ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3922/2015

HOTĂRÂRE
08.12.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3922/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3922/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu parata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 224 din 21 februarie 2007, emisă de Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului Alba (în prezent A.J.F.P. Alba din cadrul D.G.R.F.P. Brașov), pentru suma de 1.618.051 lei, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios, înregistrată sub nr. x/57/2012 la Curtea de Apel Alba Iulia.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 33 din data de 10 februarie 2014 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, invocată prin întâmpinare; s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, s-a suspendat executarea deciziei de impunere nr. 224 din 21 februarie 2007, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Alba până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin încheierea din data de 28 aprilie 2014 s-a admis cererea de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului sentinței nr. nr. 33 din data de 10 februarie 2014, formulată de reclamantă și s-a lămurit dispozitivul sentinței în sensul că executarea deciziei de impunere nr. 224 din 21 februarie 2007, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Alba până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii ce formează obiectul Dosarului nr. x/57/2012, înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia .

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs s-a criticat soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive.

S-a susținut că judecarea cauzei având a obiect suspendarea actului administrativ fiscal trebuie să se facă in contradictoriu cu organul fiscal competent care administrează contribuabilul reclamant.

Astfel, a arătat recurenta că la momentul introducerii acțiunii, reclamanta era în administrarea fiscală a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F., ulterior trecând în categoria contribuabililor mijlocii.

De asemenea, s-a arătat că, deși curtea de apel a reținut că societatea reclamantă a achitat obligațiile principale încă din anul 2007, judecătorul fondului ar fi trebuit să administreze probe referitoare la ceea ce reprezintă cuantumul la zi a creanțelor datorate de reclamantă bugetului de stat consolidat, aspecte care trebuiau dezbătute în contradictoriu cu organul fiscal care administrează contribuabilul reclamant.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond.

Procedura în fața instanței de recurs

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 7 octombrie 2015 s-a admis în principiu recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba împotriva sentinței nr. 33 din 10 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la data de 3 decembrie 2015 s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din noul C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În fapt, prin cererea adresată instanței de judecată, reclamant a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 224 din 21 februarie 2007, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Alba (în prezent A.J.F.P. Alba - din cadrul D.G.R.F.P. Brașov), pentru suma de 1.618.051 lei, până la soluționarea irevocabila a acțiunii în contencios, înregistrată sub nr. x/57/2012 la Curtea de Apel Alba Iulia.

În urma unei inspecții fiscale efectuată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Alba în perioada ianuarie 2006 - februarie 2007, societății i-au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum de 4.160.231 lei, din care 2.452.180 lei impozit suplimentar pe profit, iar 1.618.051 lei accesorii, emițându-se în acest scop decizia de impunere nr. 224 din 21 februarie 2007.

Prin recursul formulat pârâta a atacat hotărârea primei instanțe doar în ceea ce privește soluția adoptată cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, neformulând critici concrete referitoare la măsura suspendării executării actului administrativ prin prisma întrunirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive reiterată în recurs de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, constată instanța de control judiciar că prima instanță a pronunțat o soluție corectă, în sensul că a avut în vedere că pârâta este succesor în drepturi și obligații a fostei D.G.F.P. Alba.

Actul a cărui suspendare se solicită este emis de către DGFP Alba, astfel că în cauză are calitate procesuală pasivă autoritatea emitentă, neavând relevanță organul fiscal care administrează din punct de vedere fiscal intimata-reclamantă SC A. SA.

Din această perspectivă, invocarea lipsei calității procesuale pasive ar fi pertinentă numai atunci când prin acțiunea introductivă s-ar solicita ca autoritatea pârâtă să îndeplinească o obligație pe viitor (să răspundă la o cerere, să emită un act, să achite c/val. unei daune etc.), iar nu în cazul suspendării executării unui act administrativ, chiar emis in baza unei delegări.

În ceea ce privește critica potrivit căreia judecătorul fondului nu ar fi analizat corect materialul probator administrat în cauză, sau că s-ar fi pronunțat în baza unui material probator insuficient, constată Înalta Curte, că, în ceea ce privește o cerere de suspendare, probatoriul este limitat doar la analizarea acelor împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Nici în fața instanței de recurs, recurenta nu afirmă că societatea nu a achitat obligațiile principale, ci apreciază că judecătorul ar fi trebuit să solicite situația la zi a creanțelor datorate de reclamantă bugetului general consolidat, ceea ce excede în mod vădit cadrului procesual și, totodată și principiului rolului activ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba împotriva sentinței nr. 33 din 10 februarie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-01-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 34/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin cererea formulată la data de 28 martie 2016 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanta
ÎCCJ 2018-06-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2346/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2015 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sec
ÎCCJ 2017-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 100/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de c
ÎCCJ 2020-07-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3718/2020
Ședința publică din data de 22 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #148175)
. 247 din 23 iulie 2013, precum și obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 2.457.154 lei cu titlu de TVA. Prin încheierea nr. 3146/14.10.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.3556/1/2015 a fost admisă cerere
Sursă