ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3433/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 la data de 27.11.2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Protecție Internă anularea adresei nr. x, dar și obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 100.000 mii de euro.

Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3224 din data de 5 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Respinge excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă ca neîntemeiate. Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Protecție Internă. Anulează adresa nr. x/30.06.2017 (înregistrată cu nr. x/04.07.2017) emisă de pârâta Direcția Generală de Protecție Internă. Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată."

Recursurile exercitate în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul A. și pârâta Direcția Generală de Protecție Internă. Recurentul reclamant a criticat sentința recurată pentru nelegalitate solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea acțiunii în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 100000 euro daune morale și menținerea soluției de anularea a adresei nr. x/30.06.2017 (înregistrată cu nr. x/04.07.2017) emisă de pârâta Direcția Generală de Protecție Internă. Recurenta pârâtă Direcția Generală de Protecție Internă a criticat sentința recurată pentru nelegalitate și în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, respectiv ca nefondată. În ceea ce privește primul motiv de casare invocat pârâta apreciază că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității reglementat de dispozițiile art. 9 C. proc. civ., reținând că "faptul anulării adresei emise de pârâtă, ca act nelegal, constituie o reparație adecvată și suficientă a eventualului prejudiciu cauzat, de vreme ce nulitatea produce efecte retroactive, urmând a fi repuse părțile în situația anterioară emiterii actului desființat", deși acesta nu a solicitat acest lucru. Cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța, cu încălcarea principiului disponibiliății, constată ca "este evident, din obiectul și cauza cererii de chemare în judecata, că reclamantul contestă exclusiv actul prin care i-a fost interzis dreptul de acces la informații clasificate secret de serviciu". Or, acest act nu poate îmbrăca formai adresei atacate, prin aceasta realizându-se doar comunicarea avizului de specialitate al DGPI, actul administrativ prin care i-a fost interzis dreptul de acces la informații clasificate neputând aparține decât conducătorului unității, aceasta fiind entitatea cu rol decizional în materia acordării sau retragerii autorizației de acces la informații secrete de serviciu, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 7 din H.G. nr. 781/2002. În ceea ce privește primul motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta arată că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 reținând, în speță, că adresa nr. x/30.06.2017 emisă de pârâta Direcția Generală de Protecție Internă este un act administrativ. Potrivit art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu "Accesul personalului la informațiile secrete de serviciu este permis numai în baza autorizației scrise emisă de conducătorul unității." Totodată, potrivit art. 8 alin. (1), "Retragerea autorizației de acces la informații secrete de serviciu se face de către conducătorul unității deținătoare, în următoarele cazuri{...}". Prin urmare, în cazul informațiilor secret de serviciu, actul administrativ ce produce efectul juridic al neacordării sau retragerii autorizației de acces la informațiile clasificate nu poate aparține decât conducătorului unității în cadrul căreia persoana își desfășoară atribuțiile de serviciu , iar adresa nr. x/30.05.2017, atacată de către reclamant, nu este decât un act de comunicare a avizului de specialitate al DGPI, în baza căruia conducătorul unității poate stabili, după caz, oportunitatea întreprinderii unor astfel de măsuri. Astfel, adresa atacată nu întrunește caracteristicile unui act administrativ ce poate fi atacat în contenciosul administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la aserțiunile instanței privind dreptul reclamantului de a contesta un act care îl privește în mod direct, arătăm faptul că adresa nr. x/30.07.2017 are ca destinatar Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" și reprezintă un act premergător deciziei conducătorului unității de a acorda autorizația de acces la informații clasificate secret de serviciu, în temeiul art. 7 din H.G. nr. 781/2002. Spre deosebire de dreptul de a avea acces la informații de interes public, care este garantat de normele constituționale, accesul la informațiile clasificate nu este un drept recunoscut de lege oricărei persoane fizice ce pretinde eliberarea autorizației de acces, ci un drept al persoanei juridice deținătoare de astfel de informații de a permite sau nu accesul la acestea, în condițiile și cu respectarea procedurilor prevăzute de lege.

Apărările formulate de intimată Intimata-pârâtă Direcția Generală de Protecție Internă a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția tardivității recursului promovat de recurentul-reclamant A., invocată din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură". În aceste condiții, sentința civilă nr. 3224 din data de 5 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, calea de atac trebuind să respecte termenul de declarare sus-menționat. Termenul prevăzut de dispoziția legală anterior citată, fiind unul procedural, se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pe zile libere, fără a se lua în calcul ziua de la care acesta începe și nici ziua când acesta se împlinește. Din verificarea actelor dosarului de fond, se constată că sentința recurată a fost comunicată reclamantului la data de 12 decembrie 2018 conform dovezii de comunicare aflate la dosar fond Curtea de Apel București, iar cererea de recurs a fost comunicată prin serviciul poștal putând data pe ștampila poștei la data de 30 ianuarie cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, împlinit la data de 28 decembrie 2018. Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Întrucât reclamantul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, în cauză operează sancțiunea decăderii, iar Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantul A., ca tardiv formulat. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate de către pârâtă Direcția Generală de Protecție Internă, Înalta Curte reține următoarele: Criticile formulate de recurenta pârâtă Direcția Generală de Protecție Internă, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate. Astfel, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei cereri de repunere a părților în situația anterioară, ci doar a citat efectele retroactive pe care le generează soluția asupra nulității adresei nr. x/30.06.2017 emisă de pârâta Direcția Generală de Protecție Internă, apreciind faptul anulării acesteia ca o reparație adecvată unui eventual prejudiciu față de cererea reclamantului de obligarea a pârâtei la plata unor despăgubiri. Mai mult decât atât, remarca pârâtei în sensul că "deși în dispozitivul hotărârii nu este cuprinsă soluția privind repunerea părților în situația anterioară", vine să demonstreze că acest argument al instanței de fond face parte din raționamentul logic al aspectelor reținute asupra pretențiilor reclamantului care au condus la soluția din dispozitiv. Referitor la soluția primei instanțe, de anulare a adresei nr. x/30.06.2017 (înregistrată cu nr. x/04.07.2017) emisă de pârâta Direcția Generală de Protecție Internă, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este fondat. Învestită cu cererea în anulare adresei anterior menționate, instanța de fond a dispus anularea acesteia, reținând, pe de o parte, că "referitor la excepția inadmisibilității cererii în anularea adresei nr. x/30.06.2017 cu motivarea că este numai o operațiune tehnico-administrativă din faza premergătoare emiterii actului administrativ, Curtea constată că este nefondată de vreme ce, în primul rând, autorul excepției nu a indicat actul administrativ împreună cu care menționata adresă ar putea fi contestată, potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, că "actul contestat exprimă și înglobează decizia de a interzice reclamantului accesul la informații clasificate, împrejurare cu consecințe asupra posibilității obiective de exercitare a profesiei, considerent pentru care apreciază că actul prin sine produce efecte juridice în ceea ce îl privește pe reclamant, astfel că este justificată calificarea actului ca fiind administrativ, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.". Reclamantul a solicitat prin prezenta acțiune anularea adresei nr. x/30.06.2017 (înregistrată cu nr. x/04.07.2017) emisă de pârâta Direcția Generală de Protecție Internă. Este de menționat că prin Raportul DGPI nr. x/30.05.2017, act clasificat de serviciu s-a decis avizarea negativă a reclamantului privind accesul la informații secrete de serviciu. Prin adresa anterior menționată a fost comunicat acest aviz negativ al DGPI către Inspectoratul pentru situații de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov, în vederea dispunerii măsurilor necesare. Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 -, Semnificația unor termeni: (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: ………. c)*) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;" Din conținutul dispozițiilor anterior citate rezultă că actul administrativ pentru a fi supus cenzurii instanțelor judecătorești trebuie să producă efecte juridice, să creeze, să modifice sau să suprime o situație juridică subiectivă sau obiectivă. Or, adresa care face obiectul cauzei de față, nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la autorități publice, scopul emiterii acesteia nefiind producerea prin ea însăși de efecte juridice separate, specifice dreptului administrativ, ci doar de a constitui un instrument procedural aferent comunicării în procedura privind acordarea autorizației de acces la informații secrete de serviciu, în condițiile legii, în îndeplinirea atribuțiilor cu care părțile sunt învestite prin lege. Chiar dacă emană de la o instituție publică, scopul emiterii înscrisului în cauză nu a fost de a produce prin el însuși efecte juridice, ci de a comunica informații care să fie avute în vedere în procedura privind acordarea autorizației de acces la informații clasificate. Nu a modificat și nu a stins raporturi juridice, doar a fundamentat manifestarea de voință a autorității care a emis actul administrativ. În acest context, rezultă cu evidență faptul că adresa nr. x/30.06.2017 (înregistrată cu nr. x/04.07.2017) emisă de pârâta Direcția Generală de Protecție Internă a cărei anulare o solicită reclamantul nu are caracterul unui act administrativ, ci este un act intern al instituției Direcția Generală de Protecție Internă, având ca obiect instrumentarea unui schimb de informații între instituția Direcția Generală de Protecție Internă și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealu Spirii". Adresa nr. x/30.06.2017 (înregistrată cu nr. x/04.07.2017) emisă de pârâta Direcția Generală de Protecție Internă reprezintă o procedură scrisă încheiată între părți, în baza unor prevederi legale exprese, prin care se prevăd operațiuni administrative complexe pe care autoritățile semnatare trebuie să le efectueze în comun, în vederea exercitării atribuțiilor legale și comune. Vor fi menținute soluțiile date de prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală de Protecție Internă, în considerarea faptului că Ordinul Inspectorului Șef nr. 546/17/I-B-IF din data de 05.07.2017 nu a fost contestat de către reclamant în cadrul prezentului dosar. Pentru considerentele prezentate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Direcția Generală de Protecție Internă, casarea, în parte, a sentinței recurate și rejudecând cauza, va respinge ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect anularea adresei nr. x/30.06.2017 emisă de pârâtă, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate.