ÎCCJ, Decizia nr. 100/2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 3433 din 8 iunie 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 3224 din data de 5 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat și a admis recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Protecție Internă împotriva Sentinței civile nr. 3224 din data de 5 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Totodată, a casat în parte sentința recurată și, în rejudecare, a respins ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect anularea adresei nr. x/30 iulie 2017 emisă de pârâtă.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, a declarat recurs A., înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2021. Recurentul nu a depus, însă, și dovada plății taxei judiciare de timbru corespunzătoare căii de atac exercitate.

Prin memoriul de recurs, recurentul solicită admiterea recursului, casarea Deciziei civile nr. 3433 din 8 iunie 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și admiterea acțiunii. Astfel, solicită obligarea Direcției Generale de Protecție Internă să îi plătească daune morale de 100.000 mii de euro (o sută de mii de euro) și anularea adresei nr. x/2017 emisă de intimată.

Intimata Direcția Generală de Protecție Internă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității arătând că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu.

Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.

În speță, prin adresa emisă la data de 7 octombrie 2021, s-a pus în vedere recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, pentru soluționarea recursului declarat.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, recurentul a formulat cerere de reexaminare, prin care a susținut că este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 270 din Legea nr. 53/2003, întrucât acțiunea sa este un litigiu de muncă.

Prin încheierea din 13 decembrie 2021 din Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petent. Instanța a reținut că litigiul are ca obiect o cerere prin care se solicită anularea unui act administrativ, fiind, deci, un litigiu de contencios administrativ în sensul art. 8 din Legea Contenciosului administrativ nr. 554/2004 și care nu constituie un litigiu de muncă. Prin urmare, în mod corect, s-a pus în vedere recurentului achitarea taxei judiciare de timbru stabilite în cuantum de 50 RON.

Înalta Curte reține, de asemenea, că, în cauză, petentul a formulat două cereri de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

La data de 15 octombrie 2021, petentul a formulat o primă cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, înregistrată în Dosarul asociat nr. x/2021 Prin încheierea din 17 ianuarie 2022, Înalta Curte a respins cererea constatând că partea nu a depus actele doveditoare solicitate, deși petentul a fost înștiințat despre obligativitatea de a depune la dosar înscrisurile prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008 privitoare la veniturile sale. Înalta Curte a reținut că analiza asupra necesității acordării ajutorului public judiciar nu se face pe temeiul unor simple afirmații, ci avându-se în vedere existența unor dovezi, a unor înscrisuri, din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, astfel încât să se justifice acordarea ajutorului public judiciar în forma solicitată de parte.

La data de 20 mai 2022, recurentul A. a depus o nouă cerere de scutire de la plata taxei judiciare de timbru având conținut similar cu prima cerere formulată.

Față de această nouă solicitare, Înalta Curte constată, pe de o parte că, s-a pronunțat deja asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru formulate de recurent în Dosarul nr. x/2021, iar pe de altă parte, cea de-a doua cerere de scutire de la plata taxei judiciare de timbru a fost formulată cu nerespectarea termenului imperativ prevăzut de art. 33 alin. (2) teza a doua din O.U.G. nr. 80/2013.

Potrivit art. 33 alin. (2) teza a doua din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării".

Din analiza acestui text de lege rezultă că partea interesată poate formula cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru în termen de 5 zile de la data comunicării taxei datorate. Verificând respectarea acestui termen, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurentul a fost înștiințat cu privire la obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de RON prin adresa comunicată la data de 12 octombrie 2021, conform dovezii aflate la dosarul de recurs. Prin urmare, termenul de 5 zile prevăzut de art. 33 alin. (2) teza a doua din O.U.G. nr. 80/2013, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., s-a împlinit la data de 18 octombrie 2021.

Înalta Curte constată că recurentul nu și-a îndeplinit obligația legală de a timbra cererea de recurs nici până în prezent, deși i-a fost comunicată obligația de achitare a taxei judiciare de timbru de 50 RON datorată pentru soluționarea recursului declarat, astfel cum rezultă din adresa de la dosarul de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

De asemenea, prevederile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc faptul că, la cererea de recurs, se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, această cerință fiind prevăzută, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, sub sancțiunea nulității.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte reține, de asemenea, că una dintre regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac. Din această perspectivă, calea de atac exercitată în prezenta cauză, respectiv, recursul formulat împotriva unei decizii definitive, respectiv împotriva Deciziei nr. 3433 din 8 iunie 2021 pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție apare ca fiind inadmisibilă.

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte, constatând că recurentul nu și-a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru soluționarea recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3433 din 8 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2022.

GGC - NN