ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 187/2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub număr de dosar x/2007, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiției, Tribunalul Sibiu, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca prin hotărâre judecătorească:

să se constate discriminarea reclamanților, cauzată de prevederile O.G. nr. 3/12.01.2006 aprobată prin Legea nr. 323/2006 și ale O.G. nr. 10/31.01.2007, privind creșterile salariale ce s-au acordat pentru anii 2006 și 2007 personalului bugetar și persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică, în raport de prevederile O.U.G. nr. 27/2006 aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 45/2007 și art. 2 lit. e) pct. (i) și ale art. 27 din O.G. nr. 137/2000 republicată; să fie anulată situația creată prin discriminare prin acordarea unei despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând indexările ce s-au acordat prin actele normative invocate mai sus, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, respectiv de 5% începând cu 01.04.2006 față de nivelul din luna ianuarie 2006, de 6% începând cu 01.09.2006 față de nivelul din luna august 2006, de 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2007, de 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, de 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007; să fie obligată pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților; să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor drepturi. Reclamanții au precizat că J. și D. funcționează la Judecătoria Mediaș din 1 august 2006, dată când au fost transferați de la Judecătoria Bacău, astfel încât solicită ca pretențiile acestora să fie calculate începând cu această dată.

În motivarea cererii, reclamanții, în calitate de judecători la Judecătoria Mediaș, susțin că au fost și continuă să fie discriminați de pârâtul Statul Român, în raport cu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, ai Curții Constituționale, funcționarii publici, demnitarii și chiar în raport de personalul auxiliar de specialitate. Reclamanții arată că au fost încălcate dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. e) pct. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art. 5 Codul Muncii și dispozițiile Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 1238/28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2007, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, întemeiată pe dispozițiile art. 284 alin. (2) Codul Muncii.

Tribunalul Sibiu, prin încheierea pronunțată la 23.07.2008, a dispus, în temeiul art. II alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea de îndată a dosarului la Curtea de Apel Alba Iulia, competentă să soluționeze pe fond pricina.

Pricina a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, sub număr de dosar x/2007

Prin încheierea nr. 264/F/CC/03.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2007, s-au respins cererile de abținere formulate de judecătorii Curții de Apel Alba Iulia.

Prin sentința civilă nr. 101/2008 din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a Ministerului Economiei și Finanțelor prin DGFP Sibiu, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Alba Iulia, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., împotriva pârâților Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției și, în consecință: a obligat pârâții, în solidar, la plata în favoarea fiecărui reclamant, corespondent raportului de serviciu, a drepturilor salariale indexate, cu procentul de 5% începând cu data de 01.01.2007 și în continuare, suma restantă urmând a fi actualizată cu rata inflației până la data plății efective, a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, conform sentinței, și a respins celelalte pretenții; a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți, împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Prin decizia civilă nr. 664/2009 din 28 mai 2009, pronunțată în dosarul nr. x/2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 101/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2007.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale la 22 martie 2010, petenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., prin mandatar D., în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 101/3.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2007, în sensul de a se stabili dacă termenul folosit în alin. (4) din dispozitiv -"drepturi salariale"- presupune de fapt salariul cuvenit la data respectivă ce ar fi trebuit încasat, raportat și la alte drepturi câștigate retroactiv prin hotărâri judecătorești.

Prin sentința civilă nr. 2/F/CC/2010 din 29 martie 2010, pronunțată în dosarul nr. x/2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 284 alin. (1) Codul Muncii, raportat la art. 2 punctul 1 lit. c) C. proc. civ., cu aplicarea art. 71 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de petenți, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția Civilă.

Tribunalul Sibiu, secția Civilă, prin sentința nr. 695/2010 din 15 iulie 2010, a declinat competența soluționării cererii reclamanților în favoarea Curții de Apel Alba Iulia. A constatat ivit conflictul de negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Prin decizia nr. 1914 din 3 martie 2011, pronunțată în dosarul nr. x/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Prin încheierea din 2 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. x/2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea formulată de reclamanți, privind lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 101/3.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul x/2007

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă la 9 august 2019, petenții D. și J., în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 101/3.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2007, în sensul de a se stabili dacă drepturile salariale ale acestora, indexate cu procentul de 5%, au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare.

Prin încheierea nr. 34/17 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2007, s-a respins cererea de abținere formulată de doamna judecător M., judecător învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2007 al Curții de Apel Alba Iulia.

Prin încheierea nr. 44/2019 din 10 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 101/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2007, formulată de reclamanții D. și J.. A lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 101/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2007, în sensul că drepturile salariale indexate cu procentul de 5% au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare.

Invocând în drept dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva încheierii civile nr. 44/2019 din 10 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2007.

A solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii recurate, în sensul respingerii cererii de lămurire, ca inadmisibilă.

Analizând în temeiul art. 137 din C. proc. civ. de la 1865 excepția de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de lămurire privește sentința nr. 101/03.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

Sentința menționată a fost pronunțată, în primă instanță, de către curtea de apel în baza atribuirii de competență, dispusă prin art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare din sistemul justiției, în dosarele având ca obiect cereri privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, precum și potrivit O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007.

Dispozițiile art. I din O.U.G. nr. 75/2008 statuează că:

"(1) cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel. (2) Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție."

Prin decizia nr. 104/20.01.2009, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 73 din 06.02.2009, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție și au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 care, printre altele, atribuiseră în competența Înaltei Curți soluționarea recursurilor declarate împotriva acestor hotărâri.

În fundamentarea acestei decizii, Curtea a constatat că dispozițiile art. I și II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008, reglementând modificarea competenței de soluționare a litigiilor având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sistemul justiției, înfrâng prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează regimul unei instituții fundamentale a statului, Înalta Curte de Casație și Justiție, al cărei statut constituțional este prevăzut de prevederile art. 126 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora "Compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și regulile de funcționare a acesteia se stabilesc prin lege organică".

Instanța de contencios constituțional a reținut și că stabilirea în competența instanței supreme a soluționării recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în primă instanță are ca efect extinderea sferei sale de competență și supradimensionarea activității acesteia, în condițiile în care, potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu funcționează în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție o secție specializată în soluționarea conflictelor și litigiilor de muncă.

A apreciat și asupra faptului că dispozițiile ordonanței de urgență deduse controlului nu satisfac nici exigențele art. 21 alin. (3) din Constituție în ceea ce privește soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât supradimensionarea activității instanței supreme are repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, afectând grav calitatea actului de justiție.

Ulterior, textele de lege declarate neconstituționale au fost abrogate prin Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.

Ca efect al controlului de constituționalitate și modificărilor legislative intervenite competența de soluționare a recursurilor în cauza dedusă judecății revine curții de apel.

Înalta Curte nu are competență în soluționarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiție, competența în această situație revenind curților de apel la nivelul cărora funcționează secții specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanțe îi aparținea sentința recurată.

Cât privește cauza de față, se constată că sentința a cărei lămurire se solicită a fost pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel Alba Iulia. Același regim juridic al competenței materiale de soluționare în calea de atac a recursului, pentru identitate de rațiune, este valabil și în ceea ce privește lămurirea dispozitivului, astfel că și soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului sentinței antereferite aparține aceleiași instanțe - Curtea de Apel Alba Iulia.

În consecință, neexistând o dispoziție legală derogatorie de la dreptul comun, în această situație, care să atragă competența materială de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, va fi admisă excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și, în temeiul art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ. de la 1865, se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva încheierii civile nr. 44/2019 din 10 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.