Decizia nr. 528/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1627/2017 a Tribunalului Alba

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 28.03.2017, sub dosar civil nr. x/2017, reclamantul A., a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Aiud, solicitând ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună: - obligarea pârâților - în solidar, la plata de daune morale pentru condițiile mizerabile și inumane din penitenciar, după cum urmează: - 50.000 euro pentru rele tratamente pentru aproape 10 ani de detenție, pentru nerespectarea amendamentelor O.G. nr. 433/2010; - 5.000 euro pentru deteriorarea sănătății din cauza condițiilor rele de cazare (dinți pierduți, păr căzut și scăderea vederii); - 10.000 euro pentru bunurile aduse de familie în timpul detenției; - 50.000 euro pentru cei 4 copii, care nu au fost lăsați să-și viziteze părintele încarcerat.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin Sentința civilă nr. 1627/2017, Tribunalul Alba a respins excepția netimbrării acțiunii. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și în consecință: S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. - ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii. A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 22 martie 2014. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Aiud, și în consecință: Au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamantului, a sumei reprezentând contravaloarea a 1500 euro la data plății, cu titlu de daune morale. Fără cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 142 din 9 februarie 2019 a admis apelul declarat de pârâtul Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice prin AJFP Alba împotriva Sentinței civile nr. 1627/2017 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. x/2017, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin AJFP Alba, ca urmare a lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. S-au respins apelurile declarate de reclamantul A., Penitenciarul Aiud și Agenția Națională a Penitenciarelor împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac formulată în cauză. Recursurile formulate în cauză de pârâți sunt declarate în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. astfel: - recursul pârâtului Penitenciarul Aiud: data comunicării hotărârii este 26 februarie 2019, dosarul Curții de Apel Alba Iulia, iar recursul a fost declarant la data de 19 martie 2019, dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. - recursul pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor: data comunicării hotărârii este 1 martie 2019, dosarul Curții de Apel Alba Iulia, iar data declarării recursului este 1 aprilie 2019, dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. - recursul reclamantului, se constată că este declarat cu depășirea termenului prevăzut de art. prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că data comunicării hotărârii către reclamant este 5 martie 2019, dosarul Curții de Apel Alba Iulia, iar data declarării recursului este 19 iunie 2019, dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul Penitenciarul Aiud a formulat următoarele critici:instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de drept material reprezentate de dispozițiile art. 55 l din Legea nr. 169/2017; reclamantul a beneficiat de un număr de 408 zile considerate ca executate suplimentar, ceea ce constituie o măsura compensatorie în sensul dispozițiilor art. 551 din Legea nr. 169/2017, astfel că în mod greșit au fost acordate acestuia despăgubiri sub forma daunelor morale pentru aceleași situații. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, în esență, a formulat următoarele critici: În mod greșit instanța de apel a apreciat că are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu față de dispozițiile art. 33 alin. (1) din H.G. nr. 652/2009, potrivit cărora ANP este instituția publică de interes național cu atribuții în domeniul supravegherii executării pedepselor, în subordinea Ministerului Justiției; În cauză, Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice îi revine responsabilitatea asigurării condițiilor de detenție, situație față de care apreciază că se impune respingerea acțiunii față de Administrația Națională a Penitenciarelor; precizează că în cazul în care instanța apreciază că se impune acordarea de despăgubiri, chiar dacă reclamantul a beneficiat de 408 zile considerate ca executate suplimentar, obligația revine Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, întrucât, pe de o parte s-a reținut că reclamantul a beneficiat de 408 zile considerate ca executate suplimentar, reprezentând o măsură compensatorie pentru condiții necorespunzătoare de detenție și nu pot fi acordate despăgubiri sub forma daunelor morale pentru aceleași situații, iar, pe de altă parte, a achiesat la considerentele instanței de fond, concluzionând că daunele morale i-au fost acordate în echitate, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat; în mod greșit instanța de fond a stabilit că se impune acordarea de daune morale, în condițiile în care reclamantul care a pretins aceste daune nu a probat în ce măsură drepturile sale personale nepatrimoniale i-au fost afectate;probatoriul administrat în cauză nu susține pretențiile reclamantului, potrivit art. 249 C. proc. civ. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurentul-reclamant A., prin cererea de recurs, a solicitat, în esență, obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 100.000 euro, măsuri reparatorii pentru condițiile precare de detenție.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 28 ianuarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 25 februarie 2020.

Apărările formulate în cauză Recurenta-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a depus întâmpinare la recursul pârâtului Penitenciarul Aiud, prin care a solicitat admiterea recursului acestui pârât (dosar Înalta Curte de Casație și Justiție). Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat (dosar Înalta Curte de Casație și Justiție). Recurentul-pârât Penitenciarul Aiud a depus întâmpinare la recursul formulat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, prin care a solicitat admiterea căii de atac. Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A., prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare. Recurenții-pârâți Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Aiud au formulat întâmpinări la recursul reclamantului prin care au invocat excepția nulității recursului . II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 142 din 9 februarie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, este declarat cu depășirea termenului legal de 15 zile. Așa cum rezultă din actele dosarului, recursul reclamantului este declarat după expirarea termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., față de data comunicării hotărârii către reclamant -5 martie 2019, și data declarării recursului, care este 19 iunie 2019. Drept urmare, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 142 din 9 februarie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, este tardiv, urmând a fi respins . Recursurile declarate de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Aiud sunt fondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Se invocă de către recurenta pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (8) C. proc. civ., în privința soluționării de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statului Român, motiv ce se privește a fi fondat. În mod greșit s-a reținut de către instanta de apel că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății, față de natura faptei pretins ilicite, nefiind considerat răspunzător de producerea prejudiciului cauzat prin omisiunea de a acționa pentru înlăturarea deficiențelor constatate. Este de reținut că, în hotărârea pilot din 25 aprilie 2017 Rezimves și alții contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că situația reclamanților nu poate fi disociată de problema generală care este cauzată de o disfuncționalitate structurală caracteristică sistemului penitenciar din România, care a afectat și poate afecta și în viitor numeroase persoane (parag. 110). Curtea a reamintit în acest sens că relele condiții de detenție nu sunt neapărat rezultatul unor deficiențe imputabile administrației penitenciarului, ci provin de obicei din factori mai complecși, cum ar fi problemele de politică penală. Chiar și în cazul în care este prevăzută posibilitatea de a obține despăgubiri, este posibil ca o cale de atac să nu ofere perspective rezonabile de succes, în special atunci când acordarea unei despăgubiri este condiționată de stabilirea unei culpe din partea autorităților (parag. 124). Prin urmare, instanța europeană, atunci când a analizat, prin prisma dreptului la demnitate umană, protejat de art. 3 din Convenție, cauzele tratamentului degradant reclamat de o persoană aflată în detenție, generat de supraaglomerare, de lipsa de condiții igienice corespunzătoare, a apreciat că acesta poate fi rezultatul unor probleme ce excedează culpei propriu zise a administrației penitenciarului, fiind o deficiență structurală și sistemică. Or, față de această situație, în cauza dedusă judecății, răspunderea statului nu poate fi exclusă pe considerentul că acesta răspunde patrimonial, obiectiv sau subiectiv, exclusiv după reguli derogatorii de la regimul ce guvernează răspunderea particularilor, nefiindu-i aplicabile, în acest caz, dispozițiile C. civ. Argumentele invocate de paratul Statul Român nu sunt în măsură să justifice incapacitatea de drept civil a acestuia de a răspunde într-un raport juridic întemeiat pe principiile răspunderii civile delictuale. Prin dispozițiile invocate, respectiv art. 221 - 224 C. civ., este reglementată răspunderea civilă atât a persoanelor juridice de drept public, dar și a statului, fie în raporturile juridice în care este titular de drepturi și obligații, fie în subsidiar pentru obligațiile autorităților publice. În aceste condiții, în speță, instanta de apel trebuia să rețină în sarcina Statului Român o răspundere directă pentru deficiențele sistemice de natură a afecta demnitatea umană, similare celor care fost constatate, de altfel, și de instanța europeană. Argumentele pârâtului Statul Român nu sunt de natură a institui o răspundere exclusivă a administratorului centrului de detenție, înlăturând răspunderea statului, în condițiile în care, potrivit legii civile, aceasta se constată în orice situație în care în sarcina sa a fost reținută, în mod direct, prin fapta proprie, încălcarea unor obligații legale ce au cauzat altei persoane un prejudiciu. Întrucât instanța de apel a reținut în mod greșit că pârâtul Statul Român nu are calitate procesuala pasivă, se constată a fi incidente prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cu consecința admiterii recursului declarat de Administrația Națională a Penitenciarelor. Sunt fondate și criticile recurenților pârâți Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Aiud privind reținerea într-o manieră contradictorie, de către curtea de apel, pe de o parte, a deducerii zilelor executate de reclamant ca măsură compensatorie, și pe de altă parte, achiesarea la considerentele instanței de fond, ale căror concluzii au fost în sensul că daunele morale i-au fost acordate reclamantului în echitate, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Prevederile art. 551 alin. (6) din Legea 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal stabilesc că dispozițiile art. 551 (conform cărora la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată) nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție. Așadar, prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare se statuează asupra principiului unicității avantajului acordat în cazul în care un deținut a executat pedeapsa în condiții necorespunzătoare, el având posibilitatea să primească zile câștig sau despăgubiri. În cauză, pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Aiud au precizat că intimatului deținut i s-au dedus din pedeapsă 408 zile considerate executate suplimentar, beneficiind de prevederile Legii nr. 169/2017, nefiind permisă în consecință, acordarea atât a beneficiului deducerii unei perioade de detenție, cât și acordarea unor despăgubiri, precum cele ce fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată. Se susține că, întrucât legea stabilește că această măsură compensatorie nu se aplică dacă persoanele deținute au fost despăgubite pentru condiții necorespunzătoare de detenție prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, corespunzător perioadei pentru care s-au acordat despăgubirile, prin acordarea măsurii compensatorii de către penitenciarul pârât prin zile considerate ca executate suplimentar pentru condiții necorespunzătoare de detenție, nu pot fi obligați pârâții de către instanță la plata unor daune morale cu titlu de despăgubire pentru aceleași condiții în același penitenciar. Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. Înalta Curte reține maniera contradictorie în care au fost formulate aprecierile de către Curtea de Apel Alba Iulia, aprecieri care au stat la baza pronunțării soluției de acordare a daunelor solicitate. Instanța de apel reține că s-a invocat de către pârâte incidența reglementărilor cu caracter de compensare ale Legii nr. 169/2017, însă, nu a analizat în concret, dacă reclamantul a beneficiat de această măsură compensatorie și care este efectul aplicării acelor prevederi legale în cauza dedusă judecății. Prin prisma aspectelor astfel constatate, Înalta Curte reține, alături de justificarea calității procesuale a Statului Român în prezenta cauză, și că situația de fapt din cauză nu a fost pe deplin lămurită, că instanța nu a verificat apărarea pârâților care au invocat beneficiul acordat reclamantului de Legea nr. 169/2017, aceste chestiuni fiind relevante în determinarea îndreptățirii acestuia la despăgubirile solicitate, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. Deoarece prevederile art. 497 C. proc. civ. stabilesc că Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată, se impune casarea cu trimitere a cauzei pentru ca instanța de apel să stabilească atât situația de fapt (dacă reclamantul a beneficiat de măsura compensatorie prevăzută de Legea nr. 169/2017), cât și incidența normelor legale invocate de pârâtă și să dispună în consecință. Instanța de apel va trebui să pună în discuția părților, în situația în care reclamantului i-au fost deduse din pedeapsă zile considerate a fi executate suplimentar, aplicabilitatea prevederilor art. 551 alin. (6) din Legea nr. 169/2017 (având ca denumire compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare) și să motiveze dacă reducerea pedepsei prin respectiva reglementare constituie o reparație corespunzătoare în cazul relelor condiții de detenție și care este incidența asupra cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Aiud împotriva Deciziei nr. 142 din 9 februarie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, se va casa în parte parte decizia recurată și se va trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Aiud și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin AJFP Alba. Se va menține decizia atacată în ceea ce privește respingerea apelului declarat de reclamantul A..