ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1631/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1210 din data de 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin MFP prin AJFP Alba împotriva Sentinței civile nr. 1830/2017 și a încheierii din 04.10.2017,ambele pronunțate de Tribunalul Alba, secția I-a civilă.

A fost schimbată sentința și a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român. A fost respinsă, în tot, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin MFP prin AJFP Alba. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Au fost respinse apelurile declarate de reclamantul A. și pârâtul Penitenciarul Deva împotriva aceleiași sentințe.

În motivare, curtea a reținut că acțiunea reclamantului a fost întemeiată și soluționată corect de prima instanță, în raport de dispozițiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală și prescripția extinctivă.

Cu privire la aceste aspecte, curtea a constatat că reclamantul, în motivarea cererii sale în despăgubiri, a invocat dispozițiile generale ale art. 1349 C. civ., referitoare la răspunderea delictuală și a arătat, în concret, pentru fiecare instituție unde a fost arestat, respectiv încarcerat, începând cu IPJ Hunedoara și continuând cu penitenciarele Aiud, Rahova și Deva, condițiile de detenție susținute ca precare și care au determinat atingerea demnității sale.

Prin urmare, a reținut că reclamantul a avut cunoștință de pagubele suferite și de persoanele răspunzătoare de cauzarea acestora încă din momentul eliberării sale condiționate, fiind corect soluționată, în încheierea din 4 octombrie 2017, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâți.

Curtea a mai constatat și că nu se poate reține răspunderea civilă delictuală a Statului Român în prezenta cauză, față de corecta soluționare a excepției calității procesuale pasive a Penitenciarului Deva, pe care pârâtul nu a criticat-o, aspecte față de care a admis apelul acestui pârât.

Instanța de apel a înlăturat criticile reclamantului, referitoare la considerentele contradictorii ale sentinței fondului, față de situația de fapt reținută, respectiv a condițiilor de detenție suportate în concret de reclamant.

Astfel, a constatat că prima instanță a arătat că situația penitenciarelor nu poate fi imputată ANRP-ului și nici Administrației Penitenciarului Deva, aceste instituții nefiind susținute corespunzător de la bugetul de stat, însă acest fapt nu poate avea relevanță asupra încălcării drepturilor unui deținut.

Curtea de apel a reținut că privarea de libertate trebuie să se realizeze în condiții de natură a asigura respectarea demnității umane, ocrotirea sănătății, dezvoltarea abilităților folositoare pentru reintegrarea în societate, fără depășirea nivelului suferinței detenției.

Din probele aflate la dosar, curtea de apel a constatat că reclamantul a suferit un tratament degradant în timpul privării de libertate, cum corect a reținut prima instanță, iar daunele morale i-au fost acordate în echitate, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

În considerente, curtea a făcut referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv deciziile Tudor versus România, Marinescu versus România și Drăgan versus România.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Cererea de recurs a reclamantului este motivată și întemeiată în drept pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul a susținut nelegalitatea deciziei pentru greșita aplicare a termenului de prescripție extinctivă, întrucât instanța a respins pretențiile sale pentru perioada anterioară datei de 26 aprilie 2014, ca fiind prescrise.

Or, a susținut reclamantul, această interpretare este greșită, întrucât fapta pârâților este una continuată, primul act fiind data încarcerării reclamantului, respectiv data de 27 noiembrie 2011, iar ultimul, data eliberării, respectiv data de 22 iulie 2014.

Reclamantul a arătat și că instanța de apel a soluționat greșit excepția calității procesual pasive a pârâtului Statul Român, acesta fiind, în realitate, răspunzător pentru condițiile din penitenciare.

În acest sens, a invocat și prevederile art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, potrivit căruia Ministerul Finanțelor Publice reprezintă Statul Român, ca subiect de drepturi și obligații, precum și practică judiciară (Deciziile nr. 1177/2000 și nr. 461/2014 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 25 ianuarie 2019.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 11 aprilie 2019, conform dovezilor aflate la dosar.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, criticile reclamantului au fost încadrate în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât se face referire la greșita aplicare a termenului de prescripție, precum și la calitatea procesual pasivă a pârâtului Statul Român, în raport de art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009.

Recurentul pârât a depus la dosar punct de vedere cu privire la raport, prin care a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Prin încheierea de ședință din 30 mai 2019, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și că nu poate fi soluționată potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau alin. (6) C. proc. civ., și, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1210 din data de 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, și a fixat termen la data de 3 octombrie 2019 în vederea soluționării recursului.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prima critică a reclamantului face referire la greșita soluționare de către instanța de apel a excepției prescripției extinctive.

Potrivit art. 2500 alin. (1) C. civ. "Dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege".

Art. 2517 C. civ. prevede că "Termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen".

Totodată, art. 2528 C. civ. stipulează că "prescripția dreptului la acțiunea în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba și pe cel ce răspunde de ea".

În cauză, s-a reținut de către curtea de apel că prima instanță ar fi soluționat corect prescripția dreptului material la acțiune, excepție invocată de către pârâți și soluționată prin încheierea din 4 octombrie 2017 a Tribunalului Alba.

În raport de textele legale mai sus citate, Înalta Curte constată că excepția a fost corect soluționată, reținerile curții de apel fiind legale, iar criticile reclamantului pe aceste aspecte nefondate.

Astfel, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând prejudiciul moral suferit pe perioada detenției, din cauza condițiilor precare din penitenciarele unde a fost încarcerat.

Temeiul de drept al cererii a fost art. 1349 C. civ., OMJ nr. 433/2010, Legea nr. 275/2006, art. 34 și 35 din Constituția României, art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 5 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În motivarea cererii, reclamantul a detaliat, pentru fiecare instituție unde a fost arestat, respectiv încarcerat, începând cu IPJ Hunedoara și continuând cu penitenciarele Aiud, Rahova și Deva, condițiile de detenție susținute ca precare și care au determinat atingerea demnității sale.

Așadar, este corectă reținerea instanței de apel, în sensul că reclamantul a avut cunoștință de pagubele suferite și de persoanele răspunzătoare de cauzarea acestora încă de la producerea prejudiciului și nu doar momentul eliberării sale condiționate.

Reclamantul critică cele reținute de instanța de apel, apreciind că data eliberării condiționate ar fi data de la care curge prescripția extinctivă, în raport de care acțiunea sa este formulată în termenul general de trei ani.

Înalta Curte urmează să respingă aceste susțineri, cu motivarea că reclamantul a solicitat daune morale pentru prejudiciul suferit pe perioada detenției, din cauza condițiilor precare din locurile unde a fost încarcerat. Se reține, așadar, că fapta cauzatoare de prejudicii este reprezentată de condițiile improprii de detenție, de care reclamantul a luat cunoștință chiar în timpul detenției respective, pentru fiecare loc de detenție în parte, și nu ulterior, la data eliberării sale.

Acesta este motivul pentru care promovarea acțiunii la data de 26 aprilie 2017, în raport de textele legale mai sus citate, este formulată cu depășirea termenului de prescripție general de trei ani.

În ceea ce privește criticile reclamantului referitoare la greșita soluționare a excepției calității procesual pasive a pârâtului Statul Român, Înalta Curte reține următoarele:

Prin hotărârea pilot din 25 aprilie 2017, Rezimveș și alții contra României, Curtea Europeană a apreciat că situația reclamanților nu poate fi disociată de problema generală care este cauzată de o disfuncționalitate structurală caracteristică sistemului penitenciar din România, care a afectat și poate afecta și în viitor numeroase persoane (parag. 110).

Curtea a reamintit, în acest sens, că relele condiții de detenție nu sunt neapărat rezultatul unor deficiențe imputabile administrației penitenciarului, ci provin de obicei din factori mai complecși, cum ar fi problemele de politică penală.

Chiar și în cazul în care este prevăzută posibilitatea de a obține despăgubiri, este posibil ca o cale de atac să nu ofere perspective rezonabile de succes, în special atunci când acordarea unei despăgubiri este condiționată de stabilirea unei culpe din partea autorităților (parag. 124).

Prin urmare, instanța europeană, atunci când a analizat, prin prisma dreptului la demnitate umană, protejat de art. 3 din Convenție, cauzele tratamentului degradant reclamat de o persoană aflată în detenție, generat de supraaglomerare, de lipsa de condiții igienice corespunzătoare, a apreciat că acesta poate fi rezultatul unor probleme ce excedează culpei propriu zise a administrației penitenciarului, fiind o deficiență structurală și sistemică.

În speța de față, Înalta Curte reține, față de aceste considerații și în raport de situația de fapt reținută în cauză, că răspunderea statului nu poate fi exclusă pe considerentul că legitimarea procesuală pasivă revine doar autorității care are atribuții legale reglementate în domeniul supravegherii executării pedepselor, și care poate fi subiect ale raportului juridic dedus judecății, respectiv Penitenciarul Deva.

Textele de lege invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba nu sunt în măsură să justifice incapacitatea de drept civil a acestuia de a răspunde, într-un raport juridic întemeiat pe principiile răspunderii civile delictuale.

Dimpotrivă, chiar prin dispozițiile invocate, respectiv art. 221 - 224 C. civ., este reglementată răspunderea civilă atât a persoanelor juridice de drept public, dar și a statului, fie în raporturile juridice în care este titular de drepturi și obligații, fie în subsidiar pentru obligațiile autorităților publice.

Prin încheierea de ședință din data de 04.10.2017, Tribunalul Alba a constatat neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român, deoarece calitatea procesual pasivă, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, este prevăzută de art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și rezultă din identitatea dintre parte și subiectul pasiv al raportului juridic litigios.

Or, a reținut tribunalul, reclamantul a solicitat daune materiale pentru prejudiciul moral suferit de reclamant pe perioada detenției din cauza condițiilor precare din penitenciarele unde a fost încarcerat.

Așadar, a arătat tribunalul, sunt incidente prevederile art. 36 C. proc. civ., întrucât raportul juridic dedus judecății are ca subiect pasiv pe Statul Român.

Împotriva acestei soluții, a formulat apel Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, susținând că nu poate fi responsabil de condițiile precare din centrele de detenție și penitenciarele din România.

Soluționând apelul, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a pronunțat Decizia nr. 1210 din 5 decembrie 2018, prin care, printre altele, a admis apelul pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român și a respins, în tot, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin MFP prin AJFP Alba.

În motivarea acestei soluții, curtea a făcut vorbire despre cauzele soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care s-a făcut referire la condițiile precare din penitenciarele românești, reținându-se că, în temeiul art. 34 din Convenție, cel chemat să răspundă și să plătească despăgubiri este Statul Român.

Curtea însă a apreciat că aceste decizii nu pot constitui, în plan intern, un temei pentru a se reține calitatea procesuală pasivă a Statului Român, cu atât mai mult cu cât instituțiile publice din subordinea ANP au personalitate juridică, conform art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 758/2016, au calitate de subiect de drept și, în temeiul dispozițiilor legale sus menționate, întrunesc și cerințele calității procesuale pasive.

Prin criticile sale, reclamantul a susținut că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba este cel care răspunde pentru condițiile de detenție din centre și penitenciare, în raport de art. 3 alin. (1) pct. 81 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009.

Potrivit acestui text de lege, "În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: (...) reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ".

Din cele expuse și față de pretențiile formulate de reclamant prin acțiune, respectiv daune pentru prejudicii rezultate din condiții precare de reținere și detenție, rezultă că, în cauză, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice participă nemijlocit, ca subiect de drepturi și obligații, în calitate de pârât.

În aceste condiții, analizând elementele răspunderii civile delictuale în ceea ce privește pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, față de împrejurările concrete ce au determinat producerea prejudiciului, sunt întrunite condițiile răspunderii directe pentru deficiențele sistemice de natură a afecta demnitatea umană, similare celor care au fost constatate, de altfel, și de instanța europeană.

Așa fiind, constatând întemeiate criticile reclamantului privind greșita aplicare a art. 3 alin. (1) pct. 81 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, Înalta Curte reține că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., față de care urmează să admită recursul reclamantului, să caseze, în parte, decizia recurată, în sensul că va respinge apelul declarat de Statul Român prin MFP prin AJFP Alba împotriva Sentinței nr. 1830/2017 a Tribunalului Alba și a încheierii din 4 octombrie 2017, menținând, totodată, celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1210 din data de 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Casează, în parte, decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de Statul Român prin MFP prin AJFP Alba împotriva Sentinței nr. 1830/2017 a Tribunalului Alba și a încheierii din 4 octombrie 2017, pe care le păstrează.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 octombrie 2019.

GGC - GV