ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1733/2019

Ședința publică din data de 15 octombrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

- obligarea pârâților începând cu 1 ianuarie 2007 pentru reclamanta A., respectiv cu 1 august 2008 pentru reclamanții B. și C. până la data rămânerii irevocabile a hotărârii și în continuare, la plata drepturilor salariale indexate cu următoarele procente de indexare: cu 5% începând cu 1.01.2007; cu 2% începând cu 1.04.2007; cu 11% începând cu 1.10.2007, cu plata dobânzii legale și în cuantum actualizat la rata inflației de la data plății efective.

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă al reclamanților.

În drept au fost invocate prevederile O.G. nr. 137/2000, art. 5 din Codul muncii, decizia nr. 447/2005 a Curții Constituționale și Legea nr. 232/2007.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B. și C. și au fost obligați pârâții la plata în favoarea fiecărui reclamant a drepturilor salariale indexate cu procentul de 5% începând cu 16 ianuarie 2008 pentru reclamanta A. și respectiv începând cu 1 august 2008 pentru reclamanții B. și C., la zi și în continuare, suma restantă urmând a fi actualizată cu rata inflației până la data plății efective.

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Alba Iulia la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.

A fost respinsă în rest acțiunea.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Petenții și-au întemeiat cererea de lămurire a înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 20/2009 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2008, pe dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ. din 1865.

Conform acestui text de lege, "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice".

Totodată, potrivit art. 281

3

alin. (1) C. proc. civ., "încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 281

1

, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 281

2

, sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea".

Textul legal precitat statuează asupra regimului juridic al căilor de atac, în sensul că hotărârea dată asupra îndreptării/lămuririi/înlăturării dispozițiilor potrivnice sau completării unei hotărâri este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea lămurită, îndreptată sau completată.

Astfel, hotărârea de lămurire, îndreptare sau completare este susceptibilă de a fi cenzurată de aceleași instanțe competente să soluționeze căile de atac îndreptate împotriva hotărârilor a căror lămurire, îndreptare sau completare s-a cerut.

În speță, litigiul dedus judecății, soluționat prin sentința a cărei lămurire s-a cerut, este guvernat de legislația muncii, situația invocată de reclamanți vizând drepturile salariale ce le revin în baza raportului de muncă de la ordonatorii de credite pârâți.

Instanța supremă constată că atât hotărârea de primă instanță, cât și hotărârea pronunțată în temeiul art. 281

1

C. proc. civ. din 1865 au fost soluționate de către curtea de apel, competența materială de la data soluționării în primă instanță, stabilită potrivit dispozițiilor art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008, păstrându-se și în cazul cererii de lămurire de dispozitiv.

De asemenea, potrivit art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, "recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție".

Prin decizia nr. 104/2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală și a constatat că dispozițiile art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției sunt neconstituționale.

Astfel, art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, prin care s-a stabilit competența de soluționare a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel în cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost declarat neconstituțional prin decizia mai sus precizată, iar prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 76/2009 a fost abrogat.

În urma abrogării art. I și art. II din O.U.G. nr. 75/2008 prin Legea nr. 76/2009, recursul declarat împotriva hotărârii în primă instanță de curtea de apel a fost soluționat tot de curtea de apel, în complet format din trei judecători.

Identitatea de rațiune care se desprinde din examinarea dispozițiilor art. 281

1

și art. 281

3

C. proc. civ. impune, așadar, ca și în cazul recursului exercitat împotriva hotărârii de lămurire a dispozitivului competența de soluționare a acestei căi de atac să se determine similar și să revină tot curții de apel, care a soluționat și recursul declarat împotriva hotărârii de fond.

Prin urmare, regimul juridic care guvernează căile de atac declarate împotriva unei hotărâri care a făcut obiectul unei cereri de lămurire guvernează, pentru identitate de rațiune, și competența materială de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate cu privire la cererea de lămurire.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 316, raportat la art. 298 și art. 137, cu referire la art. 97, la art. 281

1

și art. 281

3

C. proc. civ., văzând și articolul unic pct. 1 și pct. 2 din Legea nr. 76/2009, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursurilor în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 39/2019 din 24 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2019.