ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 100/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.473/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.081/111/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 25 octombrie 2024, în Dosarul nr. 3.081/111/2022, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat la anexa nr. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare, și anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. d) nr. crt. 2 din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă sunt funcții similare cea de consilier juridic, grad superior, și cea de expert, același grad. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 7. - Termeni " În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: (...) g) funcția similară reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă;" Art. 39. - Aplicarea tranzitorie " (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată. (...) (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate." Anexa nr. VIII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" Capitolul I A. Salarizarea funcționarilor publici I. Salarii pentru administrația publică centrală d) Funcții publice generale de execuție Nr. crt. Funcția, gradul profesional Nivelul studiilor Funcții publice de stat*) Salariul de bază - lei Gradația 0 Coeficient Anul 2022 2 Consilier, consilier juridic, expert, inspector; grad profesional superior S 6580 2,63 grad profesional principal S 5791 2,32 grad profesional asistent S 4647 1,86 grad profesional debutant S 3950 1,58

Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 30/2017) - anexa nr. 2 Nr. crt. Denumirea structurii I. Instituții publice finanțate integral din bugetul de stat, inclusiv aparatul central al ministerului - 6.367 de posturi 6. Agenția Domeniilor Statului III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor cu nr. 3.081/111/2022, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului, solicitând instanței să dispună: a) anularea Deciziei nr. 72 din 26 iunie 2022 și emiterea unei noi decizii prin care să se stabilească drepturile salariale aferente funcției publice generale de execuție de inspector clasa I, grad profesional superior, gradația 4, și vechimii în muncă la nivelul maxim aflat în plată pentru anul 2022 din anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. d) din Legea-cadru nr. 153/2017; b) obligarea pârâtei la achitarea diferențelor dintre salariile achitate și cele datorate, actualizate cu dobânda legală penalizatoare și indicele de inflație, calculate de la data de 1 ianuarie 2020 și până la data achitării integrale a drepturilor.

Prin Sentința nr. 416 din 21 iulie 2023, Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul ocupă funcția publică de expert, clasa I, grad profesional superior, gradația 4, în cadrul pârâtei, începând cu 1 ianuarie 2020, care nu este similară cu cea de consilier juridic, în sensul art. 7 lit. g) raportat la art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs prin care a susținut că legea nu face nicio distincție între funcția publică de consilier juridic și cea de expert, iar atribuțiile celor două posturi, conform fișelor posturilor depuse în probațiune în recurs, sunt identice. Ca atare, drepturile salariale pretinse ar fi trebuit stabilite la nivelul maxim aflat în plată la nivelul instituției/ordonatorului principal de credite, salariul maxim în plată, în cazul dedus judecății, fiind cel existent pentru funcția publică de consilier juridic, în baza principiilor legalității, nediscriminării și egalității.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că nu există în plată o funcție similară cu cea a reclamantului, respectiv cea de expert, clasa I, grad profesional superior, gradația 4. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menționat că procesul se află în recurs pe rolul Curții de Apel Oradea și are ca obiect stabilirea și plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv ale unui funcționar public aflat în raporturi de serviciu cu Agenția Domeniilor Statului.

De lămurirea modului de interpretare a prevederilor art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la anexa nr. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 și anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. d) nr. crt. 2 din Legea-cadru nr. 153/2017 depinde soluționarea pe fond a cauzei prin raportare la obiectul acțiunii și susținerile/apărările părților.

A mai arătat că instanța supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurentul a apreciat că legea nu face nicio distincție între funcția publică de consilier juridic și cea de expert, astfel că drepturile salariale pretinse ar fi trebuit stabilite prin raportare la salariul maxim în plată pentru funcția publică de consilier juridic, în baza principiilor legalității, nediscriminării și egalității.

Intimata a considerat că prin funcție similară se înțelege o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesional(ă), gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, și condiții de muncă. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că funcțiile publice de consilier juridic, grad superior, și de expert, grad superior, în cadrul Agenției Domeniilor Statului nu sunt identice, însă sunt similare. Această concluzie rezultă din prevederile anexei nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. d) nr. crt. 2 din Legea-cadru nr. 153/2017, care enumeră funcțiile anterior evocate în cadrul aceleiași norme juridice și stabilește același nivel de salarizare pentru funcțiile respective.

Este adevărat că sunt diferite condițiile de studii pentru cele două funcții publice, însă acest aspect nu este de natură a înlătura caracterul similar al celor două categorii de funcții publice. În plus, atribuțiile celor două categorii de funcții în cadrul pârâtei sunt identice, astfel cum rezultă din fișele de post. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Din răspunsurile transmise de către instanțele consultate au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie majoritară s-a apreciat că funcția publică de consilier juridic de grad superior și cea de expert de același grad din cadrul Agenției Domeniilor Statului reprezintă funcții similare în sensul art. 7 lit. g) raportat la art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017.

S-a argumentat că aceste funcții publice sunt enumerate în cadrul aceleiași norme juridice, care stabilește același nivel de salarizare, fiind astfel incidente prevederile art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. Deși denumirile funcțiilor sunt diferite, similaritatea lor se stabilește prin corespondența dintre activitățile și atribuțiile specifice. Determinarea în concret a echivalenței se realizează prin raportare la fișele de post.

Într-o opinie minoritară s-a apreciat că funcția publică de consilier juridic de grad superior și cea de expert de același grad din cadrul Agenției Domeniilor Statului nu reprezintă funcții similare în sensul art. 7 lit. g) raportat la art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017.

S-a argumentat că sunt diferite condițiile de studii pentru cele două funcții publice. Or, funcțiile similare implică același condiții de studii, grad/treaptă profesional(ă), gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă, conform art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate a textelor de lege supuse interpretării. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate următoarele decizii, prin care instanța supremă a oferit dezlegări obligatorii în ceea ce privește modul de interpretare și sfera de aplicare a dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. 39 din Legea nr. 153/2017, precum și a celor de la art. 7 lit. g) din același act normativ, referitoare la sintagma "funcție similară".

În acest sens pot fi evocate Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, și Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și Decizia nr. 1 din 19 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 28 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "(...) prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând sesizarea instanței de trimitere, din perspectiva întrunirii condițiilor de admisibilitate enunțate supra, se constată că primele două condiții, impuse de prevederile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sunt îndeplinite.

Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se circumscrie domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 deoarece privește modalitatea de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantului, în calitatea sa de personal plătit din fonduri publice, litigiul privind inclusiv anularea actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale ale acestuia și obligarea autorității publice pârâte la emiterea unui nou act administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

De asemenea, se constată că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus de către Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.081/111/2022, respectiv de completul învestit cu soluționarea litigiului dedus judecății în calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, se constată că nu sunt îndeplinite celelalte două condiții de admisibilitate impuse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cu privire la existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei trebuie subliniat că, în jurisprudența sa anterioară, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că ceea ce este definitoriu pentru această procedură este faptul că urmărește interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă în cauză de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanța supremă a elementelor care conturează raționamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanța de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecății, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluționarea procesului (paragraful 66 din Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Or, din această perspectivă se observă că întrebarea adresată de instanța de trimitere - dacă sunt funcții similare cea de consilier juridic, grad superior, și cea de expert, același grad - nu urmărește lămurirea înțelesului unei anumite norme juridice neclare, îndoielnice sau lacunare, care ar putea fi susceptibilă de mai multe interpretări în procesul de aplicare a sa la raportul juridic concret dedus judecății, ci tinde a transfera în sarcina instanței supreme analiza concretă a raportului juridic dedus judecății, precum și tranșarea aspectului litigios asupra căruia părțile au formulat opinii și poziții procesuale antagonice.

Sintagma "funcție similară" este definită de art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017 ca reprezentând "o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă".

Se observă că instanța de trimitere nu a identificat vreo dificultate de interpretare și de aplicare a acestor dispoziții legale, ce prevăd în mod expres și clar criteriile în baza cărora se determină caracterul de "funcție similară", fără a face nicio trimitere, nici expresă și nici implicită, la conținutul anexelor care fac parte integrantă din același act normativ. În concret, instanța de trimitere a solicitat instanței supreme, pe calea întrebării adresate acesteia, să analizeze ea însăși fiecare dintre aceste criterii și să stabilească, la cazul concret dedus judecății, dacă funcția de expert în care a fost încadrat reclamantul este similară cu funcția de consilier juridic existentă în statul de funcții de la nivelul aceleiași autorități publice.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a subliniat deja, în jurisprudența sa anterioară, că noțiunii de "chestiune de drept" nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată și nu se poate cere instanței supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii prealabile, întrucât, în acest caz, "dezlegarea" ar semnifica chiar "soluționarea fondului", ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare (paragraful 67 din Decizia nr. 63 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 14 ianuarie 2025; paragraful 57 din Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025; paragraful 69 din Decizia nr. 113 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 29 ianuarie 2025).

O interpretare contrară ar rezuma rolul instanțelor de drept comun la o simplă și mecanică activitate "de trimitere" și de "preluare" apoi, în hotărârile acestora, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile, în timp ce Înaltei Curți i-ar atribui funcții similare instanței care judecă prin delegare (paragraful 212 din Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024; paragraful 72 din Decizia nr. 100 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2025; paragraful 55 din Decizia nr. 108 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2025, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Sub un al doilea aspect, se constată că argumentația instanței de trimitere, cuprinsă în încheierea de sesizare a instanței supreme, conform căreia caracterul de "funcție similară" ar trebui determinat nu prin raportare la criteriile stabilite în mod expres de art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, ci prin raportare la mențiunile expres cuprinse în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. I lit. d) nr. crt. 2 din același act normativ, se depărtează de dezlegările obligatorii oferite de instanța supremă în jurisprudența sa anterioară.

Din această perspectivă, instanța supremă reține că nu este îndeplinită nici condiția ca problema de drept care face obiectul întrebării adresate instanței supreme să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În jurisprudența sa anterioară, instanța supremă a subliniat că rolul și funcția mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunțarea repetată în interpretarea și aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conțin, de fapt, una și aceeași problemă de drept, întrucât existența unei hotărâri prealabile sau a unei hotărâri în interesul legii trebuie văzută mai puțin ca un argument de forță obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanțelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluțiile pe care le oferă atât unei probleme de drept punctuale, cât și altora identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării (paragraful 58 din Decizia nr. 106 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 21 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Este în căderea instanțelor învestite cu soluționarea cauzelor obligația de a verifica jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea litigiului concret. Doar în măsura în care nu există dezlegări cu privire la chestiunile de drept incidente în soluționarea cauzelor, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, devine admisibilă (paragraful 78 din Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025, și paragraful 106 din Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025).

Or, în raport cu întrebarea ce formează obiectul sesizării se observă că există dezlegări anterioare, date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de chestiunea de drept enunțată de instanța de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluționarea cauzelor, prin aplicarea în fiecare caz particular, în funcție de specificul raportului juridic dedus judecății și particularitățile fiecărui litigiu în parte.

Astfel, prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că în categoria "personalului numit/încadrat", la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus și personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017. În considerentele de la paragrafele 113-114 din această decizie s-a reținut că: "Intenția legiuitorului a fost aceea de a înlătura inechitățile de salarizare diferită pentru funcții similare pentru tot personalul plătit din fonduri publice, nu numai pentru cel nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat după data de 1 iulie 2017, în accepțiunea restrânsă a acestor termeni, și cel promovat, astfel încât a prevăzut expres reguli care să asigure respectarea principiului nediscriminării, reglementat la art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că dispozițiile art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează nu numai situația personalului nou-încadrat în cadrul instituțiilor/autorităților publice sau a personalului promovat după intrarea în vigoare a legii, ci și personalul în privința căruia, în considerarea aplicării prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, a fost realizată o reîncadrare prin raportare la prevederile art. 38 din același act normativ, în acord cu noile funcții, grade/trepte profesionale și gradații prevăzute în anexele nr. I-VIII la Legea-cadru nr. 153/2017."

Ulterior, prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că dreptul reglementat de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a indemnizației de încadrare brute lunare pentru procurorii care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, iar garanțiile principiului nediscriminării și ale principiului egalității, prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, pot fi invocate doar de către magistrații care ocupau o "funcție similară" cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din același act normativ coroborat cu art. 8 din secțiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. În considerentele de la paragrafele 150-152 și 166 din această decizie s-a reținut că: Pentru categoria juridică a "personalului care prestează aceeași activitate" se poate observa că legiuitorul a avut în vedere nu numai personalul care desfășoară o activitate identică, ci și personalul care ocupă o "funcție similară", astfel cum o definește la art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017 - funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesional(ă), gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă. Dacă identificarea funcțiilor identice nu ridică nicio dificultate de interpretare, stabilirea "funcțiilor similare" implică însă aplicarea succesivă a criteriilor legale enunțate de art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, condițiile normei trebuind a fi întrunite cumulativ. Astfel, în acest sens, este necesar să se constate că salariații care tind să demonstreze discriminarea și, consecutiv, asigurarea unui tratament salarial egal: (i) ocupă o funcție de același fel în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice cu salariatul căruia legiuitorul i-a asigurat un tratament salarial preferențial; (ii) respectiva funcție să implice aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate cu cel care ocupă funcția ce constituie reperul de comparație. (...) De aceea, pentru determinarea "funcției similare" din perspectiva art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017 devine relevantă și necesară cea de-a doua condiție, ce trebuie reunită cu prima, respectiv funcția celui care se pretinde discriminat să implice aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesional(ă), gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate cu cel care ocupă funcția ce constituie reperul de comparație, întrucât a fost tratat preferențial de legiuitor.

De asemenea, prin Decizia nr. 1 din 19 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 28 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat că stabilirea drepturilor salariale ale personalului poliției locale nu trebuie să se facă în același cuantum cu drepturile salariale ale personalului din aparatul de specialitate al primarului. În considerentele de la paragrafele 79 și 80 din această decizie s-a reținut că principiul nediscriminării salariale, utilizat ca argument în adoptarea acestei soluții, se referă, potrivit dispozițiilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, la instituirea "unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție", iar principiul egalității, reglementat de lit. c) a aceluiași articol, are în vedere "asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". Prin urmare, criteriul care ar putea fi valorificat în egalizarea salariilor pentru funcții de același nivel este munca similară desfășurată de salariații echivalați aceleiași funcții publice. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, inclusiv din punct de vedere semantic, noțiunea de "funcție similară", definită în art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017 ca reprezentând "o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă", are un conținut diferit de cel al "funcției echivalente" utilizate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019.

În concluzie, în absența oricărei neclarități cu privire la conținutul și înțelesul dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 sau cu privire la conținutul și modul de aplicare a criteriilor stabilite de art. 7 lit. g) din același act normativ, care au menirea de a clarifica înțelesul sintagmei "funcție similară", în contextul în care aceleași dispoziții legale au fost analizate în jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind pronunțate decizii prin care au fost date dezlegări obligatorii, revine instanței de judecată sesizate cu soluționarea procesului de a stabili, utilizând criteriile oferite de art. 7 alin. (1) lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017 și valorificând dezlegările oferite deja de instanța supremă, dacă, în concret, în ceea ce privește situația reclamantului, prin raportare la statul de funcții al pârâtei și la sfera atribuțiilor stabilite pentru cele două funcții publice aflate în analiză, funcția de consilier juridic și funcția de expert sunt sau nu sunt funcții similare în sensul legii. În egală măsură, nu există niciun impediment ca instanța de trimitere să analizeze criteriile enumerate la art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin raportare la prevederile cuprinse în Codul administrativ care se referă la clasificarea funcțiilor publice pe categorii și grade profesionale, precum și în funcție de nivelul studiilor necesare și de nivelul atribuțiilor (Partea a VI-a, titlul II, capitolul II - art. 383-393 din Codul administrativ).

Reținând, așadar, neîndeplinirea condiției de admisibilitate referitoare la inexistența unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării și a condiției de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile și rațiunea mecanismului hotărârii prealabile, care este aceea de a oferi dezlegări în drept de principiu, iar nu de a subroga instanța supremă în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,