constituție, se va putea aprecia asupra întrunirii cumulative a condițiilor de

existență a răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 998 - 999 C.

civ. de la 1864, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, iar

instanța de recurs va putea să cenzureze modul de aplicare a dispozițiilor

legale care guvernează materia, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii

pronunțate, în cazul în care se va declanșa un asemenea control.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la

art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții

F.M. și F.L. împotriva Deciziei civile nr. 59 din 12 septembrie 2013 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția I civilă, va casa decizia atacată și va trimite

cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții F.M. și F.L. împotriva Deciziei civile nr. 59 din 12

septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2014.

Procesat de GGC - CL